9. Reflecţii medicale. Punctul de vedere al infirmierei (Cine e şeful aici?)

[ELENA AGIU-NEACSU]

Altu’ care făcu pe el... Cu ce-am greşit, Doamne, să muncesc în cloaca asta!? Noroc cu pempărşii. Da’ pute-al dracului! Pe unde-o umbla nevastă-sa!? Iar i-am confundat! A ăstuia e-n Spania... Plecaţi, mă, toţi! Duceţi-vă, s-aveţi bani să vă-mbuibaţi şi să umpleţi spitalele!
Ăsta ce-o mai vrea!? I se termină perfuzia. Nu ţi s-ar mai termina! O să sun să vină asistenta. Dacă e în cabinet, vine! Dacă nu, noroc bun! Vine când îşi aduce aminte. Aoleu şi vai de vai! Şi, poftim, numai 5 lei, ca la ceşetori! Numai atâta merit!? Şi mă mai trimite şi după cafea? Dracu’ i-o mai aduce! Asta e bătaie de joc! Nu-şi mai ţin căcaţii şi pişaţii, dar se dreg cu tutun şi cafele! Ei, ăsta e spital!? Du-te, neică, la cafenea, acolo te mai dregi şi cu o tărie, o berică! Aci e spital, ei, drăcie! Mănâncă tot ce nu trebuie că, de, au rude grijulii care le-aduc de-acasă slănină, cârnaţi! Mare minune de nu au şi băutură! Chiar, ia să fac eu niscai curăţenie prin sertare, că bine mi-ar prinde o ţuică fiartă pe geru’ ăsta sau înainte de masă, nu mult, o gură-două ca medicament. Că şi aşa bitter nu îmi mai dă mâna să cumpăr. Negreşit, trebuie să fac inventaru’, ba o să caut şi pe sub saltele când pleacă la masă! Ce vă miraţi!? Credeţi că numai o dată oi fi găsit sticlele cu trăscău sub saltele!? Să fiţi sănătoşi! Nu ştiţi nimic din năcăfalele ăstei meserii ingrate! Auzi, infirmieră!? Unde mi-o fo fost capu’ de n-am învăţat carte!? Îmi fugea mintea la alţi draci! De mică am fost dată dracului! Da, păi când a murit unu’ barosan, e drept, acu’ mai bine de-o lună, am găsit sticla de wisky jumătate goală sub saltea la cap! Şi se mirau doctorii, nu ştiau ce să-i mai facă văzând că-i merge spre cur! Dormea continuu aproape. Medicamentele asociate cu alcool, poţi să ştii!? De fapt, omul ştia că n-o mai duce mult şi ce şi-a zis!? Măcar acuma, pe ultima sută, să mai tragă, că pe lumea ailaltă or bea viii pentru el!
Aoleu! Altă poznă! Nu! Bărbaţi sunt nişte porci! Nici cu muierile nu mi-e ruşine, da’ ăştia chiar că întrec măsura! Ce nesimţiţi!? Poftim, alt aiurit, cu plosca la socoteală şi ţine morţiş să meargă la toaletă! Plecă cu plosca târâş. Cum e de slăbit, dacă se împiedică şi cade, pas’ de-l mai ridică. Sodom, nu alta! Bagă-n ei până crapă şi pe urmă vin aci ca să-i facă doctorii ca scoşi din cutie. Nu, aşa nu se mai poate! Omul e un sinucigaş. Ce v-aş mai trage eu câteva rapangele la spinare de să vă meargă peticele!
Ăsta ce-o mai vrea!? Dar când ajunse la uşă, frate!? Şi singur!? Nevastă-sa umblă craina prin saloane, ba chiar şi prin oraş, chipurile după reţete, şi omul e dus cu pluta! Nu, trebuie să mă ţin după el să văd ce vrea! Că e un încăpăţânat, dacă încerc să-l opresc, nu o să m-asculte. Nu am decât să-l urmez îndeaproape să nu cadă cumva în baie. Acuma se dezbracă. Vrea să se spele. Ce-o fi în capul ăstora, nu ştiu!? Cu chiu, cu vai, reuşesc să-l conving că nu are prosopul, săpunul, nu are nici pijamale de schimb. Mi-a scos suflertul. Aproape că-i dau dreptate nevesti-sii că o doare-n cot de el. Nu, dacă o ţin tot aşa, în ritmul ăsta ajung la balamuc...
Ia uite şi bezmetica asta! Da’ parcă o externaseră!? Cum de-o fi avut curajul să plece cu tuburile de dializă după ea, Doamne apără şi păzeşte!? Singură la baie!? A, şi-a scos o ţigară!? Chelului, tichia de mărgăritar!? Hait, las’ că ţi-o bag eu pe nas! O chem pe şefa să vadă ce îi face pacienta favorită, că numa-n braţe n-oţine! Ai mânjit-o bine, bag’samă. Las’pe mine! Să vadă de-acu-nainte cu cine trebuie să se pună bine! N-ar trebuie să m-amestec, nu aparţine de saloanele mele, dar dacă, Doamne fere’, păţeşte ceva, e bai! Ai fost în zonă, trebuie să raportezi! Sunt Stan Păţitul! Mi-e silă de mizeria asta, încât abia de mai pot mânca. Am slăbit ca un ţâr. Abia aştept să ies la pensie să mă odihnesc. Hei-rup o viaţă de om, şi acasă, şi aici!
Altă pilă... Toţi mă calcă în picioare. Eu cu munca şi alţii cu lunca. Eu la săpat, iar alţii la cules. Nu, asta e strigător la cer. Aşa nu mai merge. Auz’ la el, s-a programat la şefa. Las’ că-i dau eu şefă. Îl pun în rezerva de lângă biroul ei unde se mai află încă un pat, dar e ocupat de un alt pacient, ca să stea-n pat cu nevasta. În pat de-o persoană, aşa, să vadă cine e şeful aici. Că aşa a fost mereu. Stau aci pe cazare, masă, gratis. Unde se trezesc? La pensiune!? Las’ că mi-i cunosc eu! Dau doctorilor plicul gras, iar mie îmi aruncă mărunţişul: cafea, ciocolată. Pe criza asta, de ciocolată ne arde nouă!? Omul nu se poate, vorba aia, de foame, dar o dă pe fineţuri! Data trecută mi-a adus şi mie unul nişte cârnaţi afumaţi. Bag mâna-n foc că şefilor le-a dat carne, muşchi. Crezi că nu ştiu!? Îmi aruncă şi mie ca la milogi firimiturile de la masa împăratului. Sunt câte unii în stare să-şi mănânce de subt unghie de chitre. Da’ las’ pe mine, de nu mi ţi l-oi juca ursu’, să vadă cine e adevăratul şef. O s-o avertizez şi pe colega de schimb să nu-i dea atenţie, să-l ţinem în şah câteva zile până lărgeşte băierile pungii. Nu, de-acuma-nainte aşa o să fac cu toţi internaţii care sunt pe marginea gropii şi se dau mari că sunt cunoştinţele şefei şi pe mine nu mă bagă-n seamă. Şi tot la mâna mea ajung. Că eu nu stau în birou. Eu sunt pe secţie, alerg ca o zvârlugă. Ei, să mă trateze ca pe-o glugă de coceni!? Nu, nu se cade. O să mi ţi-i potcovesc, de să mă ţină minte. O să scriu şi la gazetă. Trebuie să luăm atiudine. Aşa cum mă pricep, dar o să spun adevărul gol-goluţ... Şi totuşi nu e o idee bună. Îmi pun în cap toată secţia, dar ce zic eu, spitalul, oraşul. Ştiţi vorba: Gura bate curu’, dar gura păcătosului adevăr grăieşte. Nu e cazul să-mi bat singură cuie-n talpă. Nu e o idee bună şi apoi materialul ar trebui redactat, mai şi costă. Nu am bani de aruncat. Că şi nepotu-meu dacă îmi scrie ceva nu-l las necadorisit. Nu, mai bine mă răzbun pe bolnavi, să mi se ducă buhu’ că sunt a dracu’ şi că nu-mi intri în graţii cu una, cu două. Le fac zile fripte şi atunci o să se-ntoarcă roata. Păi!? Că de-aci oricum nu am unde mă mai muta. Abia găsesc tinerii de lucru, darămite eu. Trebuie să fiu însă cu băgare de samă să nu se prindă şefii pentru că, se pare, bate iar vântul schimbării. Se aude că se fac restructurări şi madam Fârlifus, de nu-i convine la chirurgie, vine cam des la cafea la şefa. De unde ştii că nu—mi poartă sâmbetele!? Ia uite şi zănatica. Termină ţigara. Ce neghiobă, în loc să meargă pe lângă perete, merge de-a oabla, n-o vedea şi ea că eu spăl pe jos! Ţigara o vede.
Abia aştept să merg la ţară, la grădină, la aer curat. Aici simt că mă sufoc, mă otrăvesc. Zi de zi în mediul ăsta infect, sănătos tun să fii şi te îmbolnăveşti.

[Corina Militaru]

Doamne ferește să ai nevoie de o infirmieră. Ca aceasta. :(