Gândurile mele plâng. E o zi lejeră la serviciu, însă dialogul colegilor mă indispuse. Letiția urmează să plece în concediu la Londra, unde se stabilise fiica ei. Are o nepoțică de vreo doi anișori, pe care de abia așteaptă s-o îmbrățișeze. Ne arată poze cu micuța pe smartphone. Vincențiu, un împătimit al junglei, va lua peste cinci zile avionul spre... tigrii de Bengal. Andreea va zăbovi două săptămâni pe malul Mediteranei. Ascult și tac, ascunzându-mi starea tensionată în spatele dosarelor, care mă salvează pentru moment. De pe birou, micuțul ventilator îmi șoptește dezinteresat: Lasă-i să se laude! Eu îi las, dar o undă de invidie pătrunde în stomacul meu și așa încărcat de tot felul de... măruntaie imposibil de digerat.

Eu, ca în fiecare an, voi pleca la mama. Monotonie, amintiri și vizite la cimitir, căci tata n-a binevoit să mă mai aștepte pe banca din fața blocului.

Îmi iau pachetul de țigări și ies din birou fără ca vreunul din ei să arunce o privire spre mine. Pe hol, Ernest îmi zâmbește precipitat:

– Aura, sunt așa de fericit!

– Ce-ai mai pățit? Cuceriri...

– A, nu fetele de data asta. Am fost inclus într-o echipă de alpiniști care va escalada vârful Mont Blanc.

– Felicitări, curajosule!

Spontan trupurile noastre s-au pierdut într-o îmbrățișare prelungă. Din coada ochiului, o lacrimă călduță s-a furișat pe cămașa lui Ernest. Va pleca cu el spre înălțimi. Mă desprind de aventurierul meu coleg, argumentându-i:

– Plec la o țigară, dar încearcă să păstrezi secretul în birou până revin.

– Nu pot. De ce?

– Sunt niște lăudăroși și... îngâmfați.

– Te-a supărat careva?

– Nu. Poate am o zi mai proastă...

 

 

Pașii îmi poartă trupul plictisit prin canicula istovitoare. Mai am puțin și bifez destinația. Urc în grabă treptele din fața instituției bancare și pătrund în interior. Răcoarea mă izbește plăcut. Îmi iau un număr de ordine și mă așez cu fața la tabela electronică. Cu o privire furișă, analizez numărul meu. Zece persoane sunt în fața mea. Deschid poșeta și caut tabelul cu reeșalonarea ratelor. Îl analizez atentă și calculez imaginar câți bani îmi mai rămân. Oftez. Totuși am suficient pentru un bilet dus-întors până la mama. Când voi reveni din concediu, peste două săptămâni, cardul îmi va fi realimentat cu următorul salariu. Și apoi iarăși: facturi, rate, păpică. Într-un cuvânt – subzistență. Cum am ajuns aici? Mai are importanță... Dacă n-ar fi existat acea zi fatidică a accidentului, poate azi plecam la Paris și-i expediam mamei o vedere. Vise rupte, acum doi ani, în impactul celor două mașini. Bine măcar că am scăpat cu viață, celălalt șofer a dispărut printre nori. Ancheta a stabilit faptul că eu aș fi fost de vină. Într-un cuvânt, adevărul s-a agățat de o creangă uscată. Doar peste trei ani mă voi elibera de povara financiară! Suma stabilită de instanțele judecătorești pentru achitarea mea a fost mare. Defunctul are doi copii minori și soția n-a acceptat doar sumă fixă și... cash. Am făcut un împrumut, semnându-mi astfel eliberarea. La șocul meu nu s-a gândit nimeni. Bani, bani și iar bani. O viață s-a risipit din neatenția mea și mă doare, dar cum pot acești bani înlocui un soț, un tată, nu știu. Firea umană e lacomă și imprevizibilă.

Se anunță următorul client. Mai sunt trei persoane în fața mea. Ridic privirea spre luminatorul băncii și simulez o dezertare. Închid ochii și evadez, luându-mi gândurile de mână. Alerg, fug de mizeria umană. Destinația? Greu de precizat. Poate pentru început voi face o vizită dincolo de nori, căutându-l pe cel căruia i-am rupt involuntar firul vieții. Se cade să-mi cer scuze personal. Bâr, e mai frig aici decât pe pământ! Dar orice rău este înspre bine. Măcar am scăpat puțin de caniculă. Mă împotmolesc într-un nor nărăvaș și staționez derutată. Nici norii nu mă suportă? Deschid ochii și îl văd pe tata. Vreau să-l îmbrățișez, dar se opune întinzând o mână în față. Ar vrea să-mi transmită ceva, însă nu înțeleg. Mă apropii de el, dar în momentul când aș fi putut să-l ating dispare. Agitația din instituția bancară mă reașează, cum s-ar spune, cu picioarele pe pământ. Tremur. Plimb puțin privirea de pe bilețelul din mâna mea pe ecranul luminos. Sincronizare perfectă! Eu urmez la rând. Mă ridic și mă îndrept spre ghișeu. Restul... e rutina lunară de golire a buzunarului.     

 

 

Am lăsat orașul în urmă. Trenul aleargă sinuos și gălăgios spre o altă gară. Puținii călători par obosiți și plictisiți. Cu trei banchete în fața mea, un tânăr cufundat în lectură transmite un aer de inteligență reflectat de lentilele propriilor ochelari. În dreapta mea, o puștoaică trimite mesaje pe instagram. Undeva în spatele meu, manelele au început să facă concurență ritmului roților de tren.

Am înțepenit stând pe inconfortabilul loc din vagonul de clasa a doua. Era mult mai bine cu mașina, însă am fost nevoită s-o vând anul trecut când povara ratelor nu-mi delimita concret o altă variantă. Îmi întind picioarele sub bancheta alăturată și cerșesc cerului o eliberare, în timp ce pleoapele construiesc o barieră între persoana mea și ceilalți pasageri.

Mă integrez rapid în lumea viselor. Zăngănitul roților de tren și pământul cu suspinele lui se pierd în ceață. Caut un loc, doar al meu, unde statutul de amfitrioană să nu fie șifonat. În propriul vis gândesc? Cred că sufletul nepătat s-a oferit să ia frâiele ființei mele în mâinile lui. Evaluăm împreună un punct terminus. Mama? Nu, e doar o alinare de moment. Fuga? E arma lașului și eu îmi asum și bune, și rele. Ce-ar fi dacă aș face o excursie (imaginară) printre nori. E o idee, dar cum ajung acolo? Să iau un avion? Din tren în avion și ținând cont de buzunarul meu gol, e cam greu. Optimismul lui Ernest îmi apare pe retină. Asta ar fi soluția. Escaladez un vârf de munte și de acolo până la nori e doar un pas... de urangutan!

Trenul se oprește și o altă gară mizerabilă îmi face cu mâna, încurcându-se în itinerariile mele cosmice. În compartiment s-a reinstalat liniștea. Probabil cei care ascultau manele au coborât. Mă ridic și ies pe hol hotărâtă să-mi înec amarul în fumul unei țigări. Doi puradei, însoțiți de o pirandă, se suie în tren. Arunc o privire spre bagaje. Totul e ok. Trupeții se așează dincolo de ușă, lângă o bătrânică. Locomotiva dă semnalul de plecare. Revin la locul meu și închid ochii, încercând o evadare prin intermediul curajoasei mele imaginații. Simt cum plutesc printre norii ospitalieri căutându-mi liniștea pierdută. Un nor, și încă un nor rămân în urma mea. Fiind obișnuită să acumulez cât mai multă adrenalină, nu mai am motive să mă ascund sau să fug. Of, ce încăpățânat e norul acesta! M-a legat de picioare. Zâmbesc, smucindu-mă fără efect, până când prăpăditul de tren se oprește din nou. Aș fi vrut să mă blochez în acel nor. Deschid ochii și câțiva stropi de ploaie se așează brusc pe fereastra trenului. Lacrima norilor îmi șoptește că timpul visării se apropie de final. La următoarea stație trebuie să cobor. Îmi adun bagajele, verificând să nu uit ceva. Lângă ușă, cei doi țigănuși fac gălăgie acompaniați de mama lor. Controlorul trece pe lângă ei parcă ar fi inexistenți. Realitatea de lângă mine îmi indică faptul că m-am reîntors în mizeria umană plină de neprevăzut la tot pasul. Cu ochii deschiși încerc să cenzurez propriile trăiri. Unde e mai bine? Aici, pe pământ, acceptând și înfruntând totul sau... sus? Greu răspuns. Ar trebui să învățăm să plutim pe pământ, prin propria viață, fără să ne lăsăm afectați de bruiajele semenilor noștri. Viața e o zbatere continuă la finalul căreia ne așteaptă nu norii, ci eliberarea. Cursul vieții dacă ar fi lin, monoton, ne-am transforma într-o plantă care așteaptă apatică niște stropi de ploaie. Plictiseala ne-ar învălui existența și zbuciumul s-ar muta în amintire.

Trenul încetinește și în același timp simt cum gândurile mele pășesc pe calea optimismului.

Undeva, pe tristul peron al gării, mama pregătește un zâmbet călduț.

Dorința de a fi om se zbate în mine explodând. Știam de ceva timp că sunt într-o ureche, dar astăzi mi-am descoperit o altă calitate – dorința de a fi cu capul în nori. Totul este posibil, însă e bine să nu ne blocăm în starea respectivă pentru a gusta câte puțin și din iubire, curaj și de ce nu din împliniri.

Arunc geamantanul pe o bancă din fața sălii de așteptare și alerg s-o îmbrățișez pe ființa care mi-a dat viață. Frânturi din copilărie se interpun între noi și beneficele mângâieri.

Tristețea dispare, precum noroiul de pe șosele, lăsând loc dulcegăriilor existențiale care clădesc zi de zi bucurii din lucrurile mici. 

Vizualizări: 117

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Uneori suntem obligați să trăim cu ceea ce ne-a rămas. Accidente, ghinioane de ale vieții ce ne aduc clipe, zile, ani tenebroși ne supun la tot felul de imaginații emoționale. Însă cel tare, este cel ce se ridică după fiecare cădere.

Un text agreabil, aplecat spre dezamăgirile destinului, plictis, depresie, dar care deznodământul insuflă în final un tonus de viață. Bine scris, ar fi fost și mai bine dacă s-ar mai lungi unele fraze. Prea multe fraze scurte. Oricum, știu, este un artificiu... poate, la tine.

Am citit cu plăcere,

Sofi

Vă mulțumesc, doamnă Sofy, pentru: sugestii, atenta lectură și nu în ultimul rând pentru schițarea unui rezumat în câteva fraze.

Îți mulțumesc pentru semnul discret lăsat, dragă Mihaela.

Un text bine scris pe care l-am citit cu mare interes. 

apropi de el, dar în momentul când aș fi putut să-l ating dispare. (apropii)

Ar trebui să învățăm să plutim pe pământ, prin propria viață, fără să ne lăsăm afectați de bruiajele semenilor noștrii. (noștri)

Da, între cer şi pământ, o clipă de neatenţie...

(puștioaică/puştoaică)

Drag,

Nikol

Aprecierea dumneavoastră mă onorează, doamnă Vasilisia. Am corectat micile scăpări. Vă mulțumesc.

Îți mulțumesc pentru lectură și fina observație, dragă Nikol. Am corectat.

O proză reuşită pt care te fellicit!

Vă mulțumesc, domnule Mony.

Sugestie: pentru a gusta câte puțin și din iubire, curaj și de ce nu din împliniri. > pentru a gusta câte puțin din iubire, curaj și, de ce nu, din împliniri.  

Un text bine scris - felicitări! -, însă mi-ar fi plăcut un final și mai sugestiv.

da Coza

Vă mulțumesc pentru sugestii și apreciere, domnule da Coza. Cât despre final... întotdeauna este loc de mai bine.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Lui Gabriela Ana Balan i-a plăcut profilul lui Ion Lazăr da Coza
cu 14 minute în urmă
Lui Gabriela Ana Balan i-a plăcut profilul lui Ion Lazăr da Coza
cu 14 minute în urmă
Lui Gabriela Ana Balan i-a plăcut profilul lui Ion Lazăr da Coza
cu 14 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Gabriela Ana Balan
cu 44 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru ungureanu gheorghe
cu 45 minute în urmă
CALOTA RODICA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sa stai de veghe a utilizatorului CALOTA RODICA
cu 4 ore în urmă
Trandafirul i-a dăruit un cadou utilizatorului ungureanu gheorghe
cu 4 ore în urmă
Trandafirul a postat o stare
"Vă mulțumesc pentru primire,am schimbat laptopul si am fost nevoit să rămân pe acest cont! Cu mult drag!"
cu 4 ore în urmă
Ionel Mony Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ANA a utilizatorului CALOTA RODICA
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ionel Mony Constantin îi place postarea pe blog ANA a lui CALOTA RODICA
cu 8 ore în urmă
Ionel Mony Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sa stai de veghe a utilizatorului CALOTA RODICA
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Ionel Mony Constantin îi place postarea pe blog Sa stai de veghe a lui CALOTA RODICA
cu 9 ore în urmă
Ionel Mony Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sa stai de veghe a utilizatorului CALOTA RODICA
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Sa stai de veghe a lui CALOTA RODICA
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ea a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsăritul, singura cale a utilizatorului Trandafirul
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sa stai de veghe a utilizatorului CALOTA RODICA
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsăritul, singura cale a utilizatorului autor necunoscut
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ochiul a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 10 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsăritul, singura cale a utilizatorului Trandafirul
cu 18 ore în urmă

frecvență trafic

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor