.. E o primăvară asemenea tuturor celorlalte care au bântuit pământul , de la începutul lumii şi până acum.
De o veşnicie, de când primul ciob de stea a sângerat un petec de cer cu conturul lui, floarea de liliac îşi plânge în lacrimi parfumate copilăria pierdută şi se răsfaţă înfiorată de maturitatea sa înmiresmată , dobândită sub sărutul cast al bălaiului astru al zilei. În fiecare an, după o iarnă în care am conservat în noi cuvinte nespuse şi jumătăţi de gesturi, întâmpinăm noua primăvară ca pe o mereu întinerită minune.
Primăvara e, prin definiţie, un tărâm al speranţelor, e locul comun în care toţi muritorii îşi uită cărţile de identitate la garderobă şi au, fără excepţie, vârsta surâzătoare a copilăriei.
Aerul e plin de magia lui Marţişor, fermecător castelan, stăpân al domeniului speranţei , în inima căruia se află, bine ascunsă în vâltoarea unei fabuloase cascade, licoarea Tinereţii Fără Bătrâneţe şi a Vieţii Fără de Moarte.
An de an, la vremea aceasta, ochiul nostru interior, orbit de minunatul spectacol solar, se concentrează către lumea intimă a fiecaruia dintre noi şi ne trezim căutandu-ne drumul, înfioraţi de ineditul situaţiei şi ezitanţi în faţa unui nou început. Uităm că posedăm şi o formă materială şi devenim suflet, un înalt potir cu aromă de floare de nu-mă-uita şi strălucire de curcubeu aşternut blând în stropi trandafirii peste zare.
După prima ninsoare a plopilor, obligaţi să ne întrupăm cumva, ne prefacem în fluturi plăpânzi, aproape translucizi şi ne lasăm purtaţi de adierea zefirului , în blânda minune solară.
Vrăjiţi de liniştea astrului zilei, flămânzi de necunoscut, furaţi de magia înălţimilor, noi, suflete slabe, abia ieşite din crisalidă, ne lansăm nechibzuiţi în această aventură a vieţii şi, fiindcă nu avem curaj sau nu avem răbdare, ori , pur şi simplu, pentru că nu ne este dat, ne frângem zborul spre înalt, ostoindu-ne durerea aripilor calcinate, prin refugiul într-o existenţă anodină, reveniţi la starea noastră materială, atât de temporară şi de comună, încât mă minunez că mai păstrăm pe undeva, într-un colţ bine mascat al fiinţei noastre, un praf de aur, o secundă de magie din nemurirea clipei, o dovadă a şansei pierdute, rămas neşters graţie unei binecuvântate neglijenţe a istoriei umanităţii.
Pulbere incandescentă, ploaie de miresme şi revărsare de graţie, blândă melodie a începuturilor, toate câte vor fi existat pe pământ, naştere, iubire, căsătorie, o declaraţie de dragoste pe care natura i-o face Universului printr-o simfonie de culori, filtru vrăjit în care se îmbină armonios emoţie , speranţă şi candoare, bijuterie fină la glezna Pământului, poţiune de întinerire pentru fiecare suflet de poet, haină de lumină care ne face mai buni, mai curaţi şi mai puternici, anotimpul acesta ne îmbracă în verdele inimii pure şi ne colindă prin vene cu acordurile ritmate ale speranţei renăscute.
....E o primăvară asemenea tuturor celorlalte care au bântuit pământul , de la începutul lumii şi până acum.

Vizualizări: 57

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ana ai atribuit toate epitele din lume aceastei primăveri, încât ne-ai prezentat-o strălucitoare, cu farmec şi emoţie. Puritatea şi spendoarea ei prevesteşte o continuă regenerare.

Un tablou al primăverii descris cu talent şi romantism.

Am citit cu sufletul!

Sofy

Da, Ana, primăvara, fiecare primăvară, ne îmbie să devenim suflet, să vibrăm odată cu minunea de culoare și parfum din jur. Deosebit de frumos scris.

Cu drag,

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pierduți pe o planetă albastră a utilizatorului Cristian Je
cu 6 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Navigatori a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 18 minute în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne vedem la primăvară! a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 28 minute în urmă
Batmindru Lucia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să aştept? Aşteaptă-mă! a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerul importă îngeri a utilizatorului Lavinia Elena Niculicea
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog IV. Redescoperirea ancestralului - fragment din poemul ,,Ecouri neolitice'' a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prizonier în buclă temporală a utilizatorului Cristian Je
cu 5 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Xes a utilizatorului Cristian Je
cu 5 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Xes a utilizatorului Cristian Je
cu 6 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Xes a utilizatorului Cristian Je
cu 6 ore în urmă
Cristian Je a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Xes a utilizatorului Cristian Je
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog De la o stare la alta a lui Lidia Pervu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog regina de negru a lui nicolae vaduva
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Nocturnă a lui Tudor Cicu
cu 14 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog urma perlelor arse a utilizatorului gina zaharia
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog urma perlelor arse a lui gina zaharia
cu 14 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Să aştept? Aşteaptă-mă! a utilizatorului Batmindru Lucia
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Sub unduiri de sălcii dunărene a lui Gabriel Cristea
cu 14 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog preludiu a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 15 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor