Scrisoare din prisaca mea (XVI)

   (picătura de otravă din urechea lui Hamlet)

 

    „Iată voi trimite nenorociri, asupra locului acesta şi asupra locuitorilor lui”, stă înscris în „Împăraţi, cap. 22. v. 16), judecată, cu care nu mă puteam împăca nicicum, aici la Negoșina, ȋn prisaca mea de la ţară. Îmi rămăsese întipărită în minte scena pe care Lev Tolstoi o redă, din sânul familiei Rostov, cu privire la scrisoarea primită de la Nicolai Rostov, proaspăt ofiţer şi rănit în lupta de la Schöngraben (vezi: vol. I, partea a IV-a, cap. VI). Nataşa, fire sensibilă, consideră această ştire ca pe una solemnă şi plină de bucurie. Abia când văzu impresia produsă asupra Soniei, simţi Nataşa, toată partea tristă a acestei veşti. Ca atare, se aruncă în braţele Soniei şi începu să plângă. Astfel de scene nu-l puteau mişca însă pe Petea (fratele mai mic a lui Nicolai) care, ca orice copil „ care se simte prea devreme bărbat”, exclamase: „Sunteţi nişte sclifosite şi nu înţelegeţi nimic”. Acţiunea se mută apoi (inteligent condusă de Tolstoi), în tabăra eroilor. Nicolai Rostov, în prezenţa lui Boris şi a lui Berg, le povesti acestora fapta sa de la Schöngraben, exact aşa cum povestesc de obicei despre lupte cei care au şi avut parte de ele. Dar totul trebuia să sune cam cum ar fi trebuit să fie, în nici un caz aşa cum s-au întâmplat în realitate evenimentele, întrucât chiar n-ar mai fi avut vreun haz toate astea. Nu putea Rostov să le spună celor de faţă că de la un trap, el căzuse de pe cal şi-şi scrântise mâna. „A povesti adevărul e foarte greu...” – conchide Lev Tolstoi, în cap. VII, adică imediat următorul la cel amintit mai sus. Ei bine! – îmi veţi spune. La ce ne foloseşte nouă acuma, această relatare? Uneori să spui adevărul e curată nebunie. Am făcut asta când eram licean. I-am spus unei fete câteva versuri ale poetului rus, Serghei Esenin: „Pentru ce ești tristă și amar zâmbești/Dragă-mi este alta, tu de loc nu-mi ești!” Nu-l citise pe Esenin. De ce tocmai aceste versuri?, nu aș putea să vă spun. A crezut că-s versurile mele și m-a urât pentru această mărturisire. Visa să-i scriu o poezie care să depășească numărul de strofe ale Luceafărului. Cred că am privit-o ca de pe altă lume. Mi-am spus că fata asta nu-i ȋn toate minţile. Nu ȋmi explic această nebunie a mea, de a-i spune unei fete adevărul. Peste mulţi ani, oho! (tare mulţi), altă nebunie! Mi-am zis: ce-ar fi să scriu o carte de poezie împreună cu cineva, ca un intermezzo poetic? Apoi am început să visez tot mai mult. Ce-ar fi să caut pe cineva, de la foarte mari distanțe și să cred cu tărie în talentul acesteia? Apoi mi-am spus că talentul poate fi doar impresia că spui ceva. Dar o stare de revelație posibilă trebuie că am avut când am găsit, pe facebook, un poem al ei. Poezia ei devenise o pură pregătire pentru spunerea cuiva, când am devenit cititorul sau ascultătorul ei ideal. Dacă nu va cupla la trimiterea mea (ca răspuns) atunci, pesemne, destinul n-a dorit decât să devin cititorul sau ascultătorul ei și revelația posibilă nu se va mai produce niciodată. Mi-a răspuns, în sfârșit! O, zei! Alesese libertatea de a-mi adresa contraargumentul ei. Pentru ea totul curgea prin poezie, în tot trupul cu care se dăruia poeziei. Devenise un arbore care zboară, iar gândul, o flacără care mocnea. La urma urmelor, poetul (mi-am zis) trece prin lume ca printr-un flux făcut din răsfrângeri. Dar dacă va simți că e un joc viclean, mincinos, plin de spini aruncați în calea ei?  Dacă m-aș fi simțit vinovat, ar fi trebuit să mă opresc la acel prim poem al ei. De ce am mai continuat? Voiam să-i demonstrez că sunt eu însumi doar un poet și că am ales-o din multe ecuații ale acelei zile. Ce contează dacă unii vor spune așa și pe dincolo? Trebuia, așadar, să fiu rece și nepăsător ca în poezia pe care o scriam în ultima vreme. Măcar trebuie încercat, mi-am zis. Speram să fie aleasa ideală, indiferent de ce va crede chiar ea.Trebuie să recunosc că mi-a ghicit gândul de la primul intermezzo, deși aș fi jurat că nu va continua acest versus poetic până la capăt. „Dar poate că există la ea ceva deosebit, ceva care merită a continua acest duel liric! De aceea va căuta în mine acea personalitate care ar putea însemna o corabie sigură pe niște ape învolburate...” îmi ziceam. Un gând, ca și cel din poemul scris mai târziu:

                                

 ***                                            

Într-o zi am să-i scriu:

- Știi?! Singurătatea mea,

e ca pasărea care își poartă colivia ce azvârle viscolul în vară.

Doar, există un motiv serios

Cum vântul duce spre munţi acest cântec.

-Privește copilul acela... mi-a zis.

El vede, deja, caii alergând. Și mama așteaptă

Să se oprească din alergare caii....

..........................................................................

 

Dar ca să dai aripi îndrăznelii, aripi ne-ar trebui.  Și mai ales, să nu ne fie teamă! Să strig, să urlu ca lupii... Dar în care ureche i s-a turnat regelui Hamlet zeama cucutei? Veți spune că nu e așa de importantă asta. Pentru mine... O, da! Fiindcă va trebui să știu ce parte a urechilor să îmi astup, când se va întâmpla și așa ceva. Fiindcă tot ce s-a mai petrecut o dată, se va mai petrece și tot ce s-a mai întâmplat cândva se va mai întâmpla. Stă scris încă din leagăn toate astea. I-a ghicit mamei, odată,  o țigancă, toate astea. Am scris povestea clipei în care mi s-a scris destinul în cartea mea Fata cu smochine.

Cartea aceea s-a scris aproape singură. S-a scris, ca un cântec care vine pe furiș. De la primele replici, ȋntre noi, am fost convins că acea carte care se scria, ȋn doi, nu va eșua ca proiect de scriere. Nu mai mă întreb, ce ar fi spus Petea Rostov, despre o nouă eşuare. „Prost e cine plânge pentru toate nimicurile”, îi reproşa soră-sii Nataşa. Bănuiam că sufletul şi voinţa omenească nu sunt înconjurate de ziduri de netrecut, că, oricât de grea e calea spre Fericire şi Împăcare sufletească, în cele din urmă omul tot goneşte şi alungă toate incertitudinile şi redevine stăpân peste toate.   

   Și într-o zi m-am întrebat, simțind că pe măsură ce-i scriam poemul, la care îmi răspundea pe loc, ceva nu e în ordine, că (acum) nu mai e ca la început. Acum, pentru mine însemna că au trecut prea mulți ani pentru astfel de „răzvrătiri!” interioare. Și-mi era, până mai ieri, atât de bine! (când lăsam visul să curgă înainte). Mai ales când eu îi scriam un poem și ea îmi răspundea. Mă mângâiam cu versurile lui Esenin, mult îndrăgit, care îmi alina suferința: „Anii? Știu, își vor spune cuvântul/Tot ce-i fac, alina-se-va, deci/Pentru altu-și păstrează ea gândul/ Nestricat ca și buzele reci”. M-am ȋmpăcat cu gândul că nu voi fi decât un fulger care precede ploaia, în calea ei. „O, dacă s-ar putea împietri un fulger să rămână  neclintit ca o coloană de marmură aprinsă între cer și pământ!”, îmi suna gândul. „De ce nu? – îi întorceam vorba. E doar un joc... Cartea noastră de poezie, gândită ca pe un intermezzo poetic se scria de la sine... dar fiecare alerga spre altceva. Ca ȋn poemul pe care l-am scris aici, sub nucul de la poartă, lângă prisacă și albinele mele, și unde inspiraţia vine, dă năvală, ca albinele la urdiniș.

 

    Fiecare alergăm spre altceva

                                            

Spaima e picătura cu care mi-ai surprins tăcerea.

Îndurând ploaia, tristețea îmi făcea semne

Se agăța și de ultimul vagon. În care, iar nu erai

 Călătoream de unul singur prin lume...

Dar, toată viața te-am așteptat pe un câmp

cu zăpezi  cocoloașe ca niște iepuri albi.

Toată viața!

Pe un câmp la fel de alb am așteptat

 ca zăpada să te întoarcă din nou din drum.

Vezi tu? Puține sunt lucrurile care până la urmă nu se află

Ochiul poate vedea orice în afară de gând.

„Iepurii sunt frumoși. Mai ales, cei albi!”

Ai zis.

Cădea ninsoarea și vorbele ți s-au așezat din mers

Ca zăpada peste umăr.

Dar mie îmi fluiera tristețea, un cântec de demult.

Și, te întreb:

și-ar putea alege cineva spaima?

Dacă mi-ai cere să fiu pasăre

Aș fi știut, crede-mă!...

Deși nu ai accepta,

Ce pasăre mi-aș fi dorit să fiu!

 

Și dacă poezia nu va salva lumea, cu siguranță va salva suflete! Spunea părintele Cleopa că numai cel ce are „rugăciunea lăuntrică” (o poezie mai aparte),  într-însul nu pot intra diavolii (sau cei ce ne toarnă cucută în urechi de ziua până seara, ca regelui Danemarcei (tatăl lui Hamlet). Sau cum frumos spunea un poet:  „Cine a băut/ otrava/ dragostei revine, chinuit mereu la ceea/ ce altădată îi plăcea anual, în faţa porţii/ grădinii acum: unde/ corbii/ coboară în fiecare noapte...” Dar o poezie fără nimic estetic și „ceva” din trăirile noastre care să-i trezească emoție celui care citește, nu va ajunge la suflete. Cititorul simplu ar vrea „epicul gol-goluț şi doritor de realitate” – cum a pecetluit în slovă G. Călinescu. Dacă cel care îți citește poezia, nu simte că trăieşte „rotativ”, cum spunea, despre personajul lui Creangă (moş Nechifor), însuşi ilustrul critic, atunci, pentru cel care scrie, totul a fost zadarnic. Să reamintim cititorilor doar o singură frază celebră, din acest gogolian al Humuleştilor: „de ar avea codrul ista gură să spuie câte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile”. Ce frumos se pisicea frumoasa evreică Malca (reţineţi acea intonaţie cu tâlc care depăşeşte deja sensul curat al cuvintelor): „Să nu mai zici că vine lupul, moş Nechifor, că mă vâri în toate boalele!” – „Nu că zic eu, dar chiar vine, iacătă-l-ăi!” – „Văleu! Ce spui?!” (şi iar se luă Malca cu braţele ei şerpuitoare după gâtul moşului – ţineţi minte?) Și iată cum poezia momentului acela tensionat dar încărcat cu fiori ai unor trăiri pământești a fost scrisă pentru salvarea unor suflete și a trecut în veșnicie.

 

                                                                                                          Tudor Cicu

 

 

 

Vizualizări: 78

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

 (Postarea a unui nou capitol din cartea mea, e doar promisiunea făcută către Doamna Sofia)

Da... Magnific text!

În primul rând vreau să-ți mulțumesc pentru dedicație!

Apoi, vreau să spun că, așa cum știi, și cum ai menționat într-o idee, criticului îi revine ingrata responsabilitate de a spune adevărul, care uneori doare sau alteori devine cel puțin incomod. Așa cum pentru unii eroi, aflați în plină luptă, nu s-a spus că au căzut și și-au rupt mâna sau piciorul sau alții au murit de pojar, pur și simplu... Criticul face, poate fără voință separație între sentimentalism și dorința de acuratețe a textului, a poeziei. Și apoi, niciodată el nu va simți ce a simțit poetul... De unde să știe el, cine i-a fost muza, în ce clipe l-a prins sau l-a trezit. Însă, tot tu spui, e bine că înțelegi și partea aceasta, Dar o poezie fără nimic estetic și „ceva” din trăirile noastre care să-i trezească emoție celui care citește, nu va ajunge la suflete. Nimic mai clar, mai adevărat. Cititorul simplu poate fi mai tolerant, privește doar partea emotivă a textului, fantezia și găsește mult mai repede farmec. De aceea e bine să nu luăm doar o părere de bună. Eu cred că fiecare text, poezie își are segmentul de cititori. Desigur, imperios necesar este ca acel text sau poezie să se supună literaturii ideatic și afectiv. Firește, exemplul din Creangă e bun, dar, ca și exprimare este depășit pentru secolul nostru. Aceste tipuri de texte sunt pentru a știi cine ne-au fost părinții, însă ca orice părinți ei trebuiesc întrecuți.

Textul trimis de tine mai dovedește cultura amplă pe care o ai, o avem până la urmă, cei ce am citit. Cei ce ne-am format cultura generală începând de la temelie și anume de la clasicii români și ruși. Primul meu roman, scris de un rus, a fost Așa s-a călit oțelul, de Ostrovski. Asta mi s-a recomandat prin clasa a VI-a de profesorul meu de română. Și a fost foarte adevărat că a trebuit să ne călim cu autori grei, greoi uneori, dar care ne-au marcat și ne-a format pentru mai târziu. A urmat, Ana Karenina, Război și pace - Tolstoi, Frații Karamazov - Dostoievski și alții.

Mi-a făcut deosebită plăcere să citesc!

Sofy

Mi-a plăcut și acest capitol :)

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Repetiție (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Grădina de flori a lui Ovidiu G
cu 42 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Actualitatea a lui Darie Giurgiu
cu 45 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog maktub a lui Laura Cozma
cu 51 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog Semn din naștere a lui gina zaharia
cu 55 minute în urmă
Ovidiu G a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum să a utilizatorului Ovidiu G
cu 1 oră în urmă
Ovidiu G a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum să a utilizatorului Ovidiu G
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Semn din naștere a lui gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Repetiție (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Repetiție (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 4 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog stare de o nouă zi a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog stare de o nouă zi a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 4 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actualitatea a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 4 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Semn din naștere a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Semn din naștere a lui gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubire între alte dimensiuni a utilizatorului Blăjan Ovidiu
cu 4 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum să a utilizatorului Ovidiu G
cu 4 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog III a utilizatorului Popica-Savin Alina-Roxana
cu 4 ore în urmă
Giurgiu Silvia a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mercenarul invizibil a utilizatorului Giurgiu Silvia
cu 5 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor