Ce mai știi despre...  Da, de mine!...  De ce nu pot să scriu drept, fără corecturi, dintr-o suflare? Așa, cum curg picurii pe fața mea! Pic! Pic! Apoi, ritmul lor se întețește făcând front comun. În marș se înșiruie în fire lungi ce se urzesc și se țes într-o perdea densă... O, nu! Nu plâng! M-ai văzut vreodată plângând? Asta e! Mă străduiesc să te țin aproape deoarece... încă... mă faci să râd!... O clipă, așteaptă, nu vorbi! Răbdare! Să-ți povestesc scena din fața mea: „Pomul ca omul” (e prea hilară ca s-o ratezi)... Închipuie-ți că bătrânul nuc s-a trezit. Da! Cred că i-a ajuns cât a picotit zilele trecute sub valurile de căldură sahariană. Acum, plouă torențial și niște rafale bezmetice au încins o sârbă drăcească în jurul lui. Două s-au năpustit ca iepele-n călduri, printre crengi noduroase înghiontindu-l și el s-a răsucit să le prindă. Prea târziu! I-au scăpat printre degetele tremurânde, anchilozate, iar ele, fără rușine, au năvălit mai jos și-și freacă, în văzul lumii, crupele dolofane, incitându-l, mai-mai, să-l scoată din rădăcini. Nu știu precis, vântul sau el pârâie și gâfâie! Apa spală în ropote, de-a valma. Simți izul puternic, masculin, de sudoare iodată? Ei nu? Poți să-mi citești rânduri și gânduri, și zici că n-ai miros... Inspiră și ai să-l simți odată cu mine... Uite la el! Ghiujul tot ghij! Trup scorțos, ridat, dar cu inima încă tânără. Auzi-o cum pulsează înfundat: Vuum! Vuum!... Nu-ți vine să crezi cu ce forță hidraulică împinge în ramuri, seva. În vârfuri de crengi, ocrotite de palme ce se termină cu cinci-nouă degete, are perechi de ouă, iar acestea cresc văzând cu ochii. Când dormita bătrânul pom, erau cât bobul de mazăre și dintr-odată s-au făcut mari cât nucile. Și ce fălos și le arată, babalâcul! Iac-așa, se rotește și se gudură în toate părțile. Nu-i a bună! Ăsta o să crape de atâta virilitate... Văleuuu!... Vine! Vine spre...

 

     Povestea a-nceput cu o mică-mare mirare fiindcă primul pas a fost cu bucluc. Și-l amintește doar el când i-a atenuat căderea și l-a împregnat cu miros dulceag, de prunc dospit la sânul matern. Ea, dornică să pășească, nici nu sesizase susținerea, la fel, cum nici lui nu-i trecuse prin gând, că poate îi căzuse în brațe în saltul său de-a se ridica inopinat, sătul de aparențele meschine, lumești, ce-l sufocau insuportabil. Voia să inhaleze o gură de aer proaspăt, răcoros, să evadeze din starea în care uitase ce este și renunțase să se mai caute. Instinctul lui de conservare funcționa, îl propulsă și imediat ce i se ivi ocazia începu să-l chestioneze: Ce poate fi această realitate nemachiată ce-o strângi în brațe? Un joc de început, o promisiune sau un vis? El deja fusese captat de apariția ei neașteptă și se concentrase spre exteriorul său: Ce nostimă e! Cum mai vociferează când îi sărută pe furiș degetele micuțe, cotrobăitoare ca niște viermișori grăsuți! Jocul i-a prins pe ambii în mreje puerile: el îi pitula jucăriile – mici bile colorate ce sclipeau în lumină, iar ea se căznea să adune mărgelele în căușul palmelor... Curgeau vremuri cu aromă de mai și se pârguia rodul cu gust primăvăratic...

     Când oare s-au risipit cireșele? - își spuse nostalgic privind-o cu alți ochi. Abia acum și-a dat seama că devenise independentă. Pe moment s-a întristat, apoi s-a bucurat. Era puțin gelos că se îndepărta de el dăruindu-se generos și celor din jur, dar a zâmbit văzând-o râzând cu sclipiri în ochi. Ar fi făcut orice să fie doar a lui, s-o ocrotească, s-o mângâie, s-o simtă alături ca pe vremuri. Câtă insistență și câte rugăminți! Însă oricât i s-ar fi întins el înainte preș, ea-și urmă calea spre cei fără nădejde, pierduți. Nu-și închipuia c-a dispărut de tot și o aștepta amăgindu-se: Poate-poate, o să revină! O să dansăm!  –  și deja îi vedea mișcarea ritmată... Uneori, chiar simțea piciorul ei precaut, bâjbâind un nou pas... Însă doar timpul pășea cu el și peste el, până l-a ajuns uitarea și nepăsarea: Că-i prăfuit? Praf să fie! și s-a întins letargic.

     A venit și ziua când iar a tresărit! Ursuz a răbufnit: N-ai loc?... N-a primit nici un răspuns sau vreo scuză, doar un suav miros de lapte plutea și din instinct și-a întins brațele. Curgea ploaie de mai în rafale, iar ea ghemuită se micșorase, aproape imperceptibilă, pitită în falduri de ape. Nu-i venea să creadă! Se temea s-o privească direct, de frică să nu se disipească în eter nălucă. Într-un târziu, grijuliu, i-a șters lacrimile-cireșe, îmbărbătând-o:

–  Nu plânge... Ce-i dacă-s amare? Vom face din ele dulceață! - și s-a înălțat – covor fermecat, cu prețioasa comoară, sus-sus, departe de rele dezlănțuite în lume.

 

     Ploaia încetă brusc. Șăgalnic, un vânt călduț își căuta de lucru fugărind norii și noaptea-și deschise ochiul să prindă jocul. Irisul ei negru s-a dilatat până spre orizont să-i vadă. Pe terasa înmiresmată un cuplu tânăr și drept în fața lor, o puștoaică de-o palmă înșira sâmburi și-i număra cu voce tare: „Unul, doi, trei, doi...” S-a oprit necăjită de insistența unui zuluf răzleț ce flutura, ba la stânga, ba la dreapta, încurcându-i socoteala. Și-l aranjă ridicându-și fruntea. Privirea i se cufundă în cristalinul clar al cerului și descoperii cu uimire: „Mami, mami! Uite, un covor luminos!” „Da, acolo, e Calea Lactee! După o furtună năpraznică, când ești cufundată în beznă, copleșită și fără de scăpare, dacă știi să privești, într-o clipă va sclipi Speranța...”

 

     Vineee! Se prăvălește spre mine... Ce să sper, ce să văd? Ajutooor!... Te rooog, fă ceva! Ești singurul meu sprijin. M-ai învățat, m-ai copleșit cu daruri cum n-o făcuse nimeni, eu vociferam: „E prea mult, ajunge!” Mi le-ai strecurat prin file de viață, să fie la îndemână, să fiu la înălțime, dar eu tot mignonă am rămas și mai ales femeie. Cum să-i vin de hac, dihaniei? Da, e virilul cu ouă verzi!!! Tu poți să-l înfrunți bărbătește. Nu-l lăsa să mă ducă în hora relelor, să țopăi ca mânza. Te rooog!... Aș vrea... Știi? Noi n-am dansat niciodată... chestie de... Chiar? Când? Nu știu... Da, da, ai dreptate! Hi! Hi!... Am uitat că-așternut înălțimea nu se observă și-ți place să-mi citești... Azi? Azi mi-e bine și ție asemeni... N-o să te mai întrebi:„Oare, ce-am mai scris?” Apropo! Te fac un „Dame vals”?

Vizualizări: 439

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mihaela: îți citisem schița mult înainte de a pleca la prisaca de la țară. Am vrut să las atunci, un comentariu, dar nostalgia și melancolia după anii mult trecuți, asemănători cu cele relatate de tine, m-au pierdut și pe mine ca pe fata care visa că pe Calea Lactee se întâmpla ceva deosebit. Acum, recitând textul mi-am adus aminte de ce căzusem în nostalgia unor umbre ale amintirilor: scrisesem ceva asemănător în poezia „Caișii cu mere din copilărie” (vezi? până și titlul e ciudat!), dar fiind trăiri adevărate, pesemne toate astea m-au marcat mai târziu. (Așa s-a născut schița „Poezia și niște caiși cu mere”. Schița a fost publicată în cartea mea AZAPLAR). Tu ai însă un stil romanțios, gen Ionel Teodoreanu. Care atrage cititorul și pe unul ca mine mă alungă din nou în copilărie. Un stil foarte reconfortant. Felicitări!

Mulțumesc frumos, Tudor Cicu! Vă înțeleg! când e vorba de prisacă, apicultorii numai la ea se gândesc. Eu nu pot merge lângă stupi fiindcă mi-e teamă de șoc anafilactic, dar îmi place să decăpăcesc și să trag mierea la centrifuga manuală... Apropo, cum v-a fost recolta primăvara asta?

Tudor Cicu a spus :

Mihaela: îți citisem schița mult înainte de a pleca la prisaca de la țară. Am vrut să las atunci, un comentariu, dar nostalgia și melancolia după anii mult trecuți, asemănători cu cele relatate de tine, m-au pierdut și pe mine ca pe fata care visa că pe Calea Lactee se întâmpla ceva deosebit. Acum, recitând textul mi-am adus aminte de ce căzusem în nostalgia unor umbre ale amintirilor: scrisesem ceva asemănător în poezia „Caișii cu mere din copilărie” (vezi? până și titlul e ciudat!), dar fiind trăiri adevărate, pesemne toate astea m-au marcat mai târziu. (Așa s-a născut schița „Poezia și niște caiși cu mere”. Schița a fost publicată în cartea mea AZAPLAR). Tu ai însă un stil romanțios, gen Ionel Teodoreanu. Care atrage cititorul și pe unul ca mine mă alungă din nou în copilărie. Un stil foarte reconfortant. Felicitări!

Da, Mihaela! mai era un apropo... În cartea de eseuri „Scrisori din prisaca de la Negoșina”, am povestit odiseea celor doi ani, dinainte de 2016, ani grei, în urma cărora am rămas cu jumătate din stupi. (Aveam 22) Și scoteam cam 2-300 kg de miere: nu am stupii transportabili din cauza drumurilor rele și f.f.f. proaste). Acum? Pot spune că a fost un an bunicel: cca 100 kg de miere, presupune un an bun. Incovenientul: distanța mare cca 50 km de la locuință până la casa socrilor unde am stupii în grija nimănui. Fug săptămânal acolo, pentru relaxare și liniște dar și plăcerea de a le auzi zumzetul și agitația de la urdiniș. E un hoby ca literatura... Acum, fug spre Perșani la băi și nămol pentru câteva zile. Numai bine!

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prezență a utilizatorului nicolae vaduva
cu 4 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lăzărește-ne pre noi... Sémpre In Memoriam Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 5 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amintiri din copilăria cea mai recentă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prezență a utilizatorului nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Au re'nviat pădurile barbare a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog „A muri înseamnă, de fapt, a te muta într-o stea” a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul din mine trăiește - în memoria lui Ioan Lazăr da Coza a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Risipitorul luminii – In Memoriam, Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 15 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ruşine, de trei ori ruşine!... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 16 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Au re'nviat pădurile barbare a utilizatorului gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Au re'nviat pădurile barbare a lui gabriel cristea
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 17 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Printre dimensiuni a lui Dan Mitrache
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Lăzărește-ne pre noi... Sémpre In Memoriam Ion Lazăr da Coza a lui Rădița Răpeanu
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Tu ai plecat... (bunului nostru prieten Ion Lazăr da Coza) a lui gina zaharia
cu 20 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor