Afară urgia se descătușase: nigea, viscolea, dar eu n-auzeam și nu vedeam! În mine, revolta pornise în căutarea unui răspuns logic și era de nestăpânit. Rețeaua neuronală, mai, mai, să o ia razna: se încâlcise, se încălzise. Din urmă, trecutul se extindea cu repeziciune, iar prezentul mă comprima în emoții. La limita coliziunii celor două, mă agitam numărând clipele până aveam să șterg podeaua cu individul picat din cerul său egoist care îmi tăiase orice chef de zbor. Și toate fiindcă pe net, cineva lansase o întrebare-exercițiu și toți își dădeau cu părerea căutând rezolvarea. M-a mâncat undeva să răspund și na! Realitatea luase o turnură nedorită. Noaptea mă îmbrățișă tandră: „Hai, lasă de la tine! Uită!” și-am început să-mi construiesc vise, ca deobicei, deși știu că n-o să mi le amintesc. Cred că zorii se hrănesc cu ele și eu mereu o iau de la căpăt. Asta sunt! O hapsână! Devorez noutățile zilei și clădesc noaptea himere.

        După un somn odihnitor, știrile dimineții: drumuri blocate, ceruri învolburate, trenuri anulate... Ca un făcut, iar dau peste omul - Putin, că așa arăta poza lui de avatar, și iar mă bulversează răspunsul său de aseară: „Ai făcut matematică cu femeia de servici.” Am trecut peste cacofonie, peste „servici”, am acceptat că pot greși un calcul și totuși am rămas la fel de perplexă. Durerea era încă acolo și rana supura... La începutul clasei a noua, diriginta s-a decis să completeze catalogul și ne-a cerut datele personale. Fiind ora de dirigenție, cam zumzăiam între noi până când l-a ridicat pe un coleg... Roșu la față, încet și cam poticnit a spus ocupația mamei: femeie de serviciu. Liniște! nimeni nu mai șușotea, eu încremenisem, cred că și ceilalți au simțit acut aceeași senzație... De ce am tăcut, atunci? Ce să-i răspund, acum, lui Putin?

       Am dat clic pe pagină, am închis calculatorul și am ieșit să respir. Afară, pomii albiți de flori, de nea, se plecau înainte-mi. Unii, mai tineri sau mai trecuți – cu evlavie îngenunchiaseră sărutând zăpada mieilor.

       Doamne, niciodată n-am mâncat înghețată cu flori, cu petale! Și ce foame!

 

 

PS: Până mă satur, vă las exercițiul de pe net: 8 : 2 (2+2) = ? (Răspuns: 1 sau 16 ?)

 

 

Vizualizări: 199

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Un deliciu exercițiul tău de ghebe asezonate cu sensibilitate și joaca ta serioasă de-a râsu'-plânsu'! Cifrele sunt doar metafore, nu le adunăm, nu le înmulțim, doar ne minunăm, privindu-le. :) 


Mulțumesc, Ana! Am rezolvat Gheba la greu! :) 
Ana C. Ronescu a spus :

Un deliciu exercițiul tău de ghebe asezonate cu sensibilitate și joaca ta serioasă de-a râsu'-plânsu'! Cifrele sunt doar metafore, nu le adunăm, nu le înmulțim, doar ne minunăm, privindu-le. :) 

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poem închipuit a utilizatorului eunescu
cu 2 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dans a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 3 minute în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Dans a lui Camelia Ardelean
cu 3 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Funereus și Morimusa❃ a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 4 minute în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Funereus și Morimusa❃ a lui Ana C. Ronescu
cu 4 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poemul vinului de mai a utilizatorului gina zaharia
cu 5 minute în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Poemul vinului de mai a lui gina zaharia
cu 5 minute în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Poemul vinului de mai a lui gina zaharia
cu 5 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Destin a utilizatorului Alex Anghel
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Schaltiniena aprigei ninsori a lui Valeria Merca
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog vecernie a lui nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Dans a lui Camelia Ardelean
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Funereus și Morimusa❃ a lui Ana C. Ronescu
cu 1 oră în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sufletul ploilor a utilizatorului gina zaharia
cu 2 ore în urmă
Lui Valeria Merca i-a plăcut discuţia daca am tacea!! a lui Vasile Grozav
cu 3 ore în urmă
Valeria Merca a contribuit cu răspunsuri la discuţia daca am tacea!! a utilizatorului Vasile Grozav în grupul FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...
cu 3 ore în urmă
Vasile Grozav a adăugat o discuţie la grupul
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Dans a lui Camelia Ardelean
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Funereus și Morimusa❃ a lui Ana C. Ronescu
cu 4 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scena a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 4 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor