Ai adunat ploile toate, le-ai semănat, și mă bucuram că voi avea hrană. Dar cineva a minat câmpul și am zărit brazdele tânguindu-se până dincolo de pumnii mei strânși. Semăna cu o durere de greier care știa că partitura lui nu va mai fi niciodată aceeași. Am alergat cu spice în brațe, le-am împrăștiat pe ogor și le-am rugat să sărute soarele. Știam că odată coborâtă dintr-un tablou, liniștea se va umple de zumzet și va înțepa. Că va lăsa în urma ei curajul în care am ales să sap galerii sub toate oceanele lumii, pentru a te afla. Că am hrănit vulturii pentru a-mi dărui înălțimile, să te zăresc.

Niciodată nu vei ști că morile de vânt sunt fuioare de dor oprite din drum. Nici că am doborât copaci pentru odihna ta de mâine. Dar în fiecare salt e o felină uriașă, gata de luptă. Undeva, într-o peșteră a nimănui, lumina zgârie, cu unghii firave, pereții.

Din când în când, mă întorc și citesc:

Și am uitat dacă era luni ori joi.

Iubirea mea, tu ce mai știi de noi?

Vizualizări: 59

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Proză poetică, literatură de graniță. Mesaj nostalgic, trecut cu gratitudine prin ficțiune, peisagistic, descriptiv și dramatic.

Una dintre capacitățile tale scriitoricești.

Mi-am plăcut mult!

Sofy

Aici e poezie! În spatele durerii de greier, e o felină gata de luptă...

Gina, tu ce mai știi de noi?

da, foarte frumos, e stilul tău! :)

Nu mă pot desprinde de el, Augusta, e în sânge, dar parcă nici n-aș vrea! :)

Drag,

Augusta Cristina Călin a spus :

da, foarte frumos, e stilul tău! :)

Știu că vă iubesc, Mihaela!
Mihaela Suciu a spus :

Aici e poezie! În spatele durerii de greier, e o felină gata de luptă...

Gina, tu ce mai știi de noi?

Lumina își poartă umbrele după ea, Sofy! :) Mulțumesc!

Sofia Sincă a spus :

Proză poetică, literatură de graniță. Mesaj nostalgic, trecut cu gratitudine prin ficțiune, peisagistic, descriptiv și dramatic.

Una dintre capacitățile tale scriitoricești.

Mi-am plăcut mult!

Sofy

pt mine e poezie şi atât! ADMIRAŢIE!

( ceva pastile ca să trateze invidia nu ai? la cum mă simt când te citesc cred că mi-s în fază terminală!!!)

Îți mulțumesc, Gabriela! Uite, și aceasta e tot o... pastilă! :))))

Cu drag,
Ioniţă Gabriela a spus :

pt mine e poezie şi atât! ADMIRAŢIE!

( ceva pastile ca să trateze invidia nu ai? la cum mă simt când te citesc cred că mi-s în fază terminală!!!)

Dincolo de „durerea de greier” rămâne admirația pentru modul cum pui în pagină mesajul. Felicitări!

Foarte frumos! Drag de scrisul tău! :)

Poezie până în măduva oaselor :)! Fie ca lumina să-şi facă drum!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Pe Carul Mare abia zărit a lui Tudor Cicu
cu 1 minut în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Impresii din călătoria în Grecia (V) a lui Tudor Cicu
cu 2 minute în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Impresii din călătoria în Grecia (IV) a lui Tudor Cicu
cu 3 minute în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Impresii din călătoria în Grecia (III) a lui Tudor Cicu
cu 4 minute în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Impresii din călătoria în Grecia (II) a lui Tudor Cicu
cu 4 minute în urmă
Lui Mihaela Suciu i-a plăcut discuţia Impresii din călătoria în Grecia (V) a lui Tudor Cicu
cu 4 minute în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Impresii din călătoria în Grecia (I) a lui Tudor Cicu
cu 4 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai bătrână a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 9 minute în urmă

cu 10 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai bătrână a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 36 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai bătrână a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 38 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai bătrână a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 39 minute în urmă
Valerian Bedrule a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog S-a-nfuriat sfârşitul a utilizatorului Valerian Bedrule
cu 45 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai bătrână a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 48 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai bătrână a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 49 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog E linişte... a lui Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor