Bastardul

 

         Vlad mergea pe marginea drumului, în direcția gării, bălăbănind ușor în mâini rucsacul în care îndesase puținele lucruri ce le avusese înainte de a fi închis pentru incidentul cu bătrânul de la fermă. Acum, după ce gardianul îi deschisese celula și-i spusese că trebuia să se prezinte la directorul închisorii ca să-și ridice documentele, și era lăsat liber să plece, Vlad se gândea că demult nu se mai simțise atât de sănătos, de puternic, de pregătit pentru orice luptă cu viața. Se opri la capătul peronului din fața gării și se așeză pe aceeași bancă de pe care cu doi ani în urmă fusese ridicat de jandarmi. Peste puțin timp avea să vină și mama lui cu mutul ei, Udrea, să-l întâmpine la gară. Nu o recunoscu, la prima vedere, pe maică-sa în paltonul de blană și pălărie pe cap ținând de mână cele două gemene și cine știe de ce, își aminti deodată cum se dusese cu aproximativ doi ani în urmă să-și ia rămas bun de la ea, poate pentru totdeauna. Sau, cel puțin, așa credea.

            - Ce-i cu tine? au fost primele cuvinte ale mamei sale când a dat cu ochii de el, cum stătea pe o buturugă în curte şi nu zicea nimic.

            - Am venit să stăm de vorbă… Vreau să plec după el, să-l caut.

     Maria se prefăcuse că nu a priceput despre cine era vorba:

            - Unde să pleci? Ce să cauţi? Vlade, nu fii nebun! Eşti destul de mare, acum. Ai nouăsprezece ani, ce naiba… mai gândeşte şi tu. Hai în bucătărie, nu mai sta aici. Hai, vino să-ţi vezi surorile.

     Vlad aflase că maică-sa avea două fete gemene, surorile lui vitrege, cam de vreo cinci anişori, dar de văzut nu le văzuse vreodată. Dar nu se urnise de pe buturuga aceea. O ţinea pe a lui:

            - Mamă, tu mai ții minte când ai venit la bunicii unde am crescut? Se pare că aveam șase sau șapte ani, și nu cred că mi s-a năzărit mie acum, te-am întrebat dacă l-ai adus și pe tata. Iar tu n-ai spus nimic. Nu mi-ai vorbit niciodată despre el.

            - Așa o fi fost, de unde să știu eu, Vlad, dragul meu! Uite nu-mi mai aduc aminte de nimic. Doamne!... Și dacă așa o fi fost, ce vină am eu acum, își plesnea Maria, mîinile.

            - Eu de aia am venit. Să-mi spui ce şi unde să-l găsesc. Nu intru în casă, măi mamă, înţelegi? Nu mai am timp.

            -  Dar de ce, de ce Vlade? îşi frângea maică-sa mâinile în faţa lui.

            - Uite aşa! Vreau să-l întreb ceva… Şi să mă cunoască. Dacă n-o răspunde bine, treaba lui. O să-şi amintească toată viaţa.

    Maria nu voia să înțeleagă, în ruptul capului, că fiul ei nu dorea să se mai întoarcă și plângea în hohote. 

            - Da, plec și pun punct. Măcar să ştiu dacă îmi seamănă, în unele privinţe… Însemnele mele, înţelegi? Se referea la gâlma ca un sfârc de ţâţă crescută pe gât şi la faptul că atunci când devenea supărăcios, gura îi cădea într-o parte de ai fi zis că are gura strâmbă. Se simţea ca un tâlhar, sau ca o fiară care-şi calcula paşii încă din clipa când pătrunsese în acest cadru neprimitor şi necunoscut din viaţa mamei sale, dar înţelegea că nici nu avea altă ieşire din văgăuna în care se aventurase şi poate de aceea se simţea sufocat de acea discuție. Iar dacă nu fugi din ea, de teamă să nu-ţi pierzi cumva minţile, ori îţi calculezi greşit pasul următor, e posibil să fii înhăţat pe la spate de vreun picior, sau pulpa hăinii, de tot felul de umbre hidoase. Maică-sa îi povestise cândva, despre acei ani ai tinereţii, să fi avut șaisprezece ani împliniți când la iazul de lângă moara părăsită, aflată la marginea satului, îl întâlnise într-o zi cu arşiţă mare pe cel ce avea să-i fie mai târziu lui, tată. Venise îmbrăcat în costum de pilot, uimind toată adunarea satului. Bănuia că ar fi fost mai mare decât ea, cu vreo unsprezece ani. Adică, să tot aibă vreo cincizezi și ceva de ani, socotise Vlad. „Dacă mai auzise vreodată de acesta?” – o întrebase. Mai exact, îşi amintea maică-sa, în urmă cu câţiva ani se pare că ar fi fost văzut lucrând pe un şantier de construcţii lângă o fermă, sau cam așa ceva, pe undeva aproape de litoral, dar nimic nu era sigur. O abandonase când auzise că va avea un copil cu el și dispăruse fără urmă, pentru tot restul vieții. Fusese pilot de avioane într-o unitate militară dar fusese dat afară din cadrul armatei.   

      Acum, pe banca de lemn, urmărind silueta mamei, privind neliniștită în partea opusă locului unde se găsea el, Vlad afișă un zâmbet liniștit de îngândurare care îi ridica ușor buza de sus. Își aminti perfect că nu el fusese cel care provocase incidentul cu bătrânul (sau aşa cel puţin credea Vlad), dar hodorogul ăla bătrân prea îi aruncase una din acele priviri de „cămilă belicoasă” – termenul îl ştia tot de la bătrân – atunci când îi spusese că nu-i decât un bastard pripășit la fermă, lucru care îl iritase îngrozitor. Își amintea exact cum se întâmplase toată grozăvia. Bătrânul venise ca de obicei pe la paznicul fermei; însă, cum era zi de duminică, acesta lipsea de la barăci (mai pleca omul şi pe acasă ). Și trecuse, ca de obicei, pe la el, iar Vlad numai de sporăvăiala bătrânului nu avea chef în dimineaţa aceea. Plănuia să meargă prin sat, mai vedea una şi alta, dar ţi-ai găsit. Bătrânul întârzia cu ţigara în gură și tensiunea, în baracă, sporea cu fiecare clipă de întârziere. După ce îşi terminase ţigara, bătrânul trăsese o canapea aproape de masă, luase de pe dulapul soldăţesc jumătatea de coniac, aflată într-o sticlă uitată cine ştie de când acolo, şi îşi turnă într-un pahar aflat pe masă. După ce sorbi, fără să se strâmbe, primul pahar, şi-l umplu pe al doilea. Vlad îl privea tot timpul încordat la maximum, era ca şi cum la picioarele lui se afla o jivină sălbatică, una d-aia care îl fixa ţintuit lângă perete printr-o privire diabolică.

            - Nu-ţi fac plăcere. Ţi-ar plăcea să nu mă vezi, vorbi deodată. Te holbezi de parcă ţi-aş sta ca o ploşniţă în vârful capului. Şi parcă ai vedea în faţa dumitale o cămilă belicoasă. Ori poate crezi că o fi altceva de capul dumitale. Nu tinere! Toţi sunteţi la fel. Visaţi cai verzi pe pereţi!

      Vlad, îngrozit, căuta în jur un obiect pentru a se apăra în caz că bătrânul avea să întreacă măsura vorbelor rostite. Băuse pesemne şi în altă parte. „Îi ştiu eu p-ăştia. La băutură devin violenţi”. Dar era sigur că din prima lovitură îl va doborî. Şi pe urmă?

            - Te uiți la mine și îți spui, nu-i așa, că m-am născut cu o maimuță în brațe și cu o cioară la cap? Nu vezi îngeri, deloc, în preajma mea. Vrei neapărat să scapi de mine, dar după cum vezi sunt doar o dâră de cenușă pe urmele tale. Dacă tu mă alungi, eu am să mă întorc. Așa și cu cei de dinaintea ta. Au crezut că dacă m-au belit din viața lor, gata, s-a terminat. Dar viața, tinere, o ai odată și gata! Cândva eram un fel de pilot de avioane, le eram ca un zeu când în jurul drăciei se aduna mulțimea înfierbântată de ce vedea. N-am fost ce le trebuia lor: o maimuță în costum. Te abții să spui ceva ca și cum ar urma să vină popa să-ți taie limba. După cum vezi, împăratul e și acuma la fel de gol. Nu te mai chinui să-i arunci din zdrențele altora. Nici măcar nu-ți cer să mă iubești. Am înțeles și eu că dragostea ține un an, hai, doi, pe când mizeria umană (și mă întorc la vorba tatălui meu), ține o viață. Să nu crezi că am fost un idealist. Poate că am ceva mai multe păsări naïve în capul ăsta. Dar, în împărăția cerurilor, toți ne vom întâlni, dacă nu, în iad, însă nu cred să fi făcut atâtea păcate ca să ajung numai în iad… Vezi?, vorbi mai departe bătrânul. Ce m-ar costa pe mine, un domn, toţi îmi spun domnu’ Arşunel (preciză el), ce m-ar costa să-ţi arăt ce am simţit şi cum am dus-o pe vremea când eram tânăr şi în putere aşa ca dumneata? Călăream mai ceva ca azapii ăia din El-Zorab. Eram cel mai faimos dresor de cai. Ai să râzi când am să-ţi spun ce trecere aveam la femei, dar nici măcar nu meriți să îți spun, toate astea.

            - Păi, nu spuneai că erai pilot de avioane? tresări Vlad. De unde ai mai scos-o și pe asta cu calul?

            - Aia a fost mai târziu, răspunse el prompt. Dar să știi că am făcut de toate: am dresat până și câini maidanezi și pisici sălbatice. Nu mai spun că porumbeii au fost flebețea mea. Unora le-am și sucit gâtul, dar de!, istoria mă va așeza unde trebuie. Apoi dădu a lehamite din mână. Află tinere că nu se afla cineva mai mândru în şa ca pe vremea când treceam eu călare prin sate. Nu era femeie să nu ofteze în urma mea. Iar taraful ăla, cu Scobilar în frunte, în urma mea făcea moarte de om. Dumneata ştii cum cânta Scobilar? Cu vioara la spate şi arcuşul trecut după ceafă. Nimeni nu-l întrecea pe Scobilar. Câţi n-au încercat! Şi ţigăncile lor! Eheei!... Când dansau ele pe jumătate goale, nu-ţi mai părea rău că te-ai născut. M-am ramolit acum, zici dumneata, ţi-e scârbă cu mine, dar nu uita că şi dumneata şi mahării care m-au ginit şi cei de la care am umflat gologanii şi tot ce mişcă şi răsuflă, o să ajungeţi ca mine. Viermii, viermii… ha,ha,ha!

     Râdea de unul singur, cu gura larg deschisă, dezvelind nişte dinţi pătaţi de nicotina tutunului inhalat în decursul anilor. Vlad ştia că dacă ar fi ridicat o mână, gângania din faţa sa ar fi tăcut chitic.

            - Încă o ţigară, dacă nu te superi. Şi întinse mâna. Vlad îi împinse cu un deget pachetul, dinainte. Îi întinse chiar bucata de pâine aflată pe masă şi o conservă. Bătrânul nu zise nu. Se aplecă deasupra sticlei de lampă cu gaz şi-şi aprinse ţigara la flacăra fitilului, dat un pic mai mare să iasă dogoarea prin ochiul de sticlă. Învârti apoi de rotiţă şi făcu mucul flăcării, mic. Vlad n-o stingea noaptea. Îi da flacăra mai mică şi se culca. Îi era urât pe întuneric, în singurătate. Acasă era altceva.

            - Vezi! se bucură bătrânul. Noi doi ne-am înţelege de minune, am face nişte afaceri minunate. Îmi dai de pe aici o scândură, două, un sac, doi, cu ceva de prin magazie, nu-mi spune mie că nu ţine, că doar ăla de dinaintea ta era mai bleg, da tot se descurca. Pierd eu, pierzi şi dumneata. Ne ajutăm unii pe alţii, oameni suntem. Îţi transform totul în verzişori, să moară lumea! Ajunge de un chef cu lăutari şi o ţigancă arzoasă. Uite, pe masă, aici o punem să ne arate buricul. Sau poate găseşti dumneata altceva. Dracu ştie? Nu eşti băiat prost. Facem târgul? Sau poate preferi ceva prospături, ce zici? Ţi le schimb săptămânal, dacă mai pui ceva pe deasupra, hai zău, nu fi fleţ. Poate ai ceva ţoale care nu-ţi vin bine, se face. La mine contează să batem palma. Încheiem contractul şi te serveşte tetea. Însă, să ştii, fără ţigancă arzoasă nu te las şi să mori. E cadoul meu pentru pâinea care mi-ai dat-o şi pentru mărunţişul ce mi-l vei da pentru drum. Zău că se merită. Păi când îţi pune ea o ventuză, uiţi cum te cheamă. Ori nişte saci cu ciment sau un colac de sârmă, te descurci dumneata. Uite, las cheresteaua. Mai bine ţiganca decât cu buza umflată, eu aşa cred. Merită! Vreau doar să știi că nu i-am purtat pică vieții care mi-a dat în nas cu tifla. Dar poate că e greu să înțelegi toate astea, ori nu vrei să le înțelegi. Te pomenești că ție ți-au întins toți ulciorul când ți-a fost sete?

     Bătrânul aşteptă un răspuns, în timp ce Vlad, paralizat, nu putea decât să se condamne: „Sunt un dobitoc. Mă tem de ăsta, parcă mi-a dat cu spray paralizant, nu pot gândi în prezenţa lui. Ce pot să-i spun?” Totul îi părea atât de absurd, atât de lipsit de sens şi ar fi vrut să fie singur, cu desăvârşire singur. În prezenţa bătrânului se vedea în situaţia condamnatului închis într-o celulă, despărţită și aia prin niște ziduri negre de lumea liberă.

            - Facem târgul, nu mai sta pe gânduri! Pun pariu că o să ajungi mare. Se vede, eşti de rasă! Ăla de dinaintea dumitale era o găgăuţă, un biet copil făcut din flori… Putea să-mi fie fiu.

     Vlad tresări şi deveni atent. Făcu o mişcare bruscă, cu capul înainte, vrând să se desprindă de acele legături imaginare prin care bătrânul îl purtase, mai tot timpul, prin sporăvăiala lui. Când ajunse atât de aproape, încât îi simţi respiraţia, îi spuse cât putu de iritat:

            - Te rog să pleci imediat. Asta e tot ce vreau să-ţi spun. Nu sunt cățelușul dumitale să mă duci cu lanțul ori să mă ții în ploaie și frig cum ți-ai dori. Dacă și-a bătut viața joc de dumneata, ei bine, nu mă privește! Nu înțelegi că n-am chef acum de toată vorbăria asta? Ce mă privește pe mine viața dumitale? Am venit aici să câștig o pâine în mod cinstit. Să te rogi Celui-de-Sus că nu te dau de guler, afară. Crezi că sunt unul din ăia ai dumitale, căzut din lună și nu pricep unde bați câmpii? Te rog să mă lași singur. Şi se ridică în picioare, hotărât.

     Bătrânul întredeschise gura să zică ceva. Încercă apoi să râdă, dar văzând pe chipul tânărului muşchii feţei încleştaţi, înţelese că nu era o glumă şi rămase cu gura căscată, ceea ce lui Vlad i se păru din ce în ce mai strâmbă. Şi atunci, avu loc incidentul. Lui Vlad i se păru că una din venele de la gâtul bătrânului se umflase şi pulsa sub cămaşă ca un sfârc de ţâţă. Își aminti de vorbele mamei sale, spuse în ograda mutului Udrea. Întinse mâna să pipăie acel loc însemnat, însă bătrânul înțelesese că acesta vrea să-l strângă de gât şi să-l gâtuie ca pe un pui de găină și îşi feri tot corpul pe spate. Canapeaua se dezechilibră şi bătrânul alunecă pe spate, la podea, odată cu Vlad a cărui mână nu întâmpină nici un obstacol de rezistenţă. În cădere el crezu că bătrânul ridicase braţele pentru a lovi şi, încercând să pareze presupusa lovitură, izbi violent cu cotul în falca bătrânului. Se auzise doar un zgomot înfundat, capul bătrânului atinse podeaua şi din buza crăpată a acestuia ţâşni un firicel de sânge. La început se speriase văzându-l cum sta cu corpul inert, căzut la podea ca un sac cu cartofi degeraţi. Se învârtise în jurul lui, ca un zăpăcit, neînţelegând cum se procedează în astfel de situaţii şi când realiză grozăvia faptei încercă să fugă de la faţa locului, dar se răzgândi şi, apucându-l pe bătrân de umeri, îl trăsese afară din baracă, la aer, rezemându-l cu spatele de scândurile barăcii. Aruncă şi nişte apă peste faţa bătrânului şi-l zgâlţâi de umeri până ce acesta îşi reveni.

            - Ţi-am spus să pleci… Cară-te, dracului... odată! Glasul lui Vlad sună ciudat, dar poruncitor. Bătrânul, surprins, porni încet fără să se uite înapoi, dar când ajunse în drum se opri. Scuipă sângele supt de pe buza crăpată, drept în ţărână. Încă se mai ținea cu mâinile de cap, ca și cum îl pipăia să cerceteze dacă mai era întreg.

- Eşti neam prost, deşi se vede pe tine că nu eşti paznic-paznic. Ai fost avortat aici direct sau ai ciordit şi tu ceva şi crezi că asta îţi dă dreptul să te porţi aşa? Crezi că aici nu se ştie nimic? Dacă ai avea minte pe cât pari de spălat şi pieptănat… crezi că te mâncam? Tu pierzi. Eşti încă un mucos. Cu ce am greșit ca să-mi sari tam-nisam, ca un lup sălbatic la gât? Tâmpitule!

            - Cară-te, urlă Vlad. Dacă te mai văd pe aici nu ştiu ce-ţi fac!

            - Mă și ameninți? Mi-ai dat o coajă de pâine şi crezi că asta îţi dă dreptul să te porţi aşa? Nu te gândeşti că într-o zi vei ajunge ca mine?...

Se înecă și se șterse de sânge, cu dosul palmei, la gură. Scuipă sângele în ţărână. Părea că-şi studiază, astfel, situaţia. Înjură tăcut:

            - Cristosul mă-ti de guşter. Vă ştiu eu… Cum sunteţi însetaţi de sânge, cum vă repeziţi la beregată. Ți-arăt eu!

     Vlad fugi în baracă, luă conserva şi bucata de pâine, se căută în buzunare şi găsi două hârtii de câte zece lei, i le dădu repede, aproape cu ochii închişi, apoi ajuns înapoi pe prag, se uită după bătrân. Ăla părea chiar bucuros. Îl mai văzu cum se şterge cu pufoaica la gură, după care pornise, încet, pe drumul care ducea către sat. Se mai întoarse o singură dată pentru a-i striga câte ceva:

            - Așa să știi! Eu tot îţi aduc ţiganca. Poate te răzgândeşti! E trist să vezi un om ca mine într-o astfel de clipă de slăbiciune. Te întrebi ce poate să rămână în urma unuia ca mine? Și ce-i datorez eu vieții ăsteia? Spui că viața ți-e datoare cu un răspuns. Moartea mea, nu-i așa?... Da' până atunci, mai vedem noi. Poate o să arzi în baraca ta înaintea mea. O să te țin minte!...

     Apoi plecase. De ce s-ar mai fi întors. Dar nici nu-i dăduse de înţeles că nu avea să se răzgândească. Știa și el că un om, dacă făgăduiește ceva, se și ține de cuvânt.

     Aflat pe acea bancă, în gară, încă nu era sigur dacă trebuia să se ridice și să își întâmpine mama și cele două surori. Fusese el oaia rătăcită pe drumul arătat de Dumnezeu? Cine-i putea arăta lui că plecase pe un drum greșit? Omul nu este ca acea noatenă căreia moșu-său îi spusese lui să-i pună clopotul, ca să nu se mai rătăcească?

     În fața lui, deodată, își făcuse prezența tatăl pe care nu-l avusese până atunci. Și asta i se păru chiar ciudat. Nu mai avea acum pe nimeni și poate că-i rămăsese să o ia de la început. Mai era un alt început? Gândul care-l îmbătase atunci, la plecarea din casa mutului Udrea, și care îl măcinase mult timp, reveni tot mai pregnant. Numai că ceea ce vedea el acum era un vis urât. Un vis stârnit chiar de prezența de până atunci a celui care i se prezentase ca fiind domnul Arșunel. Simți o ruptură în suflet și o rană pe care n-o bănuise până atunci, dar era convins că aceasta îi ațâța durerea. Acum nici nu mai știa dacă îl iubise în imaginația lui pe cel despre care credea a-i fi fost tată, ori îl ura, pentru că această iluzie nu-i adusese decât dezamăgire. Toate socotelile pe care și le făcuse în viață se năruiseră odată cu întâlnirea sa cu acest individ zăltat. Iar nebunul ăsta chiar putea fi tatăl lui, dar omul care nu voise să știe de el, nici în trecut și nici acum, nu-l impresionase într-atât încât să alerge în urma lui și să-l facă să vorbească limpede dacă văzuse în el pe fiul lui. „Fiecare cu drumul lui” zisese. Numai că drumul lui fusese doar până la gară, de unde îl ridicaseră jandarmii, înainte de a lua trenul spre a se face pierdut în lume. După aproape trei luni de pușcărie mama lui obținuse printr-un avocat o nouă înfățișare în fața judecătorului, dar cum „domnu' Arșunel”, între timp, fusese găsit mort într-un șanț cu apă de la marginea fermei, reluarea procesului nu s-a mai ținut. Pesemne și Dumnezeu, de-acolo de sus, privea rece și neiertător cu ochii înspre pământ. Însă el, ca muritor, nu mai putea fi rece și indiferent față de surorile care veniseră tocmai acolo să-și cunoască fratele mai mare. Se căută prin buzunarele hainei și dădu de niște caramele dosite la plecare. Își ridică rucsacul la umăr și se grăbi spre ușile larg deschise ale gării. Era timpul să-și cunoască surorile gemene și să-și ceară iertare de la Maria.   

 

Vizualizări: 148

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

În fața destinului, cu mâinile goale. Uneori viața îți joacă feste, de cele mai multe ori ea nu iartă. Se spune, că păcatele părinților le plătesc copiii. Aici s-a adeverit. Păcatul vinovat sau nu al mamei, s-a răsfrânt asupra fiului. Copiii născuți la întâmplare se confruntă din start cu frustrările vieții.

Un text emoționant, serios, unde un tânăr este victima destinului.

Să trecem puțin la tehnică.

Cred că nu i-ai acordat destulă atenție textului sau nu l-ai corectat. Astfel am găsit, din punctul meu de vedere, fraze alambicate sau aranjamente, în text, nonconforme. De exemplu:

- Unde să pleci? Ce să cauţi? (Înţelesese, dar se făcea că nu pricepuse. Era prima oară când Vlad rostea acel cuvânt) Vlade, nu fi nebun! Eşti destul de mare, acum. - ceea ce este în paranteză ar fi fost mai nimerit să fie așezat după, acum. Sau unde există a doua paranteză. De fapt puteau fi explicații fără paranteze.

înţelegi? Se referea la gâlma - aici, după, înțelegi? se cere alineat. Așa dă impresia unui dialog lung, care nu se adeverește.

. (Adică, acum cam la cincezi - cam alambicat, zic eu.

nu fi fleţ. - nu fii fleț

Se simte lipsa virgulelor în câteva cazuri de-a lungul textului.

Am citit cu interes,

Sofi

Doamna Sofia: Recunoscător pentru lectură și corectura unor părți din text. Povestirea a stat la baza scrierii, mai târziu, a romanului „Copil din flori”, de aceea n-am mai intrat pe text. La sugestia d-voastră am refăcut cele semnalate, cât și altele.  Cu vărul meu primar (tata și Maria au fost frați) am făcut primele cinci clase. Eram de o seamă. El n-a mai urmat școala după aceea. L-au crescut bunicii. Apoi pentru mine au venit anii de liceu, a urmat facultatea și nu am mai știut unul de celălalt. Ne-am reîntâlnit,  după ce am ieșit inginer (politehnist) la Mangalia. L-am întrebat, când mi-am adus într-o doară aminte, dacă îşi găsise tatăl. A râs forţat, nu era râsul lui. Mi-a zis doar atât: „Lasă, altădată! Când om fi numai noi doi o să-ţi spun şi povestea asta. Hai să-ţi cânt mai bine, ceva din muzicuţă”. L-am ascultat cu melodia aceea tristă, cu „de ştiai mamă că n-am noroc”. Dar secretul lui n-a mai apucat să mi-l spună. Vestea că a murit într-un accident, m-a găsit prin părţile Buzăului. 

 

Doamna Olimpia Sava, cu toată considerația pentru versurile dumneavoastră, nu mi se pare potrivit să le adăugați aici. Pe lângă disconfortul celor care vor să citească comentariile pentru această postare, nici nu le văd sensul.  Au în comun doar tema dramei, nu și complexitatea și profunzimea tratării ei. Cu prietenie!  

Imi insusesc observatiile referitoare la inoportunitatea postarii mele, m-am gandit si eu la acest lucru, dar nu suficient si m-am lasat dusa de val. Scuze tuturor, mai inatai domnului Tudor Cicu. Va multumesc, doamna Ana C. Ronescu, pentru atentionare, voi incerca sa sterg postarea mea. O seara buna!

Mi-ai povestit de ,,bastard” și mă bucur s-o citesc. Nu-i lungă dar spune toată povestea unui copil din flori, trăirile, căutările. Este firesc să ne știm rădăcinile, ne dă o identitate. În proză, Tudore, treci cu ușurință de la un plan la altul și reușești să strecori emoția, tensiunea... Parcă îmi pare rău de tânăr și parcă îmi vine să spun: ,,Ăla a căutat-o cu lumânarea!” 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 37 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 1 oră în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor