CAPITOLUL I - REDEFINIRE

Era o dimineaţă umedă de aprilie. Dariana s-a deşteptat din somn muncită de un vis care de la o vreme se repeta noapte de noapte. Când ochiul lăuntric i se deschidea se zărea pe sine la poalele unei stânci ce o chema spre înălţimi. Simţea un impuls de a escalada infinitul acelei graniţe, de a trece dincolo de el. Era atrasă de uriaşul munte de piatră ce-i măcina fiinţa ...

La început urcuşul părea uşor. Se agăţa de imperfecţiunile materiei pentru a-i sorbi desăvârşirea. Ca nişte noduli muntele stâncos şi-a presărat făptura cu pietre. Dariana se ajuta în drumul spre eternitate de acele bucăţi ivite din stâncă.

Dacă la început calea stâncii era accesibilă, cu cât înainta mai mult trupul n-o mai asculta, devenea greoi, iar scările ce păreau a izvorî din uriaşul munte deveneau din ce în ce mai mici ca s-o mai poată ocroti. Reuşea de fiecare dată, cu fiecare noapte, în fiecare vis, să se apropie cu greu de culme. Ultimii doi metri nu a putut niciodată să-i biruiască. Piscul era drept. Nodulii ce brăzdaseră trupul s-au pierdut în urmă. Nu exista niciun punct de sprijin. Şi-ar fi dorit Dariana ca o pietricică, oricât de mică, să rideze chipul din urmă a scării din vis, dar ultimul colţ era perfect. O iarbă rară şi fragedă îmbrăca vârful aşteptărilor. Ardea în ea dorinţa de a atinge creştetul muntelui de piatră, de a adulmeca prospeţimea ierbii abia încolţită dar nu găsea nicio protecţie. Nu putea face niciun pas fără florile stâncii. Acestea însă au rămas în urmă. Prea mult s-a lăsat absorbită de ajutorul lor.

Doi metri, doar atâta îi mai rămâneau de escaladat, până să ajungă la apogeu, dar aceşti doi metri nu se lăsau învinşi. Puterile se depărtau de Dariana când ultimul colţ de stâncă îi limita drumul spre glorie. Atunci ea se lipea de faţa netedă a muntelui şi îşi înălţa mâinile spre hotarul lui, dar acestea nu găseau nicio mângâiere. Picioarele păreau să-i alunece de pe rocile a căror misiune s-a finalizat şi care i-au fost cu o clipă în urmă reazem. Abisul o striga vesel. Cu ultima fărâmă de energie încerca să pătrundă faţa pietrificată a veşniciei, dar de această dată, nu pentru a-i cuceri infinitul, ci pentru a scăpa de moartea ce o pândea din adâncul prăpastiei.

Stânca visurilor ce se oglindea în noapte părea să n-o mai înţeleagă, să n-o mai ajute atunci când încerca să-i cunoască nectarul. O lăsa să alunece. Golul adânc îi aştepta căderea cu braţele deschise.

Nu mai avea putere. Pietrele de care-şi ancorase picioarele deveneau din ce în ce mai alunecoase. Mâinile ei nu mai găseau susţinere. Simţea că se prăbuşeşte.

Deasupra muntelui stâncos albastrul norilor scălda firicele de iarbă proaspătă. Săgeţile solare i-au inundat ochii cu lacrimi. Aşa, ancorată de peretele neted, trudită de dorinţa de a-i gusta Edenul şi de frica nefiinţei, Dariana deschidea ochii în zorii fiecărei zile şi se regăsea în camera ei.

În acea dimineaţă umedă a lui aprilie stânca frunţii Darianei încerca să descifreze misterul visului. La început a alungat trăirea din timpul somnului ca pe ceva urât, inutil, pe urmă a început să-i caute un răspuns printre simbolurile tălmăcite în cărţile de vise. În cele din urmă a conştientizat că acea revelaţie e specifică fiinţei ei. Nicio carte de vise nu-i putea tălmăci fiinţa. Înţelesul ascuns al stâncii nu-l putea găsi decât în ea însăşi.

A alergat o viaţă întreagă şi când a privit în jur nu se mai regăsea pe sine însăşi printre miile de feţe ce au zburat pe lângă ea ca nişte păsări gonite de toamnă.

Şi era multă umezeală în acea dimineaţă de aprilie. Ploaia bătea în geamul de la camera Darianei cu nişte mâini reci a căror degete alunecau pe oglinda transparentă încercând să-şi contureze o formă de-o clipă.

Umezeala naturii se reflecta în fiinţa Darianei prin izvorul ochilor ce au început să picure. Amintiri vechi se încolăceau prin prezentul ce frământa viitorul. Stânca vieţii Darianei a luat chip în vis şi nu putea să fie biruită. Cum ar putea-o învinge când ea nu-şi găsea calea? S-a rătăcit într-o lume a deşertăciunii. Lumina a fost strivită de noapte.

Mistuită de gânduri Dariana s-a apropiat de fereastră. A observat că teii au înfrunzit. Şi-a amintit că i-a văzut cu câteva clipe în urmă născând muguri. De atunci nu exista zi în care să nu observe cum fiecare mugur îşi deschidea făptura lăsând câte un fir de verdeaţă să respire. Astăzi mugurii s-au pierdut pentru totdeauna în primăvara de ieri. Sute de frunzuliţe le-a luat locul. Sub tei iarba s-a înălţat verde şi fragedă.

- Ce mult a crescut iarba! şi-a spus Dariana. Cu o săptămână în urmă era asemenea unui prunc ce abia a zărit lumina zilei. Acum s-a înălţat îndrăzneaţă salutând văzduhul. Trei ani la rând nu am mai observat primăvara. Pomii înfloreau, natura înverzea scăldată în lumină şi eu alergam fără s-o observ. Anul acesta însă i-am simţit fiecare floare, fiecare mugur, fiecare frunză. Am observat trunchiurile dezgolite cum scânteiază de bucuria mugurilor şi pământul cum îşi ţese iarba. Şi totul a început să se deschidă ca un papirus în toamna anului ce a trecut, continua ea să-şi explice.

În toamna ce s-a pierdut departe Dariana a gustat o secundă eternitatea naturii. A staţionat o clipă şi a privit în jur. Era atâta culoare. O durea că în goana ei prin paradisul terestru nu a avut timp să observe această frumuseţe şi-n anii ce-i lăsase în urmă. Toamna ascundea maturitatea făpturii, frumuseţea deplină. Acum se adâncea în ştrengara primăvară dar ceva din fiinţa ei o făcea să privească cu nostalgie la culorile toamnei apuse. Oricâtă verdeaţă şi apă vie ascundea primăvara, sufletul ei nu se putea detaşa de splendoarea pastelată. Maroniul nu lăsa verdeaţa să-şi definească deplinătatea. Stânca nu lăsa apa să-i găsească fisura spre a izvorî la lumină. Ea nu înţelegea care este verdele ei.

Era necesar ca Dariana să înţeleagă mesajul visului ce o muncea de câteva zile. A lăsat imaginea primăverii şi s-a aşezat pe un scaun. În faţa ei se afla o măsuţă plină de file pe care-şi însemnase timp de o lună frământările. A privit acele hârti împrăştiate pe lemnul lucios şi a zâmbit.

- Parcă aceste hârti ar fi mâinile colţuroase ce mi le întindea stâncosul munte, şi-a spus Dariana. Acum înţeleg. Mesajul visului era atât de simplu dar eu am refuzat să-l văd. Stânca pe care am urcat în fiecare noapte, cu fiecare vis, era stânca vieţii mele. Mă agăţam de iluzii crezând că astfel voi ajunge sus dar am greşit urmând această potecă. Ele nu erau altceva decât imperfecţiunile, greşelile vieţii mele, greutăţile pe care le-am depăşit, îngrijorările, toamna de care nu mă puteam desprinde pentru a înflori din nou. Cu cât era mai ascuţită roca de care-mi agăţam sinele, cu atât mai mult mă adânceam în neputinţă. Cărarea din înălţimi era netedă şi eu doream să presar peste ea poveri. Hârtiile acestea alunecă pe luciul mesei ca mine pe culme. Ar fi trebuit să transform stânca în apă vie şi să înot spre piscul înverzit, să plutesc pe unde ocolind obstacolele ce se iveau în cale-mi asemenea rechinilor ce se pregăteu să sfâşie prada. Prea mult am lăsat pietrele să îşi înalţe capetele din valurile stâncii mele. La noapte o să zbor spre culme. O să închid ochii povârnişului, ochii poverilor, ai conflictelor interiore şi o să plutesc până reuşesc să respir verdeaţa primăverii ... O să ating cristalul ce încoronează stânca propriului meu eu. O să mă împac cu mine însămi ... Dar oare pot aştepta până la noapte? Prea mă frământă stânca redefinirii mele.

Un porumbel rătăcit a încercat să-şi găsească adăpost lângă geamul de la camera Darianei. S-a izbit puternic de geam şi Dariana a observat zbuciumul acelei făpturi.

- S-a rătăcit în ploaie! Aşa mă pierd şi eu câteodată şi rătăcesc într-o lume fără sens. Totul în jurul meu se roteşte şi nu-şi găseşte menirea. Aş încerca să împletesc muguri, flori, frunze dar puterile amorţite nu mă lasă să mişc nicio fărâmă de cer. Cu aroma nimicului în toată făptura cad într-o stare de somnolenţă şi privesc ironic spre tot ceea ce am realizat până în acel moment. E prea multă toamnă în mine. Am ruginit şi nu mai iubesc verdeaţa. Farmecul toamnei mi-a răpit strălucirea primăverii şi nu mai pot iubi decât stânca bătrână ... Primăvara mă cheamă, îi observ gingăşia dar sunt atât de îndrăgostită de toamnă, încât nu pot să ofer făpturii mele zâmbetul mugurilor. O să încec o rezolvare a conflictului primăvară-toamnă printr-un echilibru între inocenţa unui nou început şi maturitatea gândirii adevărate ... Cândva am iubit mai mult primăvara. Atunci eram copil. Ieşeam în grădina casei şi mă lăsam hipnotizată de verdeţă. Mi-aş fi dorit ca lângă mine să îşi facă prezenţa unul din marii scriitori a căror opere m-au încântat şi să modeleze natura primăvăratică a grădinii copilăriei prin cuvânt. Niciun scriitor nu-şi făcea prezenţa şi atunci luam o bucată de hârtie şi aruncam pe ea cuvinte simple dar izvorâte dintr-un suflet cald de copil. ... A fost o vreme când toamna mă întrista, mă speria, pentru că nu-i înţelegeam profunzimea ... Acum zâmbesc inocenţei mugurilor şi mă las înveşmântată de parfumul toamnei. Oare am uitat să zâmbesc împreună cu speranţa sau am găsit eternitatea în stânca ruginită de vreme?

O lacrimă din ochiul norilor bătu puternic în fereastră şi alungă porumbelul din adăpost. Dariana îşi simţi toată fiinţa pătrunsă de umezeala de afară.

- Prea multă apă, atât de multă apă a adunat fiinţa mea, încât mi-e teamă că o să ruginesc în primăvară. Stânca vieţii mele, o apă pe care n-am ştiut să o gust în visele ce-mi frământau cugetul, aşteaptă să-i desăvârşesc înălţimile. Eu însă iubesc toamna şi refuz să culeg iarba de pe colţul eternităţii care ascunde prospeţimea Edenului primăvăratic. Poate punctul de început al existenţei mele este vinovat. Am deschis ochii spre lumină într-o dimineaţă însorită de toamnă. Stânca vieţii mele a început să-şi ţese mugurii la începutul lui septembrie. De atunci păşesc încrezătoare pe limitele înverzite ale acestei lumi şi doresc să pătrund dincolo de ele. Cât de multe scântei am reuşit să adun din eternitate nu pot spune. Unele scântei s-au stins înainte de vreme, altele mă urmăresc şi acum. Eu încerc să le însufleţesc pe cele care m-au atins pentru ca să găseasc liniştea adevăratei libertăţi. ... Porumbelul orbit de ploaie şi-a pirdut liniştea şi a staţionat o clipă îngrădindu-şi libertatea lângă fereastra mea. Dacă-i întindeam o mână uita să mai zboare. Acum e departe. Probabil îşi caută copacul ... Atâta timp am pierdut fără să aprind adevărata flacără a vieţii. Am văzut fiinţe închizând ochii fără a-şi defini fiinţa. Am observat bătrâni ce-şi plecau trupul obosit mulţumiţi, că au cules lumină nepieritoare. Eu am rămas undeva la o răscruce de drumuri. O clipă am lăsat-o să se înece în frumeţea amăgitoarei deşertăciuni. O altă clipă am încercat să o învăţ să urce pe stâncă. Aceasta din urmă şi cea mai importantă clipă, clipa desăvârşirii mele se împiedică prin colţuri de piatră ... Redefinire e numele clipei ce se zbate între stâncă şi eternitate. Când îşi va găsi liniştea libertăţii o să-şi cunoască chipul.

Vizualizări: 62

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un suflet ce se caută pe sine, recunoaște în cele din urmă, că se află în toamna vieții și se pare că drumul este la apogeu. Puterea nu mai există pentru a învinge piscul superior al stâncii, propus. Poate e bine și așa, doar trebuie să recunoaște că suntem învinși sau că atât am putut, după ce am făcut totul. Și așa, cum se continuă mesajul, putem sta și admira, bucura pentru ceea ce avem.

Un text bine scris, ca redefinire, așa cum l-ai numit (tot cu majuscule).

Aș avea totuși de reproșat, prea mult ai repetat stânca. Chiar dacă este elementul principal al textului. Mai sunt și alte repetiții nefericite. Și desigur, punctele de suspensie puse fără noimă. Chiar și după punct, liniştea adevăratei libertăţi. ... Cred că ai o deformație cu aceste puncte și eu obsesie :))

Am citit cu plăcere,

Sofy

Un personaj în căutarea echilibrului interior. Sugestiv și frumos! :)

Multumesc!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Vasile Grozav a adăugat o discuţie la grupul
cu 30 minute în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tu, care ești cu ochii în pământ a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Tu, care ești cu ochii în pământ a lui Dolha Paul-Alexandru
cu 46 minute în urmă
Postare de log efectuată de Dolha Paul-Alexandru
cu 1 oră în urmă
Lui Mihaela Chitic i-a plăcut discuţia Întoarcerea clopotului acasă a lui Tudor Cicu
cu 6 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Puzzle a lui Mihaela Suciu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog din blidul meu cu ofrande a utilizatorului paparuz adrian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog din blidul meu cu ofrande a lui paparuz adrian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog alb absolut a lui paparuz adrian
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog alb absolut a utilizatorului paparuz adrian
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Cununi de raze a lui Trandafirul
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cununi de raze a utilizatorului Trandafirul
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Icoană era chipul mamei a lui Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Icoană era chipul mamei a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia lui Dănilă Prepeleac a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Pânda a lui Darie Giurgiu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pânda a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Haiku a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Palma ascultărilor a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
cu 7 ore în urmă

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor