Toate discuţiile etichetate „inocenta” - ÎNSEMNE CULTURALE2024-03-28T15:33:10Zhttps://insemneculturale.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=inocenta&feed=yes&xn_auth=noSĂ CREZI ÎN VISE -fragment din roman-tag:insemneculturale.ning.com,2017-11-07:6515444:Topic:9619382017-11-07T16:59:38.401ZDOBRIN MARIAhttps://insemneculturale.ning.com/profile/DOBRINMARIA
<p>Alexandra îşi aranjă o şuviţă de păr rebelă în faţa oglinzii, cu gândul la visul din noaptea trecută. Imaginea femeii în negru sau mai bine zis fantoma care purta o rochie închisă la culoare, încă o urmărea. Şi vocea aceea şoptită, parcă venită din alte lumi, încă o auzea.</p>
<p>- Lasă destinul să se împlinească!</p>
<p>- Care destin să se împlinească, se auzi ea întrebând nedumerită, cu glas tare.</p>
<p>- Ai zis ceva, mamă?</p>
<p>Tânăra tresări la glasul mamei.</p>
<p>- Ce-i fata…</p>
<p>Alexandra îşi aranjă o şuviţă de păr rebelă în faţa oglinzii, cu gândul la visul din noaptea trecută. Imaginea femeii în negru sau mai bine zis fantoma care purta o rochie închisă la culoare, încă o urmărea. Şi vocea aceea şoptită, parcă venită din alte lumi, încă o auzea.</p>
<p>- Lasă destinul să se împlinească!</p>
<p>- Care destin să se împlinească, se auzi ea întrebând nedumerită, cu glas tare.</p>
<p>- Ai zis ceva, mamă?</p>
<p>Tânăra tresări la glasul mamei.</p>
<p>- Ce-i fata mea, ce s-a întâmplat, ai visat ceva?</p>
<p>- Da, o femeie în negru, mai bine spus... o fantomă!</p>
<p>Femeia se cutremură speriată, dar nu reuşi decât să întrebe aproape pierit încercând să-şi stăpâneasă emoţiile.</p>
<p>- Şi... fantoma aceea... ce dorea? Ţi-a spus ceva?</p>
<p>- A… nimic, doar atât: ,,lasă destinul să se împlinească” ! Oare ce a vrut să spună?</p>
<p>Mama se făcu că nu aude întrebarea fetei, dar şopti pentru sine:</p>
<p>- A sosit clipa! Şi cu glas tare:</p>
<p>- Vise, vise, puiul meu! Şi eu... şi buni am visat fantome, dar nu s-a întâmplat nimic rău, a fost de bine. Merg să scot pâinea din cuptor, să nu se ardă.</p>
<p>Şi plecă grăbită, spunând în şoaptă o rugăciune şi făcând semnul crucii discret spre fată, care încă se mai admira în oglindă.</p>
<p>Tânăra ieşi afară, atentă la şoaptele vântului care alerga prin frunze, sensibilă la auzul trilurilor păsărelelor, care umpleau văzduhul, pitite în coroanele bogate, încă de la primele ore ale dimineţii. Făcu câţiva paşi prin livadă, apoi privi cercetător crengile teiului aflat în fundul grădinii, aproape de gardul vecinei.</p>
<p>- Ai ajuns la maturitate, erai aşa de mic când te-am plantat! Şi acum eşti atât de frumos, îi şopti ea cu gingăşie.</p>
<p>Anul acesta înflorise cu dărnicie, învăluind lumea cu mireasma lui suavă şi dulce, risipind în aer linişte, alinare şi împăcare. Îl considera un copac misterios. Citise undeva că teiul alină durerile sufleteşti, îmblânzeşte inimile, limpezeşte sentimentele.</p>
<p>- Când întâlneşti un tei, întâlneşti dragostea curată, concluzionă Alexandra.</p>
<p> O vrabie se aşeză pe o creangă deasupra capului fetei, îşi umflă penele, îşi îndreptă ochişorii mici şi rotunzi spre aceasta, părând interesată de discuţia fetei cu pomul.</p>
<p> Bunica îi spusese într-o zi, când stătea sub pom: </p>
<p>- Ştii, nepoată, se spune că dacă îşi pui o dorinţă, ţi se va îndeplini!</p>
<p>Întinse mâna şi mângâie cu palma scoarţa, apoi îşi lipi urechea de trunchi. La început nu auzi nimic, dar concentrându-se, descoperi pulsând viaţa.</p>
<p>- Parcă ar fi o adevărată uzină! exclamă veselă.</p>
<p>Îmbrăţişă trunchiul gros şi se lăsă pradă momentului ascultând curgerea sevei în interior. O linişte plăcută i se răspândi în tot corpul.</p>
<p>- Spune-mi, drag prieten, ce-mi pregăteşti? întrebă Alexandra cu gândul la iubire, închizând ochii.</p>
<p>Avu senzaţia că acesta îi transmite un mesaj. Îşi lăsă imaginaţia liberă şi simţi că intuieşte ce vrea să-i transmită Universul prin mesagerul lui. Sesiză mintal umbra unui bărbat înalt, care o privea misterios. Deschise ochii larg puţin mirată de viziunea ei.</p>
<p>- Oare este adevărat ce-mi spune bunica? se întrebă curioasă.</p>
<p> O dorinţă pe care niciodată nu şi-o exprimase, pentru că nu şi-o dorise, îi veni pe buze:</p>
<p>- Dă-mi… iubire!</p>
<p>Apoi zâmbind ştrengăreşte continuă:</p>
<p>- Aş dori… hm, mi s-a spus să am mare grijă ce dorinţă îmi pun. Aş dori să am o experienţă nepământeană, să trăiesc ceva ce alţii nu au mai trăit şi… da… de ce nu?… să întâlnesc iubirea!</p>
<p>Mângâie trunchiul din nou şi, fără să gândească, îi sărută una din frunzele crenguţei care îi tot atingea obrazul.</p>
<p>- La revedere, dragul meu, mulţumesc pentru umbra darnică ce ai revărsat-o asupra mea! Şi… nu-mi uita dorinţa!</p>
<p>- Hei, hei, fătucă, ai grijă ce-ţi doreşti, o auzi pe bunicuţa, care o urmărise pe ascuns, bombănind nemulţumită.</p>
<p>- Am cerut ceva imposibil! Dar până atunci, lasă-mi dreptul de a visa, şopti pentru ea.</p>
<p>- Vezi că-ţi pecetluieşti singură destinul!</p>
<p>- Ce tot spui, bunica, replică Alexandra apropiindu-se încet de bătrână, care croşeta o bluziţă albă pentru nepoata ei. Tot mai crezi în puteri supranaturale?</p>
<p>- Adică...!?</p>
<p>- Păi, ai mai auzit mata să se întâmple vreo minune aici, în satul ăsta? A fost doar o glumă! N-am luat-o în serios...</p>
<p>- Of, copilă, niciodată nu se ştie ce ne dăruieşte viaţa! Apăi, noi credem că teiul este pomul iubirii. Poate vei cunoaşte şi tu odată un băiat care să ţină la tine şi vei reuşi să te aşezi la casa ta, că tare imprăştiaţi în gânduri sunteţi voi, ăştia tineri! Mai ai un an şi gata facultatea! Of, of, şi tare, tare singurică, eşti...</p>
<p>- Nu-i adevărat, am mai mulţi prieteni!</p>
<p>- Dar niciunul de inimă, fătucă, numai trecători pe cărarea vieţii, cum îţi place să spui. Tot singură te văd mereu!</p>
<p>- Uf, mă înnebuneşti! Nu mai vreau să-i aduc pe acasă, că le vei ţine numai lecţii despre morală şi bună purtare, cum îţi place matale.</p>
<p>- Păi, voi tinerii din ziua de azi aţi uitat de bună purtare şi respect. Nu mai ştii care este făta sau băiatul. Toţi cu plete, toţi cu cercei în ureche, în nas, toţi cu nădragi din ăia...</p>
<p>- Blugi, bunico. Sunt la modă!</p>
<p>- Ce modă, că ţipă pe voi! Arătaţi mai bătrâne mânjite pe la ochi şi cu buzele boite! Lăsaţi tinereţea să zâmbescă pe faţa voastră!</p>
<p>- Bunicuţa mea iubită, ce se întâmplă? Nu te-am auzit niciodată ţinându-mi asemenea lecţie! De ce eşti supărată?</p>
<p>- Nu are cine să repeadă pâinea asta caldă, la cuscru Mitu, dincolo. Aerul ăsta îmi dă o agitaţie care mă nelinişteşte.</p>
<p>- Merg eu.</p>
<p>- Nu, n-aş vrea să pleci de acasă! Tu nu observi nimic în natură? E ceva ciudat în aer, da, chiar ciudat! E prea multă linişte, nici o adiere de vânt, nu se mai mişcă nici măcar o frunzuliţă şi uită-te şi tu, nici firele de iarbă, care de obicei stăteau semeţe în razele soarelui, acum stau încremenite.</p>
<p>- Păi dacă este foarte cald, este zăbuşeală, aerul este înceţoşat!</p>
<p>- Nu, totul s-a aprit brusc, presimt că va veni o vijelie. Da, este liniştea de dinaintea furtunii! Să ne apere bunul Dumnezeu de ce este mai rău! Sunt bătrână, am o lecuţă de ani, 84... ştie baba ce zice... nu degeaba am trăit! Se pregăteşte ceva, ceva ce nu am mai pomenit!</p>
<p>- Vine sfârşitul lumii, Apocalipsa, scumpa mea bunică!</p>
<p>- Nu folosi cuvinte mari, copilă!</p>
<p>Şi bătrâna ridică ochii spre cer, spuse o rugăciune scurtă şi se închină făcând o cruce mare. Doamne apare-ne de ce-i mai rău!</p>
<p>Alexandra se îndreptă spre casă în timp ce vorbea:</p>
<p>- Merg să mă schimb, să-mi iau rochia albă, că este mai răcoroasă şi vin imediat. Între timp pregăteşte-mi coşuleţul!</p>
<p>Tânăra mai trecu încă o dată pieptenul peste şuviţele rebele ale părului bogat care îi mângâia umerii. Îl avusese lung până la coapse, dar îl scurtase, spre disperarea celor din casă.</p>
<p>- Copilă, eşti gata? Ţi-am pregătit pachetul!</p>
<p>- Imediat... vin imediat!</p>
<p>- Acuşica, iar te-ai uitat în faţa oglinzii? Of, te dichiseşti, parcă te-ai duce la o întâlnire cu un băiat!</p>
<p>- Vai, bunica...?</p>
<p>- Hai, vino la băbuţa să te pupe şi să te scuipe, ca să nu mi te deoaiche careva, scumpetea mea!</p>
<p>- Uite acest pacheţel şi lasă-l în drum tatălui tău la serviciu, interveni mama, o femeie înaltă, zveltă, cu ochi mari şi verzi ca smaraldul.</p>
<p>Mama şi fiica nu se deosebeau mult. Fata era copia a celei care îi dăduse viaţă. O persoană străină putea să le ia drept surori.</p>
<p>- Ce bine îţi şade cu rochiţă albă, parcă ai fi o domniţă!</p>
<p>Alexandra plecă veselă, lăsând în urmă sunetul cristalin al râsului, fără să ştie de îngrijorarea celor două femei.</p>
<p>- Mamă ce-ţi veni s-o asemeni cu o domniţă? După atâta timp!</p>
<p>- Sper ca fata noastră să nu aibă parte de asemenea vise, pe care le-am avut noi două, Mariana!</p>
<p>Doi porumbei albi se avântară în zbor de pe o creangă a mărului din faţa casei, aproape atingându-le părul, înalţându-se spre mătasea albastră al cerului.</p>
<p>- Destinul, el le ştie pe toate... nu se ştie... a venit la mine în vis, apoi peste ani la tine... ceva, ceva va fi... cine ştie?</p>
<p>Şi Marioara îşi făcu semnul crucii cu smerenie şi-şi astupă cu mâna gura, cu sfială.</p>
<p>- Ce şuşotiţi acolo? întrebă Alexandra ridicându-şi sprâncenele graţios arcuite în semn de mirare.</p>
<p>- A, vorbeam şi noi depre un vis pe care l-am avut odată, demult, şi de care mi-am amintit, aşa, deodată. Şi maică-ta…</p>
<p>Dar o privire încruntată a mamei Alexandrei o făcu să se oprească din spovedanie.</p>
<p>- Dar, hai o dată, că ne-a apucat prânzul stând la taclale şi cred că bunicul Dumitru şi-a luat adio de la pâinea promisă! Avea poftă s-o mănânce cu brânză. Vezi că i-am pus vreo două felii ca să-i ajungă. Scurtează drumul, mergi pe cărarea de pe malul râului, taie în două curtea palatului Brâncoveanului, sări peste zidul căzut şi treci drumul. Hopa, ai ajuns la poarta bunicului tău! Să nu zăboveşti mult, simt o nelinişte în mine!</p>
<p>- Mami, am plecat! Sărut-mâna…</p>
<p>Cele două femei o urmăriră cu privirea îngrijorate, până ce dispăru dincolo de poarta curţii.</p>
<p>- Mamă, te rog ca altădată să te controlezi, spuse Mariana, întorcându-se cu faţa spre cealaltă. Nu mai vorbi de morţi şi fantome.</p>
<p>Marioara arăta destul de bine la anii ei. Avea aceeaşi înfăţişare, numai că ochii erau de un albastru închis, ca marea în furtună. Cu toate că încă nu găsise niciodată răspuns la întrebare, o spuse din nou:</p>
<p>- Oare cine o fi acea femeie de-a bântuit visele fetelor din această familie?</p>
<p>Tot vorbind, se aşezară în leagăn, la umbra unui nuc bătrân, care împrăştia o umbră darnică. Un cuc se trezi si-şi strigă cele două note printre frunzişul bogat al unui zarzăr.</p>
<p>- Dar, tot ce ne-a spus ea, aşa s-a întâmplat, dragă mamă! Este o fantomă bună, ocrotitoarea acestui sat, aşa gândesc eu. Nu am mai visat-o de când am născut-o pe Alexandra.</p>
<p>- De ce ai botezat-o pe fată Maria, dar acum foloseşti alt nume?</p>
<p>- Aşa mi-a spus ea! Vezi, eu sunt Mariana, mata eşti Marioara, bunica a fost Măriuţa. Toate fetele din familie au primit numele de Maria. Nu te-ai întrebat de ce? A fost enigma acestei familii.</p>
<p>- Mariana, îmi aduc aminte de un lucru. Răposata mamă îmi spunea cândva că a visat o femeie frumoasă, îmbrăcată în doliu, care se plimba prin încăperile palatului plângând amarnic.</p>
<p>- Eu am visat-o tot în negru, dar tristă. Ultima oară când mi-a apărut în vis, Alexandra implinea un an, pe 15 august. Mi-a spus că destinul familiei noastre se va împlini odată cu al ei, dar va mai dura câţiva ani. Da, aşa este, am visat-o de două ori! Abia acum, nu ştiu de ce, îi dau importanţă visului.</p>
<p> Pentru câteva minute se aşternu liniştea, fiecare amintindu-şi de tinereţe şi de visul pe care îl avusese şi care rămasese secretul sufletului lor, fără să-l destăinuie soţilor. Trecuseră anii şi niciuna nu-l mai pomeniseră. Rămăseseră în uitare. Le cuprinsese moleşeala. După un timp, Marioara rupse brusc tăcerea:</p>
<p>- Da, eu cred că este ceva legat de nepoată. De când s-a născut, ne-a mers bine. Vezi ce frumuseţe de fată ai, cât este de deşteaptă! Un înger pogorât printre noi! Taică-său este atât de fericit, cu toate că el şi-a dorit mult să aibă băiat.</p>
<p>- Cu adevărat un înger pogorât printre noi! şopti, ca un ecou, Mariana.</p>
<p>- Mamă, încă nu avem o explicaţie la visele pe care le-am avut. Poate că nici nu este aceeaşi femeie, poate că este doar o simplă iluzie a noastră. Au trecut anii, aproape că am uitat. Mâine se îmlinesc 21! </p> CAPTIVII IUBIRII -roman în lucru - fragment-tag:insemneculturale.ning.com,2016-09-15:6515444:Topic:8529872016-09-15T19:28:01.944ZDOBRIN MARIAhttps://insemneculturale.ning.com/profile/DOBRINMARIA
<p>Între timp soarele urcase pe boltă, trimiţându-şi razele din ce în ce mai fierbinţi spre pământ. Picăturile de rouă se evaporaseră rapid. Îşi scoase bluza, trăgând-o pe cap şi-şi dădu jos pantalonii scurţi, rămânând în costumul de baie culoarea piersicii.</p>
<p>- Iar acum vine partea relaxantă a zilei!</p>
<p>Luă pătura din sacoşă şi o întinse între doi pomi mai depărtaţi, apoi se aşeză cu un oftat plin de plăcere. Imediat razele soarelui îi mângâiară blând linia corpului. Renunţă la…</p>
<p>Între timp soarele urcase pe boltă, trimiţându-şi razele din ce în ce mai fierbinţi spre pământ. Picăturile de rouă se evaporaseră rapid. Îşi scoase bluza, trăgând-o pe cap şi-şi dădu jos pantalonii scurţi, rămânând în costumul de baie culoarea piersicii.</p>
<p>- Iar acum vine partea relaxantă a zilei!</p>
<p>Luă pătura din sacoşă şi o întinse între doi pomi mai depărtaţi, apoi se aşeză cu un oftat plin de plăcere. Imediat razele soarelui îi mângâiară blând linia corpului. Renunţă la ochelarii de soare pe care îi aruncă uşor pe cartea începută şi închise ochii relaxată.</p>
<p>- Pot sta deocamdată fără voi!</p>
<p>Se simţea în siguranţă, Radu era plecat la Bucureşti de câteva zile, iar mătuşa era tare stresată de telefoanele care sunau mereu.</p>
<p>- Dacă ar fi fost acasă acest domn, acum m-ar fi spionat.</p>
<p>Gândul fulgerător i se păru straniu, dar tulburător de incitant.</p>
<p>- Şi dacă ar fi lângă tine aici, cum te-ai simţi!? Îşi auzi conştiinţa.</p>
<p>Îndepărtă acel gând sâcâitor, care apăruse aşa brusc de nici unde în minte, privind cu atenţie cum se filtrau razele soarelui printre crengile din coroana pomului aflat în dreapta ei. După un timp închise ochii. Liniştea din livadă era spartă numai de ciripitul păsărălelor pitite prin frunzişul bogat. Simţea cum razele îi ardeau corpul. Îşi imagină că pluteşte într-o lume ireală, paralelă cu cea reală. Deodată simţi că soarele nu o mai încălzeşte şi că o umbră se aşternu deasupra între ea şi astru.</p>
<p>-O fi vreun nor apărut pe cer, dar era senin acum un minut! Cumva un intrus a pătruns aici şi eu sunt...?</p>
<p>La gândul acesta, alarmată deschise brusc ochii. La marginea păturii stătea un bărbat, îi vedea doar picioarele musculoase. Închise ochii.</p>
<p>- Nu cumva visez, m-a luat somnul?</p>
<p>Respiră uşurată când ele dispărură, dar al şaselea simţ o avertiză din nou de prezenţa străinului lângă ea. Deschise ochii iar cercetător. Stând pe pătură într-un cot, Radu o privea insistent. Dori să spună ceva usturător, dar gura n-o ascultă. Se lăsă o tăcere stânjenitoare, făcând aerul să vibreze de tensiunea dintre ei. Îi privi buzele cu nesaţ, apoi se uită la ochii lui, care străluceau plini de promisiuni tainice. Simţi că se înfioară. Radu avea darul s-o tulbure şi s-o stânjenească în acelaşi timp. Brusc se înfurie si-l privi cu reproş, zicându-i:</p>
<p>- Ce-i cu tine aici? De ce ai încălcat iar o proprietate privată! Pe unde ai venit? Oare cine ţi-a dat voie?</p>
<p>- Sunt atâtea întrebări… nu crezi! Am escaladat gardul ca de obicei, spuse apropiindu-şi capul periculos de aproape de al ei. Când respira, suflul lui îi atingea buzele.</p>
<p>Observă că era doar în pantaloni albi, scurţi şi strâmţi, care îi scoteau în evidenţă fesele mici şi tari. Îşi mută privirea la pieptul lui. Încercă să-şi mascheze valul de emoţii ce puseră stâpânire pe ea la vederea corpului acela suplu. El păru să nu remarce pata de roşeaţă care îi apăru în obraji. Îşi trecu o mână tremurândă peste cele câteva fire rebele de păr căzute pe frunte. Ar fi vrut să se ridice şi să fugă, dar privirea lui o ţinea captivă. Închise ochii răscolită sufleteşte.</p>
<p>- Crezi că sunt una dintre cuceririle…?</p>
<p>- Tot n-ai înţeles nimic până acum… nu-i aşa? Şopti voalat.</p>
<p>El se aplecă uşor şi-i sărută pe rând ochii cu o tandreţe pe care încă nu i-o descoperise. Tresări abia perceptibil când îi simţi oftatul plin de tristeţe. Deschise ochii şi-i susţinu privirea cercetătoare. Deodată avură impresia că în jurul lor timpul încetineşte, apoi se opreşte definitiv. Lumea dispăru în neant în timp ce aerul se electrizase. Ana reuşi într-un târziu cu greu să-l întrebe:</p>
<p>- De ce spui aceste lucruri!?</p>
<p>- Scumpo te-ai aventurat pe un drum periculos, dar irezistibil de ademenitor, mai puternic decât conştiinţa ta pură - calea simţurilor.</p>
<p>- Asta s-o crezi tu …</p>
<p>- Draga mea, încă nu cunoşti viaţa, nu ai ajuns încă pe calea simţurilor deslănţuite, eşti aşa de inocentă, iubito! Îţi trebuie o iniţiere care să te aducă la realitate dacă vrei să supravieţuieşti în lumea această dură, tu te-ai refugiat în iluzoriu.</p>
<p>Buzele i se desfăcură într-un zâmbet larg de bărbat atotştiitor. Îşi băgă mâna în părul ei mătăsos şi îi răsfiră şuviţele, formând o coroniţă în jurul capului. Întinse cealaltă mână şi rupse câţiva muşeţei sălbaţici şi-i împrăştie pe părul femeii. Se retrase puţin de pe pătură şi se rezemă într-un cot în iarbă să-şi admire opera.</p>
<p>- Hm, minunat, dar incitantă treabă...</p>
<p>Ana simţise că-i luase foc tot corpul. Brusc se aplecă şi-i sărută uşor lobul urechii drepte. Ea tresări involuntar când îi simţi buzele îndrăsneţe coborând pe curbura gâtului, inhalând lacom parfumul corpului. Zguduită de atâtea senzaţii, îl rugă muteşte cu ochii s-o sărute, fără să realizeze ce făcea. Îi înţelese mesajul. Buzele lui le atinse pe ale ei foarte uşor, tandru dar în acelaşi timp devastator, făcând-o să freamăte de emoţia dorinţei neîmplinite, dar în acelaşi timp de furie că el putea face din ea orice.</p>
<p>- Chiar atât de transparentă sunt!?</p>
<p>Aceste două sentimente deodată trăite aveau un răsunt în inima ei ca o vijelie. Gura lui îi forţă buzele, deschizându-le, gustându-le dulceaţa . Prin ceaţa simţurilor îi simţi corpul lipindu-se de al ei şi auzi parcă un murmur, dar repede îşi dădu seama că era ritmul înfundat al bătăilor inimii lui, împletit cu al ei.</p>
<p>– Radu, ce vrei să …?</p>
<p>- Sss, nu strica clipa, iubito…</p>
<p>Sărutul şi atingerea corpului bărbatului parcă o secaseră complet de orice putere, zăcea fără nicio voinţă simţi cum buzele lui coborâră spre curbura sânilor gingaşi, care nu primiseră până atunci atingerea unui bărbat. Inchise pleoapele incapabilă de a-i suporta strălucirea din ochii întunecaţi şi totuşi în ei parcă pentru o clipă zăris o tristeţe bine ascunsă. Tristeţea o intriga. Ceva din trecutul lui îl urmărea ca o fantomă, nelăsându-l în pace. La început nu i-a dat importanţă acestui amănunt, dar acum realiză că nu era decât o suferinţă bine ascunsă de bărbatul din faţa ei.</p>
<p>- Acum ştiu, inima îmi spune că ai avut o decepţie cândva, care te-a afectat! Nu cred că poate a fost doar o fantasmă!</p>
<p>Radu tresări şi se uită atent la faţa ei simţindu-i schimbarea. Stătea nemişcată, rece în timp ce buzele lui fierbinţi îi atingeau corpul. Mâinile i se întoarseră iar la sânii pe care începu să-i dezmierde pe rând cu infinită tandreţe. Realiză cât era de vulnerebilă cu corpul şi cu mintea în acele momente. Gura lui o acoperi iar pe a ei într-un sărut prelung. </p>
<p>- Vezi, iubito, ce erogen este corpul tău.?</p>
<p>Şi dintr-o dată se născu în ea dorinţa de a-i mângâia cu palmele pieptul, de a-i săruta gura senzuală. Degetele îi alunecau pe spatele lui până ajunse în părul lui bogat. Pentru Radu mângâierile tandre, liniştitoare îi vindecară rana pe care o purtase în inimă de atâta amar de ani. Îl auzi gemând de plăcere. Atingerile graţioase însemnau mai mult decât ar fi făcut dragoste cu această minunată fiinţă.</p>
<p>- Eşti atât de dulce... Îţi mulţumesc pentru gesturile tale sincere...</p>
<p>Întinse mâna şi o aduse protector lângă el, inhalând lacom parfumul părului ei. Se desprinse uşor din îmbrăţişarea bărbatului şi-l privi. Avea privirea tulbure, răscolită de dorinţa neîmplinirii.Tremurând se ridică brusc în picioare. Radu se ridică în acelaşi timp cu ea.</p>
<p>- Ana, eşti o fată deosebită. Ca şi mine tu tânjeşti după o iubire perfectă... n-aş vrea să suferi...</p>
<p>Privirea lui oglindea regretul după ceva pierdut.</p>
<p>- Eşti atât de nevinovată, iubito!</p>
<p>Întinse mâinile înconjurându-i mijlocul, aducând-o lângă el. O sărută din nou. Ana, fără să-şi dea seama, răspunse cu atâta pasiune sărutului, că rămase şocată.</p>
<p>Radu zâmbi tainic, iar în colţul gurii îi apăru un zâmbet.</p>
<p>- Astăzi ai învăţat ceva din tainele iubirii! Rotunjimile îţi sunt atât de feminine, delicate, iar trupul tău este minunat.</p>
<p>- Ce încerci, Radu, să faci? Iar vrei să mă jigneşti cu vorbele tale!</p>
<p>- Nu am gândit aşa, doar că am ajuns la o concluzie. Întinse mâna şi îi îndepărtă o şuviţă de păr rebel, mângâindu-i tâmpla.</p>
<p>- Ce gene dese şi lungi ai, acum realizez de ce ai privirea aşa de enigmatică, adumbrită. Eşti o persoană plină de temperament.</p>
<p> Ana simţi că Radu se luptă cu sentimente contradictorii, aşa că încercă să rămână de data asta indiferentă la atingerile bărbatului. O coţofană zbură făcând gălăgie pe deasupra capului. Radu o urmări gânditor. Făcu un pas să plece, dar se întoarse spre ea. Privirea lui voalată o cercetă fără pic de jenă, parcă dezbrăcând-o şi de costumul de baie.</p>
<p>- Sper că ai învăţat ceva din acest joc! Fiecare avem slăbiciuni şi defecte ...mai spuse el cu gândul aiurea şi se depărtă pierzând-o din privire printre pomi.</p>
<p>Anei îi fu ciudă pe ea. Se aşeză pe pătură, afundându-şi capul în mâini lăsând lacrimile să-i curgă aşa de dragul de a plânge. Îi răspunsese cu mare pasiune. Descoperise o latură a fiinţei ei, pe care nici măcar în vis n-o bănuise, partea erotică, senzuală, aşteptând în stare latentă.</p>
<p>- Dacă Radu ar fi aflat acest lucru ar fi făcut ce vroia cu mine, şopti pierdută.</p>
<p>Trezise în interiorul ei vijelii de senzaţii netrăite până atunci, devenind vulnerabilă în mâinile acelui bărbat. Oftă.</p>
<p>- Acum când nu eşti în faţa mea, te urăsc pentru tot ce faci, nu te pot suferi, încrezutule, dar la naiba nu ştiu ce se întâmplă când mă atingi!</p>
<p>Îşi pipăi locurile unde o atinsese mâna lui şi acest lucru îi produse un junghi dureros în fiinţa ei. Realiză că era pe punctul de a se îndrăgosti.</p>
<p>- Sau m-am îndrăgostit deja? Îşi puse întrebarea singură, derutată.</p>
<p>Fără să vrea, pentru câteva secunde retrăi senzaţiile deosebite, simţite sub mângâierile experte ale mâinilor lui.</p>
<p>- Dar nu ştiu mai nimic despre trecutul lui, îşi spuse cu glas şoptit.</p>
<p>Şi această lacună în informaţii o deranja cât şi faptul că o prinsese cu garda jos, iar atingerile lui fuseseră mai mult decât ar fi făcut dragoste cu ea. Îşi creionă în imaginaţie chipul bărbatului. Îi apăru figura lui, cu tristeţea aceea bine ascunsă în adâncurile gândurilor.</p>