Se întâmpla în 1983, când Emilia, însărcinată fiind în cinci luni, fu aproape de un avort spontan deoarece primise vestea că fiica ei de trei ani sfârșise tragic în urma unei alergii provocate de vaccinul împotriva cancerului ovarian. Pe atunci, acest vaccin nu depășise etapa de laborator, iar toți subiecții pe care a fost testat au prezentat simptome cauzate de factori alergenici care, în cele mai multe cazuri, au degenerat și s-au soldat cu decese. Femeie superstițioasă a cărei școală se oprise la clasa a doua, Emilia nu a luat în calcul faptul că fiica ei a fost victima unui experiment grăbit de către Ministerul Sănătății, asemenea multor altele, care au fost alese din rândul societății rurale din diferite zone ale țării. Cu nici două luni în urmă, soțul ei sfârșise într-o explozie eșuată de la carieră, iar acum, primind vestea morții fiicei, se îngrozi la gândul că pronia cerească o pedepsește și o supune la grele încercări.

Primise o oarecare compensație bănească din partea Statului, iar, după ce parcurse o perioadă de consiliere, i se puse la dispoziție o casă la oraș, unde avu posibilitatea să ducă un trai care să-i ușureze suferința prin socializare cu oameni dintr-o categorie ce părea că există doar în povești. Nemaifiind nevoită să lucreze la CAP, frecventă un curs de recalificare în urma căruia obținu o diplomă de contabil și un post la Biblioteca Județeană. La cei 25 de ani, păstrase frumusețea și prospețimea fizică chiar și după cele două nașteri, iar asta se datora în parte vieții la țară ce dă vigoare trupului, dar și nașterii acestui băiețel alături de care Statul a favorizat-o să petreacă mai mult timp prin natura noului servici. Deși a fost curtată de câteva ori, a rămas văduvă de tânără, dedicându-se cu totul acestui copil în care vedea scopul propriei existențe. Îl lua cu ea la servici, unde copilul petrecea în compania bibliotecarelor, răsfățat în acel univers al cărților.

În afară de mama lui, toate femeile de aici erau aproape de vârsta a treia, drept pentru care ele se întrecură una pe alta în afecțiunea arătată față de mica vietate de o stranie frumusețe, ceea ce Emiliei îi veni mănușă, căci își putea îndeplini sarcinile în voie, în vreme ce fiul ei era în siguranță în grija colegelor. Adevărata fascinație a femeilor avu loc atunci când copilul începu să vorbească; fiecare, în repetate rânduri, avură ocazia să îl spele, să îi schimbe scutecele, să îl hrănească și să îl adoarmă, iar bucuria de a îl vedea crescând atât de frumos și sănătos era a tuturor în egală măsură. Copilul începu a vorbi devreme, cam pe la 6 luni, iar primul său cuvânt a fost forma stâlcită a librăriei, stârnind copioase desfătări prin pronunția peltică și alintată. Se făcea că, prin perioada aceea, după ce Statul decretase ca Biserica Română să se întrețină din venituri independent realizate și riguros controlate de către organele fiscale, unicul seminar teologic din oraș fu desființat din pricina numărului foarte redus de elevi, iar Biblia se tipărea tot mai rar din lipsă de fonduri. Pe piață circula o reeditare a ,,Tăblițelor de la Tărtăria”, carte pe care, deși în prima ediție din 1981 nu stârnise mare interes, acum se îmbulzeau să o cumpere oameni din toate categoriile sociale, de la profesori până la neofitul brutar. Se presupunea că ele oferă o prezentare inedită și exegetă a câtorva texte biblice la care accesul era considerabil restricționat. Iar, când se decretase scoaterea acestei cărți de pe piață, fu deja prea târziu, căci nu mai era nimic de scos. Dar era ciudat faptul că oamenii nu se interesau de noile ediții, ci doar de prima, care primise aspre critici pentru erorile de tipar și lipsa eratei. Sporadic, se mai găseau câte unii să întrebe de ea la Bibliotecă, iar de aici erau expediați la librărie. Atât de des se rosti acest cuvânt timp de o săptămână, încât copilul îl reproduse ca pe un automatism: Ibăliii! cu acea voioșie ca atunci când eliberezi un porumbel din mâini și îi strigi să zboare liber. Cam de atunci, cuvintele au început să se lege ușor unele de altele în vorbirea peltică și simpatică a bebelușului.

În tradiția populară se spune că omul își manifestă primul sentiment prin plâns, dată fiind atitudinea sa speriată de după momentul nașterii. Fiecare din noi trecem prin acel stadiu de lipsă a expresiilor, timp în care intelectul își formează un mecanism mimetic cu ajutorul căruia individul se face înțeles în lipsa limbajului. Astfel, pruncul dezvoltă mai multe tipuri de plâns, în funcție de care mama înțelege fiecare necesitate de moment a micuțului, știind când să-l hrănească, să-i schimbe scutecele, ori să îl adoarmă la propriul sân. În clipele de siguranță precoce, pe care pruncul o manifestă prin expresia egoist de liniștită, acesta înregistrează involuntar noi date care să-i înlesnească satisfacerea trebuințelor. Aceste date îi maturizează intelectul și, totodată, deschid calea unor forme de manifestare diversificate și din care unele, până la aflarea momentului propice de exprimare, trec prin filtre încă neidentificate de adulți, fie aceștia chiar părinții. Această liniște este îmbucurătoare de cele mai multe ori, dar există și momente în care ea suscită cele mai adânci temeri.

După Ibăliii! a curs o vreme în care Emilia și-a pus tenebroase întrebări, justificate în orgoliul de mamă. Când era o copilă, părinții i-au spus că primul ei cuvânt a fost Ma-mmaa, ceea ce, pentru ea, presupunea un act condiționat de necesitatea pruncului de a se situa într-o zonă sigură, adică sânul mamei. Când Emilia avea zece ani, mama ei se arătă, într-o zi, vioaie și senină, spunând că îi va oferi un frățior, sau poate o surioară... Emilia, care s-a simțit o fetiță răsfățată, a dorit frățiorul. După sorocul mamei, Emilia trăi o nelămurită dezamăgire: Diana avea să poarte hăinuțele care îi luminaseră anii de pruncie. La cei zece ani ai ei, Emilia se dovedi ciudat de categorică în interdicția de a împărtăși măcar o parte din zestrea de păpuși cu Diana. Tatăl ei, arătându-se înțelegător și mult prea pașnic, a spus că, unde a muncit pentru păpușile primei fete, va face la fel pentru a doua. Mama ei, care nu ezita în a se pretinde excedată de grijile zilnice, propunea o altă formă de reconciliere, la care tăticul replica cu același enunț enigmatic ce viza orgoliul feminin. Emilia nu înțelegea nimic din acest soi de conversații stârnite la cină, dar se mulțumea cu faptul că tatăl ei nu lua decizii care i-ar putea uzurpa mica zestre de păpuși.

Sigur, instinctul feminin o motiva suficient pe Emilia să aibă grijă de Diana atunci când mama îngrijea de treburile gospodărești. Sora ei se născuse vara, drept pentru care Emilia trăi o dureroasă surpriză când află de la Ma-mmaa că este nevoie de sprijinul ei în casă și, prin urmare, eleva o să urmeze cursurile clasei a III-a într-o perioadă numaidecât posibilă. Nici bine nu s-a născut Diana, că eu încep să renunț la viața mea! Mama, părând neatentă la frământările fetiței, se trezi într-o doară să-i spună:

— E greu să ai copii, vezi bine! (Când m-ai avut, nu a părut așa greu! – gândi Emilia cu frustrare.) Ești mică acum, de aceea nu pricepi că cel mai mic sprijin din partea ta îmi este de mare folos. O să mergi iar la școală, ai să vezi!

Acel ai să vezi pus în tonul scăzut al mamei păru pentru Emilia un fel de Și, dacă nu mai faci școală, ce, e mare ducă? Emilia, tocmai pentru că se văzu nevoită să se resemneze în viitorul care i se construia, se aplecă asupra surorii.

— Acum ce mai faci?! sări Ma-mmaa ca speriată.

— Miroase, mami!

— Păi mergi de o schimbă! Nu vezi că am mâinile ocupate la bucătărie?! Hai, că ai văzut de atâtea ori cum se face! Ia apă de aici și spală fata.

Mama puse apă rece peste cea fierbinte din lighean și, după ce îi încercă temperatura cu dosul palmei, pregăti locul pentru igiena pruncului. Diana în sus, Diana în jos... Emilia avu pentru prima dată certitudinea că a pierdut copilăria. Nu era bai, căci alți copii din sat au trecut prin asta mult mai devreme, însă acelora le mai rămânea timp și pentru mersul la școală. Bălăcindu-și mânuțele în apa caldă, Emilia gândi cu voce tare:

— Am să vorbesc cu tata să mă dea înapoi la școală.

Dar o spuse fără convingere, căci mintea ei de copilă bănuia acel acord greșit pe care îl stabilesc uneori părinții: Tu ai grijă de copilul ăsta, iar eu am de celălalt. Își privi surioara cu multă blândețe și, în timp ce o spăla, spuse:

— Poate că, dacă îl implor, tata va face mai mult pentru mine, nu-i așa?

Clipind nepricepătoare și gângurind, Diana îi smulse Emiliei un zâmbet.

— Sigur, pricepi și tu la fel ca tata!

Da-ddaa!

Plăcut surprinsă, Emilia dădu fuga în bucătărie să-i spună mamei că Diana vorbește.

— Cum?! Ce a zis?

— A zis: „Tata”.

Femeia lăsă ștergarul din mână și se apropie de prunc, ca să asiste la minune. Dar acum Diana era somnoroasă.

— A zis: „Tata”! întări Emilia.

— Sigur că așa a zis, replică mama revenind la treburile ei. Hai, termină cu schimbatul și pregătește-te de masă!

Au trecut patru ani de când Diana creștea frumoasă și sănătoasă, iar Emilia o dădăcea fără să-i mai zboare gândul la dialogul despre școală cu tatăl ei. Dar asta nu însemna că își neglijase vechile ambiții, chiar dacă nu  mai credea în ele cu aceeași tărie. În fond, își dădea prea bine seama că devenise o vlăjgană de paișpe ani care s-ar integra cu mari dificultăți într-un colectiv de clasa a III-a. Drept pentru care se mulțumi să reia când și când manualele vechi, pentru a nu uita să scrie și să socotească. Mai apoi, a căzut cu tronc ceea ce îi amintise de lecțiile imprevizibile pe care le dă realitatea visătorilor. Bădia Gil, un brigadier de vreo douăzeci și șapte de ani, care trecuse printr-un divorț și care îi dădea binețe Emiliei ori de câte ori se făcea ca aceasta să fie la poartă ori să iasă în uliță pentru a merge la magazin, se instală în pragul lor într-o duminică. Venise să poarte o mică discuție cu tatăl ei și, judecând după sticla de băutură scumpă adusă de la oraș, Emilia nu se înșela asupra celor vorbite. Se făcea că orice băiat care era văzut vorbind cu Emilia începea să o evite după ce Bădia Gil purta o tainică discuție cu acesta. Îngrozită de perspectivele care i se puneau la cale, fugi în dormitor, ca să nu audă nimic, își luă sora în brațe și începu să se roage la Înaltul să aibă milă de ea. Copila, care simți tensiunea surorii mai mari, începu a boci de ți se făcea inima fărâme. Apoi ușa se deschise și, în prag, așteptându-se să-și vadă severa mamă înarmată cu cele mai sterile dojeni, Emilia îl văzu pe Bădia Gil, care se prefăcu simpatic față de mica creatură. Acesta se apropie de copilă să-i pupe năsucul, iar Emilia, văzându-i gura băloasă ce duhnea a rachiu, își feri sora. Lungind un zâmbet de gumă pe sub nasul caroiat, plin de riduri și vinișoare vineții, Bădia Gil spuse afectat:

— Da! Va fi o mamă desăvârșită!

Iar Emilia putu citi în ochii lui acea lumină despotică a bărbaților care gândesc cu creierul de jos și parcă îl auzea șoptindu-i în adâncul minții: A mea ești, păpușă sălbatică! Bădia Gil se și vedea dominând-o, strivind în mâinile lui de piatră toate fructele virgine din nurii Emiliei, delectându-se turbat cu gemetele ei, iar aceste fantezii accentuau trăsăturile figurii lui abrutizate. Zadarnic Emilia căuta refugiu în privirea tatălui ei, care se ascundea neputincios în spatele lui Bădia Gil. Mama îi pofti, cu o stângace reverență, pe domni să șadă la bucătărie, aruncă o scurtă privire impasibilă asupra chipului îngrozit al Emiliei și trase ușa în urma ei, revenind la discuția anterioară. După o scurtă vreme, Bădia Gil trecu pragul, mai avu o vorbă cu tatăl ei la poartă și, dând mâna cu gazda, plescăi satisfăcut din limbă, văzându-și de drum.

— Cât îi trebuie omului să potrivească soarta altora? Niște minuțele! gândi Emilia sub un impuls de dramă extremă.

— Ce-i aia soartă? se auzi glasul Dianei.

Ferindu-și fața înlăcrimată de sora ei, Emilia spuse:

Ceva ce nu se scrie, ci se face! De altfel, când a creat omul și l-a făcut stăpânul pământului, Dumnezeu i-a zis să crească și să se înmulțească; nu a pomenit nimic de alegere și iubire.

Mama ei izbi ușa de perete, îi trase un dos de palmă peste gură și răcni:

— După ce te-ai purtat ca o stricată cu viitorul tău soț, îndrăznești a vorbi cu păcat în casa mea?!

Emilia se stăpâni de dragul surorii, care nu avea nicio vină să asiste la scene de isterie, dar se duse către tatăl ei, întrebând printre sughițuri de plâns:

— Ce sunt eu, o gâscă tocmită la târg? Cât îi datorezi ăluia, de asiști așa calm la nenorocirile mele?

La prima întrebare, tatăl luă o mină neputincioasă și demnă de milă. Dar, la a doua, avu o tresărire de demnitate, căci nu se simțea dator cu nimic. Pe de altă parte, Emilia își știa tatăl mult prea onest pentru a-și licita fata pe o sumă, de aceea avu rădbare și așteptă măcar o vorbă. Tatăl ei bâigui ceva în adâncul gâtlejului, începând cu numele lui Bădia Gil, de niște relații în capitală, vestoane negre din piele și ecusoane prinse pe sub gulere, de numirea acestuia în postul de brigadier comunal în ciuda craselor sale incompetențe și încheie astfel:

— Până la urmă, are să fie bine, fata tatii.

Bădia Gil își anunța deseori plecările în capitală, drept prentru care satul se cutremura la fiecare întoarcere a acestuia, căci imediat urmau chemări la anchetă privind nejustificate tăieri de porci, vagi declarații nostime la adresa sistemului prin vreun colț obscur de speluncă, sau dizidențe consemnate din senin la sesizarea agenților sub acoperire. Privind ținuta neagră pe care o afișa Bădia Gil prin sat, oamenii aveau suficiente motive să păstreze distanța de acesta. Iar lui Bădia Gil îi venea mănușă acest obicei: în prima sa vizită la București, văzu doi cetățeni care purtau vestoane negre, cu priviri cercetătoare de-a lungul străzii, iar însoțitorul lui l-a atenționat să își cântărească bine cuvintele în preajma acelora. Bădia Gil văzu în ținuta celor „cu ochi albaștri” un semn, dacă nu de aleasă distincție, cel puțin de o prestanță din care se pot trage nenumărate foloase. Astfel, își procură câteva rânduri de haine negre și, cum ochii lui erau din naștere iscoditori și plini de scântei care subjugau, asta fu suficient pentru el să trezească suspiciuni și vagi temeri printre săteni. Turnă prin declarații mincinoase vreo patru tovarăși de joacă din copilărie, o vreme simulă poziția sobră de agent prin localuri, stând drept lângă tejghea, cu mâinile la spate, cu privirile reci plutind asupra tuturor și fără să bea nimic, ca și cum se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Ba își făcuse și un mic bagaj de expresii „de la oraș”, din care nici el nu înțelegea mare lucru, dar pe care le repeta așa, de efect. În câteva luni, se trezi că satul începe să-i arate un respect demn de orice somitate și, de aici, avu asigurată găina zilnică pe masă fără să crească orătănii în bătătură, oferită de câte o loază lingușitoare. Acest om pretindea să devină soțul Emiliei; acest parazit hrăpăreț care, mimând atribuții ce nu-i reveneau, trăgea foloase necuvenite pentru care sistemul l-ar fi vârât la zdup într-o clipită.

Emilia privi peste umăr, dar nu mai văzu o mamă, ci o stană de piatră care vorbește, iar mai departe, în fundal, singura viință vie din casa asta, sora ei. Se așeză la masă, dar, tensionată fiind, nu suportă mirosul mâncării și vărsă cele câteva linguri de supă pe care apucase să le înghită. Stana de piatră îi veni drept sprijin, o ajută să ajungă în pat, îi frecă palmele și tălpile cu oțet și rămase lângă ea până a adormit. Spre seară, fu trezită de un dialog murmurat care avea loc dincolo de ușă. Emiliei îi era suficient să înțeleagă că Bădia Gil a venit în vizită, perorând despre captura bogată de la vânătoare și despre pușca lui care nu dă greș niciodată. Oftând vlăguită, adormi din nou. Mai bine spus, leșină.

 

Afişând o indiferență în spatele căreia se ascundeau grave apăsări şi pusee de compătimire, doctor Carp spuse:

— Aş fi vrut să vă zic că Emilia a fugit de acasă, pentru a se sustrage de la acea căsătorie aranjată. Dar nu a fost aşa. Sau aş fi putut să vă spun că ea, puternica femeie în devenire, şi-a modelat soțul astfel încât să aibă parte de o căsnicie fericită. Dar nici aşa nu a fost. Bădia Gil, nedoritor de zestre, a dispus de toate cheltuielile necesare pentru ca sălbatica păpuşă să-i devină mireasă şi mama copiilor lui.

— Iac! exclamă Geta dezgustată. Nu înțeleg de ce oamenii văd în reproducere scopul propriilor existențe. Populația lumii este în continuă creștere: din două miliarde câți eram în 1920, am depășit șapte miliarde la începutul mileniului al III-lea, iar, pe la jumătatea acestui secol, se estimează că vom atinge numărul de nouă miliarde. Abia îmi pot imagina ce fel va răspunde Pământul la nevoia tot mai crescândă și iresponsabilă a oamenilor. Sigur, instinctele sunt parte a energiei noastre vitale, dar a suprima ansamblul în favoarea particularului trebuie că mână omul către cele mai tiranice acțiuni.

— Ba cei mai mulți fac o religie din asta! se arătă Carp la fel de malițios. Dar această nefericită întâmplare avea să-i descopere Emiliei şi, mai târziu, adultescentului vostru cu atâtea nume ciudate ceea ce se spune că numai călugării tibetani ating după decenii de meditație şi severă disciplină.

Geta respiră uşurată la gândul că evocarea se îndepărtează, în sfârşit, de capitolul siropos al dramelor vieții rurale. Într-o milisecundă, mintea ei închegase felurite scenarii în centrul cărora nu se situa colegul Sirius, ci misteriosul Rocker, iar ea trăia cu înfrigurare o neînțeleasă emoție de a întâlni acel om care se naște, poate, o dată la un mileniu.

Vizualizări: 136

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Fragmentele vin rar, dar sunt excelente! :) Am citit cu deosebită plăcere și aștept continuarea cu interes!

Dacă îmi este permisă o scuză, o voi pune pe seama serviciului. Mă bucură interesul pe care îl arătați proiectului meu literar, de aceea mă străduiesc să fac tot posibilul de a vă răspunde cerințelor cu tot ce pot scrie. Mii de mulțumiri!
 

O poveste scrisă frumos! Am citit cu plăcere! Felicitări!

Din nou, prima parte a textului diferă de a doua. Are tentă de tratat... informativ și medical. La modul că prin ea circulă tenta jurnalistică și cea cu informații medicale.

Apoi mi se par a fi făcut niște exagerări: Femeie superstițioasă a cărei școală se oprise la clasa a doua,frecventă un curs de recalificare (în ce a fost calificată de s-a recaficicat?) în urma căruia obținu o diplomă de contabil și un post la Biblioteca Județeană. - oricât de bine intenționat ar fi fost partidul comunist, nu putea scoate dintr-o persoană ce a învățat două clase, o contabilă. Am trăit în vremea aceea ca și contabilă. Un contabil avea studii de specialitate, după un liceu, nu era o simplă calificare. Bibliotecară... mai treacă-meargă.

Și această remarcă mi s-a părut trasă de păr, o exagerare: Copilul începu a vorbi devreme, cam pe la 6 luni, iar primul său cuvânt a fost forma stâlcită a librăriei. Ca un  copil la 6 luni să imite cuvântul librărie sau bibliotecă, cuvânt și așa complicat pentru un copil... mi se pare a fi născut un geniu.

Adică, nu vreau să reproșez nimic, dar cred că textul face parte dintr-un roman sau ceva ce tratează o realitate. Nu va fi un SF... și vezi, ceea ce citim ne place să credem că a fost adevărat. Dar mai există varianta că fiecare scrie cum vrea și ce dorește.

Ce urmează mi-a plăcut, face parte dintr-un roman aflat încă la început.

Sofy

Răspunde la discuţie

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Tudor Cicu - 300 lei

Activitatea Recentă

Dolha Paul-Alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Semnele iubirii a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 2 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Balada pentru Ninlil a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Plutesc... a lui Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog crepuscul a lui bolache alexandru
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Balada pentru Ninlil a lui Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog crepuscul a lui bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ionel Mony Constantin
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog crepuscul a utilizatorului bolache alexandru
cu 7 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog crepuscul a utilizatorului bolache alexandru
cu 7 ore în urmă
Pictograma profiluluiCineva i-a dăruit un cadou utilizatorului Nuța Istrate Gangan
cu 7 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plutesc... a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 7 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog crepuscul a utilizatorului bolache alexandru
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog crepuscul a lui bolache alexandru
cu 7 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog crepuscul a utilizatorului bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog crepuscul a utilizatorului bolache alexandru
cu 9 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog crepuscul a utilizatorului bolache alexandru
cu 11 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plutesc... a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de bolache alexandru
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog După o noapte albă a lui Tudor Cicu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Lacrimile noptii a lui Cristian Je
cu 17 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor