Toate discuţiile etichetate „weekend” - ÎNSEMNE CULTURALE
2024-03-28T23:15:40Z
https://insemneculturale.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=weekend&feed=yes&xn_auth=no
Weekend la mare II
tag:insemneculturale.ning.com,2014-08-14:6515444:Topic:598997
2014-08-14T09:14:04.902Z
Stefana Ivanescu
https://insemneculturale.ning.com/profile/StefanaIvanescu
<p>Cu Opelul lui au ajuns în douăzeci de minute. Destinaţia era un adevărat complex. Aici era primit peştele pescuit, sortat, depozitat şi apoi livrat unor restaurante din Mamaia. Avea însă şi un mic hotel, cu opt camere şi restaurant.</p>
<p> Au acceptat invitaţia de a vizita cherhanaua şi hotelul, apoi au făcut plajă. Nu era aglomerat şi erau peste treizeci de grade, dar îi răcorea vântul ce bătea uşor dinspre mare. Aceasta era ceva mai agitată decât în ziua anterioară, dar…</p>
<p>Cu Opelul lui au ajuns în douăzeci de minute. Destinaţia era un adevărat complex. Aici era primit peştele pescuit, sortat, depozitat şi apoi livrat unor restaurante din Mamaia. Avea însă şi un mic hotel, cu opt camere şi restaurant.</p>
<p> Au acceptat invitaţia de a vizita cherhanaua şi hotelul, apoi au făcut plajă. Nu era aglomerat şi erau peste treizeci de grade, dar îi răcorea vântul ce bătea uşor dinspre mare. Aceasta era ceva mai agitată decât în ziua anterioară, dar valurile nu erau mari, astfel încât a fost o adevărată încântare. </p>
<p> Prânzul l-au servit într-un spaţiu special amenajat în cherhana. Fumul trimis spre ceruri, cu miros de peşte la grătar, se amesteca cu cel sărat al mării, în timp ce pescăruşii veşnic flămânzi dădeau înnebuniţi roată pe deasupra lor. Era însă prea multă agitaţie pentru a îndrăzni să se apropie.</p>
<p> După ciorba de peşte pescărească, cu miros de leuştean şi asezonată cu ciuşcă, a urmat peştele la grătar cu saramură din roşii coapte şi ardei aşişjderea, apoi cel umplut cu legume şi învelit în frunze de ţelină. Toate cu mămăliguţă, de-ţi venea să-ţi lingi degetele!</p>
<p> Era ora patru după amiază când au luat drumul Constanţei.</p>
<p> - Mai am o invitaţie specială pentru tine, îi spuse Alex la despărţire.</p>
<p> - Da? Despre ce este vorba?</p>
<p> - Te invit la cină la mine acasă. Să-mi vezi apartamentul, sunt curios dacă îţi place cum m-am aranjat. Fără pretenţii. Pregătesc o pizza, un pahar de vin sau bere, ce doreşti, o îngheţată. Pot să mai fac şi nişte peşte la cuptor, din ăsta pe care l-am primit la plecare.</p>
<p> - Nu te mai chinui cu peşte, a fost suficient pentru o zi. Îngheţata o aduc eu!</p>
<p> - Bine, atunci te sun şi vin să te iau. Pe la ora nouă, să am şi eu timp să le pregătesc.</p>
<p> Narcisa îi înmână doamnei Jeni sacoşa pe care o primise şi ea cadou la despărţire, făcu un duş şi apoi se întinse în pat. Îşi rugă gazda să o trezească la ora şapte seara, dacă vede că nu dă nici un semn de viaţă.</p>
<p>Se simţea obosită, aşa cum şi era normal după o zi de plajă. Dar nu a putut să adoarmă imediat. Gândurile au dat năvală. Se simţea minunat în compania lui Alex. Acesta o făcea să se simtă ca în vremea studenţiei, fără nici o grijă. A căutat să şi-l aducă în minte aşa cum era în acele vremuri. Dar imaginea s-a şters repede, mintea sa înlocuind-o cu cea de acum. A trebuit să recunoască în sinea sa că îl plăcea. Era un bărbat cu care s-ar fi putut afişa. Nu numai că avea o meserie bună, dar arăta foarte bine, era inteligent, făcea faţă la orice subiect.</p>
<p>Se bucura că îl va vizita acasă. Era curioasă să-l cunoască în mediul lui. Vor avea intimitate pentru a discuta orice. Dar oare doar atât? La asta se reduceau intenţiile lui? Nu i-ar fi displăcut o aventură, dar el ce simţea? Ca bărbat, probabil că nu s-ar da în lături. Merita însă să dea prietenia lor pe o aventură de vacanţă?</p>
<p>Cu toate aceste gânduri în minte, Morfeu îşi făcu totuşi datoria şi se scufundă într-un somn adânc.</p>
<p>Era ora şapte când a trezit-o doamna Jeni. A avut timpul necesar să-şi facă un duş, să se machieze şi să se îmbrace. La blugii albaştri a asortat de această dată o bluză de mătase galben pai, cu un decolteu în formă de V şi care era strânsă în talie cu un cordon din acelaşi material</p>
<p>40 Bine ai venit în casa mea! îi spuse Alex când descuie uşa de la etajul II şi pătrunseră în holul răcoros. Fă-te comodă şi să-ţi prezint apartamentul.</p>
<p>Prima încăpere, pe partea stângă, era un birou, simplu mobilat, dar cu gust. Pereţii zugrăviţi în galben, perdeaua crem, un covor de lână cu figuri geometrice în nuanţe de galben şi maro. Biblioteca, de culoare maro, ocupa un perete întreg.. Era plină de cărţi, frumos aliniate, într-o parte beletristică, iar în alte rafturi o mulţime de cărţi de medicină. Bineînţeles, predominau cele de chirurgie, dar erau şi din specialităţi conexe. Nu lipseau nici Papilian, nici Bruckner, cărţi de căpătâi pentru medicii români.</p>
<p>Pe un alt perete, un birou, cu calculatorul pe el, iar deasupra acestuia un tablou ce reprezinta o vază cu un buchet de flori de câmp. Într-un colţ, un piedestal pe care se află aşezată o glastră cu trandafiri.</p>
<p> - Tabloul este foarte frumos. Cine este aurorul? Nu văd decât două iniţiale,C.P.</p>
<p> - Cezar Popovici. Este o cunoştinţă de-a mea care mai pictează din când în când. Nu este consacrat, dar mie îmi place. Dacă ar bea mai puţin...</p>
<p> - Da, pare să aibă talent, iar băutura strică.</p>
<p>Când au intrat în dormitor, parcă au intrat în altă lume. Pereţii, de un oranj pal, perdele într-o nuanţă asemănătoare. Patul, aşezat pe mijlocul unui perete, era flancat de două noptiere. Deasupra lui, fondul oranj al peretelui era spart de un brâu de culoare maro-roşcat, pe care, în dreptul patului, se afla un tablou în tonuri ruginii, reperezentând o pădure toamna. Şifonierul crem ocupa unul dintre pereţi, iar pe un altul se afla o comodă cu mai multe sertare, iar pe ea o vază ornamentală din rubin. Podeaua este acoperită de un covor crem marmorat cu portocaliu.</p>
<p>În trecere au aruncat o privire şi în bucătărie, apoi au intrat în sufragerie.</p>
<p>Şi aceasta era tot foarte simplu mobilată. Pereţii de culoare verde deschis, pe jos un covor crem cu desene geometrice în aceeaşi culoare, o canapea şi două fotolii capitonate cu piele verde închis. O bibliotecă ocupa unul dintre pereţi. În ea trona la loc de cinste un televizor şi o combină muzicală, în rest, câte o carte, două sau un bibelou şi o veioză. În mijlocul camerei, o masă extensibilă, acum deja aranjată pentru două persoane şi o comodă cu două uşi, iar într-un colţ, un ficus.</p>
<p>În mijlocul mesei, un buchet de trandafiri roşii, într-o vază de cristal.</p>
<p> - Ei, cum ţi se pare locuinţa mea?</p>
<p> - Superbă! Au fost ideile tale, te-ai inspirat din ceva? Se simte parcă mâna unui specialist.</p>
<p> - Eugen, un prieten arhitect m-a ajutat cu amenajările. Ia loc într-un fotoliu şi să ciocnim de bun venit. Un whisky sau un coniac?</p>
<p> - Whisky.</p>
<p> Nu se prea dădea în vânt după whisky, dar simţea nevoia de tărie, să-i dea curaj. Se afla într-o situaţie inedită. Singură cu un bărbat, într-un apartament superb, aşteptând... De fapt, ce aştepta? Alex îi fusese cândva un bun amic. Dar trecuseră zece ani. Amândoi se schimbaseră. Nici el nu mai era tinerelul de atunci, nici ea fata fluşturatică care nu aştepta decât ocaziile de a se distra. Acum amândoi aveau responsabilităţi, chiar dacă acestea erau doar profesionale. Prin munca lor îşi câştigaseră un anumit statut social. Dar conta acesta între ei? Nu prea, erau doar un bărbat şi o femeie care se plăceau. Ştia asta despre ea, ştia că îl doreşte şi era convinsă că şi el simţea la fel. Altfel, ar fi dat atâta importanţă întâlnirii lor întâmplătoare?</p>
<p> În timp ce ei îi treceau aceste gânduri prin minte, el aranjase bucatele. Narcisa se oferise să-l ajute, dar acesta o refuzase.</p>
<p> - Poftim la masă, mi-e o foame de lup!</p>
<p> - A fost vorba de o pizza şi de fapt este un adevărat festin! îi spuse ea când Alex aduse pe masă platoul cu fripturi. Sunt pregătite de tine? Mă surprinzi din ce în ce mai mult!</p>
<p> - Vrei să afli secretul? Da, de obicei îmi gătesc singur, dar mâncăruri simple. Când vreau ceva mai deosebit, apelez la vecina mea, ea este bucătăreasă, iar el ospătar. Acum m-au ajutat ei şi la pregătirea bucatelor şi la aranjatul lor. Au fost foarte bucuroşi să afle că vine şi la mine cineva în vizită.</p>
<p> - Nu mi te închipuiam un pustnic!</p>
<p> - Nici chiar aşa, dar primesc foarte rar musafiri. Ies cât pot de des. Dar nu prea am timp, când contravizite, când gărzi, mereu trebuie să învăţ o nouă tehnică, să mă documentez pentru un caz... Ştii tu cum este. Să nu-mi spui că la laborator nu este la fel.</p>
<p> - Nu spun asta, este la fel: aparate noi, tehnici, reactivi diferiţi, trebuie să înveţi mereu. Iar la noi mai este şi RENARUL, care ne supraveghează anual, iar dacă ceva nu corespunde normelor se poate ajunge până la suspendarea acreditării în domeniul calităţii. Fac şi eu ture după amiaza şi noaptea, nu e uşor. Ne-am ales o meserie grea.</p>
<p> - Dar frumoasă!</p>
<p>Tăcerea se lăsă ca o perdea între ei. Se uitau unul la altul, încercând să o străpungă cu privirile.</p>
<p> - Hai pe terasă, să admiri Constanţa noaptea, găseşte Alex o posibilitate de a trece peste moment.</p>
<p> Sprijiniţi de marginea balconului, privesc câteva momente panorama nocturnă a oraşului fără a scoate niciun cuvânt. Cerul senin este smălţat cu stele, iar luna îmbracă totul într-o mantie argintie. Undeva, la orizont, se ghiceşte marea. Dar până acolo, jos, sub ei, se află luminile oraşului.</p>
<p> - Uite bulevardul Mamaia, îi arată Alex un şir de lumini. Acolo, în stânga se află staţiunea, iar dincolo, în dreapta, portul Tomis.</p>
<p> - Ştii la ce mă gândeam? îi spune Narcisa. La univers. Uite, steaua aceea, este atât de departe! Lumina ei parcurge distanţe uriaşe până la noi. Îţi aminteşti versurile lui Eminescu? „<i>Icoana stelei ce-a murit/Încet pe cer se suie/Era pe când nu s-a z</i><i>ărit/Azi o vedem şi nu e.”</i> Oare suntem singuri în univers? Pe acea stea o fi viaţă? Dacă da, cum arată fiinţele care o locuiesc?</p>
<p> - Nu ştiu dacă pe acea stea este viaţă. Dar, oricum, tu, acum, nu eşti singură. Eşti cu mine.</p>
<p>Spunând aceste cuvinte, bărbatul îşi trecu mâna pe după umerii femeii şi o atrase delicat spre el. Narcisa avu senzaţia că picioarele nu o vor mai ţine şi se lipi un moment de Alex. Acesta îi simţi fiorii şi uşorul tremur care o cuprinsese şi realiză instantaneu că nici el nu-i este indiferent. Valurile de căldură care porniră din inimă îi inundară trupul. Instinctiv, ar fi vrut să o strângă în braţe, să nu-i mai dea drumul, să o păstreze alături de el, compensând astfel dorurile din anii în care nu au fost împreună.</p>
<p> Îi era teamă însă ca Narcisa să nu interpreteze greşit gesturile lui. Să nu-şi închipuie că special a invitat-o la el, pentru a face sex. Lui personal, nu sexul îi lipsea. O dorea cu toată ardoarea nopţilor când doar a visat la o astfel de întâlnire.</p>
<p> - Hai să intrăm în casă, spuse ea, desprinzându-se cu greutate din îmbrăţişare.</p>
<p>S-au întors în sufragerie.</p>
<p> - Mai merge un pahar?</p>
<p> - Nu prea. Ar fi mai bine să plec.</p>
<p> - Cum îţi este voia!</p>
<p> </p>
Weekend la mare I
tag:insemneculturale.ning.com,2014-08-13:6515444:Topic:598921
2014-08-13T14:25:40.486Z
Stefana Ivanescu
https://insemneculturale.ning.com/profile/StefanaIvanescu
<p><span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Motto: „Iubind în taină am păstrat tăcere</span><br></br> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> Gândind că astfel o să-ţi placă ţie...” (Mihai Eminescu- Iubind în taină)</span><br></br> <br></br> <span class="font-size-3"><span style="font-family: times new roman,times;"> </span><span style="font-family: times new roman,times;"> …</span></span> <br></br></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Motto: „Iubind în taină am păstrat tăcere</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> Gândind că astfel o să-ţi placă ţie...” (Mihai Eminescu- Iubind în taină)</span><br/> <br/> <span class="font-size-3"><span style="font-family: times new roman,times;"> </span><span style="font-family: times new roman,times;"> </span></span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Tânăra înaltă, suplă, brunetă, cu părul căzându-i în onduleuri largi pe umerii rotunzi, admira cu ochii-i verzi podul de la Cernavodă. Trenul trecea pe podul nou, dar în partea stângă se vedea cel vechi, construit de Anghel Saligny cu peste o sută de ani în urmă, dar acum închis traficului. Retrăia bucuria şi curiozitatea cu care, copil fiind, admira statuile celor doi soldaţi care străjuiau intrarea pe pod. Ce impresionante i se păreau!</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> Imediat a apărut panorama oraşului Cernavodă, casele sale aninate pe dealuri şi străzile curgând ca nişte râuri spre fluviu.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Cu atenţie, îşi făcu loc printre picioarele vecinilor de compartiment şi se aşeză în fotoliul de la fereastră. Închise ochii, căutând să se izoleze astfel de zarva ce se isca în staţii.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Gândurile o năpădiră. Medic în orăşelul natal din Moldova, erau singurele zile libere pe care şi le permitea în ultimii doi ani, un weekend, atât. Şi primele, după mulţi ani, la mare. Mai fusese cu părinţii în copilărie.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Plutind între vis şi realitate, în legănatul vagonului şi zgomotul roţilor ce se frecau de şine, Narcisa se revăzu în laborator, alături pe Cătălina, asistenta sa. Erau de aceeaşi vârstă, dar aceasta era căsătorită. Avea şi o fetiţă, Mădălina, de nouă ani.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Narcisa fusese şi ea măritată, cu Dan, un inginer, de care se despărţise la numai câteva luni după căsătorie. Nepotrivire de caracter, aşa se numesc în termeni juridici neînţelegerile în familie.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">După divorţ nu o mai preocupase o nouă relaţie. Şi ca să fie sinceră cu ea însăşi, nici nu prea avea de unde alege. Nu că nu ar fi fost burlaci în urbea lor. Dar nu era nici unul care să se potrivească aspiraţiilor ei. I se păreau anoşti, superficiali, îşi petreceau timpul liber prin baruri, cu ochii după fete.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Îi era foarte apropiat George, un profesor de limba engleză. Acesta era interesat de lecturi, avea vaste cunoştinţe în domeniul literar, îi plăcea să meargă la teatru, la operetă, la operă. El însuşi scria proză, chiar şi poezii şi publica pe internet şi în diverse reviste. Făceau amândoi adevărate excursii la Bacău, uneori chiar la Iaşi, pentru a vedea un spectacol. Majoritatea cunoştinţelor îl considerau snob, dar cei care îl cunoşteau bine ştiau că nu este aşa.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Nu simţea însă pentru el altceva decât prietenie. Se cunoşteau de mici, fuseseră vecini şi colegi de şcoală. Se jucaseră şi-şi făcuseră împreună lecţiile. Era fratele pe care nu avusese norocul să-l aibă.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">O aduse la realitate vânzoleala din compartiment. Vecinii începuseră să-şi strângă bagajele şi să le scoată pe culoar. Deschise ochii şi văzu câmpul ars de văpaia toiului de vară, ce se perinda pe partea dreaptă a trenului. Se apropiau de Constanţa.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Palasul rămăsese în urmă, iar acum treceau pe sub un pod. Se auzea deja vocea care anunţa la megafon: „trenul rapid.... din direcţia Suceava, ajunge în staţie la linia trei”.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Nu se grăbi. Avea timp, aici era capătul de linie. Abia după ce toţi călătorii ieşiră pe hol îşi dădu şi ea jos geanta de voiaj. Nu era mare şi nici grea. Liniştită, îşi aşteptă rândul la uşa vagonului..</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Cu geanta roşie în mână, coborî cu atenţie scările vagonului, O întâmpină o adiere uşoară, care îi aduse în nări mirosul sărat al mării. Îşi îndreptă privirile în sus. Câţiva norişori pufoşi pictau cerul azuriu. Totul era scăldat în lumina blândă a dimineţii de iulie.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Lumea cobora râuri, râuri din vagoane, pentru a conflua într-un adevărat fluviu uman ce se scurgea leneş pe scările tunelului care leagă peronul de sala de aşteptare.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Atmosfera era dominată de larma vocilor de femei, copii, bărbaţi, voci tinere sau mai bătrâne, amestecate cu zgomotele bagajelor lăsate jos, îmbrăţisări şi sărutări. „Bine aţi venit”, „ sărut mâna”, „ce mare te-ai făcut! Să te sărute bunicul!”</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Pe Narcisa nu o aştepta nimeni. Nu ştia nici unde va locui. Dar asta nu era o problemă. O mulţime de femei şi bărbaţi scuturau cheile, semn că au camere de închiriat. Mulţi te abordează direct: „doriţi o cameră?”</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Ochii i se opriră asupra unei femei de aproximativ şaizeci de ani, scundă, subţirică, cu părul argintiu, nevopsit, tuns scurt. Îmbrăcată simplu, cu o fustă crem şi bluză galbenă, cu mânecuţă scurtă, nu spunea nimic, doar flutura cheile. Dar avea privirea blândă şi întregul ei aspect inspira încredere.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Bună ziua. Aveţi o cameră de închiriat? o abordă Narcisa.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Da, am, răspunse aceasta, bucuroasă şi plină de speranţă.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Unde locuiţi? La casă sau la bloc?</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- La casă. Este aproape de Mamaia. Puteţi merge şi pe jos până la intrarea în staţiune, sau aveţi la dispoziţie mai multe mijloace de transport , dacă doriţi să mergeţi mai departe în Mamaia. Sau la gară, de unde puteţi lua autobuze sau microbuze spre staţiunile din sudul litoralului, dacă vă interesează.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Aveţi copii mici?</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Am nepoţi, dar nu locuiesc cu mine, nu vin decât în vizită. Nici nu sunt chiar mici, au zece şi unsprezece ani. Oricum, acum sunt doar cu moşul meu, ei sunt plecaţi la ţară, la cuscri, aşa că nu vă va deranja nimeni. Este o zonă liniştită, mai pe la mijlocul străzii. O să vă placă.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Camera este cu trecere?</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Este la etaj, se poate intra şi prin holul casei, dar şi pe o scară exterioară.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Narcisa fiind mulţumită de cele aflate, cele două femei urcară într-un taxi.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">După aproximativ un sfert de oră, acesta opri în faţa unei vilişoare cu un singur etaj. Curtea, destul de mică, dar cochetă, era mărginită de un gard din fier forjat. De la poartă, o alee ce trecea pe sub o boltă de viţă, conducea spre cele patru trepte de la intrarea în casă. De o parte şi de alta a aleii se aflau câteva tufe de trandafiri roşii şi albi, iar pe margine un şir de salvie. Printre ele era împrăştiată regina nopţii. Un cais îşi etala fructele aurii, deja coapte, iar sub el, un mic chioşc din lemn, vopsit în verde, unde se putea servi ceva sau sta de vorbă. </span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Frumoasă grădiniţă aveţi! îşi exprimă Narcisa încântarea.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">-- Este loc puţin, dar iubim florile. Ziua ne delectăm cu mirosul trandafirilor, iar seara, regina nopţii ne îmbată cu parfumul ei. Să urcăm la etaj, acolo este camera dumneavoastră.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Urcară scara exterioară şi ajunseră într-o micuţă garsonieră. Camera era foarte curată, pereţii zugrăviţi în culoare aurie, iar la ferestre flutura o perdea galbenă. O plasă de sârmă împiedica intrarea insectelor. Mobila modernă, un pat de două persoane, un şifonier cu un canat, o toaletă cu oglindă rotundă, o masă şi două scaune. Pledul din mătase grena care acoperea patul, faţa de masă de aceeaşi culoare şi covorul crem cu motive geometrice grena dădeau un aer de prospeţime încăperii. Pe perete, deasupra patului, se afla un tablou în ulei, ce reprezenta o scenă cu nave cu pânze. Era semnat V. Donici.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Foarte frumos tabloul! îşi declară tânăra admiraţia.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- L-am primit cadou cu ocazia unei aniverări.. Pictorul, Val Donici, ne-a fost bun prieten. Din păcate, nu mai este printre noi. Dumnezeu să-l odihnească.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Continuă prezentarea locuinţei temporare. Alături se afla un grup sanitar dotat cu duş. Mai exista o chicinetă cu un reşou racordat la gaze, o chiuvetă şi un dulăpior garnisit cu cele necesare: căni, pahare, veselă, tacâmuri.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Frigiderul este în hol. Este mic, dar suficient pentru o persoană. Puteţi servi masa sau o cafea aici sau în curte, cum doriţi.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Foarte încântată, fără a comenta preţul cerut, plăti pentru patru zile.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Dacă nu aveţi nimic împotrivă, poftiţi să servim o cafea, aşa, de bun venit la noi în casă. Am scăpat din vedere să mă prezint. Mă numesc Eugenia Şerban, mi se spune Jeni, iar pe soţul meu îl cheamă Ilie.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Mulţumesc! acceptă ea invitaţia. Eu mă numesc Narcisa Dobrescu. Doar să mă fac comodă şi să mă spăl rapid după drum. Cam... un sfert de oră.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Este perfect, vă aşteptăm în chioşc.</span><br/> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Împrospătată de duşul călduţ şi micul dejun ce a însoţit cafeaua oferită de gazde în semn de bun venit, îmbrăcată cu pantaloni scurţi, albaştri, din blugi şi o bluziţă de culoarea lămâii, cu părul negru fluturând pe umeri, ochelari de soare şi geantă din pânză de sac bej cu dungi galbene şi albastre, Narcisa se pierdeu în furnicarul de la Perla.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Cunoaştea zona, aici venea cu părinţii la plajă când era copil. Se uită cu atenţie în jur, recunoscu cladirile vechi, hotelul care dă numele zonei, complexul comercial şi... cam atât. În rest totul era nou. În locul „ciupercii” pe care o cunoştea a apărut un complex modern, Cleopatra, cu terase, restaurante, magazine de îmbrăcăminte şi încălţăminte, articole de plajă, tonete cu tot felul de mărunţişuri, chiar o estradă pentru spectacole în aer liber. </span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Lângă Cleopatra, chiar pe plajă, îi atrase atenţia un spaţiu de joacă, împrejmuit cu plasă de sârmă. O mulţime de copii săreau pe saltelele pneumatice, ţipând plini de încântare. Nu se putea să nu te pătrundă veselia lor! I-ar fi plăcut să poată intra şi ea, să se dea peste cap în rând cu ei. Păcat că vârsta nu-i mai permitea!</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Plaja, deja aglomerată, etala din loc în loc petece de nisip auriu, curat, bine greblat de lucrătorii salubrităţii, dar răscolit de paşii celor care se deplasau încoace şi încolo, spre şi dinspre apă, sau plimbându-se care încotro.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Închirie un şezlong şi o umbrelă de soare şi se aşeză lângă o familie de români, cu un copil de vreo şase anişori. I se părură oameni serioşi, pe care s-ar fi putut baza să-i păzească şi ei lucrurile când va intra în apă să se răcorească, sau va merge să-şi cumpere o îngheţată.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Aşezată în sfârşit pe şezlong, Narcisa privea lung marea. Liniştită, cu suprafaţa animată de mici vălurele provocate de boarea fierbinte, aceasta îşi trimitea valurile leneşe spre nisipul auriu, pe care se spărgeau în dantele albe, fine, spumoase. Închide ochii. Razele fierbinţi ale soarelui de iulie cuprind treptat trupul relaxat.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Cu greu, reuşeşte să se detaşeze de zarva oamenilor, iar murmurul apelor o cuprinde ca într-un leagăn. „Iubesc marea, această idee despre imensitate şi mişcare, când blândă, cu braţe mătăsoase de apă, când zbuciumată ca sufletul omului. Iubesc marea pentru că are forţa de a mă face să gândesc, îmi lasă mintea liberă, ideile pot zburda în nemărginirea acesteia. Ea este un nepreţuit stimulator al prieteniei, al iubirii. Aici se fac şi se desfac prietenii, aici poţi întâlni omul pe care să-l iubeşti. Voi avea acest noroc ?”</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Contactul trupului încins cu apa îi dădu iniţial frisoane, dar apoi, cu o imensă plăcere, se lăsă mângâiată de degetele ei de catifea, îi simţi moliciunea şi răcoarea. Plutind pe suprafaţa apei, golită de gânduri, făcea parte din această imensitate.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Întinsă pe şezlong după baia făcută, încălzită de razele soarelui, era pe punctul de a adormi. O împiedică o umbră care îi acoperi trupul. Să fi intrat soarele în nori? Imediat îşi dădu seama că nişte priviri o aţinteau cu intensitate. Se foi câteva momente, cu speranţa că intrusul va înţelege că o deranjează.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Nu e bine să dormi la soare, ai să faci insolaţie!</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Brusc, un clinchet vesel de clopoţel îi răsună în minte! Vocea... vocea asta venea de undeva, din adâncurile memoriei! Instantaneu, se revăzu cu ochii minţii la garderoba facultăţii, aşteptând un băiat înalt, slab, blond cu ochi albaşti, care ieşea din învălmăşeală cu hainele lor în braţe. Fulgerător, îşi reaminti dimineaţa în care chiuliseră împreună cu restul colegilor din grupă de la un curs pentru a vedea un film rusesc, despre care cineva le spusese că este extraordinar, cu temă din sectorul sanitar sovietic. Erau doar ei în sală, şase inşi, totuşi operatorul îşi făcuse datoria. Fusese o farsă a unor colegi, care se păcăliseră la rândul lor. Acţiunea se petrecea într-adevăr la o staţie de salvare, izolată undeva în stepa sovietică, dar dotată ultramodern, cu aparatură şi instrumentar la care noi nu visam nici în clinicile universitare. Era vorba despre un patrulater al dragostei, doi bărbaţi şi două femei care erau îndrăgostiţi unul de altul, dar abia în finalul filmului au reuşit să formeze două cupluri. O porcărie, dar dăduseră banii pe bilete şi apoi mai era ceva... trebuiau să-şi testeze rezistenţa!</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Alex? întrebă încet, fără a deschide ochii, cu teama că, dacă ar fi făcut-o, visul ar fi luat sfârşit.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - În persoană, doar cu zece ani mai în vârstă.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">În momentul următor era în braţele lui. S-au îmbrăţişat şi s-au sărutat ca doi vechi amici ce erau şi care s-au reîntâlnit după o îndelungată despărţire.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Ce noroc să ne întâlnim în furnicarul acesta! spuse Narcisa bucuroasă. Cum ai reuşit să mă remarci ?</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Nu a fost greu, m-am luat după privirile bărbaţilor din jur!, răspunse acesta, galant.</span><br/> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Somnul de după amiază, în încăperea răcoroasă din casa doamnei Jeni, alungă din trupul Narcisei oboseala drumului cu trenul şi a primei zile de plajă. Mai lenevi câteva minute în pat, pentru a „înghiţi găluşca”, cum se spune, apoi, cu ceaşca de cafea în mână, coborî în chioşc. Era o după amiază splendidă. Soarele mai pierduse din putere şi foşnetul frunzelor caisului semnala apropierea brizei de seară.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Gazda sa îi ţinu companie câteva minute, se interesă în ce zonă a făcut plaje, cum a fost apa, apoi se retrase la treburile ei, lăsând-o doar cu sine însăşi.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Îşi bău fără grabă cafeaua, cu gândurile îndreptate spre seara care va urma. Nici nu visase, când se hotărâse să vină la mare în concediu, că va avea acest noroc, să întâlnească un fost amic din facultate, dispus să-i ţină companie.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Au fost deschişi unul faţă de celălalt. Au discutat despre situaţia fiecăruia, cum evoluaseră în cei zece ani care trecuseră. A aflat despre Alex că este chirurg la spitalul judeţean Constanţa şi că nu s-a căsătorit, dar şi-a cumpărat un apartament de trei camere, în care locuieşte singur.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">La rândul ei, i-a povestit despre specialitatea pe care şi-a ales-o, medic de laborator, despre scurta ei căsnicie cu inginerul din orăşelul natal şi faptul că nu are copii.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Acceptase cu bucurie invitaţia acestuia de a cina împreună. Era momentul să se pregătească. Făcu rapid un duş, apoi începu să se machieze, se îmbrăcă şi se examină în oglindă, din faţă şi din profil. Îi plăcea ce vede. Blugii albaştri şi bluza roşie, mulată, îi evidenţiau silueta longilină, sânii frumos scoşi în relief de sutien şi abdomenul plat.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">Acum era nerăbdătoare. Secundele i se păreau secole. Nu trecuseră, de fapt, decât câteva minute, când a sunat telefonul.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;">- Sunt gata, vin imediat!</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> Alex o aştepta în picioare, lângă maşină. În timp ce se îndrepta, zâmbitoare, spre el, i-a surprins privirile admirative. Inima i s-a umplut de bucurie. La cei treizeci şi patru de ani, încă plăcea unui bărbat!</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Sărut mâna, îi spuse acesta, arăţi minunat!</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Mulţumesc şi tu arăţi foarte bine! răspunse ea, întorcându-i complimentul.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> Nu vorbea doar din politeţe. Îi plăcea, cu adevărat. Tinerelul blond şi deşirat, „Frânghiuţă”, cum îl porecliseră colegii, se transformase într-un tânăr care atrăgea privirile. Blugii albaştri şi tricoul alb imaculat, care îi veneau ca turnate, scoteau în evidenţă umerii largi şi musculatura bine reliefată a braţelor şi a coapselor lungi şi puternice. Expresia feţei era aceea a omului sigur pe sine, calm, care ştie ce vrea şi mai ales, cum să obţină ceea ce vrea. </span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Şi cum de nu te-ai căsătorit până acum, dacă nu sunt indiscretă? continuă ea discuţia, în timp ce maşina pornea la drum.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Pur şi simplu nu am avut timp. Am acordat prioritate carierei. Studiile postuniversitare mi-au răpit mult timp. Şi aici, în clinică, fac multe gărzi şi ştii şi tu cât sunt de obositoare. Ce femeie ar accepta un soţ care să fie mai mult în spital decât acasă?</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Poate o colegă te-ar fi înţeles!</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Poate, cine ştie! Dar ia gândeşte-te! Dimineaţa, ambii la spital. După amiaza, la contravizită. Azi unul de gardă, mâine celalalt. Şi aşa zi de zi. Ce familie ar fi asta? Cum ar creşte copiii?</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Cu bunicii, cu bonă, la creşă, la grădiniţă. Nu eşti singurul chirurg şi puţini sunt cei care nu s-au căsătorit.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Aici ai dreptate. Poate nici nu am întâlnit femeia care să mă facă să mi-o doresc alături toată viaţa!</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Ei, aşa mai vii de acasă! Nu eşti pierdut definitiv!</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> Practica chirurgicală îl făcuse să fie stăpân pe sine. Altfel, probabil s-ar fi dat de gol. Narcisa nu avea de unde să ştie că, încă de pe vremea când erau studenţi, era îndrăgostit de ea. O iubise din primii ani de facultate. De fapt, mult timp nici nu şi-a dat seama. Considera o prietenie frumoasă între doi colegi. Abia în ultimul an, sub ameninţarea iminentei finalizări a studiilor şi a despărţirii, şi-a dat seama de sentimentele lui, dar nu a avut curajul să i le împărtăşească. I se părea că ar fi ridicol, după atâţia ani de amiciţie, să vină deodată să-i facă declaraţii de dragoste. Pe de altă parte, era convins că pe ea n-o interesează acest aspect în relaţia dintre ei. Îl vedea ca pe un simplu coleg, altfel, în toţi aceşti ani ar fi dat un semn despre sentimentele ei. Nu fusese cazul.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> Nu fusese neinteresat de femei, dar, aşa cum îi spusese şi ei, nici una nu reuşise să i se lipească de suflet. Narcisa nu reuşise să-i iasă din minte, deşi se spune că ochii care nu se văd, se uită.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> Acum, norocul i-o scosese în cale şi nu avea intenţia să piardă această ocazie. Dar nici agasant nu va fi. Va vedea pe parcurs cum reacţionează şi va proceda în consecinţă.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Te-ai schimbat foarte mult, continuă Narcisa discuţia începută. Nu numai fizic, deşi şi asta se observă foarte bine.</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Aşa ţi se pare?</span> <br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Aşa este. Eu aveam despre tine imaginea aceea, de „frânghiuţă”, cum te poreclisem noi. Acum eşti împlinit, pari „lucrat”. Practici vreun sport? Mai ai timp pentru aşa ceva?</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Nu, nu am timp. Dar, de câte ori am ocazia, merg la o sală de fitness.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Dar nu este numai asta. Eşti calm, sigur pe tine. Îmi amintesc că de pe vremea studenţiei voiai să te faci chirurg.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Da, profesia îmi place, o fac cu pasiune. Însă, nu te-am întrebat dacă ai vreo preferinţă cu privire la restaurant!</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Nu vreau decât să fie mâncare bună şi nu prea gălăgios. Să fim relaxaţi şi să putem discuta în linişte.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - Bine, vom merge la „Club Mediteranean”. Este ceva mai departe, dar nu este aglomerat. Ne vom simţi bine.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> Localul era superb. Au ocupat o masă în grădină. Marea era ascunsă privirilor de o perdea de cătină, însă, ca un fond sonor, se auzea murmurul valurilor.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> Era ora unu din noapte când s-au despărţit. Se simţeau extraordinar, dar trebuiau să se şi odihnească.</span><br/> <span class="font-size-3" style="font-family: times new roman,times;"> - La ce oră să vin să te iau? La nouă este bine? Ţi-am pregătit o surpriză. Vom merge la o cherhana. Vom face plaje şi vom servi prânzul acolo. Patronul mi-e prieten bun şi ne oferă o masă cu peşte.</span> <br/></p>
Ultimul weekend cu Terra (SF)
tag:insemneculturale.ning.com,2013-10-31:6515444:Topic:376527
2013-10-31T20:16:11.445Z
Chris
https://insemneculturale.ning.com/profile/royan
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" lang="RO" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO"> </span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span lang="RO" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO">Am auzit de nenumerate ori povestea bunicii despre „acasă”</span> – …</span></p>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<p></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO"> </span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Am auzit de nenumerate ori povestea bunicii despre „acasă”</span> – <span style="mso-ansi-language: RO;"><span xml:lang="RO" lang="RO">locul unde se născuse şi unde a sperat neîncetat că se va întoarce sau mai bine zis, că ne vom întoarce. „Trebuie să ştii cine eşti” îmi spunea „iar când vei ajunge acolo şi vei vedea semnul încrustat în stâncă, vei simţi că acela este căminul tău”. Chiar dacă eu aş fi uitat cumva cine sunt, era suficient să o privesc pe bunica şi mi-aş fi adus aminte</span></span> – <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">era o femeie de statură potrivită, slabă, cu părul încă negru pe care şi-l purta împletit într-o coadă petrecută peste cap, iar de pe faţa ovală te priveau ochii negri şi blânzi, care deveneau cărbuni aprinşi, ori de câte ori vorbea despre trecut. Încă de la vârsta la care am început să înţeleg, îmi depăna amintiri, mai ales când rămâneam singure. În timp ce povestea, făcea pauze de tăceri apăsătoare şi ofta privind undeva, dincolo de orizont, ca şi când privirea ei ar fi străbătut spaţiul şi timpul, frământând între degete pandantivul, un trifoi cu patru foi, prins între două plăcuţe de cristal şi pe care mi l-a dăruit când a considerat că sunt suficient de mare să nu-l pierd. <span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Despre acea ultimă noapte, bunica mi-a povestit prima dată când eram adolescentă, unele părţi ale poveştii spunându-mi-le de mai multe ori de-a lungul anilor, lăsându-mi <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">astfel durerea ei ca moştenire prin ecoul cuvintelor care îmi răsună şi acum în minte...</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO"> </span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Într-o zi, când eram tânără aşa ca tine, tata s-a întors de la pădurea care se afla nu foarte departe, în spatele casei, ţinând în mână un boţ de carne cu păr. Mi l-a pus în braţe şi mi-a zis:</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><a name="OLE_LINK46" id="OLE_LINK46"></a>– Vezi ce faci cu ăsta, nu te ataşa prea mult de el, nu ştiu dacă o să trăiască. Norocul lui că l-am auzit plângând într-un tufiş, probabil l-a aruncat cineva. Mare minune că mai e viu după ploaia de azi-noapte.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Era octombrie, începuseră ploile şi vremea se răcise. Ori pentru un pui de câine, că asta era, o noapte petrecută în frig şi umezeală putea fi fatală. Avea blana complet neagră, doar pe piept se vedea o pată albă ca o cruce. De-abia îi dăduseră ochii</span> <span style="mso-bidi-font-style: italic;">ce-i luceau ca nişte biluţe de mărgean negru prin adunătura aceea de păr</span><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">, iar o limbă mică, roz şi uscată, tot ieşea afară încercând să lingă nasul la fel de uscat. L-am îndrăgit imediat. Era ud, deshidratat, înfometat, aşa că l-am înfăşurat într-un prosop şi i-am pus sub bot un bol cu lapte cald şi pâine.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span></span>– Acum să te văd ce faci, i-am zis, gândindu-mă că trebuie să găsesc altă soluţie pentru cazul în care n-ar fi ştiut să mănânce. Dar foamea s-a dovedit a fi cel mai bun profesor, întrucât din bol a început să se audă un fel de lăpăit, numai el ştie cum a mâncat tot. Apoi, l-am pus la căldură, sub o veioză aşezată pe podea, unde a adormit imediat, scâncind din când în când după mama şi fraţii lui. L-am numit Blacky. Ştiu, nu este un nume prea inspirat, dar atunci mi s-a părut cel mai potrivit. Din ziua aceea am fost nedespărţiţi.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Mi-a plăcut să hoinăresc pe afară de când mă ştiu şi nu cred că m-am săturat vreodată. Găseam împrejurimile casei fascinante, le cercetam curioasă, mă minunam de tot şi toate, mi se părea că în fiecare zi descopăr ceva nou, iar lucrurile pe care le vedeam ieri, astăzi îmi păreau diferite. De la noi din grădină, se vedea pădurea, iar ca să ajungi la ea, traversai câmpul de cereale abandonat de vreun an, acum năpădit de buruieni ce creşteau în smocuri, iar pe margine, erau presăraţi boscheţi de măceş şi porumbar<a style="mso-footnote-id: ftn1;" href="#_ftn1" name="_ftnref1" title=""><span style="mso-special-character: footnote;"><span style="font-size: 12.0pt; font-family: 'Times New Roman'; mso-fareast-font-family: 'Times New Roman'; mso-ansi-language: RO; mso-fareast-language: IT; mso-bidi-language: AR-SA;" xml:lang="RO" lang="RO">[1]</span></span></a>. Odinioară, spuneau vârstnicii, din pădure se auzea</span> <span style="mso-ansi-language: PT-BR;" xml:lang="PT-BR" lang="PT-BR">boncăluitul cerbilor, iar iepurii şi vulpile se aventurau uneori până în gospodării. Acum mai rămăseseră puţine animale, iar păsările ce încântau cu viersul lor, se auzeau din ce în ce mai rar.</span> <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Dacă o luai printre copaci, spre latura vestică a pădurii, întâlneai un pârău al cărui curs repede se strecura printre pietre, clipocind vesel, să poată fi auzit de la câţiva metri. Îmi plăcea să-l traversez sărind din piatră în piatră, imaginându-mi cioturile de pe spinarea unui dragon, ca să ajung pe dealul Vlaşcăi, unde, iarba creştea în voie, amestecată cu plante de leac, trifoi şi flori de câmp, ce răspândeau în jur de primăvara până toamna, un parfum înţepător, sălbatic. <span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Acum că îl aveam pe Blacky, aceste hoinăreli deveniseră şi mai plăcute. Câinele se obişnuise să mă însoţească, ba era chiar nerăbdător şi de multe ori îl găseam şezând pe aleea de la poartă, unde mă aştepta să vin de la şcoală, apoi se ducea cuminte la tufa înaltă de trandafiri ce crescuse ca un străjer la intrarea în grădină şi privea neîncetat spre câmp. Îşi întorcea urechile din când în când ca pe nişte antene menite să prindă zgomotul paşilor mei.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">La fel am făcut şi în sâmbăta aceea. Am trecut pe lângă câine cu mingea sub braţ şi el m-a urmat până am ajuns în câmp, apoi a început să alerge bucuros în jurul meu. Când ne-am apropiat de pădure, am aruncat mingea care a căzut rostogolindu-se la câţiva metri în faţa noastră.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Hai, adu-o, adu mingea! îi zic lovindu-l uşor cu palma pe spate – <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">de vreo doi ani încercam să-l învăţ să o aducă.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Blacky se duce până lângă ea, o miroase, apoi vine spre mine fără minge, bineînţeles, cu mersul lui săltăreţ care-i face urechile să fluture şi se opreşte în faţa mea dând din coadă voios nevoie mare. Îmi atinge piciorul cu nasul umed, aşteptând să-l mângâi pe cap pentru bravura pe care a făcut-o.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Câine prostuţ! îi zic mângâindu-l, apoi îi prind capul între mâini şi-l privesc drept în ochi: cum să te fac să înţelegi că trebuie să aduci mingea? Hmm? stă cu ochii pe jumătate închişi, abandonându-se total mâinilor mele. Şi el, poate, se întreba în mintea lui de câine, de ce nu renunţam odată la această idee cu adusul mingii dacă vedeam că nu dă roade după atâta timp.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Un sunet de creangă ruptă ne întrerupe acest moment de tandreţe. Câinele s-a întors spre pădure, a început să adulmece aerul, ridicând uşor botul, şi a scos un mârâit scurt, de avertizare. Sunete de crengi rupte mai auzisem, nu era ceva neobişnuit. De data aceasta, sunetul fusese ciudat, apăsat. Aşa că mi-am ridicat privirea uitându-mă atent în direcţia din care venise, încercând să desluşesc ceva prin lăstărişul de la intrarea în pădure, căruia toamna începuse să-i coloreze timid frunzele în auriu şi aramă topită. Dar, oricât m-am străduit, nu am văzut nimic, poate doar câte un trunchi albicios de mesteacăn, ce sărea în ochi prin toată forfota aceea de culoare.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Să fi fost o veveriţă? îl întreb. Aveam această obişnuinţă de a vorbi cu Blacky, ca şi când ar fi fost o persoană; doar nu m-am aşteptat niciodată să-mi răspundă, în schimb eram convinsă că înţelegea ce-i spun.<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> Ştii că nu ai voie să le alergi! Hai, să mergem acasă!</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Am întors spatele pădurii şi am pornit spre casă, eu mergând pe cărare în timp ce Blacky se aventura în jurul meu gonind insectele aşezate pe câte o floare de câmp, ca o pată de culoare lila sau albastră, rătăcită prin smocurile de iarbă care începuse să se usuce, răspândind în aer un miros de fân copt. Calmul acela, străbătut doar de câte o adiere de vânt, este tulburat de cântecul unui greier, la început mai încet, apoi, din ce în ce mai tare, lucru pe care îl găseam minunat. Blacky începe să cerceteze frenetic iarba cu botul în căutarea sursei sunetului. Până la urmă strănută şi renunţă dându-şi seama că este un efort inutil.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">În timp ce mergeam, priveam cerul care, la asfinţit, căpătase o splendidă nuanţă de roşu-violet. Parcă mai văzusem aceste culori pe cer, dar nu atât de aprinse ca acum. Cu cât mă apropiam de casă, cu atât desluşeam mai bine cuvintele melodiei ce se revărsa din radioul aşezat pe marginea terasei:</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Vino, vino, vino</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Te aştept la Zino</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Poluării să-i spui nu</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Vino şi tu!</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Produsele noastre sunt confecţionate integral din materiale reciclabile. Zi no poluării!</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">“Materiale reciclabile făcute cu tehnologii poluabile” m-am trezit gândind rimat. Poluarea devenise o problemă gravă, îmi explică bunica, se semnau tot felul de pacte de mediu, dar marile concerne nu erau pregătite să renunţe la diverse exploatări şi tehnologii poluante. Apoi, zise reluând firul poveştii, am auzit vocea mamei ca un făcut după ce spotul publicitar a luat sfârşit:</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Vino să mă ajuţi! Adu faţa de masă şi tacâmurile. Vreau să mâncăm afară cât mai este timpul frumos.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Ne-am aşezat la masa aranjată ca de sărbătoare. Era un obicei al mamei, aşa îşi lua la revedere de la ultimele zile călduroase din an. Tata mă privea fix şi aveam senzaţia că-mi va spune ceva, ce n-o să-mi placă. În ultimul timp, ceva din comportamenul meu îl nemulţumea foarte mult.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Fetele de vârsta ta au alte preocupări în afară de a plimba câinele prin pădure. Tu nu ai nici o prietenă, nu mai zic de un prieten...</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Se va duce la facultate şi va avea destui prieteni, îl întrerupe mama.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="margin-left: 35.4pt; text-align: justify;"><span class="font-size-3">– Voiam să spun că este foarte singură şi asta nu e bine.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Dar mie mi-e bine aşa! mă revolt uşor iritată de aceste discuţii care, de la un timp, începuseră să fie din ce în ce mai<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> dese. Vrei să-mi găsesc un prieten doar ca să fii mulţumit?<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> Chiar mă gândeam unde l-aş fi putut găsi, pentru că la şcoală nu aveam relaţii strânse cu colegii mei, lucru ce-mi atrăgea întotdeauna poreclele cele mai ciudate, iar între vecini nu erau persoane de vârsta mea. În afară de asta, îmi venea să-i spun tatei că dacă celelalte fete se aruncă de pe un pod, să mă arunc şi eu? Dar nu-mi permiteam şi ar fi fost o greşeală majoră din partea mea să-i pun la îndoială judecata.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Toma şi-a luat o pisică-papagal pe care o învaţă să vorbească. Poate se reuşeşte o încrucişare câine-bărbat şi o să aibă cu cine să se mărite şi Eva, se trezeşte vorbind Ilian, fratele meu mai mic.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Pe vremea aceea ingineria genetică se dezvoltase foarte mult. Se făceau tot felul de încrucişări cu scopul de a îmbunătăţi, chipurile, anumite specii. Se presupunea că, pe parcurs, şi omul va suferi astfel de îmbunătăţiri. Se clonau animale, chiar şi oameni, se putea clona orice de la organe la părţi din corp: un muşchi, un braţ, un trup. Nu se replicase însă o celulă vie din care să se dezvolte o fiinţă,<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> inginerii, pur şi simplu, nu reuşeau să reproducă acea scânteie de viaţă pe care o crease natura.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Ştiu că ai spart vitrina laboratorului de biologie şi maică-ta a plătit-o, l-a repezit tata pe Ilian. Credeai că n-o să aflu?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Instantaneu, la masă s-a făcut linişte, fiecare uitându-se în propria farfurie, ca şi când acolo ar fi fost ceva foarte interesant. Am zâmbit, apoi mi-am lăsat privirea să colinde liberă împreună cu gândurile ce mă îndemnau să-mi imaginez noua viaţă la facultate. Atunci am realizat faptul că urma să-l văd mai rar pe Blacky şi mai mult ca sigur, nu voi putea să mă plimb cu el atât de mult ca până acum. Înserarea cobora trimiţându-şi umbrele să se ascundă pe la colţuri, iar luna se arătă timidă numai trei sferturi. De unde-mi aveam locul la masă, surprindeam cu coada ochiului tufa de trandafiri şi o parte din intrarea în grădină. La un moment dat, îmi distrage atenţia ceva, ca o pată neagră, ce se mişca lângă tufă. Îmi concentrez privirea în direcţia respectivă, dar nu văd decât o floare grena, care se mişca prin aer ca bătută de vânt. Nimeni nu părea să observe nimic, numai Blacky care stătea lungit lângă picioarele mele, şi-a ridicat capul şi a mârâit o dată scurt. M-am gândit că, poate, vreo umbră mi-a creat impresia aceea de mişcare, iar Blacky a reacţionat la tresărirea mea, aşa că l-am liniştit atingându-i capul cu degetele. Până când am terminat de mâncat, noaptea s-a lăsat de-a binelea purtându-şi trena violetă şi înstelată peste sat. După cină, tata şi-a scos chitara, i-a mângâiat corzile şi aerul s-a umplut de notele unei melodii vesele. Muzica m-a acaparat şi am uitat complet întâmplarea.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Duminică, dimineaţa m-a întâmpinat cu cerul înveşmântat în nuanţe de un albastru foarte deschis, aproape alb, roz şi turcoaz mai spre orizont – acesta era un lucru nou. În bucătărie mama pregătea cafeaua care umplea aerul cu aroma sa puternică, dulce-amăruie.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Nu ţi se pare ciudată culoarea aceea turcoaz la orizont? o întreb. Vine lângă mine şi aruncă o privire pe geam.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Nu! Ei, s-au mai schimbat culorile pe cer, acum a apărut una nouă, şi?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Ridic din umeri, drept răspuns, îmi pun cartea electornică la subraţ, renunţ la minge de data aceasta, apuc în trecere un sandviş şi ies afară, unde mă aşteaptă Blacky. Pornesc spre pădure şi el mă urmează conştiincios. Traversăm grădina, ne oprim câteva secunde lângă trandafiri, apoi ni se deschide în faţă câmpul, peste care păsările coboară din când în când, să caute câte o sămânţă pe miriştea rămasă nearată de anul trecut, spre bucuria lui Blacky, căruia îi place să le alerge. Dintr-un boschet de măceş îşi ia zborul o prigorie rotindu-se uşor în aer, atât cât să-mi arate frumosul penaj verde de pe burtă. Cum traversăm câmpul şi ne apropiem de lizieră, Blacky devine din ce în ce mai nervos. Îmi trece înainte şi, din când în când, se opreşte, se propteşte pe cele patru labe şi începe să adulmece aerul ridicând botul. Mă gândesc, de fapt sper, să fie vreo căprioară rătăcită după mâncare deşi nimeni din sat nu văzuse vreuna dinainte de a mă naşte eu. Îndată ce trecem de primii copaci, Blacky se calmează şi ne continuăm drumul netulburaţi prin pădure, peste pârâu, până pe deal. <span style="mso-tab-count: 1;"> </span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Aici, m-am întins pe burtă, <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">îmi plăcea să simt pământul şi nu o dată mi s-a întâmplat să adorm învelită doar cu aerul cald,</span> mi-am plimbat degetele prin iarba înaltă, ce mai păstra încă parfumul acela amărui, înţepător, am urmărit preţ de câteva secunde munca anevoioasă a unor furnici înaripate, ce cărau nişte seminţe, apoi m-am adâncit în lectura <a name="OLE_LINK60" id="OLE_LINK60"></a><a name="OLE_LINK56" id="OLE_LINK56"></a><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">romanului</span> <span style="mso-bookmark: OLE_LINK56;"><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span></span></span><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Chemarea străbunilor”. Blacky s-a agitat puţin în jurul meu căutând, ca de obicei, insecte, apoi a venit şi s-a culcat lângă mine plictisit. După un timp, mi-am ridicat ochii şi am văzut că soarele roşiatic era în dreptul nostru, aruncându-şi razele cu destulă putere încă. Se făcuse miezul zilei şi trebuia să ne întoarcem acasă, mai ales, că foamea începea să-mi dea târcoale pe la stomac. Culoarea aceea turcoaz, frumoasă de altfel, urcase mai mult pe boltă şi începuse să se amestece în roz şi albastru ca şi cum un pictor nevăzut încerca să vadă ce nuanţă obţine din amalgamul acestor culori.</span></span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">La masa de prânz, ne-a făcut companie domnul Lăzărin, vecinul, un bătrânel durduliu şi simpatic, care venise să joace o partidă de table cu tata. Gălăgia zarurilor şi a pieselor de lemn este întreruptă de vocea crainicei de la radio care prezintă buletinul de ştiri:</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;"><i style="mso-bidi-font-style: normal;">Calitatea aerului este în continuă scădere, iar Beijingul anunţă încheierea unui nou Pact de mediu, anunţă agenţia de presă Interfax ProMedia. Statele aderente vor prezenta proiecte de activităţi în vederea stopării poluării şi metode de neutralizare a efectelor acesteia...</i></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">– Pactele de la Kyoto, Bonn şi Calcutta n-au dat rezultate, acum, China, după ce a mai pierdut un oraş, s-a trezit că vrea şi ea pactul ei, zice tata dând din mâna dreaptă a lehamite.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">Domnul Lăzărin dă să spună ceva, dar discuţia despre pacte se încheie când<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> pe terasă îşi face apariţia mama aducând faimoasa ei plăcintă cu carne. Acesta îşi freacă mâinile nerăbdător, ia o îmbucătură şi închide ochii de plăcere. Aşteptam să ne spună o poveste din copilărie, cum făcea deseori, când rămânea la masă.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">– Bună plăcintă mai faci, Dina, îi spune mamei. Ştiţi, când eram eu mic, nu era carne crescută aşa cum o găsiţi voi acum la magazin bucăţi, încă se mai sacrificau animale pentru obţinerea ei. Am vagi amintiri despre asta, dar, încă se mai făceau sacrificii.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">Se aude un</span> <span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>îîhh” scos de fratele meu.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">– Da, da, îşi continuă domnul Lăzărin discuţia pe subiectul cărnii, iar chinezii mâncau cândva carne de câine. Domnii ăştia care semnează acum pactul la Beijing, ce supă ar fi făcut ei din Blacky, ha,ha!<span style="mso-spacerun: yes;"> </span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">Din piepturile noastre porneşte un val de revoltă referitor la consumul cărnii de câine, şi în mod special, la cea a câinelui nostru – devenise dintr-o dată</span> <span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>al familiei”.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">Blacky, de unde stătea culcat lângă peretele casei, ridică dintr-o dată capul spre domnul Lăzărin, ca şi cum<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> ar fi ştiut ce spune despre el.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-bookmark: OLE_LINK60;">– Stai liniştit, că n-o să te mânânce nimeni, îi strig, dar observ că nu se uita spre vecin aşa cum am crezut iniţial, ci spre tufa de trandafiri. Hai să vedem ce este acolo!</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Mă urmează cu capul plecat de parcă s-ar gândi ce ar face în situaţia în care după tufă ar fi ceva. Ajungem, ne învârtim în jurul trandafirilor, Blacky miroase peste tot, adulmecă aerul dinspre grădină, apoi se întoarce spre mine şi scoate un scheunat ca un fel de <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„habar n-am ce se întâmplă”</span>. Îl mângâi pe cap şi ne întoarcem la ceilalţi pe terasă.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">După prânz, m-am retras în camera mea, unde am aţipit cu televizorul deschis. Când m-am trezit, înserarea se furişa în cameră prin fereastră. Am ignorat-o complet aprinzând lumina şi am coborât la bucătărie. Mi-am dat seama că nu se auzea nici un zgomot în toată casa, ceilalţi, probabil, se odihneau şi ei, aşa că aveam bucătăria la dispoziţie şi tot ceea ce doream, era să-mi prepar o cană mare de ciocolată, peste care să pun un munte de frişcă şi să o mânânc cu lingura de ciorbă.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Când să mă apuc de treabă, Blacky sare cu labele din faţă pe pervaz şi scoate un fel de pufăit pe nas să-mi atragă atenţia. Era foarte concentrat, iar coada, care de obicei pendula neîntrerupt, acum era lăsată în jos, ţeapănă, semn de încordare. M-am apropiat de fereastră să văd ce era atât de interesant afară. Mi-a atras atenţia culoarea aprinsă a cerului, un albastru-intens-turcoaz, la care rămân cu ochii lipiţi în aşteptarea parcă a unei explicaţii – era ceva nefiresc, mai ales, că se înserase de-a binelea şi în afară de asta, nu se vedea nici o stea.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Curentul s-a întrerupt iar camera a fost inundată de un întuneric bleumarin. Am simţit mişcare în spate şi, fără să mă întorc, mi-am dat seama că întreaga familie s-a strâns în bucătărie.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Ce... ce se întâmplă? întreabă tata.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Nu ştiu, cerul are o culoare ciudată, îi răspund.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Au venit toţi la fereastră dar nu au apucat să se mire prea mult, pentru că, pe cer, şi-au făcut apariţia două corpuri sferice ca nişte mingi, unul mai mare şi altul mai mic; ambele de culoare albastră, care au traversat bolta de la est spre vest, rotindu-se cumva în jurul propriilor axe. Probabil că le vedeam albastre datorită culorii cerului, habar n-am. Din senin a început să cadă un fel de ninsoare cu fulgi albi ca de cenuşă – mintea mea aşa i-a asociat, deşi eram la începutul toamnei, dar ce era mai straniu, temperatura nu scăzuse, ba chiar aveam senzaţia că începe să crească. Totul părea încremenit în aşteptare. Apoi, liniştea aceea grea este spartă de un sunet puternic, un dddrrrmmm, asemeni unui tunet urmat de un fel de scârţâit metalic şi sinistru, apoi, din nou, acel dddrrrmmm, dddrrrmmm străbătea aerul cu o frecvenţă pe care o simţeam în capul pieptului. Noi stăteam nemişcaţi, doar capetele ne căutau curioase pe cer sursa sunetului. Curiozitatea ne-a fost satisfăcută foarte repede, deoarece, aşa cum am văzut corpurile zburând, tot la fel, acum, vedeam ceea ce păreau a fi nave negre cu forme ciudate, colţuroase, care, asemeni unor păsări de pradă, – <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">aşa le-am numit</span> – au prinse într-un fel de cârlige ca nişte gheare, case întregi pe care le duc tot către vest.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Staţi în casă şi veţi fi salvaţi! Staţi în casă, nu mai este timp! În aer pluteşte o voce plată, fără inflexiuni, inumană. Haosul pune stăpânire peste sat, pe tot ce era suflare. Auzim ţipete, vedem păsări care zboară dezorientate, iar<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> sunetele scoase de animale nu se pot descrie în cuvinte. Un grup de vreo patru persoane trece alergând prin faţa casei noastre, unii dintre ei cară genţi cu lucruri pe care le-au luat în grabă – tata deschide uşa şi le strigă să vină la noi. Inutil!<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> În schimb, au intrat doi porumbei care s-au aciuat înspăimântaţi pe cel mai înalt dulap. Blacky scoate un urlet terminat cu un scâncet dureros şi mă priveşte zgâriind pervazul într-un mod cum nu a făcut-o până acum, de parcă ar vrea să-mi spună <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>uite, uite ce se întâmplă”. Nici mângâierile mele nu-l mai calmează, iar noi eram îngroziţi de-a dreptul.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Să stăm liniştiţi în casă, zice tata cuprinzându-mă după umeri şi-i simt tremurul mâinilor. O să fie bine, repeta întruna, nu ştia nici el de ce.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Casa era singurul adăpost pe care îl aveam şi nici nu se punea problema să ne aventurăm pe afară.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">O <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>pasăre” trece foarte aproape de sol, şi în casa pe care o ţinea în <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>gheare”, desluşesc silueta ca o umbră neagră a unui bărbat ce stătea în dreptul ferestrei. O căprioară albă trece prin curte, se opreşte câteva clipe şi priveşte spre casă, îi simt privirea prin geam până la noi, apoi dispare topindu-se precum o nălucă, în vacarmul acela de oameni, animale şi sunete metalice. Mai târziu, cineva, care mai ţinea la vechile credinţe, mi-a spus că acela ar fi fost vreun spirit al pădurii.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Aţi văzut şi voi? întreb dar nu-mi răspunde nimeni.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Deodată simţim că ceva foarte greu cade pe acoperiş. Speriaţi ne strângem laolaltă, primindu-l în îmbrăţişarea noastră şi pe Blacky care tremură ca varga. Un scârţâit ca un plânset se aude când este smulsă casa, clătinatul ei ne face să ne pierdem echilibrul şi simţim cum suntem ridicaţi în aer. Venise rândul nostru. Ne ţineam strâns de mâini, până la durere care părea că ne dă siguranţă, forţă, iar eu îmi simţeam sufletul cum se strângea în mijlocul pieptului şi pulsa în locul inimii. Deşi ne era teamă, priveam în jos pe fereastră la gropile caselor smulse, trupuri fără viaţă de oameni şi animale cum erau încet-încet acoperite de ninsoarea care deja aşternuse la nivelul solului un strat subţire de cenuşă. Apoi viteza s-a mărit şi imaginile s-au derulat cu repeziciune. Mi s-a părut, poate, că eram purtaţi cu grijă, chiar dacă, uneori, curenţii de aer ne legănau ceva mai puternic. Este o senzaţie destul de ciudată să zbori cu propria casă. Nu aş putea să spun exact cât a durat zborul acela, dacă îl pot numi aşa. Mi s-a părut un timp extrem de lung</span> – <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">ani întregi petrecuţi în această beznă bleumarin, pentru că, ciudat, cerul era aprins, dar în jur, totul era cufundat într-un întuneric de cerneală, prin care coborau fulgi mari, albi. Suntem duşi în munţi, deasupra cărora aştepta o navă mult mai mare faţă de „păsări”, părea un oraş plutitor, poate chiar mai mare. Ulterior am aflat că nu era singura care venise pe planetă.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Am zărit vârful Omu</span> – şi el privea <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">împietrit acel spectacol trist şi înfricoşător, iar cenuşa aceea ciudată i se prelingea pe lângă ochi ca o lacrimă luată de vânt.<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> I-am<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> aruncat o ultimă privire, un fel de rămas bun, căci „pasărea” care ne transporta şi-a schimbat direcţia pentru a intra în nava-oraş, îndreptându-se spre o zonă unde se vedeau alte case aşezate în rânduri. Simţim o zdruncinătură uşoară şi înţelegem că am fost lăsaţi pe sol, iar zgomotul de pe acoperiş ne spune că am fost eliberaţi din cârlige.</span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Spaţiul în care ne aflam era învăluit într-un fel de lumină gălbuie, aşa încât ochilor le-a trebuit puţin timp să se obişnuiască. Se auzeau plânsete de adulţi şi copii, rugăciuni disperate, chiar blesteme, iar din nava propriu-zisă, ca un sunet de fond, se auzea o „voce”, de data aceasta mai flexibilă, mai modulată, ce dădea impresia unei cântări lălăite pe tonuri când înalte, când joase. Cineva încerca să transmită un mesaj într-o limbă necunoscută. Mai târziu am aflat că acest mesaj avea scopul de a ne calma. Altă voce, plată de data aceasta,<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> ne spune în limba noastră că putem ieşi din case dacă dorim. Mai curioasă din fire, decid să mă aventurez în spaţiul acela străin, chemându-l pe Blacky, care deşi nu-mi împartăşeşte curiozitatea, mă urmează.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Casele fuseseră depozitate într-o sală imensă ca o cupolă neagră, iar podeaua semăna cu argintul înnegrit pe care se vedeau încrustate semne asemănătoare unor desene geometrice. Mi-am rotit privirea prin cupola care dădea impresia că a fost făcută dintr-o singură bucată de material, pentru că, oricât m-am uitat, n-am văzut nicio urmă de îmbinare, niciun nit sau ceva asemănător, doar o suprafaţă neagră şi netedă, iar lumina aceea gălbuie pătrundea din tavan prin nişte hublouri. Cum<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> casa noastră fusese aşezată lângă perete, m-am apropiat să-l studiez mai bine.<span style="mso-spacerun: yes;"> </span></span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Atingeam curioasă bordura care ieşea în relief şi se desfăşura de-a lungul peretelui, gândindu-mă cât este de fină, când Blacky m-a avertizat că nu eram singuri. M-am întors şi în faţa mea stătea o... fiinţă, care, după cum arăta, am bănuit că era un „el”. M-a lăsat preţ de câteva secunde să-l cercetez în voie cu privirea. Era cât mine de înalt, dar mai slab, mi s-a părut chiar firav, îmbrăcat într-un costum la fel de negru ca şi pereţii sălii, posibil să fi fost din acelaşi material, iar pe cap avea o... cască subţire cum sunt cele de înot, neagră şi ea, peste care se vedeau nişte ochelari cu rame groase. Din toată înfăţişarea sa, ochii m-au surprins cel mai mult: deosebit de mari, verzi, cu formă migdalată, aşezaţi pe o faţă mică, triunghiulară cu nas mic şi o gură subţire aproape ca o linie. Pielea foarte albă contrasta mult cu negrul costumului, iar de sub cască am zărit ivindu-se câteva şuviţe de păr blond-alb-auriu.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Eu sunt Smek, mi se adresă cu un zâmbet care a lăsat să se vadă dinţii foarte mici şi egali.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Eu sunt Eva. Involuntar i-am întins mâna, iar el s-a retras, nu ştia ce vreau să fac. Atunci am observat că poartă mânuşi ca o parte integrantă a costumului, terminate la închieturi cu nişte brăţări late. Câinele îmi stătea lipit de picior aşa că, m-am aplecat şi l-am mângâiat pe cap, mai mult cred, să mă liniştesc pe mine.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Am observat la voi acest obicei de a crea legături cu alte forme de viaţă.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Unora dintre noi le place compania unui animal, ba chiar o preferă mai mult decât pe cea a altor oameni.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Înţeleg Ee va! are o încercare stângace de a-şi modela vocea şi mă face să zâmbesc. Dar el nu vrea să aducă mingea.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Rămân cu privirea fixă preţ de câteva secunde, în care, prin minte mi se desfăşoară filmul întâmplărilor ciudate din ultimele zile.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Tu erai? Toate umbrele acelea şi crengile rupte...</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Dă din cap aprobator.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Vă urmăresc de mult timp. El te apără foarte bine, îmi spuse arătând spre câine. Am greşit. Nu trebuia să mă apropii, nu am vrut să vă sperii.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Dar cum făceai să dispari aşa de repede? Nu înţeleg...</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Mimetizare. Apăsă un buton invizibil de pe o brăţară şi întregul braţ deveni una cu mediul în care eram.<span style="mso-spacerun: yes;"> </span> Şi el, câine era confuz. Eu sunt altfel decât un uman, vezi?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Se referea la miros, Blacky nu contenea să adulmece aerul care venea dinspre el.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Cum de vorbeşti limba mea? (am observat că nu o vorbea foarte corect)</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Noi ştim multe limbi terestre pentru că vizităm Terra de foarte mult timp. Suntem exploratori.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3" style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">Deşi ne vizitau destul de des nu interacţionau niciodată cu populaţia, nu doreau să influenţeze evoluţia naturală a planetei, a fiinţelor care o populau, aşa că aveau această lege a non-intervenţiei, pe care o respectau cu sfinţenie. Veneau doar pentru studiu, observare, dar, ca în orice situaţie prestabilită, atunci când se schimbă un element, lucrurile iau o întorsătură diferită. De data aceasta a fost curiozitatea lui Smek elementul declanşator al evenimentelor ce au urmat. Îl fascina legătura mea cu câinele, s-a ataşat de noi şi a început să ne urmărească din ce în ce mai mult, ajungând chiar să se apropie de casă. L-am întrebat ce s-a întâmplat şi unde ne aflam.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Planeta moare, mi-a spus. Se schimbă atmosfera, devine otravă. A trebuit să salvăm, cât am putut, viaţa. Nu este prima dată când se întâmplă, dar atunci, mult, mult în trecut, strămoşii mei nu au putut salva nimic. Foarte trist! Planeta aceasta este unică. După ce moare, renaşte creând din nou viaţă. Mereu alta şi de fiecare dată diversă. Am crezut că, voi fiinţe inteligente, de aceasta dată veţi evita acest dezastru, această moarte. Poluarea şi exploatarea resurselor au făcut mult rău. Natura nu a fost lăsată să se vindece şi asta a dus la declanşarea procesului-reacţie de apărare, iar, când acesta s-a accelerat, a trebuit să intervenim repede. Noi l-am numit iarnă vulcanică, iar cutremurele şi modificările de climă ce vor urma, vor schimba înfăţişarea Terrei.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Un adevăr crud mi se revela acolo pe nava aceea în drum spre o lume necunoscută: ne distrusesem planeta din ignoranţă şi lăcomie.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>– V-a fost mai simplu să ne luaţi cu tot cu case?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3"><span style="mso-spacerun: yes;"> </span>– Am vrut să nu simţiti dorul de casă. Eu am adus casa ta aici.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Zâmbesc larg, dar este un zâmbet dureros – nu înţeleseseră pe deplin seminficaţia expresiei. I-am explicat că pentru mine <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>casă” înseamnă chiar Terra şi vorbind, simt în piept o gheară cum îmi strânge inima.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Şi animalele?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Am salvat şi animale. Dorim să vă aducem înapoi când planeta va fi din nou vie.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">O rază de speranţă îmi aprinde ochii.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Vrei să spui că ne vom întoarce peste câţiva ani?</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Nu, peste mulţi, mulţi ani şi multe generaţii.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Dar eu, noi, nu vom mai trăi cu siguranţă până atunci, cum poţi să spui că <i style="mso-bidi-font-style: normal;">ne veţi aduce înapoi</i>? glasul mi se subţiase şi cred că devenisem puţin isterică ceea ce era de înţeles.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Prin urmaşii voştri.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Întristarea mi-a răvăşit fiinţa, iar greutatea ei copleşitoare îmi apăsa umerii împingându-i spre podea. Nu reuşeam să plâng, iar nodul care mi s-a pus în gât nu-mi dădea voie să respir. Aveam să scap greu de el, ca şi când nu aş fi putut să înghit situaţia în care ne aflam.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">– Pare rău!... s-a întors şi a plecat. Aceasta a fost prima conversaţie cu cel care avea să devină prietenul meu cel mai bun. L-ai cunoscut ca Prim Explorator dat de oraşul Arakaan, planeta-grădină Vaaden, în a cărei colonie umană te-ai născut tu, Eva-trei. Tot el avea să-l înveţe pe Blacky să prindă în aer un disc zburător în sala de relaxare a navei cu gravitaţie redusă.</span></p>
<p class="MsoNormal" style="text-align: justify; text-indent: 35.4pt;"><span class="font-size-3">Apoi bunica tăcea. Tăcea şi privea de pe veranda suspendată arbuştii de amcardan, pe care până la sfârşitul vieţii i-a numit <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„</span>tufe de trandafiri”, iar eu, când vreau să văd <span style="mso-ansi-language: RO;" xml:lang="RO" lang="RO">„a</span>casă”, mă duc în parcul astronomic şi privesc prin telescop spre galaxia cu două braţe, unde, la trei paşi de o stea anume, se vede o planetă turcoaz... şi ştiu că nu a venit timpul...<span style="mso-spacerun: yes;"> </span></span></p>
<p class="MsoNormal"><span class="font-size-3"> </span></p>
<div style="mso-element: footnote-list;"><br clear="all"/><hr align="left" size="1" width="33%"/><div style="mso-element: footnote;" id="ftn1"><p class="MsoFootnoteText"><span class="font-size-3"><a style="mso-footnote-id: ftn1;" href="#_ftnref1" name="_ftn1" title=""><span style="mso-special-character: footnote;"><span style="font-size: 10.0pt; font-family: 'Times New Roman'; mso-fareast-font-family: 'Times New Roman'; mso-ansi-language: IT; mso-fareast-language: IT; mso-bidi-language: AR-SA;">[1]</span></span></a> <b>PORUMBÁR -</b> Arbust sălbatic din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori albe <span style="font-family: Tahoma;">ș</span>i cu fructe sferice de culoare neagră-vine<span style="font-family: Tahoma;">ț</span>ie, cu gust acru, astringent;</span></p>
</div>
</div>
<p><span class="font-size-3"> </span></p>
<div><span class="font-size-3"> <em> <strong><br/> <br/></strong></em></span></div>
Un altfel de weekend
tag:insemneculturale.ning.com,2012-07-09:6515444:Topic:35078
2012-07-09T23:44:46.441Z
GHEORGHE SERBANESCU
https://insemneculturale.ning.com/profile/GHEORGHESERBANESCU
<p><span class="font-size-5" style="font-family: times new roman,times;">Ca <strong>români</strong> ne place să spunem c-am purces în <strong>lume</strong> din <strong>oaza înţelepciunii latine</strong>, momentul: Tarde venientibus ossa (celor întârziaţi le rămân oasele!).</span><br></br><span class="font-size-5" style="font-family: times new roman,times;">Cuvintele ni se potrivesc ca o mănuşă, de minune, nimic nu trebuie argumentat în acest sens. <strong>Priviţi oasele în ipostaza diferite,…</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ca <strong>români</strong> ne place să spunem c-am purces în <strong>lume</strong> din <strong>oaza înţelepciunii latine</strong>, momentul: Tarde venientibus ossa (celor întârziaţi le rămân oasele!).</span><br/><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Cuvintele ni se potrivesc ca o mănuşă, de minune, nimic nu trebuie argumentat în acest sens. <strong>Priviţi oasele în ipostaza diferite, începând cu oasele feţei.</strong></span><br/><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Să nu-l consideraţi un <strong>tablou postmodern</strong>, nu ţine de <strong>creativitatea omului,</strong> ci de <strong>realitatea sinistră,</strong> <strong>diabolică</strong> şi <strong>brutal</strong> a <strong>fiinţei deformate</strong> în încercarea de a distruge.</span><br/><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Şi totuşi, de ce oare să <strong>privim</strong> de fiecare dată doar <strong>oasele?!</strong> De ce? <strong>Răspundem ferm</strong> pentru că suntem <strong>extrem de culţi, de civilizaţi!</strong></span><br/><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ei bine, priviţi coperţile unei cărţi semnate de Platon, apoi trăgând din curiozitate cu coada ochiului peste conţinutul primelor pagini. Nu ai cum să nu păstrezi în minte mirosul acelei cărţi, întipărit în memorie. Peste ani, îi va aminti mucalitului, oricare ar fi el, că este <strong>fiinţă umană normală</strong> sau <strong>deformată</strong>, că este firesc să se deosebească de orice rătăceşte în <strong>univers</strong> prin ceea ce se numeşte <strong>demnitate, dublată de creativitate, corectitudine şi respect.</strong></span><br/><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"><a href="http://api.ning.com:80/files/cS5zkymCNqrfr81UW9X72uV8vE5B8NGi1M1Mf0AWopXZC4nuaLLCZ-d1cX08CJhjVFbZOkc-NeMjX6QCVEsq-cn6MM8g6Q7A/Mascadefrustrat.jpg" target="_self"><img class="align-left" src="http://api.ning.com:80/files/cS5zkymCNqrfr81UW9X72uV8vE5B8NGi1M1Mf0AWopXZC4nuaLLCZ-d1cX08CJhjVFbZOkc-NeMjX6QCVEsq-cn6MM8g6Q7A/Mascadefrustrat.jpg" width="257"/></a>În rest să nu <a style="text-decoration: underline;" id="_GPLITA_0" title="Powered by Text-Enhance" href="http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/un-altfel-de-weekend#" name="_GPLITA_0">uit</a>, azi a fost duminica am luat-o aşa agale peste un deal, apoi, pe o vale cu păduri şi luminişuri, în care poţi întâlni uneori bursucii în pas de seară, când ies din tufărie şi o iau la deal în căutare continuă. Am urcat muntele până la jumătate, când, a <strong>sunat cell…insistenţe…</strong>am <strong>hotărât</strong> să mă <strong>întorc</strong>…o <strong>cedare</strong> ce nu o consider <strong>compromis</strong>…<strong>nu s-a meritat!</strong> Aşa că am părăsit eu oamenii cu <strong>maşti</strong> de oameni!</span></p>
<p></p>
<p> </p>
<p> </p>
<p>Copyright © 2012 Designed & Coded by Gheorghe Serbanescu</p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p>
<p></p>