Nu cred că există om pe lume căruia să nu-i placă nişte clătite bune. Dovada cea mai bună este existenţa lor în toate bucătăriile lumii. Purtând diverse denumiri, dulci - umplute cu gemuri şi dulceţuri, sărate  - cu ciuperci, legume, brânză,  confecţionate din făină de grâu sau de orez, rulate, plate sau pliate, ele constituie un deliciu culinar nelipsit din lista de preferinţe ale gurmanzilor de pe tot globul.

      Nefiind o excepţie în materie de gusturi, îmi plac şi mie clătitele , mai ales cele cu dulceaţă de vişine. Ştiu să prepar clătite foarte bune şi mă delectez cu ele încă din timpul confecţionării. Singura problemă e că procesul fabricării lor durează. În cazul meu, în plus, munca e întotdeauna neproductivă, pentru că, prăjindu-le una câte una, în momentul în care e gata o clătită, o împăturesc în patru, o pudrez cu zahăr şi o consum, lucru care face că grămăjoara de clătite de pe farfuria cu produsul final să nu se înalţe prea repede!

      Am găsit în Toronto un magazin rusesc unde se vând clătite preparate local în pachete de câte zece. E drept că magazinul e cam departe şi că diametrul clătitelor e uriaş, dar descoperirea m-a bucurat. Între timp am mai aflat şi de nişte magazine româneşti unde se pot comanda clătite. Dar mândria" mea de gospodină"nu prea mă lasă nici să le cumpăr de la ruşi, nici să le comand de la români. Am rămas deci la varianta preparării lor acasă, încercând, pe cât posibil, să nu le consum pe toate pe loc.

       Zilele trecute însă, uitându-mă în congelatorul unui supermarket de lângă mine, am făcut o descoperire remarcabilă: printre alte produse am zărit, înghesuite, nişte pachete transparente, cu eticheta în ruseşte, conţinând  câte zece clătite. Cum încă mai ştiu ceva din limba rusă învăţată obligatoriu la şcoală, am descifrat textul de pe ambalaj şi, fericită, am cumpărat un pachet, gândindu-mă că onoarea mea de gospodină nu-mi va fi alterată de nişte clătite industriale!

      Ajunsă acasă, am încălzit o clătită la microunde, am pudrat-o cu zahăr şi, fericire! Clătita vieţii mele! Am pus restul pachetului în congelator şi, cum dulceaţa de vişine (produs din Grecia) mi se terminase, m-am dus la un alt supermarket - tot din apropiere- să mă aprovizionez. Ajunsă la raionul de mărfuri internaţionale, mi-am pus în coş un borcan de dulceaţă de vişine din Grecia şi, parcurgând aleea, am ajuns la mărfurile ruseşti. Acolo erau borcane de dulceaţă de vişine (вишни) mult mai ieftine, aşa că am renunţat la cel grecesc şi l-am cumpărat pe cel rusesec. Potriveala de clătite ruseşti cu dulceaţă conaţională mi s-a părut o idee bună!  

       Peste câteva zile am scos o clătită din congelator, am decongelat-o la microunde, după care am umplut-o cu dulceaţa вишни, am rulat-o şi am reîncălzit-o câteva secunde. Au urmat două mari surprize. Prima: toată farfuria era plină de zeamă de dulceaţă. Cercetând cu atenţie am descoperit un amănunt: clătita industrială avea găurele cât o gămălie de ac, greu de observat, prin care s-a scurs zeama. N-am perseverat în cercetarea scopului găurelelor, mi-am spus că, în fond, nu contează prea mult dacă zeama ieşise din clătită, fructele erau încă în interior.

      Am tăiat o bucăţică şi am băgat-o în gură. Minunat gust. Doar că aici a venit cea de a doua surpriză: vişinele din dulceaţă aveau sâmburi. Nu, nu era un accident, la o singură vişină, ci toate erau aşa. Am continuat să consum clătita, scuipând - elegant- sâmburii, dar am hotărât ca, la următoarea clătită să scot sâmburii vişinelor direct din dulceaţă, pentru garantarea viitoarei mele integrităţi dentare.             

     Am scos deci pe o farfurioară nişte dulceaţă. La vişinele crude, de obicei scot sâmburii cu ajutorul unui vârf de cuţit sau cu un ac de păr. Am încercat aceeaşi tehnică la vişinele din dulceaţă, dar, din cauză că erau aluneacoase şi rebele, n-a mers. Aşa că am trecut la utilizarea  degetelor. Mânjită pe ambele mâini cu dulceaţă şi lipsită de ustensila ajutătoare, am constatat că operaţia de eliminare a sâmburilor din fructele mici şi lipicioase era nu numai total neproductivă, dar şi foarte neeconomică. După o muncă intensă am reuşit să umplu totuşi clătita a doua, golind de fapt jumătate din borcan. Apoi, uitându-mă mai atent pe eticheta borcanului rusesc, am observat că într-un colţ era scris cu litere minuscule vişine cu sâmburi. Evident, de aia era mai ieftină!

      A doua zi mi-am cumpărat dulceaţa grecească, pe borcanul căreia scria - în engleză- vişine fără sâmburi şi, cu ocazia asta, mi-am amintit de binecunoscuta şi mult prea adevărata zicală românească : dai un ban, da' stai în faţă!

Desene de Adelaida Mateescu

 

Vizualizări: 243

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Vero, îmi place și proza, și experiența ta culinară, și evident ador - clătitele! Pentru productivitate, la clătite, eu recomand folosirea a două tigăi (așa procedez eu).  La „Dai un ban, da' stai în față”... la clătite! eu adaug: Faci cu mâna ta și știi ce mănânci! Îmi place să gătesc și văd că n-am reclamații - prietenii și dragostea se țin cu mâncare! :)) Posibil să fie genetic, bunica era bucătăreasa satului la nunți, iar tata e masterchef în familie. :)) În general cumpăr de la piață sau direct de la producători. Nu se compară cu nimic, ceea ce cumpăr eu de la țărani. Referitor la dulceață, anul acesta am făcut dulceță de ardei iuți pentru diverse... să vedem! Te invit oricând la clătite!... e primul dulce pe care l-am învățat și sunt specialistă din clasa a cincea. Te îmbrățișez și mă bucur pentru tot ce postezi! Doamna Mateescu, felicitări pentru desene!

 

Merci, Miha! Ai dreptate, nu mi-a dat proin cap sa folosesc doua tigai! In tot cazul, cele facute de mine le intrec cu mult pe cele industriale, chiat ca si ale mele au cate o gaura pe undeva, nu asa multe si mici si special facute, nu stiu de ce..:)

Ma bucur mult ca ti-a placut postarea noastra.  

Mihaela Suciu a spus :

Vero, îmi place și proza, și experiența ta culinară, și evident ador - clătitele! Pentru productivitate, la clătite, eu recomand folosirea a două tigăi (așa procedez eu).  La „Dai un ban, da' stai în față”... la clătite! eu adaug: Faci cu mâna ta și știi ce mănânci! Îmi place să gătesc și văd că n-am reclamații - prietenii și dragostea se țin cu mâncare! :)) Posibil să fie genetic, bunica era bucătăreasa satului la nunți, iar tata e masterchef în familie. :)) În general cumpăr de la piață sau direct de la producători. Nu se compară cu nimic, ceea ce cumpăr eu de la țărani. Referitor la dulceață, anul acesta am făcut dulceță de ardei iuți pentru diverse... să vedem! Te invit oricând la clătite!... e primul dulce pe care l-am învățat și sunt specialistă din clasa a cincea. Te îmbrățișez și mă bucur pentru tot ce postezi! Doamna Mateescu, felicitări pentru desene!

 

O lectură apetisantă și plină de umor. Felicitări!

of! ma duc sa fac clatite ....mi s>a facut o pofta!!

Nu-mi votez de obicei postarile, dar acum am facut-o pentru desenele Adelaidei! 

delicioasă aventură! n-am mai auzit de dulceaţă de vişine cu sâmburi, mi se pare chiar ciudată...

Nici eu n-auzisem, de asta am si scris, mi s-a parut foarte neobisnuit! Si, vizual, a fopst foarte caraghis, daca m-ar fi filmat cineva, ar fi iesit un video antologic! :)) 

Augusta Cristina Călin a spus :

delicioasă aventură! n-am mai auzit de dulceaţă de vişine cu sâmburi, mi se pare chiar ciudată...

Ma bucur ca ti-a placut, Dorina!

Pop Dorina a spus :

O lectură apetisantă și plină de umor. Felicitări!

Asa, treci la treaba, meriti sa consumi cateva clatite bune dupa o lectura atat de "solicitanta" :)) 

Ioniţă Gabriela a spus :

of! ma duc sa fac clatite ....mi s>a facut o pofta!!

Frumos! ȘI mie îmi plac clătitele și le fac deseori! Trăiesc în Italia și am am fost solicitată să gătesc o cantitate mai  mare , pentru cineva. Nu mică mi-a fost surpriza când am văzut că le foloseau pentru gătit supă. Le rulau, le tăiau de  lățimea unui deget , puneau în farfurii adânci și turnau supa fierbinte deasupra. După ce se lăsau puțin se serveau cu ,,parmigiano" ras pe deasupra.Erau bune și pe post de tăiței și era o noutate, pentru mine. 

Nu cred că există om pe lume căruia să nu-i placă nişte clătite bune. Dovada cea mai bună este existenţa...

Cum mai știi tu să le spui, Veronica! Pffff, ce poftă mi-e. Și am și dulceață de vișine fără sâmburi. :)

Felicitări, Adelaida! Împreună faceți echipă minunată. Ce-ți face mânuța?

Multumesc, Vasilisia! Ada e mai bine, iar ne apucam de treaba, de o viata "lucram" impreuna! De fapt eu cred ca desenele ei sunt mult mai bune decat textele mele, cara fara schitele ei n-ar avea (zic eu) niciun haz....  

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Nu cred că există om pe lume căruia să nu-i placă nişte clătite bune. Dovada cea mai bună este existenţa...

Cum mai știi tu să le spui, Veronica! Pffff, ce poftă mi-e. Și am și dulceață de vișine fără sâmburi. :)

Felicitări, Adelaida! Împreună faceți echipă minunată. Ce-ți face mânuța?

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Semnele iubirii a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 2 minute în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezie (când mă trezesc o șterg) a utilizatorului Cristian Je
cu 7 minute în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Toamna amintirilor a lui Ionel Mony Constantin
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog autumnala a lui nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Adulmec ca un faun natura răscolită a lui Gabriel Cristea
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adulmec ca un faun natura răscolită a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frisoane de toamnă a utilizatorului Mirela Ciupercă
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Frisoane de toamnă a lui Mirela Ciupercă
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frumoasa erezie a post-adevărului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Frumoasa erezie a post-adevărului a lui Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog s.o.s. a lui nicolae vaduva
cu 10 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adulmec ca un faun natura răscolită a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 13 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adulmec ca un faun natura răscolită a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Parte din tine a lui Lidia Pervu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Dolha Paul-Alexandru îi place postarea pe blog autumnala a lui nicolae vaduva
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Un fel de infinități elective a lui Costel Zăgan
cu 15 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un fel de infinități elective a utilizatorului Costel Zăgan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog semăn cu tine a lui Ana Ardeleanu
cu 17 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor