Întreaga săptămână familia Valdescu stătu cu frica în sân ca nu cumva demonul să le divulge secretul. Bănuiau că reîntoarcerea acestuia, pentru ultima oară, în viaţa lor putea însemna chiar sfârşitul. Era posibil ca aghiuţă să fi urmat calea blestemului, dar acesta, odată rupt, să uneltească împotriva lor. Femeia era îngrijorată că-l umilise pe drăcuşor, în acea noapte când îşi permisese să-l batjocorească prăjindu-l cu jeratic şi tămâie, opărindu-l cu agheasmă şi lovindu-l cu sfânta cruce. De teamă, Elena respectă în fiecare seară ritualul religios, cu rugăciuni, tămâie şi apă sfinţită, ca să-l ţină departe de locuinţă. Duhurile rele însă nu se sinchiseau, fiindcă de când dispăruse vrăjitoarea Buha, se simţeau în libertate şi aveau destui muşterii care veneau la ei de bună voie, fără vicleşuguri sau ispite. Abia făceau faţă cerinţelor fireşti ale celor care păşeau, cu ştiinţă sau cu neştiinţă, pe cărările întortocheate ce duceau spre infern.

Vineri seara femeia, după ritualul obişnuit şi după o săptămâna de post, îi zise bărbatului:

- Dragul meu, sper ca mâine seară să fie ultima confruntare cu diavolul. Bunul Dumnezeu să ne ocrotească cu bunătatea Sa şi să ne ajute să ieşim cu bine şi din această încercare!

-  Îngerul păzitor este alături de noi, şi bărbatul o sărută pe frunte.

- Dar dacă printr-un vicleşug ne smulge comoara?

- Nu vreau să-mi pierd familia. Mai bine mă lipsesc de galbeni! - rosti Pătru din toată inima.

- Se zice că atunci când îţi iubeşti mai mult aproapele şi mai puţin banul, Dumnezeu face dreptate şi te apără de ispitele şi smintelile necuratului.

Şi astfel încurajându-se reciproc aşteptau vizita demonului.

Pe la miezul nopţii auziră un glas piţigăiat:

- Pătrule, ieşi că avem treabă!

Pătru şi Elena aşteptau în tăcere reacţia diavolului.

- În loc să mă primeşti cu braţele deschise că te-am îmbogăţit, tu mă întâmpini cu cele ostile iadului, fum de tămâie şi apă sfinţită!? Asta îţi este recunoştinţa?

Soţii se priviră întrebători. Dacă necuratul se enervează ?

- Nu mă mai sfida, că n-ai scăpare!

La aceste vorbe tinerii tresăriră.

- Este ultima noapte în care ne mai vedem pe pământ!

- Vai de mine, tresări femeia. Ţi-a pus gând rău! Vezi dacă  te-ai înhăitat cu el la bogăţie? Acum vine să-şi ia răsplata!

- Pătrule, nu-mi încerca răbdarea că-ţi sparg geamurile. Ba chiar îţi arunc o căruţă de pietroaie în casă de scoţi la ele o săptămână şi tot nu termini.

- Draga mea, cu ăsta nu-i de şagă! - rosti bărbatul deschizând uşa. Care eşti acolo de mă deranjezi în plină noapte din somn?

- Eu sunt! Dracul! Doar te-am avertizat că te iau la o mică promenadă sub clar de lună!

- Văd şi eu un drac pe lumină, că tare arătos mai eşti pe întuneric!

- Dacă vrei mă transform în femeie…

- Nuuuu! - ţipă disperată Elena.

- Ha, ha, ha! - râse necuratul din poartă. Voi damele sunteţi foarte geloase! Pătrule, de-ai şti ce drăcoaice drăgălaşe avem în întunecimea noastră… Îţi este de ajuns o simplă aventură şi nu te mai dezlipeşti de ele! Şi ce manierate sunt!

- Piază rea să nu-mi duci bărbatul la bordelul vostru că vă blestem cu sfânta cruce!

- Ha, ha, ha! Acum este în puterea mea! Tu rămâi singură în această noapte, fiindcă ţi-ai bătut joc de frăţiorul meu. Dacă te temi de fantasmele nopţii, strigă, şi o diavoliţă de prin preajmă îţi va ţine companie! Dar să nu vă păruiţi!

Pătru Valdescu îşi sărută soţia şi ieşi la poartă unde-l aştepta dracul.

- De data asta sper că mârţoaga ta aleargă mai repede. Nu-mi place să mă lălăi pe drum, chiar dacă ai început să-mi devii simpatic!

- Îmi dau seama ce înseamnă  în iadul vostru să îndrăgiţi pe cineva!

- În această noapte vraja se va rupe definitiv. În schimb noi doi putem rămâne prieteni  în situaţii mai speciale! - se bucură dracul. Voi oamenii aveţi în permanenţă nevoie de noi şi în fiecare zi ne pomeniţi numele! Aşa că nu putem rămâne nepăsători la cerinţele voastre rostite cu insistenţă!

- Asta se datorează vicleşugului şi ispitelor voastre. Dacă nu v-aţi băga coada să ne învrăjbiţi ar fi pace pe pământ.

Şi lălăind vrute şi nevrute, din galop se pomeniră mergând la trap.

- Ehe, iată un drac păcălit de om! - zise deodată împieliţatul. Mă cam duci cu vorba! Acum mă prind zorile pe drum şi nu-mi duc misiunea la bun sfârşit. Ce m-ar distra dansul vostru disperat în flăcările iadului!

Pătru se înspăimântă la aceste afirmaţii şi din instinct îşi struni calul. Pe dată însă diavolul se băgă sub el şi o zbughi în pădure pe o cărare întortocheată. Cal şi călăreţ urlau disperaţi de mama focului. Pătru pentru prima oară îşi pierdu definitiv speranţa şi realiză că demonul îl păcălise. Parcă în jurul său ardeau flăcări, iar din ele chipuri hidoase îi rânjeau satisfăcute de prezenţa sa.

- Lasă-mă jos necuratule! Piei satana din calea mea!

În zadar Pătru Valdescu îl blestema cu cele sfinte că dracul părea că nu se sinchiseşte.

Deodată demonul se opri brusc şi trânti calul cu călăreţul pe un muşuroi de pământ.

- Ai înnebunit, pământean păcătos? Eu te duc la castel şi tu mă opăreşti cu vorbe fierbinţi? Mi-ai pârjolit pielea şi părul de pe spinare! Meriţi să te arunc în fundul iadului şi nu pe muşuroiul ăsta, care-ţi poate fi mormânt, se înfurie dracul transformându-se într-un balaur care aruncă flăcări printre trunchiurile arborilor.

Bărbatul încremeni.

- La câteva sute de metri în faţă  te aşteaptă, de secole, cetatea şi castelul principelui Pătru Valdescu al cărui urmaş eşti! - răcni luând iarăşi înfăţişare de om.

-  Ridică-te odată şi urmează-mă, idiotule!

Pătru, înspăimântat de furia diavolului, încălecă armăsarul şi-l urmă docil. După vreo sută de paşi, printre nişte stânci şi trunchiurile copacilor, zări la lumina lunii o construcţie impunătoare. Pe moment un fior îi săgetă şira spinării,     întrebându-se dacă n-a ajuns cumva la poarta iadului.

- Vezi cum te comporţi la intrare că s-ar putea să ai o întrevedere plină de surprize!

Ajunşi la poartă o arătare cu o furcă în mână rosti:

- Sfrijitul ăsta e moştenitorul? Ia vino mai aproape cumetre să-ţi văd chipul!

Bărbatul se apropie sfios.

- Dar nu arăţi chiar aşa de rău! Eşti chiar frumuşel, drăguţule. Mi-ar place o scurtă aventură, de vreo două sute de ani, alături de tine!

Şi arătarea cum termină de rostit acele cuvinte se transformă într-o fetişcană cu părul lung până la călcâie, cu un trup subţirel, cu sâni îmbietori. Pătru rămase cu gura căscată la aşa frumuseţe.

- Îţi plac? Trupul meu te incită? - şi deodată femeia îşi smulge straiele dezvelind un piept păros din ai cărui sâni ies capete de şerpi.

- Ha, ha, ha! Credeai că a dat norocul peste tine? Ţi-a şi zburat mintea! Păi ce să fac cu tine prăpăditule? Eşti oare în stare  să-mi faci ceva? Încercăm? - zise amuzându-se şi se apropie. Sau crezi că ţi-am păzit castelul degeaba!?

- Nu te-am pus eu…, reuşi să articuleze bărbatul.

- Acum îmi vreau răsplataaa! - şi pe gură scoaseră capetele câţiva şerpi.

Pătru se retrase îngrozit, dar tovarăşul său de drum interveni salvator.

- Gata, lasă-l! Nu-l mai speria!

- Dacă mă rogi tu, drăguţul meu, îl iert de data asta!

- Pătrule, îţi prezint amanta mea! Ai văzut vreodată o drăcoaică?

- Nu, îngăimă Valdescu buimăcit.

- Nici să nu-ţi  doreşti aşa ceva! Diavoliţele sunt afurisite şi niciodată nu se întorc cu mâna goală! Acum este o excepţie.

- Ha, ha, ha! Ai avut noroc că n-ai căzut pe mâna mea, că te transformam într-un „făt frumos” cu picioarele sucite, patru perechi de mâini, nasul în formă de rât, cu ochii la spate şi mustaţă pe gât! Ha, ha, ha!

- Lasă-l, dragă, şi pleacă în treburile tale!

- Rămâi cu bine, frumosule! Te-aş săruta, dar te las fără buze şi fără dantură! Ha, ha, ha! - şi dispăru ca un vârtej de foc printre arbori.

- Pătrule, mă grăbesc că am şi alte îndatoriri de rezolvat.

- Mă laşi singur în plină noapte, în mijlocul pădurii? - se înspăimântă voinicul.

- Dar eşti la tine acasă! Pădurea, cetatea şi castelul îţi aparţin! Doar n-ai vrea să-ţi ţină de urât însuşi dracul! Asta ar fi culmea ironiei! - se amuză diavolul.

- Şi dacă se-ntoarce drăcoaica? Nu-i de glumă cu ea!  N-are scrupule!

- Fii pe pace! Din acest moment castelul nu mai este bântuit, iar tu ai o misiune de îndeplinit! A fost al principelui. Acum îţi aparţine!

- Aici în mijlocul dracilor?

- Dar noi suntem peste tot! Gata, nici pădurea şi nici castelul nu mai sunt blestemate! Chiar şi iazul, din această noapte, nu ne mai aparţine! Gata, vraja s-a rupt! Împărăţia noastră este cât cuprinde pământul! Crezi că n-avem şi altceva de făcut decât să-ţi păzim ţie comorile şi domeniile? Pătru Valdescu, principele acestor ţinuturi, este stă-străbunicul tău. În turnul cel mare a făcut de strajă o drăcoaică focoasă! Dacă eşti cu adevărat bărbat, urcă! N-ai ce pierde!

Şi demonul dispăru fără să-şi ia rămas bun.

- Ce drac ciudat să dispară fără un adio! - îşi zise tânărul.

Îşi luă căluţul de căpăstru şi se apropie de poartă. O împinse cu umărul şi spre surprinderea sa aceasta se întredeschise. Încă mai era lună şi la lumina sa aruncă o privire întrebătoare în curte. Totul era în paragină, iar ierburile şi mărăcinişul invadaseră până şi pietrele din ziduri. O atmosferă misterioasă plutea în jurul său. Între timp, uitase de pericolul reapariţiei drăcoaicei şi întreaga atenţie şi concentrare se canaliză asupra acestei construcţii impunătoare. Era fascinat. Încă nu realiza că, ceea ce-l înconjura, îi aparţine în întregime. Dar cum să dovedească autorităţilor că el, Pătru Valdescu, este moştenitorul principelui? Oare să fie doar un vis fantastic sau un coşmar în mintea sa?

Treptat  zorile îşi anunţară prezenţa la orizont.

-   Se pare că am scăpat de draci! Se luminează de ziuă.

Pătru Valdescu pătrunse pe scara din faţă într-un coridor întunecos şi rece. Înaintă cu precauţie prin semiîntuneric şi se opri în dreptul unei uşi. O împinse şi aceasta se deschise cu un scârţâit asurzitor. În faţa ochilor i se desfăşură o sală imensă. „Probabil aici era salonul de ospeţe”, gândi bărbatul. Rămase impresionat de coloanele care sprijină plafonul, precum şi de arcele care le unesc. „Cât de deştepţi au fost strămoşii noştri şi cât de proşti suntem noi, marea civilizaţie!”, rosti involuntar nepotul principelui care, trăind într-un mediu mediocru, nu avea cunoştinţă despre marile progrese ale omenirii. Dacă satul lor fusese uitat de guvernanţi, habar nu avea cât de modernă era societatea în afara graniţelor micuţului cătun în care se născuse şi trăise. După ce se holbă minute în şir la acea sală, îşi continuă investigaţiile pătrunzând în altă încăpere, apoi dădu într-un coridor întunecat şi se trezi pe nişte scări întortocheate. „Probabil acestea duc spre turnul cel mare de care a pomenit Sarsailă!” Dintr-o dată îi dispăruse orice teamă şi ceva parcă îl îndemna să urce acolo unde făcuse de strajă acea faimoasă drăcoaică. „O mai fi acolo? Oare ce ispite mi se pregătesc?  S-o înfrunt sau să fug?” Dar picioarele continuau să urce încet, pe întuneric, şi doar din loc în loc lumina pătrundea firav prin câte o nişă sau printr-o spărtură din zid. „Ce bine mi-ar fi prins o lanternă sau vreo feştilă… Nici măcar chibrituri nu am la mine… Cap sec, să plec în ambele nopţi fără sursă de lumină şi să mă las pe seama diavolului! Mare tâmpit sunt! Mai ai Doamne asemenea specimene în Împărăţia Ta!? Dacă da, atunci să ai grijă de ele, dacă vrei să le mai ai!” se amuză Pătru cu gândurile zburându-i aiurea. Era aşa de zăpăcit de cele petrecute în ultima vreme că nu reuşea să le mai stăpânească. Fragmente de imagini din peripeţiile precedente se perindau prin mintea sa şi nu reuşea să se concentreze asupra prezentului. În cele din urmă ajunse la capătul scărilor. Aici probabil fusese o uşă din lemn masiv, dar care din pricina umezelii putrezise de-a lungul timpului. Pătrunse înăuntru, fiindcă nu se mai temea de necunoscut după experienţa pe care o avusese cu forţele întunericului. „Dacă nici dracul nu s-a lipit de mine, atunci de cine să mă mai tem!?” îşi zise cu satisfacţie în gând. „Sarsailă mi-a îndreptat paşii aici, unde zicea că mă aşteaptă o drăcoaică…Oare cum mă voi înţelege cu ea? M-a avertizat că sunt foarte furioase, mai ceva ca ei. Dacă-i o capcană?” Brusc simţi o ameţeală. Îşi scutură capul. În faţa ochilor i se desfăşura o încăpere intimă, frumos mobilată, poleită în aur, cu aşternuturi din mătase şi un pat matrimonial în care îl aştepta o fetişcană goală de o frumuseţe nemaiîntâlnită.  Fermecat de acea apariţie se apropie, dar se trezi lângă perete, la o nişă. Privirile îi alunecară afară, peste pădurea de stejar. Turnul se roti din nou cu el şi simţi cum îl cuprinde ameţeala. Niciodată nu privise în jos de la asemenea înălţime. Deodată îşi aduse aminte de făptura gingaşă din patul de alături şi tresări:  „Asta-i drăcoaica! Dacă-mi face vânt peste zid?” Instantaneu întoarse capul şi rămase blocat. Se afla într-o cameră goală înconjurată de un perete rotund de piatră, iar de tavan sta agăţată o maimuţă care rânjea, gata să se năpustească peste el. Îngrozit, se dădu un pas în spate şi se lovi cu capul de perete. Pe dată vedenia dispăru. Rămase ca o stană de piatră nepricepând ce se întâmplase cu el. „Oare diavolul mi-a influenţat mintea şi am luat-o razna?” Se cutremură şi se rezemă de zid ca să nu se prăbuşească la podea. Oare fusese o vedenie sau diavolul i-a luat minţile şi se afla la un pas de nebunie? După câteva minute îşi mai reveni şi se întoarse cu faţa către nişă. Se apropie din nou de perete şi privi afară. De data aceasta nu mai este surprins de înălţimea la care se afla. Stejarii păreau nişte pitici, iar soarele se ridicase câteva palme de la orizont. De acolo, de sus, îşi lăsă privirile în voie, în zare, pe deasupra pădurii de foioase. Admiră cu plăcere şi satisfacţie această privelişte minunată. Treptat îşi reveni din halucinaţie. Se retrase şi se deplasă în partea opusă, unde era altă ferestruică. Spre surprinderea sa privirile i se opriră pe peretele abrupt al muntelui ce se ridica impunător. „Oare nu-i îngropată vreo comoară între aceste ziduri de peste un metru grosime?” Cu palmele pipăie pietrele, iar unde acestea se mişcau, trase de ele dar… nimic. Într-un târziu se aşeză pe o lespede să se odihnească. „Cred că voi lăsa pe altă dată căutările. Deja este târziu şi am uitat de casă. Soţia mea, probabil, este foarte îngrijorată. Deja o ceată de tineri, în frunte cu şeful de post şi adjunctul său, au pornit în căutarea mea. Este cazul să mă întorc degrabă până nu se alarmează întregul sat!”

Când să plece, o dâră roşiatică din zidul din partea dinspre apus îi atrase atenţia. Se apropie curios şi lovi cu un pietroi în acel loc. Spre surprinderea sa nisipul începu să curgă dintre ele. Cu o febrilitate neobişnuită scormoni cu degetele şi unghiile până-i dădu sângele. În final, smulse o piatră şi descoperi ceva de metal. Atunci mai scoase încă una şi descoperi o lădiţă. „Aici erai ascunsă micuţă comoară!” şi fără s-o mai deschidă, o luă sub braţ şi coborî treptele scării întortocheate. Ajuns în curtea castelului, încălecă, şi aruncând o ultimă privire înapoi spre grandiosul castel năpădit de liane şi bălării, luă calea de întoarcere spre casă.

 

Vizualizări: 51

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

De apreciat imaginația de crea atâtea acțiuni în lumea dracilor. Dacă stau să mă gândesc nu am citit niciunde atâta detaliere din lumea acestora. Desigur au împrumutat și ei conviețuire umană... Sau noi pe a lor? :)))

Îmi place împletirea realului cu legendarul și basmul. Până la urmă nu am înțeles ce e... dar probabil vom înțelege.

Aștept continuarea.

Sofy

Multă, multă imaginație! :) Am citit cu plăcere!

Cu sinceră apreciere,

Distinse domane Sofia Sincă şi Corina Militaru vă mulţumesc că aţi avut răbdarea să mă însoţiţi în aceste "peripeţii" dincolo de lumea reală! Călătoria se apropie de sfârşit...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a lăsat un comentariu pentru Costel Zăgan
cu 41 minute în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 58 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Când... a lui Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 8 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 9 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 10 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 11 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor