De la primele discuții dintre tatăl ei şi Bădia Gil, Emilia nu a încetat să spere că se va întâmpla ceva, orice, chiar şi o nenorocire care să împiedice acest eveniment asupra căruia vedea cum planau cele mai sumbre auspicii. Însă nunta a cunoscut repeziciunea şi formalitățile specifice oamenilor simpli de la țară, unde unii se plâng că sunt excedați de greutățile zilnice, iar alții îşi trâmbițează nevoia de urmaşi.

Ziua aceea începuse ca oricare alta, nici mai mohorâtă ca sufletul miresei, nici mai luminoasă ca succesul spre care vedea Bădia Gil că se îndreaptă investițiile sale. La primul ceas al dimineții, stana de piatră îşi împinse fiica spre camera în care avea să îmbrace rochia de mireasă şi unde nu o asistau domnişoare de onoare, ci trei gaițe care lălăiau monoton, ca pentru propriile urechi, cântece pe care ar fi fost mai nimerit să le cânte un taraf. Dintre acestea trei, una osoasă ca o anorexică, măcinată de afecțiuni doar de ea știute, cu pielea verzuie şi dinții rari, îşi repeta onomatopeic veselia sterilă, privind necontenit în ochii nefericitei mirese. Îngrozită de figura bolnavei, Emilia avu un gând fugar de sinucidere, iar osoasa, parcă presimțindu-i fiorii întunecați, luă o figură cu atât mai persuasivă, lălăind strident şi privind fecioara ca şi cum ar fi vrut să o asigure că, da, pentru ea cânta acel bocet ascuns în ritmuri de geampara. Ai fi spus că își latră propriile realizări această muiere numai piele și os, care turnase la viața ei nouă copii zdraveni și galbeni de grași. Ea avea să fie naşa mare.

Nuntaşii se adunau cu repeziciune, cu mic, cu mare; gură-cască şi sărmani cu priviri miloage care sperau că se vor lipi de un blid de haleală se perindau pe la garduri. Forfota luă amploare de la o oră la alta, iar Bădia Gil îşi arogă atribuția de herald, vestind începutul procesiunii. Emilia, la braț cu tatăl ei cel mut ca un copil pedepsit, fu dusă la naşi acasă, apoi la viitorii socri, ca pe la Ana şi pe la Caiafa. Doar când au ajuns la biserică îi veni să strige din toți rărunchii, iar stana de piatră, ştiindu-i zbuciumul interior, îi încătuşă sufletul cu propriile priviri, ca atunci când simțim o durere imensă, dar nu avem cuvinte să o spunem, nici lacrimi să o mai uşureze. Când preotul îi spuse mirelui că îşi poate săruta mireasa, Emilia simți că totul s-a năruit în ea şi în lume. Amintindu-şi Cântarea Cântărilor, Emilia se gândi că acest sărut avea să pecetluiască jurământul de iubire şi credință dintre două suflete care, unindu-se înaintea lui Dumnezeu, vor deveni unul singur. Şi uite cui îi jura ea veşnică supunere şi loialitate, acestui nemernic pe care nu-l putea privi cu îngăduință nici măcar aici, în fața altarului.

În aceeaşi clipă, Diana, care fusese lăsată acasă în grija unei hârci invalide şi cam tare de urechi, începu să respire tot mai anevoios. Cumva, Emilia avu sentimentul că nenorocirea care trebuia să împiedice această nuntă se petrecuse, dar nu ştia unde şi nici nu venea nimeni să o anunțe odată. Soțul ei sclipea de încântare, mamei părea că i s-a luat o piatră de pe inimă, iar tatălui îi reveni datoria să anunțe locul de desfăşurare a fericitului eveniment. Tobele şi acordeoanele o luară zgomotos la marş, chiote şi fluierături de bună dispoziție răbufniră, iar alaiul se grăbi să ajungă acolo unde aveau să se petreacă dansul din buric şi pocnitul din degete. Naşa cea slăbănoagă îi dădea tot înainte cu lălăiala enervantă, că un nuntaş mai hâtru de fel fu cât pe ce să-i smulgă buchetul de flori din mână şi să i-l îndese în pupătoare.

Abia pe la ora trei după-amiază, hoaşca invalidă se putu urni din casă şi, dând în uliță de un milog care îşi aştepta binefacerea, îl înghionti pe acesta să dea fuga la salonul de nunți şi să vestească tragedia. Ajuns acolo, milogul, care era mut, făcu semne disperate la petrecăreții matoi să fie luat în seamă. Ochii de şoim ai lui Bădia Gil se opriră asupra lui şi, aflând zguduitoarea veste, acesta privi descurajat către soacră-sa, care se apropie de el cu aceeaşi ținută rigidă ce trebuia să impună distincție de clasă. La rândul ei, femeia privi către mireasă, care, intuind poate cel mai bine adevărata natură a lucrurilor, îi răspunse cu o cercetare atât de rece şi necruțătoare, încât aceasta fu cuprinsă de fierbințeli.

Deşi un om practic de felul său, Bădia Gil nu se putea vindeca de unele superstiții, printre care aceea că o nuntă va trebui amânată şapte ani dacă în preajma ei se petrece moartea unui membru din familie, timp în care defunctului i se vor face pomenirile necesare spulberării acelei pronii întunecate ce s-a abătut asupra oamenilor. O tragedie asemănătoare s-a ivit la prima lui nuntă, când miresei îi răposase o verişoară, iar Bădia Gil, mai mult zorit de armatele de hormoni din el decât de respectarea unor canoane cimentate în rutina acelei societăți protocroniste, invocă drept motiv al divorțului apartenența defunctei la familia miresei şi, deci, nu trebuia să aştepte şapte ani pentru a-şi duce la capăt omeneasca menire. Dar nici nu suportă gândul de a trece încă o dată prin atâtea amânări, mai ales că acum mireasa lui era această fecioară apetisantă şi sănătoasă. De altfel, preotul, care se erijase în garantul comuniunii spirituale a celor doi însurăței în fața lui Dumnezeu, spuse că petrecerea trebuie să se încheie, dar fără dezlagarea jurămintelor de la altar.

Cele câteva acorduri s-au făcut atât de repede şi au prins atâta prostime, încât nimeni nu lua în seamă milogul care gesticula ca un epileptic voind să spună că mireasa a părăsit salonul. Emilia îşi abandonă pantofii sub scaun şi o luă în fugă spre casă. Rochia ei se umplu de țărână şi se sfâşie la poale din pricina repetatelor împleticiri. Cu fiecare cădere, se ridica tot mai disperată şi neputincioasă, deoarece simțea că pentru biata Diana nu mai era nimic de făcut, iar asta o făcea vinovată de dorințele arzătoare ca o nenorocire să împiedice nunta.

Sora ei zăcea moartă pe masă şi, privind-o, Emilia încă auzea în urechi chiotele de veselie ale jucătorilor de la nuntă. Diana părea vie, însă cu trăsăturile feței stâncoase, adânc pronunțate, ca ale unei femei pe care încep să o macine tribulațiile senectuții. Printre acele ecouri ale veseliei nupțiale, părea că aude şoaptele unui copil avertizând-o că întreaga viață va gusta din panem doloris, iar Emilia se căznea să priceapă dacă acel glas era al Dianei, din lumea de dincolo, sau al propriei copilării mutilate. În orice caz, dincolo de toate halucinațiile ei, Emilia punea asupra acestor ecouri fatala certitudine a fetelor care se mărită cu bărbații ce li se impun, alimentându-și teama de a le fi uzurpată inocența și, odată cu ea, tot ce este mai firav și mai angelic în ele, astfel intoxicându-se pentru prima dată în sentimentul de îmbătrânire și de moarte.

Din când în când, îşi privea mama cu acei ochi care lăsau a se citi în ei un tir violent de imputări şi maledicții. Iar femeia păru a simți că şi-a pierdut copiii, fără a mai putea naşte alții vreodată. În urma acestor mustrări, Emilia păru că se supune oricăror acorduri pentru a pătimi penitența meritată de tenebroasele dorințe ce au dus la moartea nevinovatei copile. Toată lumea admiră puterea miresei, pe când Bădia Gil, care înfruntase de nenumărate ori dezgustul ei, fu pătruns de un fior care îi şoptea că, abia de acum, pe el îl aşteptau adevăratele nenorociri. Privirea îndurerată a Emiliei deveni una atât de rece şi necruțătoare, încât Bădia Gil abia mai găsea puterea să se apropie de soția care, dintr-o fecioară vulnerabilă, se făcu în câteva luni o diavoliță de temut. Emilia creştea sub ochii lui, nurii îi explodau prin toți porii, iar ea îi râdea în batjocură de câte ori îl surprindea bălind cu nesaț la o privire furişă. Când, într-un târziu, acesta izbuti să o întrebe la cină care le este viitorul, ea râse cu acelaşi dezgust care pe el îl irita şi spuse:

— Te pomenești că a și început să râdă lumea de tine că eşti castrat sau impotent! Dar ştie careva că, de peste un an, trăieşti cu o nevastă virgină? Ha! ha! Ce-ar fi să afle toți aceia pe care i-ai turnat, să vadă adevărata putere a celui care le-a distrus viețile?!

— Îți interzic să mă iei peste picior în casa mea! ripostă Bădia Gil îndepărtând farfuria din fața lui.

Amintindu-și cuvintele care au concluzionat aranjamentele de nuntă și remarcând laşitatea ascunsă de soțul ei în gestul de a amenința prin apucarea farfuriei și poziționarea acesteia la o distanță sigură, Emilia fu şi mai cinică:

— Dar poți să azvârli farfuria cât colo, că doar e din zestrea mea! Haide, ia-o şi pe asta, fă-o țăndări, aşa cum este şi va fi mereu căsnicia noastră.

— Mă faci să scot cureaua! urlă Bădia Gil ducând o mână la turul pantalonilor.

Gestul lui amenințător degeneră într-o scărpinare de buci, căci Bădia Gil transpira abundent, iar Emilia, știind cine spală blugii soioși după curul bășinos al acestui infect calic pe care numai stranii împrejurări i l-au fixat drept soț, înfruntă:

— Şi de ce mai stai?! Te ruşinezi că îți vor cădea nădragii şi eu am să râd de chestia aia mică şi jalnică de-i spui tu bărbăție?!

Adus la paroxism, Bădia Gil dădu fuga în cămară, apucă o sticlă cu rachiu şi, ajuns în curte, trase o duşcă sănătoasă, nemaisinchisindu-se de vecinii care îl vedeau că bea după atâția ani de brigadier ascuns în slujba Securității. Îşi aprinse o țigară şi, pufăind cu un zgomot asemenea oftatului, privi către soacra lui, care robotea la un lighean de rufe. Neștiind cum să gestioneze complicațiile generate de comportamentul capricios tipic feminin, pierdu fărâma de sprijin la care spera din partea soacrei. De altfel, de la moartea Dianei, soacră-sa intrase într-o stare de totală absență față de tot ce o înconjura, dezvoltând o manie a gospodăritului, parcă înadins pentru a vedea lumea cât se speteşte ea.

Emilia scoase capul pe fereastră, vorbind cu acelaşi sarcasm:

— Şi nu uita că, până la moartea acelei habotnice care continuă să mi se pretindă mamă, casa asta nu va fi a ta. Cât încă dormi aici şi sorbi din strachina ei, ai face bine să-ți păstrezi pliscul mai jos!

Bădia Gil suportă cu obediență aceste cuvinte, ştiind că vecinii aveau suficiente motive de haz pe după garduri şi perdele. A vrut de multe ori să-şi ia câmpii, adus la disperare de batjocura la care îl supunea cu surprindere fătuca asta îndrăcită. Ştia prea bine că Emilia nu l-a dorit niciodată, dar nici nu l-a alungat până acum, iar acest gând îi sporea speranța că doar instinctul ei de viitoare mamă o va domoli şi o va aduce în serviciul lui. Şi-atunci să vezi! gândea el supurând de plăcere. Cu cât trupul Emiliei se pârguia mai tare spre ciuda soțului ei, cu atât ea se juca mai despotic cu răbdarea lui, fără ca el să ştie că aceasta este una dintre metodele prin care femeia cunoaşte slăbiciunile bărbatului. Pentru a-şi spori răbdarea înaintea acestei sfâşietoare învolburări de apetit sexual neîmplinit şi dor de ducă, el se luă cu gândul revenind la vechile îndeletniciri care îl ajutau să pozeze puternic. Dar Bădia Gil nu știa că, odată cu descoperirea sexualității, femeia dispune de cel mai fidel instrument de cercetare a naturii masculine.

Iar satisfacția lui cea mai mare fu atunci când, în sfârşit, se găsi între picioarele muierii pe care, credea el, aparenta lui nepăsare o domolise, dar fără să ştie că, de fapt, fusese dorința Emiliei de a nu rămâne însărcinată până nu vor fi trecut cei şapte ani de la răposarea surorii ei. Părea că glasul mamei îi spunea din vremuri îndepărtate că uniunea carnală este o treabă murdară ce condamnă femeia la ceva ce nimeni nu ştie, iar asta îi provocase o oarecare confuzie. Dorința ei de a deveni mamă era însoțită de cea a răzbunării pentru copilăria mutilată şi tare se mai desfătă atunci când soțul ei, după ce i se zvârcoli chinuit de vreo câteva ori între coapse, adormi vlăguit. În dimineața următoare, la micul dejun, Bădia Gil îşi anunță bucuria prin ochii strălucitori, iar asta fu îndeajuns pentru soacră să afişeze un surâs ca şi cum ea ar urma să dea naştere. Când Emilia surprinse această atmosferă, spuse cu maliție:

— Vă grăbiți să vă măritați fetele doar ca să vă dea nepoți! Abia dacă împliniți patruzeci de ani, că deja vă simțiți bătrâne și pierdute, iar, pentru asta, ne sacrificați pe noi, unicul vostru sprijin!

 

— Cam asta le spun și eu unor pacienți! se insinuă doctorul de gardă. Dacă vor să scape de babaci, să le dea nepoți!

Geta și Carp îl priviră cu vădit reproș pentru intervenția nepotrivită, moment în care doctorul manifestă o scuză stingheră, apoi Carp reluă:

— Copilăria Emiliei a fost paradisul care i-a construit credința într-un Dumnezeu drept și iubitor, care prezervă inocența lucrurilor la nesfârșit. Acel paradis s-a năruit când ea a dat piept cu dogma, când puritatea viselor ei a fost crucificată pe piedestalul învățăturilor biblice greșit interpretate de mama ei. Din această pricină, personalitatea Emiliei s-a scindat definitiv, iar asta s-a resimțit cel mai adânc asupra fiului ei, adultescentul. Odată cu declanșarea crizelor băiatului, Emilia și-a găsit unicul refugiu pe care îl știa: pietatea, în speranța că Dumnezeu va readuce inocența care i-a fost smulsă cu atâta răceală. Prin urmare, adultescentul s-a dovedit un spirit dedublat, iar eu nu am contribuit cu nimic la crearea acelei confuzii din mintea sa. Greșeala mea a fost aceea că nu am înțeles la timpul potrivit faptul că băiatul a descoperit ce este în neregulă cu el și a încercat să așeze lucrurile. Rocker s-a simțit ignorat, Sirius a fost un amic slab pentru Rocker, iar adultescentul a trecut prin acea traumă care ne modelează firea ireversibil. Lumina și întunericul dinaintea ochilor lui beneficiază de același interes, de aceea el înțelege foarte clar faptul că, modelându-se pe sine, va modela și lumea în care sufletul i se oglindește. Să nu vă imaginați că durerosul coșmar al Emiliei consta în acea căsătorie cu omul pe care nu putea să-l iubească, ci în răceala cu care mama ei a împins-o către ea și în neputința cu care tatăl a privit zbuciumul nefericitei fete. Puteți crede ce doriți, dar mintea umană, deseori, este capabilă să conceapă cele mai fantastice imagini ale lumii și vieții, iar acest coșmar al ei era însuși iadul, tărâmul regretelor nesfârșite, cu care nu ne putem obișnui. Și, de ce nu am recunoaște-o, toți avem memoria unor fapte sau gânduri pe care le considerăm atât de grave încât să căutăm izbăvirea în pietate. Chiar și acei copii care învață să se roage pentru spălarea murdăriei lor cresc cu convingerea indusă a propriului stigmat, cu vina imensă de a purta în ei păcatul originar, omițând faptul că ei s-au născut tocmai pentru că părinții lor s-au iubit. Traumele profunde au puterea de a încătușa spiritul într-un singur moment al vieții, acel moment care se prelungește la infinit și a cărui durere nu-și va pierde niciodată din intensitate. Doar o experiență la fel de profundă ar mai putea schimba ceva, cum ar fi o bucurie extremă sau o altă durere din care să reiasă convingeri revelatorii. În ciuda vârstei sale, Emilia nu se poate ajuta, deoarece mintea ei a rămas la acel stadiu al confuziei puberale; numai adultescentul o poate ajuta, iar ea nu știe, încă, acest lucru. Mai bine spus, Emilia, prin influența pe care a avut-o asupra fiului ei, și-a format, fără să știe, unica șansă de eliberare. Bineînțeles, pioșenia ei, uneori dusă până la bigotism, e doar unda magnetică pe calea căreia acțiunile benefice ale copilului sunt atrase către ea.

— Domnule profesor – interveni Geta cu o mică rezervă –, nu că nu aș aprecia larghețea acestui preambul la etapa ce urmează a ne-o istorisi, dar nu credeți că suntem depășiți de anumite elemente care îl constituie?

Preambul, etapă, elemente! se distră Carp pe un ton paternal, în vreme ce doctorul de gardă bătu dojenitor darabana pe umărul stâng al Getei. Eu vreau să înțeleg, încă o dată, scumpă domnișoară, dacă Tu ai renunțat la obiceiul jurnalistic în gestionarea chestiunilor de față.

— Aveți dreptate! M-am... lăsat dusă de val.

— Defect profesional, nu-i așa? Tuturor ni se întâmplă. Așadar, eu sper că ceea ce ai considerat preambul îți va fi de mare ajutor în a cântări ceea ce știi, deja, și ceea ce urmează să afli. Te rog să mă crezi, dacă nu ți-ai fi luat meseria în serios, nu am fi știut unul de existența celuilalt.

Geta clipi copilărește, apoi reveni la gravitatea dinainte, gândindu-se la împrejurările care au adus-o în fața lui Carp, precum și la deznodământul nunții Emiliei. Fu trecută de un val de sudoare ce i se răci pe tot corpul.

Vizualizări: 131

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am citit cu interes și aștept continuarea! Cu răbdare! :)

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog " ajută-mă să nu dispar" a utilizatorului paparuz adrian
cu 4 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog " ajută-mă să nu dispar" a utilizatorului paparuz adrian
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog schimb de inimi a lui gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog " ajută-mă să nu dispar" a lui paparuz adrian
cu 7 ore în urmă
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia Cărunta frunză încurcată în lacrimi a lui Pop Dorina
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog Poem din Regatul fulgilor viorii a lui Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Zebra a utilizatorului Mihaela Suciu
cu 7 ore în urmă
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia Zebra a lui Mihaela Suciu
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog până la sfârșitul zărilor a lui gina zaharia
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog film a lui nicolae vaduva
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog pat de povești a lui gina zaharia
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Cântec îndepărtat a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog androgeneză a lui paparuz adrian
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog După aceea a lui simona Y.
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog " ajută-mă să nu dispar" a lui paparuz adrian
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Crucificat de poezie a lui Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Crucificat de poezie a utilizatorului Costel Zăgan
cu 15 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 16 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Crucificat de poezie a utilizatorului Costel Zăgan
cu 17 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor