.................................................................................................................................................

     Un înţelept spunea odată că lumea este suficient de mare pentru ca doi oameni care se văd o singură dată, să nu se mai afle faţă-n faţă niciodată de-a lungul vieţii lor. Asta doar dacă n-a existat o scânteie declanşată prin acelaşi joc al hazardului, care-i împinge unul către celălalt, cu forţa a doi poli încărcaţi cu sarcini de sens contrar. Dacă nu le-a fost dat să întâlnească la o simplă şi banală partidă de pescuit, patronată de bătrânul cicerone al Insulei, pentru Tavi şi Fifi prima întâlnire n-a însemnat sfârşitul scurtei şi nevinovatei legături, ci dimpotrivă, a fost doar preambulul unei furtunoase şi sinuoase relaţii de iubire. Au trebuit să treacă doi ani, perioadă extrem de zbuciumată, care a zguduit din temelii familia Comnen.

     Aşa cum era de aşteptat şi cum prognozaseră medicii, Maşa Comnen s-a despărţit de cei care o iubeau, lăsându-şi dragostea ei de-o viaţă să înfrunte de unul singur urâţenia bătrâneţii. A murit în braţele iubitului soţ, cele care o strânseseră de atâtea ori şi între care simţise bucuria de a fi lângă cel drag. Construiseră împreună de-a lungul anilor cel mai frumos edificiu, cel al unei căsătorii perfecte şi, din păcate, demolatorul universal, îngerul negru al morţii, prăpădise irevocabil totul.

     Apolodor Comnen a ţinut cont de ultima dorinţă a Maşei şi n-a înhumat-o într-un cimitir, chiar dacă familia deţinea câteva locuri de veci într-unul. A incinerat-o, iar cenuşa depozitată într-o urnă a rămas în aşteptare până la momentul în care trebuia să-i fie alăturată cenuşa soţului, atunci când timpul fostului ofiţer va expira. Singurul loc din lume unde doreau ca rămăşiţele lor să-şi găsească odihna veşnică sub această formă, nu putea fi decât în extremitatea estică a Siberiei, la Magadan, unde amândoi simţiseră primul fior al dragostei şi unde fuseseră atât de fericiţi. Proaspătul şi întristatul văduv, nu ştia cine-i va îndeplini această dorinţă, dar credea că va fi nepotul său Tavi, pentru că fiul său Traian, era mult prea copleşit de propriile drame ale mariajului său.

     Au fost într-adevăr doi ani cumpliţi pentru familia Comnen şi, în special, pentru Traian. După lungi tergiversări, a reuşit să-şi înfrângă demonii şi a purtat cu Maria acea discuţie amânată ani buni. Paharul se umpluse, cu echilibrul mintal distrus şi în pragul nebuniei, într-un moment de luciditate, arhitectul a hotărât că venise momentul clarificărilor. Împlinise patruzeci şi şapte de ani, se afla exact la apogeul vârstei de mijloc şi tocmai realizase că nu era totul pierdut, avea încă şanse să-şi refacă viaţa. Dar nici laşitatea nu-l caracteriza, nu putea să-şi abandoneze pe nepusă masă familia. Fiul său Tavi, era încă la o vârstă când şocul unei destăinuiri premature l-ar putea destabiliza, înainte de a-şi începe cu adevărat viaţa. În acele zile, se dovedise că era un student eminent cu perspective strălucite. Chiar dacă între cei doi soţi va interveni o fractură totală, lucrurile trebuiau să fie făcute în mod treptat, fără şocuri sau scandaluri. Amândoi Comneni au hotărât că vor ţine ascunsă preferinţa Mariei şi vor pretexta că totul se întâmplă firesc, erau doar doi oameni maturi care vedeau lucrurile în mod cu totul diferit.

     Pentru Maria, discuţia cu Traian n-a fost o surpriză. O aşteptase, chiar mirându-se că soţul ei nu încercase să lămurească lucrurile mai devreme.

     – Să ne înţelegem, Traiane, aşa m-a creat Dumnezeu, să simt atracţie fizică pentru femei, nu pentru bărbaţi. Nu trebuie să suferi pentru asta, n-ai absolut nicio vină! Şi cel puţin ştii că n-a fost decât una, Enid.

     – Trebuia să mi-o spui de la început. Poate că alegeam amândoi altă cale.

     – Ştii că era imposibil! Nici azi nu cred că majoritatea oamenilor ar înţelege asta.

     – Atâta timp fără iubire, un cămin rece, un pat şi mai rece şi o femeie care a mimat iubirea.

     – Aici te înşeli, de cele mai multe ori m-am simţit foarte bine alături de tine şi aş putea jura că nici pentru tine n-a fost întotdeauna insuportabil statul în acelaşi pat.

     – Întrebarea este ce facem pe viitor, cum dregem asta pentru ca să nu producem suferinţă celor pe care-i iubim?

     – Singura soluţie pe care o văd este separarea fizică, dar fără divorţ şi fără să locuim oficial în două imobile separate.

     – Adică să rămânem amândoi aici, dar să ne dăm libertate absolută, pentru ca fiecare dintre noi să-şi poată avea viaţa sa. Ar fi o chestie, mai ales că nu implică direct pe alţii, decât pe noi doi.

     – ... şi pe Enid, cea care trebuie să afle că sunt dezlegată total de obligaţii faţă de tine. Pe Tavi nu-l va afecta dacă păstrăm confidenţialitatea celor discutate aici, mai ales că el stă mai mult la Irina.

     Traian trebuia să recunoască cinismul soţiei şi puterea ei de adaptare. Pentru ea era uşor, probabil că minţise atunci când i-a spus că se simţise uneori bine alături de trupul bărbatului pe care-l acceptase drept soţ. A făcut-o doar ca să argumenteze că-l iubise în paralel cu Enid, că inima ei nu era de gheaţă, dar el ştia că totul nu fusese decât o iluzie, pur şi simplu în afară de Octavian, nu realizase absolut nimic alături de această femeie.

     – Sunt în totalitate de acord cu tot ce îmi propui. Totuşi, deşi oficial vom sta în acelaşi imobil, o să închiriez un apartament unde voi locui aproape permanent. Tavi trebuie să ştie doar atât, lucrez mult pe teren şi vin acasă numai la ocazii speciale. Casa îi va rămâne lui, tu poţi să locuieşti în ea cât vei dori. În ceea ce-l priveşte pe tata, să-l scutim de dramele noastre. A primit recent două lovituri prea grele prin pierderea Maşei şi a mamei sale, ca să-l mai îngreunăm cu necazurile noastre. Poate că în timp, îi voi spune atunci când voi găsi momentul potrivit. Voi sta câteva săptămâni cu el pe Insulă şi voi vedea la faţa locului care-i starea lui.

     – Eu spun că este timpul să dăm o petrecere în casa noastră, să aducem toate rudele şi cunoscuţii, nimeni nu trebuie să bănuiască altceva decât că suntem o familie funcţională. Poate că Tavi va veni cu prietena şi cu câţiva colegi.

     – Acum, când eşti investită oficial ca stăpână a casei, poţi să faci cum doreşti, să-mi spui numai de ce ai nevoie şi voi fi fericit dacă voi putea să-ţi dau o mână de ajutor.

     A fost un fel de petrecere a lor de adio, asemănătoare celor care în viitorul nu prea îndepărtat se vor numi petreceri de divorţ, un cântec de lebădă forţat.

     În ajunul sindrofiei organizate acasă în Mântuleasa, Tavi s-a lăsat convins de câţiva colegi şi mai ales de insistenţa fetei care-l dorea partener cam de multişor, să viziteze o galerie de artă unde câteva tinere talente îşi expuneau creaţiile. Nu era o vizionare de plăcere, ci mai mult rodul unor teribilisme ale celor care încă nu păşiseră definitiv în era maturităţii. Veşnic puşi pe şotii, cei din grup deveneau turbulenţi atunci când se consuma un pahar în plus, fiind dornici să petreacă pe seama celor mai naivi decât ei. Şi n-a fost necesar să-i caute prea mult, erau tocmai juvenilii artişti grupaţi într-o galerie a debutanţilor. Sami, însoţitoarea lui Tavi, îi categorisise răutăcioasă în: cei care făceau parte din tagma dobitocilor, neputându-şi dea seama ca o medicinistă pragmatică plină de aere, de ce ăştia îşi pierdeau toată ziulica mâzgălind. Erau decişi ca sub masca unor critici competenţi, să ia în derâdere toată munca nefericiţilor. Astfel, Tavi, a fost mai mult remorcat şi dus la un eveniment care nu-i era pe plac.

     Dincolo de apropourile la limita penibilului, care uneori îi făceau pe ceilalţi vizitatori să roşească, multe dintre subiectele ironiilor ieftine chiar erau frumoase şi omul corect din el nu putea să accepte comportamentul măgăresc al aşa-zişilor colegi. Se pregătea să părăsească foaierul, chiar se îndrepta spre ieşire, când un ţipăt strident l-a blocat. A fost continuat cu o serie de şuşoteli şi exclamaţii de surpriză. Mai mult curios decât supărat, a renunţat pe moment la intenţia iniţială de a pleca şi s-a îndreptat spre locul unde bănuia că o nouă boroboaţă era pe punctul de a fi comisă. Cea care ţipase fusese Sami, iar acum o regăsea stând pironită sau mai bine spus îngrozită în faţa unei lucrări aflate încă în afara razei vizuale a tânărului medicinist. Locul unde pictura fusese expusă, era relativ izolat. Când ceilalţi colegi l-au văzut apropiindu-se de grupul studenţesc, s-au risipit ca potârnichile, unul mai rapid decât celălalt şi, astfel, în acea secţiune a expoziţiei nu au rămas decât el şi Sami. Tabloul i-a sărit în ochi; era el însuşi îmbrăcat într-un halat alb de medic, cu numele său brodat pe buzunarul de la piept. Nu mai era de loc tânărul de acum, artistul îl văzuse peste ani, devenise un bărbat complet împlinit, doar unele din trăsăturile feţei trădându-i încă vârsta inocenţei. Pictorul nu-l plasase în mijlocul unei agitaţii specifice spitalului, ci într-un moment de repaos, pe un fotoliu din ratan, având lângă el o masă din acelaşi material. Oboseala ochilor trăda poate o zi grea sau numai pe cea produsă de lectura unei cărţi care stătea pe măsuţă, desfăcută, cu textul în jos. Se distingea destul de clar titlul, era romanul oferit în dar odinioară de Sofia, fata din vecini de la Ostrovul Rusului, Mândrie şi Prejudecată, carte pe care o citise, îi plăcuse şi apoi regretase că nu putuse s-o comenteze împreună cu ea, pentru că în anii care s-au scurs îi pierduse urma.

     În extremitatea de jos din partea dreaptă a tabloului, Sofia se semnase sub forma unor iniţiale S şi P, aproape invizibile, iar titlul afişat sub un plastic transparent, era cel puţin ironic: Medic meditând. La ce oare se gândise Sofia când îl alesese pentru lucrarea ei de debut?

     Revenindu-şi din uluire, Sami revărsă asupra lui un potop de întrebări, la care tot ea se grăbea să-şi dea cu presupusul.

     – Tu eşti cel din tablou? Sigur că tu eşti. Dar cine te-a pictat şi când ai avut vreme să-i pozezi? Probabil ai vreo iubită şi te-a fotografiat boarfa, când v-o puneaţi! Mai eşti cu ea sau o tratezi la fel cum o faci cu mine? Să ştii că marele dobitoc eşti tu în persoană, nu rataţii ăştia care totuşi dovedesc talent. Tu îţi ratezi tinereţea, trecând nepăsător spre a deveni ce? Un măcelar fără suflet.

     Scăpând  tot veninul carev clocotea în ea şi simţindu-se uşurată, l-a concediat fără ca să audă din partea lui presupusele scuze.

     – Omule, am tras destul de tine, eşti mai rece decât un gheţar. Am terminat-o şi nu vreau să te mai văd decât la facultate. La sindrofia părinţilor tăi caută-ţi altă însoţitoare. Mă duc să trag un coniac şi poate găsesc pe altul cu care să mă regulez.

     Era complet nedreaptă, dar nu şi-a răcit gura de pomană cu ea, ştia că nu va înţelege nimic din toate astea. Oare cine l-ar fi crezut că singurul lucru real din toată şarada de pe tablou era cartea şi că pe artistă o văzuse doar o zi, nu mai mult de câteva ceasuri? Îşi simţi picioarele că au prins rădăcini în podeaua din faţa tabloului. Pur şi simplu nu-şi putea desprinde ochii de pe lucrare şi nu-şi putea pune trupul în mişcare ca să plece de acolo. Era fascinant ce realizase Sofia, care probabil că abia împlinise optesprezece ani, dar cu siguranţă, executase pictura imediat după ce părinţii ei le-au interzis celor doi să se întâlnească.

     A simţit o mână moale atingându-i umărul şi s-a întors brusc, mai să se prăbuşească. Îşi recăpătase controlul asupra lui însuşi, iar mâna care-l atenţionase, îi aparţinea Sofiei Polack.

     – Bună ziua Tavi, ce mai faci?

     – Până acum o jumătate de oră am fost bine, dar acum nu ştiu să-ţi răspund altceva decât că sunt uluit şi terifiat.

     – Probabil că ai văzut lucrarea mea, singura pe care am reuşit s-o finalizez. Halal studentă la Arte Plastice!

     – Şi pe care ai expus-o, dar mai bine spune-mi, cum de m-ai ales tocmai pe mine? Oare mă cunoşteai suficient de bine, ăsta era un motiv să mă imortalizezi?

     – O să-ţi spun adevărul şi sper că-l vei acccepta. În realitate, nu mă gândeam la tine. Încercam să-mi fac mâna cu tot felul de prostioare, mici acuarele peisagiste, felicitări nostime şi chiar caricaturi. Se apropia examenul de admitere şi eu nu mă regăseam. Într-o noapte, la un an de la prima noastră întâlnire...

     – ... şi singura!

     – Aici te înşeli, tocmai o avem pe a doua, dar să revin, te-am visat şi am ştiut exact cum va fi prima mea lucrare, o ai chiar în faţă, exactă până la amănunt şi similară imaginii primite de mine în vis. Singura deosebire pe care cu greu poţi s-o sesizezi din motive obiective, ar fi că visul mi s-a părut mai real decât pânza, probabil din cauza mâinii mele încă insuficient de îndemânatică.

     – Ştii, cartea am citit-o, mi-a plăcut foarte mult şi când o văd în bibliotecă îmi aminteşte de un drac de fată, de pe-o Insulă.

     – Fata este acum studentă şi viitoare mare pictoriţă. Iar tu ai fost primul ei model, chiar şi fără s-o bănuieşti.

     – Ce-ai spune dacă te-aş invita sâmbătă seară la o petrecere organizată de mama şi tatăl meu în onoarea... nici măcar nu ştiu cu ce ocazie sau am uitat.

     – Invitaţie acceptată şi astfel trecem la întâlnirea numărul trei.

     Era tot ce-şi putea dori după acestă zi nebună şi era foarte amuzant să afle că uneori lucrurile neplăcute au consecinţe benefice. În locul unei scorpii mediciniste care ar fi scos şi untul din el, va avea parte de compania unei frumoase şi talentate domnişoare. Nici măcar nu mai trebuia să ceară încuviinţarea părinţilor fetei, plecaţi undeva prin străinătate.

     – Atunci te aştept sâmbătă după-amiază, la cinci, în staţia de metrou Universitate. 

     Paşii îl purtau prin locurile tinereţii sale, în oraşul pe care-l îndrăgea, dar de care, din diferite motive, fusese obligat să se despartă, uneori pe lungi perioade de timp. Pentru el, bătrânul cu părul albit total, care în ultimul timp fusese copleşit de cea mai mare durere posibilă, pierderea Maşei, fiinţa care-l sprijinise la greu oferindu-i necondiţionat iubirea ajungând până la părăsirea locurilor natale, străzile reprezentau amintirea unei alte vieţi şi-l făceau să se gândească nostalgic la vârsta când tânărului de-atunci, îi era imposibil să se gândească la bătrânul de azi.

     Venise în Capitală pentru simplu motiv că era dorit la petrecerea dată de fiu şi noră cu ocazia aniversării Nunţii de Argint, douăzeci şi cinci de ani de când îşi puseseră verighetele pe deget. Nu avuseseră un mariaj prea fericit, îşi dăduse uşor seama de asta şi Maşa chiar observase înaintea lui, dar au rămas împreună, la bine şi probabil la rău, iar acum doreau să arate lumii ataşamentul unuia faţă de celălalt. El, ruginitul general, trebuia să facă parte din decorul acestei piese încă neterminate, tragi-comedia de zi cu zi, generaţie după generaţie, a bărbaţilor Comnen.

     După ce părăsise Casa Centrală a Armatei unde fusese invitat la o reuniune a Veteranilor de Război, a luat-o pe bulevard, spre Cişmigiu, dar în ultima clipă a pornit spre Podul Izvor. Dorea să ajungă în cartierul Uranus şi să aducă un omagiu vechiului său prieten din anii terminării Şcolii de Război, Dragoş Greceanu, care plecase şi el către cele veşnice, nu cu multă vreme în urmă. Vorbise cu fiica lui, promiţându-i că va trece pe la ea în cursul după-amiezei acelei zile. Cunoştea o familie de ţigani florari de la care cumpărase de când se ştia buchete ingenios aranjate. Vechii săi furnizori probabil că acum aveau aceeaşi vârstă cu el, dar afacerea mergea mai departe derulată de copiii lor, meseria moştenindu-se din tată-n fiu, sau mai bine spus din mamă-n fiică, asemenea celorlate îndeletniciri.

     A trebuit să-şi amâne intenţia când un afiş dintr-o vitrină a Teatrului Bulandra i-a sărit în ochi. Cu litere de-o şchioapă erau înşiruite câteva nume, artişti care-şi expuneau lucrările în foaierul teatrului. Pe afiş era numele cuiva cunoscut, Sofia Polack, fiica vecinilor de pe Insulă. Curiozitatea l-a făcut să întrebe la casa de bilete a teatrului dacă poate vizita expoziţia. Era posibil, dar trebuia să cumpere un bilet pentru spectacolul din acea seară şi să se socotească norocos, era ultima zi când artiştii plastici îşi expuneau lucrările în acel foaier. A decis imediat să rămână şi să viziteze mica expoziţie, probabil că nu va fi ceva de durată şi avea de altfel timp suficient după asta să ajungă la fiica lui Dragoş.

     O domnişoară de la intrarea în sală i-a înmânat un pliant, pe care s-a oprit să-l citească înainte de a vedea lucrările. Erau biografii succinte ale artiştilor, despre scurtele cariere, păreri ale criticilor şi titlurile lucrărilor expuse. În dreptul Sofiei Polack figura o singură lucrare intitulată Medic meditând. S-a gândit că era cel puţin ciudată alăturarea celor două cuvinte şi a devenit curios aşteptându-se la cine ştie ce bazaconie. Aproape regreta că-şi pierde timpul pe aici, dar a dorit să-şi ducă la capăt intenţia de a vedea lucrările. Rămăsese acelaşi om care avea oroare să nu termine ceva odată început.

     Singura lucrare expusă de Sofia era tocmai în extremitatea cealaltă a foaierului, fiind amplasată într-o nişă care o izola complet de cadrul expoziţional. Pe rând şi aproape fără să observe celelalte lucrări, a parcurs în câteva zeci de secunde întreaga distanţă care-l depărţea de adevărata ţintă. Nu era nimeni în faţa tabloului, aşa că avea şansa să-l admire în linişte. Oricare ar fi fost subiectul, se gândea s-o trateze cu indulgenţă pe fată, doar era vecina de pe Insulă.

     Şocul pe care l-a resimţit odată ajuns în faţa lucrării, a fost cât pe ce să-l doboare. A simţit pe moment că nu avea pic de aer, i se pusese în gât nodul care-l împiedica să respire.

     – Alo, domnu’, vă este cumva rău? Oameni buni, aduceţi un scaun şi apă, altfel tipul ăsta o să moară în foaier!

     – Mulţumesc domnişoară, dar deja mă simt mai bine. De vină este numai emoţia.

     – Pe legea mea, despre ce lucru năzdrăvan vorbiţi? Este doar un simplu tablou cu tipul ăsta în halat de doctor, care nici măcar nu cred că este real.

     – Poate pictoriţa ştia ce ce ştia. Poate că l-a cunoscut personal pe omul portretizat astfel şi poate că privitorului de rând îi scapă ceva.

     – Anume ce? Un tip atrăgător, probabil că un iubit sau fost iubit, i-a captat atenţia preţ de... o secundă.

     – Simplul fapt că este singura ei lucrare, pe care a expus-o destul de izolat cum se vede, foarte departe de lucrările colegilor, este grăitor şi ne sugerează că artista este extrem de ataşată faţă de rezultatul strădaniilor sale, este foarte selectivă şi autocritică. Tuşele alcătuiesc o compoziţie asemănătoare unui proiect arhitectural.

     – Probabil sunteţi un afurisit de critic, abătut prin împrejurimi.

     – Nu sunt critic, dar îmi place frumosul, oriunde s-ar afla şi aici este în faţa noastră, sare în ochi. Spuneţi-mi, am văzut în treacăt că unele lucrări sunt reţinute, deci asta înseamnă că au fost vândute. Tabloul acesta este cotat la ce valoare? Aş dori să-l achiziţionez acum.

     – O clipă, să mă uit pe desfăşurător. Da, uite figurează aici, o mie cinci sute de lei. Este un preţ puţin cam piperat pentru o începătoare. Mai doriţi să-l achiziţionaţi?

     – Cu certitudine, da! Cum procedez?

     – Am să pun mai întâi o plăcuţă cu reţinut. O să vă cer câteva date de pe buletin, cu  numele dumneavoastră şi adresa, ca să vă expediem lucrarea după efectuarea plăţii.

     – Pe care o voi face pe loc.

     Doru purta întotdeauna o sumă însemnată de bani cu el, mai ales cînd era plecat de pe Insulă. A scos din compartimentul mare al portofelului cinsprezece hârtii de o sută de lei şi, naiv, le-a întins supraveghetoarei din sală.

     – Nu cred că m-aţi înţeles. Eu vă dau o notiţă cu numărul de inventar al tabloului, dumneavoastră completaţi un formular de achiziţie, mergeţi binişor cu amândouă hârtiile la casierie şi plătiţi acolo. Apoi în maxim trei zile de la închiderea expoziţiei, veţi primi printr-un curier sau prin serviciile Poştei Române, mult râvnitul după cum văd, tablou.

     – Mai repede nu se poate? Peste două zile vreau să-l ofer cuiva cadou.

     – Cum astăzi este ultima zi, deci teoretic se poate. Nu vă supăraţi că sunt un pic indiscretă, dar pe cine doriţi să fericiţi cu asemenea dar?

     – O să vă spun pentru că aţi fost foarte amabilă. Am să-l dăruiesc persoanei din tablou, chiar în ziua când părinţii lui aniversează douăzeci şi cinci de ani împreună, printr-o nuntă de argint.

     – Frumos, dar tot nu înţeleg ce legătură aveţi dumneavoastră?

     – Tânărul medic din faţa noastră este nepotul meu, iar cei care organizează petrecerea sunt fiul şi nora mea. Pictoriţa este fiica unor vecini şi suntem doar cunoştinţe.

     – Acum înţeleg şi o să vă spun ce n-am spus încă la nimeni. Tabloul ăsta mă înfricoşează, parcă în el îţi vezi trecutul, prezentul şi viitorul, iar nepotul dumneavoastră deja ştie asta. Mi-e teamă că pe bietul doctoraş îl aşteaptă mari încercări. Şi apropo, este medic?

     – Este rezident în ultimul an şi o mare promisiune pentru chirurgia românească.

     – Probabil vă simţiţi mândru că vă este nepot, iar domnişoara Sofia cu siguranţă este îndrăgostită de băiat. Sper să fie amândoi fericiţi împreună.

     Apolodor Comnen a dorit pe loc să termine această conversaţie, care aducea mai mult a interogatoriu, obligându-l aproape la confidenţe pe care nu dorea să le facă. Deja vorbise prea mult şi asta nu era în firea sa.

     – Mulţumesc încă o dată pentru informaţii şi ajutor, merg la casierie să achit preţul tabloului.

     S-a îndreptat grăbit într-acolo, scăpând la mustaţă de tirul unei noi serii de întrebări. Peste exact zece minute, după ce se abătuse pe la florărie, urca Dealul Spirii în pas vioi, ca în anii tinereţii. 

.................................................................................................................................................

Vizualizări: 130

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am citit cu plăcere! :)



Corina Militaru a spus :

Am citit cu plăcere! :)

Este doar un fragment. Vă asigur că romanul este captivant. L-am finalizat acum doi ani. Am încă şapte gata şi unul aproape gata. După ce m-am pensionat, scrisul a devenit viaţa mea.

Un fragment  promițător!  A m lecturat cu interes. Felicitări pentru roman!



giurgiu maria a spus :

Un fragment  promițător!  A m lecturat cu interes. Felicitări pentru roman!

Mulţumesc pentru aprecieri. Voi reveni şi cu alte fragmente din cele opt romane finalizate (aproape, lipseşte câte o ultimă corectură). În rest, să vă bucuraţi de un Paşte Luminos!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 56 minute în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 16 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor