Luni

 

Noaptea și-a stins ultima țigară pe singurul diamant treaz. Avea ochii tulburi și glasul ursuz. Un cântec cu acorduri seci se auzea dincolo de ușa închisă. Îi cunoșteam bine notele, chiar eu îl fredonasem, ani de-a rândul, prin târguri. Nu-mi amintesc să fi câștigat ceva. Poate doar pasul unui călător căruia i se întindeau stânci și nuanțe oarbe. Stâncile mi-au împrumutat haina, culorile au estompat forța care magnetiza rezerva mea de bine.
Am deschis ușa și am ieșit.
Afară, ziua se spala pe mâini cu zăpadă.        

 

Marți

 

Astăzi am invitat, la cafea, niște lebede. Păreau desprinse dintr-un tablou şi-mi aminteau de lacul în care am învățat să înot printre nuferi.
Trei ceasuri am stat de vorbă. Unul avea aroma florilor de tei, altul gonea fluturii din oglinzi, iar al treilea stătea cu fața la perete.
Între timp, soarele se pieptăna cu raze de marți...  

 

Miercuri

 

Trecea pe drum, cu un alai de grădini după el. Apoi s-a așezat în fotografia mea și mi-a adus pace.
E clar că grădinarul de miercuri adoră trandafirii albi! 

   

Joi

 

Stau pe ramuri, la şaradă,
Niște stele de zăpadă.
Una are ghete noi.
Cred că-i steaua mea de joi!  

 

Vineri   

 

Se așternuse o liniște imperială.
Copacii se zbenguiau pe dealuri. Unii aveau ciorapi de lână, alții strângeau, la piept, dedicații din călimara verii. În depărtări, casele se îmbrobodiseră ca pentru un concurs de fermecat gerul. Ziua juca hochei pe gheață și câștiga meci după meci. Vânătorul de vise îngenunchease într-un decor mirific și îi reproşa iernii că îşi face de cap.
Totuşi, de sub zăpezi se auzea un cântec.
Era cântecul ciocârliei de vineri.     

 

Epilog

 

Doamne, cât sânge sub zăpadă! Vânătorul de vise a ucis ciocârlia! Și niciodată nu va ști de ce cântecul ei nu s-a auzit pe pământ!

Vizualizări: 107

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Totul bine și frumos până la weekend, când s-a întrerupt cântecul ciocârliei. Prin urmare și bucuria...

Farmecul fiecărei zile într-o simfonie lirică. Proză lirică, încântătoare.

Sofy

Un calendar cu imagini percutante, păcat că nu ştim cum ar fi arătat ziua de Sâmbătă şi mai ales, cea de Duminică :)! Frumos!

Încântător!

Atât am văzut, atât am auzit, Sofy! :)))

Poate weekendul are povestea lui, cine știe :)

Mulțumiri,

Sofia Sincă a spus :

Totul bine și frumos până la weekend, când s-a întrerupt cântecul ciocârliei. Prin urmare și bucuria...

Farmecul fiecărei zile într-o simfonie lirică. Proză lirică, încântătoare.

Sofy


Nikol, zăpada asta nu-mi dă voie să văd ciocârlia :) Cred că a învățat să tacă/treacă prin sufletul meu.

Cu drag,
Nikol MerBreM a spus :

Un calendar cu imagini percutante, păcat că nu ştim cum ar fi arătat ziua de Sâmbătă şi mai ales, cea de Duminică :)! Frumos!

Mulțumesc, Augusta! De câte ori mi-e dor de tine aflu că ești aici. Mulțumesc, draga mea!

Augusta Cristina Călin a spus :

Încântător!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Melancolia risipirii a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog psychosis a lui Djamal mahmoud
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Zbor a lui Dan Mitrache
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Zbor a lui Dan Mitrache
cu 7 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbor a utilizatorului Dan Mitrache
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog psychosis a lui Djamal mahmoud
cu 7 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața ca un puf de păpădie a utilizatorului Lidia Pervu
cu 7 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din dală-n dală a utilizatorului Cristian Je
cu 7 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ningea imponderabil a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și lebede tac a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub bolți născătoare de stele a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub bolți născătoare de stele a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noi suntem timpu-ți a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noi suntem timpu-ți a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noi suntem timpu-ți a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog ... de toamnă a lui Blăjan Ovidiu
cu 7 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe getice pământuri a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 8 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doină neaoșă a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Primitivul modern a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 8 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor