III

Defecțiunea

 

      Soarele de dimineață se strecură cu raze mărunte în cabină. Jacque dormea profund în patul suprapus, afișând un zâmbet larg.

      Ridicându-mă ușor ca să nu fac zgomot, m-am dus la baia comună de pe hol, pentru a mă rade. Treceam pe deasupra podelei transparente, câțiva pești și meduze alcătuiau un joc de forme mișcătoare ce animau peisajul.

 În rest era o liniște profundă, înspăimântătoare, ce mă adâncea și mai tare în gândurile mele.

       O arcadă veche, finisată cu diferite ornamente albe, despărțea holul de baia ce părea o fostă magazie. Atmosfera devenea încărcată, mi-se învârteau în minte imagini vechi, foarte vechi, pe care nu mi le puteam aminti cu exactitate, de fapt, nici nu cred că erau ale mele. Acestea se amestecau totodată cu prezentul sau trecutul apropiat. Eram confuz, iar momentul trecerii prin arcadă îmi adâncea și mai mult în suflet un sentiment de singurătate, de groază, ce nu mi-l puteam explica.

       Mă uitam în oglinda mare de sticlă groasă din fața mea, dar nu mă recunoșteam. Vedeam o față palidă, cu ochii încercănați, prezentând riduri mici și adânci pe frunte. Tot stresul și supărările din ultimul timp mă surmenaseră.

       Dorind să fac o plimbare pe punte, m-am aranjat repede și am părăsit oglindă care mă întristase așa de mult.

       Mergeam haotic, fără nici o direcție, având mintea la tot felul de probleme, când, deodată mă izbesc de ea.

        -- Iertați-mă domnișoară. Nu v-am văzut. spuneam eu cu o voce agitată.

        -- Nu face nimic Silviu. Am văzut că aveai mintea plecată alt undeva.

        -- Silviu? De unde îmi cunoști numele?

        -- Tu mi l-ai spus. glăsui ea ridicându-și capul către mine.

        -- A! Cum de nu mi-am dat seamă; ești Carmina.

        -- Da, chiar eu sunt. Hai să ne plimbăm puțin dacă nu ești ocupat.

        -- Am destul timp. Hai spre cabina căpitanului. Poate îl cunoaștem.

        Mergeam încet, dar timpul parcă stătea în loc. Totul mi se părea ciudat și ireal. După multă vreme mă simțeam fericit, dar nu știam de ce.

        Vasul era aproape gol la acea oră, doar câțiva membri din echipaj mai treceau din când în când pe lângă noi.

        -- Razele acestea îți scot în evidență părul. spun eu pe un ton ușor. Este foarte frumos. 

        -- Mulțumesc Silviu, ești foarte drăguț. răspunde ea puțin rușinată.

        -- Unde este Paulie?

        -- În cabină. L-am lăsat să mănânce, iar mai târziu îl scot la plimbare.

        -- Ce drăguț. Abia aștept să îl văd iarăși.

       Lângă noi se zărea cabina căpitanului. O construcție de-a dreptul banală, ce avea pe alocuri urme de rugină.

       Am urcat o scară înaltă și am ajuns în dreptul ușii.

       Un domn în vârstă ne-a văzut prin hublou și s-a îndreptat spre noi. Avea o barbă măruntă și albă ce îi acoperea complet obrajii și bărbia. Nasul îi era lung și strâmb într-o parte, iar ochii adânciți în orbite.

       -- De ce mă deranjați!? ne întreabă răstit deschizând cu o oarecare ezitare ușă și îndesându-și mai bine chipiul pe cap.

       -- Bună ziua, domnule, putem sta și noi puțin în cabină? Suntem curioși cum arată pe dinăuntru.

       I-am întins o sticlă de whisky, iar fața căpitanului s-a luminat imediat.

       -- Desigur domnule. De ce nu ați spus așa de la început?

       Intru atent în încăpere urmat îndeaproape de Carmina. 

       Aici lucrurile arătau altfel. Două scaune mari de piele erau așezate de-o parte și de altă a cârmei proaspăt lăcuita peste care, prin două geamuri mari, se vedea întinderea imensă de apă. Simțeam cum marea ne-ar putea înghiți în orice moment.

       Căpitanul așezase pe o masă mică de metal două pahare curate în care turna cu grijă, ca să nu se verse, whisky peste câteva cuburi de gheață aburindă.

       -- Luați loc domnule. Și dumneavoastră domnișoară. Ridică unul dintre pahare, iar eu pe celălalt. Noroc domnilor! 

       -- Noroc! Multă sănătate!

       -- Ei... acum ia să va spună căpitanul Dimitri o poveste.

       -- Ce fel de poveste domnule?

       -- Ei... o poveste veche, de când eram și eu tânăr, proaspăt căpitan, tot pe acest vas, alături de fiul meu. Îl știți, nu? Secundul acela cu părul blond care va luat biletele.

       -- Sigur că îl știm.

       -- Este un băiat foarte simpatic. adaugă Carmina.

       -- Mă bucur să aud asta. Cum spuneam, eram tot pe vasul acesta și...

       Secundul intră grăbit în cabină. 

       -- Domnule căpitan... domnule...

       -- Mai ușor Iosif. Ce dai buzna așa?

       -- Motoarele... s-au oprit... toate.

       -- Cum așa!?

       -- Nu știu. Veniți repede.

       -- Îmi pare rău. Datoria mă cheamă.

       -- Venim și noi domnule Dimitri. Eu mă pricep destul de bine la tot ce înseamnă mecanism și aparatură. Este un hobby al meu.

       -- Cum doriți.

       Mergeam grăbiți, din depărtare se vedea ieșind un fum gros din zonă motoarelor. Echipajul era îngrozit.

       Ajunși în dreptul ușii ce dădea spre locul cu pricina. Căpitanul o ia înaintea mea și încearcă mânerul. 

       Părea încuiată, dar Dimitri susținea că ușă nu are încuietoare.

       -- Ce ne facem domnule? 

       -- Hai, ajută-mă! Să spargem ușa! îmi ordonă căpitanul speriat.

       -- Nu va supărați, dar această nu este o idee bună. Dacă spargem ușă, camera se va umple cu aer și focul se poate înteți, chiar riscăm o explozie. Problema trebuie abordată altfel.

       -- Cum altfel domnule!? Nu vezi că înăuntru sunt zeci de oameni ce pot muri!?

       -- Dacă deschidem ușa vor muri sigur! Dacă am avea altă cale de intrare...

       -- La o parte! Îmi pierd vremea cu tine!

       -- Stați! Coșul acela! De ce nu scoate fum?

       -- Așa este, uitasem de el. Nu îl folosim, fiindcă s-a stricat de mult. Cred că știu la ce te gândești.

       -- Voi coborî după ei. Probabil să sunt leșinați din cauza fumului.

       -- Ai grijă Silviu. spuse Carmina.

     I-mi simțeam inimă svâcnind în toate părțile. Odată intrat acolo puteam muri în orice moment.

       -- Ai grijă fiule. Aș fi coborât eu, dar sunt prea bătrân.

       -- Păi și ceilalți? Unde sunt mecanicii, secunzi, restul!? întreba ea.

       -- Au fugit cu toții. Lașii! spuse căpitanul. Mă ajuți sau nu domnule Silviu?

       -- Aduceţi-mi o scară și o frânghie lungă.

       Scară fusese montată, iar eu trebuia să cobor. Cu fiecare pas făcut, i-mi răsuna în minte gândul morții. Deodată începeam să urc scară într-un mod inconștient că prin vis. 

       Ajuns sus, ascultăm dacă se aude ceva venind din coș, nu era nimic. O tăcere cumplită, că de mormânt, cuprindea atmosferă.

       Am început să cobor, tot mai adânc și mai adânc până ce am atins podeaua prăfuită, innecata în funingine.

       Nu vedeam nimic. Am aprins ledul de la telefon. Păream închis intr-o cutie. De jur împrejur un perete cilindric ce prezența într-o parte urme de sudura îmi blocă accesul către încăpere. Totodată simțeam fumul innecacios care i-mi înfunda plămânii. Groază începea să pună stăpânire pe mine, dar trebuia să-mi păstrez cumpătul. Atâția oameni depindeau de mine, iar gândul că i-aș putea salvă îmi dădea putere.

         ,, Dacă aș putea sparge peretele" mă gândeam eu. 

 

În momentele ce au urmat, rămânând fără timp și idei, m-am lăsat umil în genunchi rostind următoarele cuvinte:

       -- Te rog Doamne, dacă pot salvă pe cineva de acolo, fă o minune și lasă-mă să întru!

       Un șoc puternic mă izbit de perete. Explodase o butelie. Nu i-mi simțeam piciorul stâng, de fapt, îl simțeam parțial, aveam dureri puternice în zonă genunchiului și nu vedeam nimic. Odată cu peretele telefonul meu se făcuse bucăți. M-am târât în cameră alunecând prin pete de sânge, eram speriat. O beznă cumplită și un miros puternic acaparaseră sală. Am verificat pulsul tuturor. Erau morți. Voiam să plec, eram complet debusolat. I-mi riscasem viață pentru un morman de cadavre. Aș fi urlat, dar mă simțeam slăbit. Junghii intense i-mi străfulgerau piciorul, fumul mă împiedică să respir, iar totodată acoperea lumina focului lăsându-mă într-un labirint neclar. Căldură mă apăsa și aproape că aș fi leșinat. 

       De după un stâlp însă, se auzea un strigăt înfundat. M-am apropiat; era un tânăr de vreo 16 ani, plin de sânge și de fum. Se uită la mine mirat, de parcă nu s-ar fi așteptat să mai fie salvat.

       -- Hei! mă auzi? Am venit să te scot de aici.

       -- Da, va aud. s-a auzit un glas stins.

       -- Hai după mine. Vom ieși pe horn.

       Nu mă simțeam în stare să mai urc înapoi, o voce interioară mă îndemnă însă spre frânghie. 

 

       -- Urcă tu primul. i-am spus.

       Tânărul urcă grăbit, parcă zbură. Cu mare greutate am ajuns și eu în vârful coșului. Acolo, îmi venea să leșin. La lumina zilei am putut să-mi văd piciorul, se mai ținea într-un rest de os, gata gata să cadă. Trebuia să mă țin tare, dacă aș fi leșinat muream sigur din cauza impactului cu solul. Am luato ușor și în cele din urmă am ajuns pe pupa.

       Căpitanul a fugit îngrozit spre mine, în timp ce Carmina a luat tânărul pentru al îngriji.

       -- Nu-mi vine să cred! Ce s-a întâmplat cu ține? spuse Dimitri.

       -- Nemernicule! Moș bun de nimic! Vrei să ști ce am pățit!? A explodat o butelie! Asta s-a întâmplat, iar piciorul meu... Aoleu! Piciorul meu! Cred că leșin!

       -- Domnule Silviu dumneata te-ai oferit. 

       -- Nu am timp de certuri, duma repede la un medic. Mă doare îngrozitor! Hai odată netrebnicule.

       Căpitanul se făcu galben la față și se așeza pe jos.

       -- Știți domnule... Pe vas nu avem nici un medic, dar nici nu ar conta. După mine piciorul trebuie amputat.

       Fiul lui Dimitri venea grăbit.

       -- Orice aveți de gând faceți mai repede altfel Silviu va muri din cauza pierderii de sânge. 

       -- Să rămân fără un picior! Exclus, este al meu și nu îl tăie nimeni!

 

-- Aici este probleme. spuse căpintanul. Nu avem personal calificat pentru așa ceva. Din câte am înțeles de la Iosiv tu ai avea oarecum studii medicale. Ești student la medicină, nu?

       -- Nu! Așa ceva nu fac! Nu îmi voi amputa piciorul și în orice caz nu îl tăi eu.

       Vasul începea să se învârtă cu mine, simțeam că aș putea leșină oricând. Pierdeam deja prea mult sânge, iar o decizie era urgent necesară. ,, Decât mort mai bine șchiop" îmi spuneam în minte încercând că iau o decizie. 

 Sincer să fiu, poate că destinul meu trebuia să se termine aici. Până la urmă viață mea nu avea nici o importantă, iar fără un picior nici că ar fi mai putând să aibă. I-mi era teamă, nu pentru operație în șine ci pentru felul în care alegerea mea ar fi putut influența câtus de puțin viață celorlalți. ,, Până și cel mai mic fluture are importantă să, altfel nu s-ar fi născut" acest citat îl auzisem demult, de la un profesor bătrân, căruea i-am uitat numele.

       -- Bine căpitane. Adu-mi un anestezic!

       -- Nu avem. interveni secundul. Va putem da doar o vodkă pentru a dezinfecta rană.

       Era de nedescris. Zăceam într-o baltă de sânge, fără alt medic în afară de mine, fără anestezic și nevoit să-mi amputez piciorul. Numai luciditatea mea exagerată îmi dădea puterea să nu leșin.

       -- Iosiv! Vezi că în cameră mea 502 am trusă medicală. Aduo urgent!

 

-- Dimitri! Am nevoie de ceva pentru a cauteriza rană. Descurcate!

       Momentul se apropia. Nu știam dacă voi avea tăria de a-mi amputa piciorul. Credeam că visez și așteptăm să mă trezesc. Îmi dădeam palme din ce în ce mai puternice, dar fără rost, nu visam. Dorință de a trăi începea să se piardă, nici nu știam de ce să mai tocesc lamă, ce rost ar fi având.

       Mă aflăm singur printre străini, obligat să iau decizii forțate și într-un timp foarte scurt. Îl puteam observă pe Iosiv cum venea împiedicându-se cu trusă medicală după el.

       -- Aici domnule! 

       -- Nu mai are rost. Am ales să mor.

       Spunând acele cuvinte, m-am prăbușit pe podea. O vedeam pe Carmina, murdară de sânge și cu mânecile suflecate, care sunt sigur că mă auzise.

       A venit aproape de mine și m-a dat o palmă zdravănă, care mă făcuse conștient, spunându-mi în limbă ei.

       -- Ești un prost. plângea serios. Dacă așa respecți tu viață atunci... Fugi spre dormitoare.

       Apariția ei mă uimise și mă întristase în același timp, dar ceva ciudat, neexplicabil îmi făcuse. Am pus mână, aproape involuntar, pe trusă medicală, deschizând-o dintr-o mișcare.

       Operația începuse. Mi-am așezat cu grijă un prosop alb sub picior și am început să torn puțină vodkă peste 

rana pentru o curăţare grăbită. Luam intermitent cate o gura din ea pentru a-mi face curaj, dar degeaba. Frica i-mi intrase adanc in oase.

      Am scos un cutit special pentru amputari, pe care il aveam doar datorita placerii mele de a colectiona obiect medicale, si l-am apropiat incet de os. Mana imi tremura. Ma intrebam daca voi muri din cauza socului sau a hemoragiei. Taiam cat puteam de repede pentru a nu simti multa durere, dar fiecare zimt al cutitului era asemeni unei bombe care ar exploda in piciorul tau la fiecare secunda. Ramaneam fara forta, probabil ca deja era mult prea tarziu, sangele curgea in continuare, dar cursese prea mult. As fi renuntat pe loc, dar i-mi rasunau in minte cuvintele Carminei.

      Am continuat sa tai si sa indur pana cand osul s-a desprins.

      -- Dimitri! Repede!

      Capitanul aducea cu el un fier ciudat pe care il incinsese bine, devenind rosu. Brusc, la lipit de rana mea.

      -- Aaaaaa! Te omor mosule! Te omor!

      Ce era mai rau trecuse. Rana a fost cauterizata rapid, iar riscul de a murii scazuse, dar ramanea prezent.

      Nu vreau sa exagerez, dar cred ca atunci, am depasit un pic legile naturii. Din cunostintele mele operatia nu ar fi fost posibila in astfel de conditii, mai ales ca eu ar fi trebuit sa lesin la scurt timp dupa explozie din cauza hemoragie.

Cu toate acestea sunt încă aici și va pot povești în continuare.

       Nu știam cât sânge pierdusem, dar mă simțeam slăbit, nu doar fizic, tot psihicul meu era distrus. Pierdusem un picior și o data cu el șansa la o viață normală.

       Dimitri m-a dus în cabină lui și m-a lăsat să mă odihnesc, adormisem instant, că într-un leșin.

       Cred că era 2 dimineață când m-am trezit. 

 Lumina era stinsă și o respirație ușoară venea de undeva din dreaptă mea. Întorcându-mă am remarcat doi ochii ce mă vegheau. 

 Nu mă simțeam obosit, dar energia aceea interioară, care te pune în mișcare, dispăruse dinăuntrul meu.

       Bănuind că nu mai dorm, persoană necunoscută aprinse o lampă cu gaz. ( Fără motoare nici curent nu mai aveam. )

       -- Cum te simți? mă întreba Carmina. Ai nevoie de ceva?

       -- Mă doare puțin. În rest sunt bine. Nu mă așteptăm să te găsesc aici. 

       -- Măcar atât să fac și eu. Bietul de ține.

       -- Băiatul este bine?

       Mă ia de mână și mă privește în ochii.

       -- Să nu-ți pâră cumva rău. Auzi Silviu? Gestul tău i-a salvat viață. Poate căpitanul nu ar fi făcut la fel în locul tău.

       -- Merci, dar tot mă doare. Pot să îl văd?

       -- Mă tem că nu. Acum doarme și trebuie să se recupereze. Fumul i-a afectat destul de rău plămânii. Tușește rău.

       -- La ziua îi voi face un consult.

       -- Cum vrei tu. 

       -- Carmina? aveam o voce pierdută.

       -- Da Silviu.

       -- Ce a fost cu palmă de mai devreme, să ști că m-a ajutat, dar nu înțeleg de ce ai făcut asta.

       --Uite, ți-am improvizat niște cârje. Ți le laș lângă pat și merg după căpitan, voia neapărat să vorbiți.

       Începeam să mă enervez. Ce mai voia Dimitri după toate cele întâmplate? Îmi venea să-l iau la bătaie.

       Cameră micuță în care mă aflăm mă apăsa, simțeam că nu mai am aer deși hublourile și ușă erau deschise. Transpiram mult dar îmi simțeam corpul rece că o bucată mare de gheață din băutură mea preferata. Toate aceste simptome s-au înrăutățit odată ce l-am văzut pe căpitan înnaintând de-a lungul coridorului din dreaptă.

        -- Mă scuzați domnule Silviu. intră cu o față umilă. Știu că este târziu și prin ce necaz ați fost nevoit să treceți, dar am nevoie urgent de ajutorul dumitale.

        -- După tot ce a fost ai curajul să îmi ceri ajutorul!? Cum voi mai ajunge medic acum, când mi-am pierdut piciorul!? Ce va zice lumea când mă va vedea așa!? îi răspund plin de mânie.

        -- Îmi pare nespus de rău domnule, dar vedeți... Se pare că mecanicii intraseră în sală de la primul semn al defecțiunii, dinainte de incendiu și...

        -- Vrei să-mi spui că au murit? Și acum îmi ceri mie ajutorul!?

        -- Domnule, dacă nu reparați măcar un motor, vom murii cu toții. Peste trei zile urmează o furtună de neimaginat, iar vasul se va scufundă cu siguranță.

        -- Refuz! Acolo nu mai întru! Gaseşteţi alt mecanic căpitane.

       -- Domnule, va rog. Gândiți-va la pasageri, ei nu au nici o vina.

       -- Dacă destinul lor a fost să moară atunci așa va fi!

       Eram la limită cu nervii. M-am ridicat într-un picior și am sărit pe Dimitri. Acesta se ferea, dar nu izbutea să mă rănească, parcă îi era teamă.

       Cuprins de furie începeam să-i dau din ce în ce mai mulți pumni. Barba lui cea albă devenise roșie, iar față vineție. Făceam un zgomot teribil, dar nimeni nu se obosea să vina, parcă oamenii de pe vas ar fi fost obișnuiți cu așa ceva.

 M-am oprit deodată sub mirarea căpitanului.

       -- Simți Dimitri? Miroase a gaz. Trebuie să ies de aici imediat.

       Mi-am luat grăbit cârjele și am ieșit din încăpere. Căpitanul zăcea la pământ, nemaiputând strigă după ajutor.

       Aerul răcoros, îmbătat de arome ale mării, îmi domolea fierbințeală. Începeam să mă calmez, dar mi-era teamă să mă întorc.

       Dinspre pupa venea speriat spre mine Iosiv. Presupun că auzise bătaia de mai devreme. 

 Începeam să-mi pierd mințile.

       -- Arde! Arde! Cameră tatălui tău e în flăcări! Uite ce fum gros vine spre noi!

       -- Domnule, cu tot respectul, nu văd nimic. Sunteți sigur? mă privea întrebător, surprins de ce spusesem.

       -- Tu chiar nu vezi? reluai eu. Se văd și flăcările, uite, mai e puțin și s-aprinde vasul! Grabeştete, mergi în cameră și stinge focul!

       Secundul se grăbi în direcția arătată, iar dintr-o cameră vecină Carmina se îndreptă, mirată, spre mine.

       -- Ce faci Silviu? Nu mai dormi? Și ce e cu zarvă asta? Ismet nu se poate odihni.

       -- Cum să dorm? Nu vezi că arde?

       -- Unde arde Silviule? Poate că ai visat.

       -- Nu... Nu... Sunt sigur. Acum o clipă cameră era în flăcări. 

        -- Ajutor! Cineva! Săriți! strigă îngrozit Iosiv.

        M-am întors în cameră de mai devreme ajutat de către ea. Secundul se află în genunchi lângă tatăl sau încercând să-l resusciteze.

         -- Ajută-mă Silviu! Fă ceva! Tata moare! mă imploră cu lacrimi în ochi.

         Eram deadreptul dezgustat de cererea secundului. Cu toate acestea nu puteam să laș o doamnă, mai ales una că și Carmina, să-l vadă pe căpitan murind.

         -- Dativa laoparte! le-am strigăt scurt.

         Simțeam viață celui care îmi făcuse rău în mâinile mele. O mișcare făcută dinadins greșită și m-aș fi putut răzbună.

          Însă, nu aș fi fost în stare de așa ceva. Ar fi fost un gest prea inuman, chiar și pentru starea în care mă aflăm. Mă străduiam din toate forțările că resuscitarea să iasă așa cum trebuie.

       Ceva nu mergea bine ,, Să-l fi lovit atât de rău? " mă gândeam în timp ce masam cu ambele mâini. Nici nu mai aveam energie, încercările mele erau zadarnice, dar nu renunțăm, atunci când am decis să devin medic mi-am făcut o promisiune personală. Am promis că indiferent de împrejurări sau interese să fac tot ce îmi stă în putință, chiar puțin mai mult, pentru a salvă persoană neajutorată, indiferent de ce s-ar putea întâmplă cu mine. 

       -- Nu vom reuși așa! strig eu nervos. Am nevoie de un defibrilator, și repede! 

       -- Nu avem unul! strigă Iosiv speriat.

       -- Fără acesta nu pot face nimic. Îmi pare rău prietene. 

       --Nu se poate! interveni Carmina. Hai Silviu, trebuie să poți face ceva. 

       Avea atâtea lacrimi în ochii și atâta durere biată femeie. Inimă îmi era sfâșiată în mi și mi de bucăți. Mă simțeam neputincios, nu eram în state să execut o simplă resuscitare din lipsă de aparatură. Chiar voiam să fac ceva, dar mâinile mele erau legate. Ce să faci? Nu aveai ce.

      -- Domnule, va plătesc oricât numai salvați-mi tatăl. se auzi secundul îngrozit.

      -- Nu despre bani este vorba. Am nevoie de un defibrilator.

      -- Silviu! Moare! urlă față.

      Strigătul acela mă ajutase cum nu va puteți imagina.

      -- Bine, ideea este că avem nevoie de curent. Putem obține efectul unui astfel de apărat, desigur asumândune unele riscuri, dar nu cred că avem de ales.

      -- Nu avem curent fără motoare. spuse Iosiv. Avem însă un mic generator la bar, poate ne ajută.

      -- Iosiv, Carmina luatul repede și ductil acolo. Dacă mai avem o șansa cât de mică...

      Îi vedeam alergând purtândul pe Dimitri de mâini și de picioare, care se făcuseră vineții, spre așa numită salvare. Nu mai puteam să mă mișc, vederea mi se încețoșa, iar auzul îmi era înfundat. Nu știam ce am, căzusem într-o stare de nedescris, mă simțeam mai mult mort decât viu, dar mă străduiam, făceam eforturi disperate pentru a-mi lua cârjele și a porni spre bar. Mi se învârteau în minte, că într-o furtună, rugămințile disperate ale lui Iosiv, strigătele Carminei, dar și jurământul meu. 

       Fizic și psihic nu mai puteam, eram la limită dintre viață și moarte, dar nu era vorba doar despre mine și căpitanul se află în aceeași situație și asta doar din cauza mea.

       Ce puteam să fac? 

       Iosiv venea speriat, nu înțelegea de ce stau. 

 Nu mai puteam schița un sunet, dar lui nici că îi păsa. M-a luat pe brațe și ne-am grăbit la bar.

       Pe drum, aerul răcoros de pe punte îmi refăcea puțin puterile. Nu reușeam însă să-i spun ce mi s-a întâmplat, nu mai aveam forță.

 Drumul părea imens, Iosiv mergea și mergea; hotărât să ajungă cât mai repede.

      Când am ajuns, Carmina repetă masajul cardiac pe care îl văzuse la mine, dar nu avea rezultat. Îmi venea să mor, la propriu, dar nu mă lăsau ei. Nu va puteți închipui ce greu îmi era. Un mort să salveze un altul.

      -- Silviu! Repede! a strigăt Carmina.

      Mi-am adunat toată energia rămasă și am ajuns, sărind într-un picior, până la căpitan.

 Am smuls repede dintr-un fasung de spot două cabluri și le-am conectat cu grijă la generator. Improvizația era gata, nu mai trebuia decât să o folosesc.

      I-am desfacut câțiva nasturi mari de la cămașa lui albă, ce avea pete de sânge, și m-am apropiat cu firele.

       -- La trei încep. reușesc să spun.

       -- Unu, doi, trei...

       Corpul lui Dimitri s-a cutremurat din toate părțile, parcă ar fi fost un cutremur adevărat. Însă fără succes. Bătrânul stătea inert, parcă ar fi făcut dinadins, că să nu pot stă liniștit.

       -- La trei reluăm. spun eu fără suflu.

       -- Unu, doi...

      Totul s-a făcut negru în față mea. Nu știu ce s-a întâmplat, dar cred că leșinasem sau poate mai rău. Cert este că nu mai știam nimic de mine.  

        Nu pot spune că m-am odihnit prea bine, dar mă simțeam în siguranță. Numai cârjele îmi aminteau de momentele infernale prin care trecusem. 

 Acum era liniște, dar i-mi răsunau în minte, de fapt, auzeam foarte clar, strigătele oamenilor ce muriseră în incendiu. Ele m-au ambiționat atunci când am ales să plec în misiunea de salvare și sincer să fiu fără de acestea nu mi-aș fi pus vreodată viață-n pericol.

        Mă întreb oare dacă am ales bine. Ismet a scăpat, dar din ce am auzit plămânii lui sunt grav afectați și i-mi este teamă că va muri. 

        Pe de  altă parte, eu unul văd că nu mai am posibilități. Piciorul meu s-a dus și se pare că sunt la un pas de nebunie. 

Vizualizări: 61

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Deoarece textul este plin de greşeli refuz să mai citesc. Tu l-ai trecut prin tot felul de programe, autocorect, de diacritice, mai ştiu eu prin care şi nu ai corectat. Eşti elev de liceu, gramatică ştii din moment ce vrei să scrii, prin urmare te rog să corectezi. Foloseşte diacriticile de pe tastatură, ştii tu cum, că sunteţi aşi în ale computerelor. Eu folosesc, după cum vezi scrierea cu diacritice. Te rog şi pe tine să faci acelaşi lucru. Am scos mai jos câte ceva pentru a demonstra cele spuse.

 - mi-se învârteau,  - mi se

  - Acestea se amestecau totodată,- fără Acestea sună mai bine fraza

 - plecată alt undeva. - altundeva

 - Tu mi l-ai spus. glăsui ea - acelaşi lucru ca şi în fragmentul anterior. Programul tău de autocorect nu şi-a făcut treaba. Şi ai fenomenul pe tot parcusul textului. Nu poţi să vii cu aşa ceva spre lecturare. Este lipsă de consideraţie pentru cititori. - A! Cum de nu mi-am dat seamă; ești Carmina. - acelaşi fenomen, plus seama nu seamă.

 - Ajunși în dreptul ușii ce dădea spre locul cu pricina. Căpitanul o ia înaintea mea și încearcă mânerul.- la fel punctul pus aiurea, fraza la fel începută aiurea.

  - I-mi simțeam inimă, i-mi răsuna în minte gândul morții.- pe tot parcursul textului îl ai pe îmi în acest fel.

 - innecata în funingine. - înecată - deci trei greşeli pe un cuvânt.

 - un perete cilindric ce prezența într-o parte urme de sudura,- priveşte cât de deformată este fraza în acest fel

 - că i-aș putea salvă îmi dădea putere. - la fel şi aceasta

 - Am luato ușor - Am luat-o

Prin urmare, dragă Andrei nu ajunge să înşirui nişte fraze. Ele trebuie şlefuite, cizelate cu grijă şi cu fineţe pentru a se numi literare. Este ca şi cum ai purta cea mai frumoasă cămaşă şi de firmă, necălcată. Valoarea ei nu se  mai poate vedea.

Cu prietenie, Sofy!

Acum văd şi eu cât de multe greşeli sunt, oribil, aşa ceva nu se poate citi. Îmi pare rău că am postat înainte de a verifica atent textul. Îl voi revizui şi reposta. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi atras atenţia.

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Nebunul ce-și poartă frunzișul în traistă a lui Gabriel Cristea
cu 6 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îngălbenită-i frunza… a utilizatorului Valeria Merca
cu 6 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog caisata a utilizatorului nicolae vaduva
cu 6 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lupta cu îngerul a utilizatorului Alex Anghel
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nebunul ce-și poartă frunzișul în traistă a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Nebunul ce-și poartă frunzișul în traistă a lui Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sura pietrei a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 7 ore în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Labirintul verde - V - a utilizatorului Emil Dumitru
cu 7 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și eu vreau să fiu elegant(ă) toată viața a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru LUMINITA SCOTNOTIS
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Adulmec ca un faun natura răscolită a lui Gabriel Cristea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Frisoane de toamnă a lui Mirela Ciupercă
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Îngălbenită-i frunza… a lui Valeria Merca
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Îngălbenită-i frunza… a lui Valeria Merca
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Îngălbenită-i frunza… a lui Valeria Merca
cu 8 ore în urmă
Pictograma profiluluiCineva i-a dăruit un cadou utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS
cu 9 ore în urmă
Pictograma profiluluiCineva i-a dăruit un cadou utilizatorului Mihaela Suciu
cu 9 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parte din tine a utilizatorului Lidia Pervu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Parte din tine a lui Lidia Pervu
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Lidia Pervu
cu 10 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor