Toate discuţiile etichetate „Gheorghe” - ÎNSEMNE CULTURALE
2024-03-28T09:10:16Z
https://insemneculturale.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=Gheorghe&feed=yes&xn_auth=no
Gheorghe A. Stroia despre poezia Vasilisiei Lazăr
tag:insemneculturale.ning.com,2013-01-20:6515444:Topic:172331
2013-01-20T14:13:02.768Z
Vasilisia Lazăr
https://insemneculturale.ning.com/profile/VasilisiaLazar
<p><span class="font-size-3" style="font-family: andale mono,times;"> „Poezia <em><strong>Vasilisiei Lazăr</strong></em> are o expresivitate aparte, manifestând sensibilitate, delicatețe, ritm interior, și măsură în construirea fagurelui de vers. Deși aparent simplă, dezbrăcată de pseudo-retorici ori de sâmburii cvasi-filozofici prezenți în „lirica modernă”, poezia Vasilisiei are o curgere lină, aproape mimetică, împrumutând culorile sufletului căruia i se adresează. O spovedanie…</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: andale mono,times;"> „Poezia <em><strong>Vasilisiei Lazăr</strong></em> are o expresivitate aparte, manifestând sensibilitate, delicatețe, ritm interior, și măsură în construirea fagurelui de vers. Deși aparent simplă, dezbrăcată de pseudo-retorici ori de sâmburii cvasi-filozofici prezenți în „lirica modernă”, poezia Vasilisiei are o curgere lină, aproape mimetică, împrumutând culorile sufletului căruia i se adresează. O spovedanie aproape ritualică, rostită din sacrul confesional numit: POESIS. O astfel de lirică este valoroasă în și prin sine, oferind lectorului suficiente motive de dependență: liniște, împăcare cu sine, frumusețe interioară, crâmpeie dintr-un vis universal-valabil. Un glas poetic diafan, precum o rază de soare, dublat de o inteligență și de un rafinament special. Nici nu ai bănui efervescența aflată la debut, ci mai degrabă ai intui maturitatea și abilitatea compozițională a unei consacrări.”</span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: andale mono,times;"> </span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: andale mono,times;"> <em><strong>Gheorghe A. Stroia</strong></em></span></p>
<p></p>
<p></p>
O scrisoare de la Gheorghe Istrate care, deocamdată, nu dovedeşte nimic
tag:insemneculturale.ning.com,2012-12-21:6515444:Topic:151814
2012-12-21T11:01:08.092Z
Vasilisia Lazăr
https://insemneculturale.ning.com/profile/VasilisiaLazar
<div class="discussion"><div class="description"><div class="xg_user_generated"><p>Am citit mizeria de care e acuzat site-ul <strong>ÎNSEMNE CULTURALE</strong> pe pagina principală a site-ului <strong>Negru pe alb.</strong></p>
<p></p>
<p>În primul rând, cei de acolo au deviat discuțiile. Subiectul era <strong>PLAGIATUL LUI GHEORGHE MOCANU</strong>, nicidecum războiul dintre cele două site-uri, pe care tot ei l-au generat. Deviind discuția, se încearcă ascunderea sub preș a…</p>
</div>
</div>
</div>
<div class="discussion"><div class="description"><div class="xg_user_generated"><p>Am citit mizeria de care e acuzat site-ul <strong>ÎNSEMNE CULTURALE</strong> pe pagina principală a site-ului <strong>Negru pe alb.</strong></p>
<p></p>
<p>În primul rând, cei de acolo au deviat discuțiile. Subiectul era <strong>PLAGIATUL LUI GHEORGHE MOCANU</strong>, nicidecum războiul dintre cele două site-uri, pe care tot ei l-au generat. Deviind discuția, se încearcă ascunderea sub preș a gunoiului.</p>
<p></p>
<p>Așa-zisa SCRISOARE care pretind că ar aparține domnului Istrate NU DOVEDEȘTE NIMIC. Ea nu duce la un link care să dovedească că ar fi trimisă de domnul Istrate. Pot publica și eu una și să spun că mi-a trimis-o regina Angliei. Când voi vedea acea scrisoare pe blogul de unde am găsit poezia pe care domnul Mocanu i-a plagiat-o domnului Istrate, abia atunci voi crede în autenticitatea ei.</p>
<p></p>
<p>Tot pe pagina principală suntem iarăși acuzați (a câta oară?) că i-am fi fabricat acel ID domnului Mocanu. Noi doar am explicat cum a procedat acesta, e logic, dar conducerea <strong>Negru pe Alb</strong> rupe din context frânturi care par a le fi în avantaj. De ce nu publică întrebarea pe care am pus-o de nenumărate ori și la care cu siguranță nu au răspuns – DE CE GHEORGHE MOCANU ȘI-A ȘTERS PROFILUL PE CARE A ACTIVAT PÂNĂ ATUNCI? De ce nu a lăsat ambele profile ca să poată dovedi că plagiatul nu a fost făcut de pe adevăratul lui profil, ci de pe cel fals?</p>
<p></p>
<p>În altă ordine de idei, fondatorii site-lui <strong>ÎNSEMNE CULTURALE</strong> au ales să plece singuri de pe forumul <strong>Negru pe Alb</strong>, nicidecum nu au fost eliminați de Gheorghiță Mocanu.</p>
<p>Domnule Mocanu, am încă discuțiile de pe chat, atunci când eu voiam să plec și d-stră insistați să rămân. Le pot afișa. La fel le are și Ion Lazăr da Coza de pe vremea când Elena se ruga de el să rămână.</p>
<p>Nuuu, noi am ales să plecăm pentru că ni se făcuse greață de atâta minciună, atâta fățărnicie, atâtea proiecte începute și anulate pe parcurs. Acolo ne cheltuiam energia pentru nimic.</p>
<p></p>
<p>Că sunt oameni care aleg încă forumul <strong>Negru pe Alb</strong>? Fiecare e liber să meargă unde dorește.</p>
<p></p>
<p>Şi iarăși interpretați greșit una dintre afirmațiile noastre. Membri valoroși sunt și pe <strong>ÎNSEMNE</strong> și pe <strong>Negru pe Alb</strong> și pe alte forumuri, doar că unii, semianalfabeți, alergici la critica nefavorabilă de pe site-ul nostru, au ales să se cuibărească pe Negru pe alb, ba chiar unii au fost primiți și în administrația de acolo, sau mai activează încă, parcă cine mai știe...</p>
<p></p>
<p><span class="font-size-4"><strong>Și dacă tot ne-ați provocat, s-ar putea să trimitem probele la USR (dacă nu cumva ne-o fi luat-o cineva înainte) și cei de acolo nu cred că vor rămâne impasibili.</strong></span></p>
</div>
</div>
</div>
Sunt lacrimă din lacrimile tale, (continuare)
tag:insemneculturale.ning.com,2012-09-21:6515444:Topic:98474
2012-09-21T14:10:40.218Z
GHEORGHE SERBANESCU
https://insemneculturale.ning.com/profile/GHEORGHESERBANESCU
<p> </p>
<p> </p>
<p><span class="font-size-5" style="font-family: times new roman,times;"> </span></p>
<p><span class="font-size-5" style="font-family: times new roman,times;">Cinci ani mai devreme </span></p>
<p><span class="font-size-5" style="font-family: times new roman,times;">Clara îşi lasă bagajele în bătătură în imediata apropiere a porţii, aruncă o privire spre casa părintească însă nu zării nici ţipenie de om! Se îndreaptă spre intrarea casei, urcă în grabă scările de beton…</span></p>
<p> </p>
<p> </p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> </span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Cinci ani mai devreme </span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Clara îşi lasă bagajele în bătătură în imediata apropiere a porţii, aruncă o privire spre casa părintească însă nu zării nici ţipenie de om! Se îndreaptă spre intrarea casei, urcă în grabă scările de beton prinde cu siguranţă clanţa uşii puţin nerăbdătoare dupa încercări zadarnice renunţă, uşa era încuiată! Aduce cele două valize la scară apoi iese la poartă, şoseaua-mare îi era cunoscută însă acum îi părea atât de îngustă!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Dorina lui Iancu m-a văzut şi mi-a venit în cale. Cu o undă de regret în glas, mi-a zis:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Clara de câte ori ai venit pe-acasă, n-ai ajuns şi la mine câteva minute!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Aşa e! i-am răspuns, chiar mă simt vinovată.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Îţi aminteşti ce bine ne-aveam când eram copii? Cum ne jucam uneori numai noi două când la tine în tindă când sub nucul moşului Ionică ?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Cum să nu ţin minte? Sunt amintiri ce nu se uită, Dorina!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Îi spun Dorinei că nu am găsit pe nimeni acasă, venirea mea nu o anunţasem! Fără a sta pe gânduri mă invită la ea peste drum, mimica feţei îi dezvăluie mulţumirea că mă are ca oaspete, am traversat şoseaua mare. Dorina căuta să mă liniştească:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Clară, tanti Sofia şi nea Matei sunt la munca câmpului, vin la amiază!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Dorina, m-am gândit eu că sunt la muncă!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ajunse în faţa porţii Dorina prinde cercul ce bloca intrarea şi-l aşeză pe stâlpul ulucii, împingând poarta cu o mişcare bine stăpânită, intrăm în curte. Facem câţiva paşi în bătătura proaspăt maturată când în cale apare o mică fetişcană cu părul auriu, venea în grabă se apropie de noi cu timiditate. Ajunsă în dreptul nostru îşi acoperă faţa cu mânuţele ei micuţe cât lingura, lăsând degetele uşor depărtate suficient să îmi arunce o privire pe furiş ca imediat să-şi ascundă faţa în poalele fustei Dorinei.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Este fetiţa ta, îţi seamănă leit ! I-am zis în timp ce încercam din priviri să-i</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">descopăr mai mult faţa micuţei prinţese.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Aha! E fiică-mea. Asta e tot ce mi-a rămas de preţ în urma lui…</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Dorinei au început să-i curgă lacrimile, ridurile ce îi brăzdau faţa le înghiţeau avide, arata trecută cu mult peste vârsta ei. Mi s-au umplut şi mie ochii de lacrimi. Auzisem în ce fel s-a prăpădit bărbatul ei care a fost miner, s-a surpat pământul şi l-a îngropat de viu, tocmai când trebuia să nască Dorina. Totdeauna mi s-a părut o nedreptate, ca un viitor tată să moară tocmai când copilul venea pe lume! Ştergându-şi lacrimile cu palmele ei aspre, Dorina mi-a zis:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Hai să mergem în vale să vezi nucul lui Ionică, au început să facă mieji nucile, tocmai bune de încercat !</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Mergem în vale, totul mi se părea atât de cunoscut, pe partea dreaptă lanul de porumb în partea stângă livada de pruni, prunele erau deja pârguite aşa cum ne plăceau nouă în copilărie. Dorina mergea înaintea mea cu fata în braţe, se opreşte şi îmi spune:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Am două feluri de pruni: unii bătrâni şi alţii tineri. Ăştia bătrâni sunt puşi de tata, cei tineri sunt puşi de noi, de când m-am luat eu cu Alex…Încet-încet, aveam de gând să întinerim toată grădina, el s-a dus grădina mi-a rămas!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Un an roditor, nu glumă! Pomii erau încărcaţi, parcă erau pictaţi! Atârnau crengile până la pământ sub greutatea prunelor, nu rezist ispitei şi culeg în treacăt câteva prune brumate, pe care le-ai fi mâncat cu privirea!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Până a ajunge în dreptul nucului Dorina îmi zice:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Stai, aşteaptă-mă un pic aici! După care a plecat, micuţa vine lângă mine şi de la înălţimea ei mă priveşte lung fără a scoate o vorbă!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Cum te numeşti prinţesa mică? </span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Corina dar mami îmi spune Ina!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Îmi răspunde zâmbind, fixează privirea spre mine şi mă întreabă timidă:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Sunteţi o doamnă! Staţi la oraş?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Recunosc că m-a surprins atât întrebarea cât şi expresia feţei copilei!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Ina, eu am copilărit aici ca şi tine pe aceste meleaguri, am mers la oraş să învăţ.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">O prind în braţe, o sărut pe frunte, Corina mă îmbrăţişează cu mânuţele ei şi mă sărută.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Doamna Clara mirosiţi a musafir, ştiu de la mami când mergem în vizită mă parfumează şi pe mine!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Ina tu eşti isteaţă, eşti fetiţa mare şi ridicând-o de mijlocel încerc să îi demonstrez că este înalta cât mine!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Între timp Dorina s-a întors cu un ibric de tămâiat. Aruncă câţiva bobi de tămâie peste tăciuni aprinşi, de îndată a început a fumega. Era un ritual ce nu îmi era străin, mi s-au umplut ochii de lacrimi!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Vreau să dau de pomană bărbatului meu prune pârguite din grădină, sunt prunii plantaţi de el!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Şi-a făcut cruce în timp ce tămâia, a făcut semnul crucii pe ramurile încărcate cu prune. După ce a tămâiat prunii de trei ori, a cules câteva prune, pe cele mai frumoase, şi mi le pus în buzunar. Mi-a zis împăcată în sinea ei:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Acum să zici bogdaproste! Ca să aibă şi Alex pe lumea cealaltă prune pârguite.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Bogdaproste, Dumnezeu sa-l odihneasca în pace pe Alex!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Am mers către nucul lui Ionică ronţăind cu poftă din prunele date de pomană. Alături de mine mergea Dorina, cu o mână o ţinea pe fetiţa blondă, iar cu cealaltă îşi ţinea poalele şorţului în care adunase prune pârguite.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Ştii Clara? le dau şi copiilor de pe şoseaua mare sau cui s-o nimeri să treacă la deal sau la vale, Să mănânce şi ei prune pârguite, din livada celui ce s-a suit în cer.</span></p>
Sunt lacrimă din lacrimile tale
tag:insemneculturale.ning.com,2012-07-23:6515444:Topic:46794
2012-07-23T02:34:06.090Z
GHEORGHE SERBANESCU
https://insemneculturale.ning.com/profile/GHEORGHESERBANESCU
<p><b> </b><b>Motto:</b></p>
<p><i>Dacă ar fi să mă transform în ceva, păstrez dorința cunoscută ție... o lacrimă din lacrimile tale, din ochii tăi să mă nasc, iubirea mea eternă să mor apoi pe buzele tale.</i></p>
<p> </p>
<p><span class="font-size-5" style="font-family: times new roman,times;">Mersul dintr-un colţ în altul al camerei nu mă ajută să găsesc răspunsul căutat, de fapt îl cunosc, îl accept şi totuşi nu îmi găsesc locul, sar de la o idee la alta...oare unde îmi este locul meu?…</span></p>
<p><b> </b><b>Motto:</b></p>
<p><i>Dacă ar fi să mă transform în ceva, păstrez dorința cunoscută ție... o lacrimă din lacrimile tale, din ochii tăi să mă nasc, iubirea mea eternă să mor apoi pe buzele tale.</i></p>
<p> </p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Mersul dintr-un colţ în altul al camerei nu mă ajută să găsesc răspunsul căutat, de fapt îl cunosc, îl accept şi totuşi nu îmi găsesc locul, sar de la o idee la alta...oare unde îmi este locul meu? chiar nu ştiu! Eu cunoşteam locul nostru şi totuşi nu mă neliniştesc...mintea îmi revine la prima căutare, poate ţigara mă va ajuta…</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Imaginea unui tip, în timpul unei zile cu ploaie, privită din interiorul fiinţei mele.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Trebuie să ies din casă, pot merge undeva la adăpostul unei umbrele, chiar peste drum în faţa unei cafenele la terasă. Cu ţigara în gură şi privind absent mă îndrept ţintă către acea terasă, de fapt în tot acest timp având privirea întoarsă către ceea ce deja fără voia mea sunt amintiri...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Un rotocol de fum, un episod întâmplat, totul se rezumă la un episod? Un alt rotocol de fum, o dragoste... nu, nu poate fi numai un episod! Urmeaza alt rotocol de fum şi revin la amintiri şi tot aşa... aşa arată sfârşitul unei iubiri?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Recapitulez involuntar unele lucruri care s-au întipărit în memorie mai tare decât altele, au patruns adânc. Continui a nu le accepta ca amintiri...păstrez frumosul, păstrez iubirea, respect decizia.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ploaia a încetat de ceva timp nici nu am realizat, trotuarul fără urmă de ploaie! Din ţigară de fapt nu mai trag demult, atârna aşa ciudat în colţul gurii fără ca scrumul să se fi desprins, reuşesc a o pune în scrumieră... Mă ridic încet, eu în gândurile mele, îndes bine pălăria pe cap, ridic gulerul pardesiului şi o iau agale către locul care… nu mai este locul nostru.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> ***</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Pe Emilia am cunoscut-o în primele săptămâni ale studenţiei, în fapt ea m-a contactat, îmi amintesc cât s-a luptat în sinea ei să mă abordeze! Îmi povestea amuzându-ne împreună cum concepuse totul! Pentru început relaţia noastră se limita la statutul de amici, chiar mai îndepărtaţi însă cu timpul am făcut schimb de numere de telefon, vorbeam destul de rar. Nu erau telefoane mobile şi nici căsuţa poştală, aşa că se întâmpla destul de rar să ne întâlnim la telefon. Eu mă angajasem, aveam servici, îmi găsisem un loc de muncă unde aveam timp să şi învăţ.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Am început să ieşim împreună, ne întâlneam ca amici bine înţeles. Comunicam destul de bine, aveam din când în când şi divergenţe în anumite domenii, nu ne contraziceam, ştiam amândoi să ieşim din acele momente! Poate o atracţie a venit şi din această direcţie!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">În timp aveam deja un loc al nostru care era situat în Grădina Botanică, acolo ne simţeam noi bine împreună. Simţeam de fiecare dată în acel loc plin de magie că parcă toată lumea era a noastră. Amuzant totuşi, nici unul nu avea curajul necesar pentru a face primul pas.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">În întâlnirile noastre trăiam momente plăcute şi din ce în ce totul părea un vis însă era doar pură realitate pentru noi doi, devenisem mai apropiaţi. A sosit ziua de naştere a Emiliei, petrecerea a fost momentul în care ne-am destăinuit, iubirea a fost legitimată de către noi. Am dansat mult, Emilia cu greu îşi putea ascunde sentimentele. Când nu dansam ne refugiam pe canapea sau fotoliu, stăteam întinşi relaxaţi, povesteam, vorbeam în grup. Tăcerea odată aşezată ne îndemna să fim activi într-un alt mod, sarutându-ne, Emilia mă acoperise cu trupul ei, începuse un joc din acel moment , ne străduiam amândoi să ne stăpânim bătăile inimilor ce parcă nu mai erau al noastre! Simţeam la Emilia încercarea de a săruta provocator, în scurt timp a trecut la fapte, buzele ei voluptoase urcau către ureche şi brusc coborau pe gât, continuau să alunece pe spate, m-a uimit tandreţea ei! La un moment dat sărutul ei atinge bărbia, a fost momentul când am simţit că o doresc, încep căutările mele eram prins între dorinţă şi real, un real căzut ca o ceaţă în acele clipe. Nu ştiu cât a durat, iubirea nu se măsoară în timp, iubirea este pură şi nu o poţi atinge decât trăind-o. Ce ştiu este gluma făcută în stilul meu characteristic varstei dar simtind ca nu mai am aer atunci i-am zis Emiliei că are limba strâmbă! A fost un moment destul de dificil pentru sufletul unei fete îndrăgostite ca Emilia, a reacţionat surprinzător : “a luat forma traseului oferit de tine Robert”!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Am iubit-o necondiţionat pe Emilia, altfel nu exista drumul către ea, îmi doream cu ardoare jumătatea, iubirea. Simţeam iubirea ei şi acest lucru făcea din noi un tot.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Pe tot acest drum purtam imaginea primei noastre întâlniri. Respir din ce în ce mai des, paşi îmi sunt înceţi, mă îndrept spre locul de întâlnire. Gândurile mă inunda mă simt ca în faţa unui examen, reuşesc să mă desprind din emoţii, un singur gând doar îmi mai stăpâneşte mintea: trebuie să fiu punctual să ajung la timp. Îmi controlez respiraţi încet, încet revin la confortul dorit. Era dorinţa de a te descoperi cât mai repede, înainte chiar de a face primii paşi împreună. Privesc în jurul meu şi văd o lumină la mică distanţă de mine, merg mai încet, emoţiile mă cuprind, te zăresc. Îmi mai sunt necesari câţiva paşi, atât îmi mai trebuie să ajung la tine, câteva zeci de secunde ce păreau o veşnicie.Îmi văd dorinţa împlinita. Acum au rămas doar amintiri.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ca fiinţe umane deţinem amintirile cu toţii, indiferent de opţiunea noastră dacă o dorim sau nu. Eu preţuiesc amintirile nu aş putea renunţa la ele, poate alţii ar dori să renunţe. Consider, indiferent de atitudinea noastră că ele domnesc în noi fără a ne întreba.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Revăd cu ochii minţii ipostaze din viaţă, simţindu-mă în acele momente. Sunt probe care mă duc cu gândul la anumite întâmplări, este imposibil să le uit au rămas vii, sunt ale mele nu le poate lua nimeni, în fond la ce le-ar folosii. Sunt clipe de melancolie, atunci mă regăsesc în gândurile mele, îmi aşez palmele deasupra focului amintirilor, zâmbesc, mintea îmi alunecă la ideea că ele merg cu noi în eternitate. Deschid fereastra timpului, privesc spre trecut, amintirile sunt unicul drum valid care duce spre ipostaze de odinioară. Plutesc precum nişte fantasme din timpuri, se nasc licăriri în ochii mei.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Duminicile eram chemaţi la serviciu, ampreta perioadei comuniste o regăseai în toate colţurile vieţii, la serviciu prin angajamente patriotice se lucra sub imboldul “cincinal de calitate în patru ani şi jumătate” . Se lucrau şase zile pe săptămână, îmi amintesc eforturile ce le facem lucrând practic continuu!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Obişnuiam să petrec duminicile la munte, plecăm dimineaţa către Gara de Nord, peronul era locul nostru de întâlnire, un mic grup opt zece băieţi şi fete urcam gălăgioşi în trenul ce ne ducea la Predeal.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Îmi amintesc, în una din escapadele noastre, urcam către Cabana Trei Brazi, nu am cum uita! Am decis să iau trei puieţi de brazi micuţi, erau cât palma. Intenţia mea a fost să-i plantez. Unul în locul nostru de întâlnire din Grădina Botanică în imediata vecinătate a bănci unde declarasem locul nostru, iar pe ceilalţi doi în curtea casei părinţilor mei. I-am zis Emiliei de intenţia mea, părea încântată însă nu a participat la alegerea puieţilor! Totuşi la Bucureşti s-a arătat interesată, chiar a ales brăduţul ce urma să-l plantăm în locul nostru de întâlnire! Îmi amintesc cum la ales pe cel mai simetric brăduţ, atunci am sesizat că unul din cei trei brăduţi era format din două tulpini firave. Brăduţul plantat în Grădina Botanică s-a uscat, tot atât de repede ca şi relaţia noastră. Astăzi când scriu aceste rânduri acel firav brăduţ cu două tulpini este singurul ce a rezistat peste ani. O tulpină din cele două în formă de V se uscase şi căzuse la scurt timp de la plantare, acum este drept şi falnic, cum îi stă bine unui brad la vârsta de 39 de ani.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ieşirile noastre la munte erau adevărate drumeţii. Mergeam agale peste un deal, apoi, pe o vale cu păduri şi luminişuri, în care poţi întâlni uneori bursucii în pas de seară, când ies din tufărie şi o iau la deal în căutare continuă. Muntele îl străbateam până la jumătate, ne întorceam să prindem trenul de seară către Bucuresti.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> ***</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Calc pe nisipul deşertului ce aduce mirosul trist fără gust al dunelor. Aştri se ivesc atât de reci parcă părăsiţi de lumina grăbită să cadă peste imensul nimic, întunericul.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Amintirile vin din nou, a câta oară oare? Imaginea ta însă este fără durere, amintirile nu mai dor regretul nu îşi mai împinge bocancul în piept ţintind inima. Am avut revelaţie sau drumul vieţii a fost găsit? Sunt acum un om vindecat. Atât de firească îmi pare lipsa ta!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Vântul aduce miros de asfalt stropit de ploaia trecătoare, nu mă poticnesc în smocuri de ierburi uscate, drumul se deschide larg şi duce departe.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Arunc o privire spre cerul străpuns de stelele mai mici atât de egale! Amintirea ta îmi mai trezeşte doar rictusuri ironice visând la reîntâlniri de poveste, la lungi plimbări sau ceaiuri savurate pe terase umbroase.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ce poate aduce acum amintirea ta? Doar doi pasageri ce se intersectaseră cândva atât de demult pentru un timp cât pentru două staţii de de tramvai în care s-au aşezat : duritatea ta, nepăsarea, ironia, tăcerea stingheră, singurătatea ca mai apoi trădarea. Aşteptând amândoi încheierea întâlnirii aruncând priviri pe ascuns la ceasul rămas atârnat de zidul neterminat al drumului în doi. Încercam să umplem tăcerea cu amintiri comune însă timpul se mişca greu toate acestea au uşurat despărţirea.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Perfecţiune nu există, cumva, într-un fel platonician ştiusem, ştiusem de atunci că te iubeam necondiţionat, tu însa te-ai minţit singură. Ai obţinut totul, material vorbind, mai puţin pe mine.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Compromisurile stinghereau, mă răneau ca şi spinii ciulinilor peste care calc acum, mă consolam spunând că sunt mici cedări făcute ei Emiliei rămasă într-o lume numai de ea înţeleasă.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Deşi destul de tânăr ştia ce vrea de la viaţă. Era timpul să treacă la altceva iar determinarea lui îşi spunea cuvântul. Totodată, în ciuda celor întâmplate, simţea în el acel nobil sentiment de frumos care-l însoţea, era acolo ascuns într-un ungher al sufletului l în aşteptarea timpul potrivit semănatului care va da roade.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Privesc orizontul dincolo de oază, până acolo urmez drumul presărat de lumina aştrilor, trebuie doar să continui a nu mă opri din drumul meu.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> ***</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Vara aceasta eram “legat” prin duminicile lucrătoare de serviciu, un program ce s-a prelungit până toamna târziu.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Amiezele, în cursul săptămânii mergeam la biblioteca în aer liber din Cişmigiu, în puţinele zile când aveam timp. Acolo se adunau studenţii , sprăhuiţi pe iarbă, cursuri şi cărţi abandonate în jur, era o atmosferă ce te făcea să uiţi de cotidian, de comunism.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Clara ajungea după oară 18:00, în pardesiu elegant, nu îşi permitea întinsul pe iarbă, îmi spunea că pe viitor va veni în ţinută sport!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> - Îţi aminteşti, cum te aşezai la masă şi începeai a citi, nimic din jur nu-ţi atrăgea atenţia, tipul acela ce a trebuit să treacă prin faţa ta de multe ori înainte să-ţi ridici privirea?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Prima noastră întâlnire la tine acasă seara când m-ai invitat , am adus cu mine cursurile ce cu greu le găseam. Am mers împreună să le multiplicăm, câteva pagini erau pătate de unt. Ştiam, desigur, cum m-aş fi putut îndoi că o să mă judeci greşit, aşa îl primisem, cu ceva efort. Eu continuam să motivez acele pete de unt, tu zâmbeai şi mă aprobai din priviri.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Umezeala lăsată după o zi ploioasă aburiseră toate geamurile, vântul lovea ca un pendul în geamuri, iar noi vorbeam despre vise, despre noi. Vedeam cum ţi se luminează privirea, bucuroasă că şi în mine, e ceva atât de fundamental şi noi simţeam acest aspect.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Spre dimineaţă priveam împreună răsăritul de soare din patul tău, eram noi doi într-o singură formă aşezaţi pe cearşaful imaculat. Îmi amintesc cum ne luăm rămas bun cu acele îmbrăţişări chiar înaintea răsăritului.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> De-atunci îmi amintesc ne-am văzut zi de zi. Dimineţile la cursuri erau prozaice mâncăm cornuri în timp ce studiam. Răsfoiam setoşi cursurile, mereu gata să intervenim la o noţiune de absurditate.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Nopţile începusem să le păstrăm pentru noi, revelaţii şi misticism, suspendaţi pe pervazul vieţii, fumam dintr-o singură ţigare uneori.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> În vara aceea a plouat necontenit, până când Dâmboviţa s-a învolburat în matcă şi în cele din urmă a inundat voios străzile şi bulevardele capitalei. Ne-am trezit bucuroşi ca într-o dimineaţă obişnuită şi ce vedem?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Se apropiase marea de capitală, iar în drum spre Universitate erau bărci sprintene ce alunecau în toate direcţiile. Cu hainele scăldate de ploaie, înghesuiţi sub umbrelă cu ţigările ude, devenisem parcă exploratori ai oraşului scufundat. Trecători cu cizme de cauciuc, uluiţi, ne împingeau din toate părţile, aşa ajungeam tot mai aproape de Universitate.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Mâna ta a alunecat în a mea, apoi mi-a atins gâtul, părul, urechea, eram uzi, am continuat să plutim, în drumul nostru către centru oraşului.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Mi-a prins mâna surprinzător de rapid, trăgându-mă către forme, sâni conturaţi, o unduire pe care trupul meu deja o urmează. Clara mă priveşte direct, şoptindu-mi printre săruturi:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> - Robert ochii tăi căprui ca seninul acum sunt verzi!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Spera Clara în a pune stăpânire pe emoţii, pasiuni sentimente, aşa îmi suna precizarea ei? De la o vreme, încercând să-mi domolesc avântul şi ghicind că încrâncenarea mea o distrează, îi zâmbeam, lăsând a se vedea toţi dinţii, urmărindu-i cu aviditate formele, singurele care-i trădau neliniştea, extazul, tulburarea.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> O iubeam în acele momente mai mult ca oricând, sau atunci aşa simţeam, fundamental, că o iubesc, simţeam până-n podul palmelor când mă ţintuia cu ochii ei mari şi negrii care deja ştiau totul despre mine. Clara îmi amintea: te cunosc mai bine decât tu te ştii, chiar dinainte de-a mă cunoaşte eu însumi.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Ploaia nu încetează, respir greoi, umiditate. fereastra trebuie să rămână deschisă, îmi place când flutură perdeaua cum se zbate şi poţi zări un petic de cer.Îmi amintesc: mi-a zis că am ochii verzi şi eu am început să visez, să visez la noi doi peste ani, ca şi când nici n-aş fi respirat până atunci.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Tunete, bătăile inimii, mă gândesc la Clara, la manile ei ude care mi-au trasat drumul direct urmăreau forme ca şi palmele mele.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Era destul de cald în aulă, transpirasem, asistenta depunea eforturi vizibile să reziste, cu al său uriaş posterior în forma dunelor de nisip care făceau să tremure podeaua când trece pe lângă mine! Aşa forme în dimensiunea lor nu mai văzusem! Clara din zâmbet bufneşte în râs. </span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Robert eşti răutăcios!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Ochii mei au atras-o pe Clara şi zâmbetul. Mă privea continuu până n-am putut să mai respir.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> - Clara eşti o forţă te iubesc!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> - Robert te iubesc spune-mi ceva te rog!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> - Clara te iubesc, mi s-a făcut sete.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> - Robert ce figură eşti!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> Înserează odată cu terminarea cursurilor, părăsim aula…</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">O nouă săptămână, dimineaţa are culoarea aurie, întregul cartier se scutură de urmele nopţii. O toamnă exagerat de lungă până şi trandafirii refuză să-şi piardă petalele. Un sfârşit de Noiembrie îmbrăcat în plaja culorilor copacilor, domina verdele, ruginiul parcă la concurenţă cu roşul impun un ton anume, culorile calde, galbenul şi auriul prin nuanţe multiple se adăuga acestei frumuseţi ale toamnei. O dimineaţă ce poate cu uşurinţă să aducă zâmbetul chiar şi pe chipul bărbatului îndrăgostit ce tocmai îşi aşază gândurile între vis şi realitate. Imaginea iubitei în vis îmbrăcată în rochie vaporoasă în acel dans ce părea atât de scurt, zâmbeşte, în acele clipe când Clara lipită strâns de el îl domina.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">-Robert! Deşteptarea, se aude vocea uşor impunătoare a mamei sale.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Eu mama m-am săturat de treabă şi tu încă nu te-ai trezit! Îţi mai arde şi de zâmbit!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> - Eu am programare la medic, vezi că ţi-am lăsat pregătit mama, să mănânci, să nu pleci nemâncat, munceşti şi înveţi, să nu îţi îmbolnăveşti stomacul cum mănânci tu numai nimicuri! Continua să îi vorbească în timp ce îşi îmbrăca pardesiul. Iese uşor pe uşă şi se îndrepta în paşi mărunţi dar siguri către poarta, o descuie cu îndemânare, de câte ori o fi făcut acest lucru? Mai aruncă o privire către casă şi iese din curte netezindu-şi din mers, baticul ce probabil nu vrea să stea aşa cum îşi dorea! În urma mamei rămâne o urmă de siguranţă. O femeie puternică ce îţi asigură protecţie. Îmi amintesc din copilărie când mergeam la doctor, mă simţeam în siguranţă.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Instinctiv, căuta pachetul de ţigări, prinde coada ibricului de cafea cu un gest rapid îl ţine câteva momente sub jetul de apă îl aşează pe aragaz şi începe să citească un curs pe care trebuia să-l stăpânească.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Termină şi ultima gură de cafea stinge ţigara, încercă să-şi aducă aminte de visul ce i-a adus zâmbetul pe faţă, imaginii rămase întipărite adânc în minte… trupul cu formele Clarei, îmbrăţişarea atât de delicată.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Se achită conştiincios de sarcina mamei, servind micul dejun.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Trecuse trei luni de când Robert şi Clara erau îndrăgostiţi, se iubeau, o iubire ce îi aşeza în acel spaţiu al sufletelor pereche. Fiecare întâlnire a lor avea ceva inedit, Robert descoperă de fiecare dată ceva nou la Clara. Calmul lui Robert era dominat de cursivitatea şi siguranţa Clarei în comunicare. Robert încearcă drumul către vis: un pas, un zbor şi apoi infinitul atins în doi.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">A meditat o secundă, s-a uitat la ceas, era timpul să plece la serviciu, razele soarelui străluceau în căderea lor peste auriul gutuilor din grădină.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> ***</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Cinci ani mai târziu</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Tresare ca de fiecare dată când în liniștea spațiului, în care adeseori îl numește "locul meu”, este întreruptă, acum de telefonul ce sună ...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Alo!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Servus, sunt Clara fostă colegă de facultate, îți amintești Robert?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Ce surpriză sunt cinci ani, vine rapid răspunsul lui Robert ca o undă de reproș urmat de o tăcere, timp îndeajuns să ducă paharul cu șampanie spre gură înghiţând sec.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Robert, cândva te interesa ființa mea...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Nu am negat aceasta, admiram discret la tine joaca buzelor, în momentele tale de relaxare, buzele luau forme țuguiate, culoarea lor naturală cu nuanțe de carmin.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Eram urmărită din umbră...fără alte forme de a mă apela!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Da, îndrăznesc să te apelez acum, te invit să cinăm în această seară împreună, tu alege locul.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Mă surprinzi! vine rapid răspunsul Clarei.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Tu m-ai surprins prin acest telefon, a cărui scop nu l-am aflat.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Robert, la ora 18:00 la Ateneu, referitor la scop vom discuta atunci, ce zici?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ușor surprins plăcut Robert răspunde grăbit .</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Da Clara, ne vedem la Ateneu, ora 18:00 mulțumesc .</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Bine Robert, servus.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Tonul prelung al telefonului se instalează odată cu sfârşitul convorbirii...Robert continuă să rămână un timp cu degetele încleștate pe receptor timp suficient de lung imaginâdu-și că strânge brațul Clarei...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Între tine și mine este o lume întreagă de străbătut... murmură Robert trăgând adânc din țigară, în același timp se îndreptă către fereastră.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Iată-l acum la vârsta adultă, pentru întâia dată zâmbind obstacolelor vieții. A fost o perioadă grea în ultimii trei ani. Compania unde lucra cu greu era ținută pe linia de plutire, dar a răzbit a rămas pentru a se convinge că valoarea unui om constă în felul în care știe să iasă dintr-o situație critică, prin felul de a reacționa.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Pentru Robert este extrem de important să știe ce dorește de la viaţă, să știe ce fel de om este în prezent, văzându-și propriile neajunsuri. Nu întotdeauna a putut schimba circumstanțele create însă abilitatea lui de a privi pozitiv lucrurile îi dădea acea încredere în forțele proprii. Din orice situație vedea o morală, pentru ca pe viitor să poată lua o poziție corectă, a acționa în direcții bine definite. Important pentru Robert este comportamentul în fața altor oameni și ceea ce face atunci când nimeni nu îl vede.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Cu priviri scurte și întoarceri rapide ale capului trece în revistă întreaga încăpere cu tot ce-i aparține, privește la ceas realizând că mai sunt două ore și va fi "face to face" cu Clara.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">În ultimii ani cu toate că Robert dedicase în procente mari timpul profesiei el stătea departe de singurătate. Așa îi plăcea să spună la șuetele cu puținii prieteni ce i-au rămas alături: devenim goi în interiorul nostru, atunci când cădem pradă singurătății, nu acceptați singurătatea. Singurătatea, ca toate relele, nu trebuie acceptată, ea te transforma încet, încet în nimic.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Era bine dispus de fiecare dată gândea pozitiv, avea el o expresie, ca practică, ce o prezenta când avea prilejul s-o facă, Robert spunea: știți acel dans numit twist ? A dat naștere unui fenomen interesant gândesc... pentru întâia oară în istorie, hainele au început așa...a se uza întâi pe dinăuntru. Singurătatea ca un twist uzează întâi pe dinăuntru, practic ea, singurătatea nu există, noi o acceptăm, noi o găzduim.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Personalitate lui puternică nu dădea nicio șansă negativismului.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Despre dragoste, despre femei nutrea sentimente nobile, Robert știa că iubirea este viață, acel ceva care ne face cu adevărat unici.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Femeia în viziunea lui este creație divină, ea însăși creatoare și dătătoare de viață, inspiră respect, prețuire, dăruire și iubire. Imaginați-vă numai câteva secunde, cum ar arăta acest pământ în lipsa femeii!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Bărbați, niciodată nu puteți cere de la femeii, atât cât ele pot oferii… erau spusele lui în cercurile de prieteni.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">În drumul către Ateneu Robert se oprește în fața unei florării, fără a sta prea mult pe gânduri desprinde un trandafir, din mulțimea lor, de culoare vișinei, plătește în grabă cu pași siguri străbate în câteva clipe drumul până la locul de întâlnire cu Clara, scurtând cu ochii distanța caută în adâncime printre mulțimea străzii silueta Clarei. Se uită întrebător la ceas realizând că mai sunt două minute până la ora18:00.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Dar, dincolo de forma corpului în mintea lui Robert se află armonia sufletului, frumusețea de neconfundat a caracterului ce influențează până și armonia gesturilor comune. Așa o vedea el pe Clara, o persoană cuminte, împăcată în sinea ei, liniștită, zâmbitoare care emană o stare plăcută ce îi va cuprinde cu usurință pe cei din jur ei.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Frumusețea interioară este cea care determină frumusețea ființei umane își repetă în gând Robert.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Este deschis comunicării, comunicarea drumul sigur către cunoaștere, noncomunicarea, tăcerea, lipsa manifestărilor pot fi interpretate. Lor li se conferă întotdeauna un sens. Uneori ele chiar au semnificații precise, tot acest arsenal îl stăpânește Robert.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Servus, Robert, se aude glasul Carlei, la care Robert se întoarce puțin surprins destul de prudent, încât distanța dintre el și Clara să nu dispară definitiv! O strângere de mână, emoționat fiind a avut totuși timp să gândească la acea strângere a receptorului...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Este pentru tine!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Te rog să primești acest trandafir, dăruindu-l Clarei în timp ce deja câțiva pași se consumase împreună, erau primii lor pași în doi...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Ești un drăguț Robert, ai rămas același romantic realist!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Ești tu o drăguță, chiar nu te-ai schimbat, spune Robert cu privirea țintă în ochii Clarei lovindu-și privirea de ochii ei mari și negrii care îl dominau deja, nu mai avea noțiunea timpului, însă a avut tăria să coboare privirea pe rochia Clarei decoltată, ușor vaporoasă de o culoare parcă ruptă din petalele trandafirului ce tocmai i-l dăruise.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Tu, Robert cu ce te ocupi? întrebă Clara, fixându-l cu privirea.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Am terminat informatica ca și tine, după cum știi...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Cunosc însă acum ce profesezi?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Manager la un Trust Canadian Român.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Tu, Clara?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Eu predau la un liceu din București nu știu ce speranțe, perspective de viitor voi mai avea...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Eu zic să crezi, să speri, o încurajază Robert cu o voce ușor impunătoare.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Tu erai bună prietenă cu Andrei Mocanu?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Eu așa îmi amintesc... îmi place să cred că am rămas prieteni, nu mai știu nimic de el de la absolvirea facultății.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- S-a căsătorit imediat la absolvirea facultății. L-am întâlnit zilele trecute, să nu-l mai recunosc... Robert încercând să renunțe la acest subiect încheie brusc.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Spune-mi te rog Robert, de ce te-ai întrerupt? întreabă Clara.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Mi-a zis că a fost părăsit de soție, tot ea a înaintat divorțul, era distrus de băutură, droguri... nu se poate discuta cu el, nu acceptă ajutor, am insistat a devenit violent verbal, foarte repede și fizic...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">-Te-a lovit? întreabă Clara așezându-se în fața lui și astfel oprindu-se amândoi.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Nu pot spune asta, nu m-a lovit ...a tras de mine într-un fel în văzul lumii...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert prinde mâna Clarei și o anunță cu o ușoară timiditate:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Am ajuns, ce zici intrăm aici?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Da! vine răspunsul neîntârziat al Clarei.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert intră în holul impunător al localului, mâna Clarei pe care o ținea strânsă, era lipită de el fără a seziza. Clara îl urmă în sinea ei necondiționat însă se simțea protejată, în siguranță pentru întâia oară.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Clara fumezi? întreabă Robert în timp ce așeaza pachetul de țigări și bricheta pe masă.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Da Robert, fumez, la o cafea, ocazional și de fiecare dată când mă simt bine!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Un rotocol de fum, priviri, ochii Clarei țintea precis ochii lui Robert alt rotocol de fum, gânduri, priviri...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Clara! La telefon întrebam de scop...poți să îmi spui?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Clara zâmbește stinge cu rapiditate țigara în scrumieră își freacă ușor mâinile, se asigură că e curată și discret scoate din poșetă o hârtie împăturită de mărimea unei cărți de vizită...o întinde către Robert însă brusc la jumătatea drumului retrage mâna...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Știi ce este această hârtie? Uite te ajut, îți dau un indiciu?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Tăcere, Robert aproape că nu reușise să-și retragă mână din acel drum către hârtia împăturită și dacă nu a făcut-o pastrează vadit incomod poziția și se adresează Clarei:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- O vreau și am să rămân așa până mi-o dai...nu pot să știu ce ai tu acolo!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Clara, ajută-mă să aflu, vreau indiciu te rog!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Dialog... rostește Clara, face o pauză îl privește în ochi pe Robert, acesta își mușcă buza de sus însă nu suficient de discret încât Clara să nu observe...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- ...imaginar rostește Robert, retrăgându-și mâna pe care o duce către bărbie, respiră adânc și rămâne cu privirea îndreptată către Clara.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Clara îi întinde hârtia așa împăturită. Robert prinde odată cu hârtia și mâna Clarei pe care o lipește de buzele sale și o sărută continuu. Clara trece mână cealaltă prin părul lui Robert într-o fracțiune de secundă rugându-l pe Robert să citească în șoaptă:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Hai, Robert, citește, vocea ta dă viață acestui Dialog imaginar...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert desface hârtia ce i-a forma unei coli A4, privește direct decolteul rochiei Clarei urcă privirea către buzele ei stă pentru o fracțiune de secundă și coboară privirea pe hârtie:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Clara! aici scrie: Dialog imaginar!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- O my God!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Cunosc răspunde Clara, te rog Robert...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert începe în șoaptă a citii</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(ROBERT) unde cauți tu, nimeni nu îți poate auzi vocea sufletului căci vocea lumii e mult mai puternică. Fiecare om are locul lui în lume și sufletul tău, e doar unul între alte miliarde. Vocea sufletului e în fiecare om și este instinctul. Tot ce trebuie să faci este să îți asculți instinctul... Nu vei putea auzi vocea sufletului pentru că lumea e sufletul tău și tu ești sufletul lumii... Fiecare om e lumea și lumea e în el.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">"...căci Dumnezeu a pus în inimile oamenilor Eternitatea fără ca ei să o înțeleagă..."</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(CLARA) Vechile mele învățături, abia acum prindeau contur, deveneau pline de sens în fața acestor cuvinte ce le găseam atât de adevărate. Fiecare viață are un sens, fiecare viață e o căutare și în același timp un antrenament. Cauți de fiecare data o nouă limită, o nouă valoare a existenței. Fiecare clipă în viață, te aduce într-un punct în care trebuie să îți asculți instinctul!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(ROBERT) Ai dreptate, ascultă-l și cu fiecare clipă trăită din viață vei fi mai aproape de spiritul lumii, de o conștiință transcedentală a eternității, de Creatorul lumii...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(CLARA) De când am ajuns în "dilemă" îmi ascult instinctul, vocea mă îndemna, dar eu o căutam prea mult, de aceea nu am auzit-o. Ce paradox, ciudat! De la începutul vieții îmi spunea același lucru. Au fost semne, au fost gânduri, dar eu nu le dădeam ascultare.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(ROBERT) Ehee!!! Destinul...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(CLARA) Nimic nu mă mulțumise în viață, căci până acum am simțit și am trăit totul, în alte vieți, dar ceva lipsea și ceva acela mă chemă, acum îl auzeam, este Destinul.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(ROBERT) Cărări în drumul vieții sunt multe de ales, încearcă-le cu mintea, cu suflet le urmezi, un pas și încă unul și nu te mai opri, continuă și speră să ai ce țe-ai dorit.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(CLARA) Ascult de șoapta ta, dar și mă tem căci din eternitate îi calea cea mai lungă dar eu aștept și încă sper, se vede ca o umbră...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(ROBERT) Îndepărtează-ți ceața din priviri, alegerea-i făcută, nu e străin nu fi străină, este al tău, este o rugă.Vocea mea în strigătul către lume, va tresări fiecare frunză, o simplă întoarcere de privire nu te va ajuta ascultă sufletul și poartă-l într-acolo de unde vine "strigarea". Instinctul te va ajuta, curiozitatea te va îndemna în a continua căutarea, căci tu știi ceea ce îți dorești și îți lipsește în viață.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(CLARA) Privește dacă vrei să vezi, ascultă dacă vrei s-auzi. Eternitatea din inimă ta îți va arata drumul. Nu-i așa Robert, fiecare avem eternitatea la picioarele noastre?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(ROBERT) Clara îmi place cum gândești, desigur eternitatea ne aparține vei fi înțeleasă, în drumul tău deschide-ți inima în timp...valori umane încă sunt, sunt semeni ca și tine care în instinct, dorințe și în șoapte se tot apropie știi cum? Chiar un cuvânt, când totul tu privești și vânt și frunză și chiar umbră, se poate adesea să te pierzi, cu pași grăbiți pe drum mergând te va-nsoți din urmă.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ai întrebat tăcerea, de ce nu te ajută? Să spună ea acuma...de ce rămâne mută? Pe cine ai cu tine la sfatul cu tăcerea, e sufletul și gândul e roua dimineții și undeva acolo... este și mângâierea?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(CLARA) De vreau să-i spun tăcerii căci eu gândesc ...nu pot, șoptesc către o rază, apoi mă-ndepărtez...mai stau puțin șoptesc din nou se aude un ecou...mă-ntorc.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(ROBERT) Ecou venit de unde, la ce îți folosește? ce faci, la ce aștepți, ce speri în el...? Este doar vocea ta. Continuă și speră cu inima deschisă, nu e nevoie de ecou...atunci când tu ce cauți, este blând, senin este dorință.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(CLARA)Da, voi urma ce gândul îmi dictează, te-am întrebat pe tine, cunosc drumul în viață...nu-mi place nepăsarea și vorbărie multă, acum eu voi pleca și sper să-l ajung din urmă...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert împăturește hârtia și o înapoiază Clarei, aceasta prinde mâna lui Robert asezând-o ușor pe obraz rămân așa prinși în lanțul gândurilor...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> </span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Șapte luni mai târziu</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Sufletele lor s-au unit în suflete pereche.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Într-o dimineață la cafea Clara îl provoacă la dialog pe Robert:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Dragule, se pare că a dat "norocul" peste tine...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert surprins cu țigara în colţul gurii răspunse:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Peste noi, iubire! cu siguranță ai alergat după perfecțiune. Dacă îți imaginezi că este vorba de iubire ...în timp scurt vei trăii dezamăgirea. În iubire nu are ce caută perfecțiunea, în iubire domină libertatea, acel grad de libertate care aduce și pastreză încrederea.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Robert nu fi răutăcios...dau perfecțiunea și păstrăm iubirea!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Sufletele noastre pereche în eternitate vor lua cu ele ceea ce am fost, ceea ce suntem, ceea ce vom fi.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Clara se așeză pe genunchii lui Robert, cuprins în cercul brațelor ei își lipește capul ușor de sânii provocatori, rămân un tot în iubire...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Iubire, vorbește-mi despre noi...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert o sărută, șoptindu-i: îmi imaginez un templu al zilelor noastre, în care nu zeul să fie semnificantul ci niște personaje metaforice: generozitatea și dăruirea, dragostea și loialitatea, respectul și adevărul...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ar trebuii că omenirea să le ridice - dacă nu temple, atunci - simboluri satuare; nu să li se închine dar să li se aplece cu credință adâncă. Cu siguranță lumea ar căpăta o altă calitate...găzduind iubirea pură în eternitate. Astăzi , semenii noștri - mâhniți de neîncredere sunt reticenți în fața adevărului, a iubirii autentice...ființă telurică și caldă, prin minte inimă și trup ador imensa necesitate a iubirii pure.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Aprobi? Buzele Clarei cuprind cu voluptate buzele lui Robert într-un acord total.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Nu pot a te combate, iubire, la șoapte se răspunde cu șoapte, acum pricep, de ce, cum și în ce fel sunt eu iubită de tine! În interiorul nostru se dă o luptă între rațiune și sentimente... este o problemă de care oamenii se lovesc și s-au lovit dintotdeauna și se pare că răspunsul este echilibru.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">O problemă reală după părerea mea este: fiecare luptă de acest gen, în fiecare caz, pentru fiecare persoană, are particularitățile ei.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Particularități coordonate ce sunt mereu în schimbare; din această cauza va fi totdeauna dificil ca omul să analizeze nu numai dacă ceea ce simte este în avantajul sau și al celor din jurul sau, ci și veridicitatea acelor sentimente.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Robert tu știi... îmi imaginez o rază albă de lumina, acel fascicol luminos ce este "dirijat" să "pătrundă" prin sticla unei prisme. Este o "experiență unică" din viață ei de rază.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Imaginează-ți iubirea mea un suflet ce ar putea simți, câtă durerea? El îndurând acestă frângere. Oare știe de ce trebuie să se sacrifice, știe doar aș...că trebuie să o facă? Dar măcar înțelege care este finalitatea și scopul sacrificiului său?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Tu, iubirea mea, ce crezi? Întâlnind atâta durere și chin, și chiar renunțare... Întocmai ca o rază, pătrunde, străpunge suprafața atât de dură a sticlei. Este convinsă, știe că este singura care o poate face. Cu siguranță nu se teme de ceea ce o așteaptă... rămâne demnă, trecând "dincolo" se va frânge. Momentul ea îl decide, a hotărât: trebuie, acum trec "dincolo"! Ce e aceasta, ce s-a întâmplat, sunt tot eu? Este într-adevăr surprinzător, înfrângându-și teama, "raza" a devenit "mamă"! Se regăsește în cele șapte "culori" fiecare unică, în felul său colorat de a fi, sufletul rămâne nemuritor!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert prinde mijlocul Clarei încercând să unească degetele cerc, o sărută ...rămân așa câteva clipe, apoi mâinile încep acele căutări, drumul formelor, unda trupurilor.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Clara ce ai zis tu acum mă face a fi fericit și în același timp trist...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Vezi tu Clara ? prin trecerea noastră precum și raza, "dincolo" acest aspect mă întristează...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Iubire, sufletele noastre pereche vor merge așa în eternitate și tu și eu știm că sufletul este nemuritor!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> </span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Douăzeci de ani mai târziu</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">O zi de august obişnuită, după terminarea programului de lucru Robert trece pentru câteva minute prin sala de lectură a bibliotecii instituţiei. A scris, vreme de 30 de minute în agenda lui, reciteşte, pentru o clipă ridică privirea şi grăbit salută:</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Servus Ana! Ana bibliotecara se îndrepta către masa lui Robert ţinând strâns la piept câteva cărţi.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Bună Robert, sunt noutăţile solicitate.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Ce noutăţi aţi mai primit Ana? întrebă Robert ridicându-se, în acelaşi timp, discret închide agenda şi prinde cărţile pe care Ana parcă nu ştia ce să facă cu ele.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Numai acestea sunt din domeniu tău Robert, îl anunţă Ana întorcându-se scurt şi destul de sigură pe tocurile sale ce nu păreau atât de confortabile.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert aşeză cărţile pe masă, mai aruncă o privire în agendă îşi spune în gând: trebuie, trebuie să fie bine, reacţia Clarei va fi pozitivă. Se ridică grăbit, împinge cu o mişcare sigură scaunul sub masă zâmbeşte Anei părăsind sala de lectură a bibliotecii.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Sărut mâinile iubire, ai sosit de mult?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- În urmă cu 30 de minute iubire! Veni prompt răspunsul Clarei urmat de un sărut şi o îmbrăţişare.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Am tot gândit, apoi, dacă să-ţi spun sau nu cum văd eu lucrurile. De ce am ezitat? Pentru că s-ar putea să înţelegi greşit ceea ce îţi voi spune, sau s-ar putea să înţelegi şi, totuşi, să nu-ţi placă ce vei auzii. Am ales totuşi s-o fac, cu toate riscurile posibile, în speranţa că ceea ce-ţi voi spune ne va da de gândit şi ne va face să ne punem atâtea întrebări, să ridicăm probleme care, pe urmă, să ne ridice ele pe noi din punctul în care suntem acum. De ce ar fi nevoie să părăsim locul în care ne aflăm acum? Poate, totuşi, nu e nevoie.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Robert despre ce vorbeşti tu dragule? intervine Clara întrerupându-l</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Iubire dă-mi răgaz să te introduc în temă.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Clara, iubire! dacă noi suntem mulţumiţi unde ne aflăm atunci, într-adevăr, avem de analizat profund. În fond nu ne cere, aşadar, nimeni să ne schimbăm, ne cere doar să fim de acord cu funcţia oferită Clara.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Clara! Doi ani la specializare management în USA cu posibilitatea prelungirii, asigurare cazare pentru familie…</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Robert, felicitări! Însă sunt atâtea aspecte pe care desigur le vom discuta.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Copiii Robert!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Totul trebuie analizat, cum bine ai precizat copiii, Alin este în ultimul an la liceu peste o lună închei anul şi va lua bacalaureatul pentru el nu ar fi probleme. Andra însă este în anul doi la Ştiinţe Juridice nu ştiu ce vom decide!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> </span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Trei luni mai târziu</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Clara te rog iubire aşază în bagaje şi cartea de pe birou, "Geometria secretă a picturii".</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Îi mai despărţeau câteva zile până la zborul peste “baltă” cum îi place lui Robert să spună oceanului, zburau către USA.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Toţi trei erau implicaţi în pregătiri Clara, ajutată de Alin mult mai liber după terminarea examenului de bacalaureat pe care l-a trecut cu succes.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert petrecea mai mult timp cu Andra care în urma “consiliului” de familie a hotărât să rămână în România să termine studiile.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> </span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Şapte ani mai târziu</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Linişte apăsătoare.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Deodată un scârţâit de uşă rupe liniştea, lăsând o undă fină de aer rece să pătrundă în camera plină de amintiri.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Paşii presau uşor podeaua, încercând s-o îmbrăţişeze temători însă cunoscători ai drumului. Se simţea siguranţa corpului prin mişcări sincronizate adaptate locului. Robert împinse în uşa ce tot timpul era întredeschisă astfel făcu puţină lumină în camera imensă ce urma să se deschidă în faţă. Pardesiul lung, întunecă, umbri greoi luciul podelei, curgând în valuri negricioase umbra siluetei sale. Respira sacadat, lăsând un ecou ce se distingea în note, semăna cu o o armonie pe contrapunct.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Uite, grăi Robert! Am ajuns din nou, poate... pentru o ultimă dată...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Linişte.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert era singur în cameră, dormitorul lui şi al Clarei. Singur în casă. Singur în întreaga viaţă. Pe o rază de cel puţin o galaxie pentru el nu era suflet de om, nu numai în clipele când intră în camera lor.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Începe ploaia.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Robert respiră continuu, în aceeaşi cadenţă, privind nostalgic, ca şi când acolo se găsea un vechi prieten, o veche iubire, un suflet pereche. Picăturile de ploaia loveau în rafale ferestrele tăcute şi ele. Mâna dreaptă prinde puternic mânerul scaunului, ochii îi trăda gândirea, în el se desfăşurau veşnicii de cer, glasuri şi rugi, geamăt şi acel atâta dor.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Tăcere, ecouri.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">- Doamne! Zise Robert şi lăsă capul pe spătarul scaunului. Părea aproape ascuns în gândurile sale. Însă ochii puţin deschişi se mişcau spasmodic din colţ în colţ, încercând să evadeze. Robert atinge cu palma ştergând pe rând arcada şi tâmpla, încercând parcă să trezească E-ul. Se ridică, speriat. Privi mâinile, cercetând urme, verificând dacă le mai are şi-s la fel cum le-a lăsat înainte să urmărească formele Clarei în camera lor.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">De fiecare dată doare gândi … n-o să mai doară de-acum… completă de undeva o voce fantomatică. Robert se întoarse, apucă braţul scaunului şi se ridică, rămâne rezemat de scaun o vreme.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Linişte.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Niciodată nu era nimeni în această cameră … acum tăcere, linişte, ecouri.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Din spate Robert simţi o gheară puternică străpungându-i corpul, carnea, aţoasă, iar oasele păreau că plesneau ca un lemn despicat de un trăsnet.O căldură plăcută îl învălui corpul, abia izbuti să mai tragă un strop de aer, apoi, umplându-şi cu sete plămânii. Îşi desfăcu nodul de cravată şi se aşeză pe scaun. Cristalinul lucea pofticios, absorbind şi ultima fărâmă din imaginea Clarei, lăsând chipului aspectul flămând. Încerca să se agaţe de realitate, de imaginea pe care încă o vedea vie, înainte să plece. Se chinuia să apuce cât mai mult, simţindu-şi tâmplele fierte de agonia în care cădea, ca într-un hău gol. Orbita goală se casca grotesc către acelaşi punct unde i se împotmoli şi ochii. Pleoapele îi semănau cu nişte buze muscate, roşii, învineţite .</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Trecuse o noapte de la pierderea Clarei... lui Robert îi părea o veşnicie.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Prezentul meu doarme. Mă văd ca un rătăcit care nu ştie unde se află şi încotro să se îndrepte. Este o stare pe care o asemăn cu descumpănirea. În faţa acestei tragedii mă simt ca o pată de culoare pierdută în infinit. Mă întreb din nou, a câta oară de ce atâta durere în linii adusă de săgeţi în sufletul ce plânge cu lacrimi de dor ? O inimă ce trebuie să reziste la prezent şi viitor, la tăcere şi la ne întoarcere.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Voi fi îndeajuns de puternic încât să rezist în drumul vieţii?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Privesc seninul cerului albastru, îţi caut chipul, mi-l doresc să zboare în alergarea lui către mine, braţelor mele le este dor de formele tale. Iubirea noastră pură s-a acoperit de dor, lacrimi, vis şi durere...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> - Atâta dor! Murmură Robert, se ridică părăsind camera în care nu va mai putea intra.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Aşezat cu tâmpla sprijinită de tocul ferestrei Robert priveşte cum încet stropii de ploaie îşi căutau drumul şi săpau precum lacrima în sufletul lui. Picaturile de ploaie alunecau lin, simţea cum se uneau în colţul buzelor într-un zâmbet amar. Deschide fereastra, vântul îi mângâie fruntea, dezvăluind cute de nori zdrenţuiţi, atinge în trecerea lui părul din care smulge parfumul trecutului. Primeşte sărutul vântului în colţul gurii, fără să fie surprins, acel loc unde lacrima sau stropul de ploaie a poposit. Tresare puţin speriat, în oglinda gândului încearcă să privească amprenta îndrăzneaţă, a înţeles fără cuvinte începutul şi sfârşitul de gând, în trăiri, în amintiri şi în visul cu ochii deschişi. Chipul Clarei tandru îl caută în adâncul nopţii. Privirea lui rătăceşte prin pădurile toamnei în care frunzele formau cărări de amintiri. Acolo în fereastră îşi stingea setea fierbinte în vârtejurile florilor de cireş, pe urme de paşi în alb şi roz pe o marea cu valuri verzi. Din nisipul plajelor pustii prinde în palmă cristale de nisip şi scoici sfărâmate, apropie urechea să mai asculte încă o dată şoapte de îndrăgostiţi.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Îşi simţea fiinţa cu tălpile lipite de pământ şi fruntea sprijinită de cer. Privea cu încredere în viitor nutrind că îngerii vor aprinde candelabrele de lumina sfântă.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Trebuie să merg in România murmură Robert, trebuie...</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> ***</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ceasul din hol bătu liniştit miezul nopţii, undeva într-un apartament la parterul unui bloc dintr-un cartier bucureştean, Robert inca mai soarbe din cafeaua rece fumand ţigară dupa ţigară.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">În zare întunericul încerca să ascundă o lumină roşiatic gălbuie, se mai zbat fărâme de lumină articulate în ploaia fină ce acoperea cartierul. O linişte ce cuprinde totul, ca o mantie neagră, pufoasă şi adâncă. Din când în când se auzea cadenţa paşilor apăsaţi pe asfaltul ud al trotuarului ce trece impunător prin faţa ferestrei, paşi armonizaţi de uşorul suflu al respiraţiei celor grăbiţi prin ploaie să ajungă acasă.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Urmează o tăcere, liniştea cuprinde parcă şi cerul, ploaia fină, ce parcă se temea să cadă, mângâind uşor lumea, pomii goi, casele posace de peste drum şi străzile pustii.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Continui să privesc prin geamuri cu urme de stropi nicio vietate totul doarme. Lumina stradală marca stâlp cu stâlp, singura lumină ce se putea zări, ea şi strania gaură neagră ascunsă în imensitatea cerului. Liniştea era dureros de apăsătoare, de parcă ar fi fost acolo încă de la facerea lumii. Oare, asta-i liniştea de atunci când nu era nimic în nimicul de univers unde suntem acum noi? Tăcere, cine să-mi răspundă ?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Este mult trecut de miezul nopţi şi Clara nu a venit, cu ani în urmă venea cu plăcere să ne iubim, ca mai spre dimineaţă să privească zorile prin fereastra din sufragerie. Nu se aude zgomot, nu voce de om, nici gând… nici măcar eu. Este rece chiar frig, frigul ascuţit mă opreşte să caut răspuns ploaia fină ce tocmai a încetat îmi înfundă poarta către somnul viu. Privesc, ridicând cu greu ochii de pe locul unde obişnuiam mai demult să facem dragoste eu şi Clara, să facem cărare din hainele aruncate intro grabă necontrolată dominaţi de trăiri intense. Privesc prin geam felinarul îmi arată unde-i stâlpul, şi, ştiu că undeva pe acolo trebuie să cotească la dreapta, acolo dispărea corpul Clarei ca înghiţit de colţul străzii. Nu mai fusesem pe străzile acestea, de atunci sunt 35 de ani de când eram student, acum par uitate de lume.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Vreme lungă de-atunci...şi totuşi timpul a murit înainte s-ajung să revăd locuri pe care nu ai cum să le uiţi.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Se aude un şuierat, vântul vuieşte încet, aşa cum a vuit întotdeauna la răscrucea aceasta, când era singurul martor al nopţilor noastre de dragoste, atunci, parcă rostea o rugăciune într-o limbă demult uitată, încercam eu şi Clara în joacă să desluşim, martoră a unduirilor noastre. Mă opresc. Ascult. E aceeaşi voce, e acelaşi vuiet, în acelaşi colţ. Imaginile prind contur firav. Văd aievea trupul în mişcare ce deschidea încet amintirea Clarei. Privesc un mic grup de copii, alergând haotic, cu haine sărăcăcioase, râzând, chicotind, strigând, se pierd pe străzile laterale. Îmi frec tâmplele uşor, mă scutur, strângând cu putere pleoapele, caut imagini… imaginile apar şi dispar. Însă vuietul rămâne. Vocea se aude, venind, parcă din străfundurile pământului. Privesc uimit, curios. Dau să ies în stradă, da, îmi zic! Să plec… Am de parcurs o distanţă bună până la maşină, rămasă în parcarea din spatele blocului.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Noaptea-i grea cu vreme tăioasă ca şi amintirile, păşesc încet, nevrând să mă desprind de colţul ce odată îmi era leagăn în noapte. Mă opresc. Ascult.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Mă uimesc! uimire fără margini. Vocea vântului grăieşte sacadat, ca venind din pieptul unei mulţimi iar mai apoi o singură suflare parcă încercând să vorbească pe fiecare pulsaţie de sânge a mea, urc în maşină mai arunc o privire către colţul atât de pustiu al străzii, plec lăsând în urmă aburul ţevilor de eşapament în forma ciudată privită prin oglinda retrovizoare.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"> </span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">(va continua)</span></p>
<p> </p>
<p><span class="font-size-5"><font face="Times New Roman"> </font></span></p>
"Relaţia extratereştri/pământeni" şi Vatican
tag:insemneculturale.ning.com,2012-07-19:6515444:Topic:43539
2012-07-19T01:49:21.895Z
GHEORGHE SERBANESCU
https://insemneculturale.ning.com/profile/GHEORGHESERBANESCU
<p><span class="font-size-4" style="font-family: times new roman,times;">Am deschis această <strong>conferinţă</strong> cu intenţia <strong>“paşnică şi cuminte”</strong> de <strong>a analiza</strong> aici <strong>starea de fapt</strong> a <strong>Bisericii,</strong> a <strong>vaticanului...</strong>au tăria şi forţa să îşi <strong>ceară scuze oficial pentru crimele ce le aparţin,</strong> <strong>crime împotriva umanităţii, minciună, deturnarea adevărului...…</strong></span></p>
<p></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Am deschis această <strong>conferinţă</strong> cu intenţia <strong>“paşnică şi cuminte”</strong> de <strong>a analiza</strong> aici <strong>starea de fapt</strong> a <strong>Bisericii,</strong> a <strong>vaticanului...</strong>au tăria şi forţa să îşi <strong>ceară scuze oficial pentru crimele ce le aparţin,</strong> <strong>crime împotriva umanităţii, minciună, deturnarea adevărului...</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Am lansat aceasta chemare, voi reveni cu "simple" dovezi ce ar trebuii să determine <strong>Biserica</strong> intro astfel de acţiune.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Da, lăsând glumă la o parte să analizăm serios <strong>"relaţia extratereştri/pământeni"</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Da, am numit deja relaţie ce poate părea ireală, eu zic că există!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Ce "nelinişteşte" şi mai mult este poziţia vaticanului...<strong>după mine recunoaşterea existenţei extratereştrilor de către Vatican fac şi mai "tulbure activităţile" biserici</strong>(nu mă refer la religii) subiect "greu", greu de tot!</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Să ne străduim să fim <strong>mai buni, mai înţelegători, mai deschişi</strong> şi <strong>să ne bucurăm de viaţă.</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4"><b>Nu peste multă vreme vom fi obligaţi să trăim după standarde universale...</b></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">În orice caz <strong>Vaticanul a fost nevoit să scoată la lumina secrete pe care le păstra de 2000 ani şi care îi clătină bine temelia...</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4"> </span></p>
<p><span class="font-size-4"><strong><span style="font-family: times new roman,times;">Iertare...aşteptată,</span></strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">În textul iniţial aminteam de faptul că există o concepţie după care <strong>Canonul</strong> pe care îl avem astăzi este acelaşi cu cel deţinut de <strong>Biserici</strong> imediat după <strong>Apostoli.</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Vizitând Rouen un oraş primitor veţi întâlni locuri în care s-a scris istorie. Catedrala,Vieux Marché, locul unde <strong>Jeanne d'Arc</strong> a fost arsă pe rug sărutând crucifixul.<a href="http://api.ning.com:80/files/cBZtanbAyA389EinSOBb74xVl5smFMag7UrWiNlZvnB3J3jDf0RbDAs2e9lAHH2-3x*e3qjzwO4DWjbUtAW6x3QhcCo4Z58r/JoanofArc.jpg" target="_self"><img class="align-left" src="http://api.ning.com:80/files/cBZtanbAyA389EinSOBb74xVl5smFMag7UrWiNlZvnB3J3jDf0RbDAs2e9lAHH2-3x*e3qjzwO4DWjbUtAW6x3QhcCo4Z58r/JoanofArc.jpg" width="263"/></a></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Statuia ei se află într-o nişă exterioară a noii biserici.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">În catedrala din Dieppe se află locul unde există o placă de reabilitare a memoriei lui <strong>Richard Simon.</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Richard Simon, cel care a cercetat, examinând filologic şi istoric <b>Sfânta Scriptură</b> cel care să ne amintim, pentru acest fapt, a fost "zdrobit" de Bossuet.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">În "Piaţa Veche" din Rouen, locul unde a fost arsă pe rug de către Biserică cea care avea să devină mai apoi sfântă,</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">a aceleiaşi Biserici.<a href="http://api.ning.com:80/files/kUvufByHRzrYD*7ih6BhI4J2I-gaXEtj8gCTIVzeL*XroKxUHTaFHqMuCUXRusD2bOb7G1bowc4ZCUXc9bYlcGNKyiAeQNuI/TitlepageofSimonsCriticalhistory1682..jpg" target="_self"><img class="align-right" src="http://api.ning.com:80/files/kUvufByHRzrYD*7ih6BhI4J2I-gaXEtj8gCTIVzeL*XroKxUHTaFHqMuCUXRusD2bOb7G1bowc4ZCUXc9bYlcGNKyiAeQNuI/TitlepageofSimonsCriticalhistory1682..jpg" width="220"/></a></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">În numele cui, <strong>Biserica a condamnat pe aceşti oameni de excepţie?</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">În numele cărui cuvânt al lui <b>Iisus Hristos?</b></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Are <strong>forţă, demnitatea şi înţelepciunea</strong> necesară <strong>Biserica</strong> prin cei ce o reprezintă să se spovedească odată <strong>în public în faţa întregii omeniri,</strong> cerându-şi iertare şi luându-şi <strong>canon</strong> pentru toate <strong>ororile</strong> comise de nişte oameni <strong>însetaţi de putere?</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Vom auzi oare de un <b>Conciliu ecumenic</b> în care să nu emite-ţi documente administrative, anateme sau dogme... ci <strong>creştineşte să vă cereţi iertare?</strong></span></p>
<p><span class="font-size-4"><strong><span style="font-family: times new roman, times;">Cereţi iertare în numele întregii Biserici lui Iisus pentru crimele comise în numele Lui substituit, sustras.</span></strong></span></p>
<p></p>
<p><span class="font-size-4">(</span><span class="font-size-4">continuare)</span></p>
<p><span class="font-size-4">Da, interesant, <strong>dovezi sunt</strong>, declaraţii în <strong>"cascadă".</strong></span></p>
<p></p>
<p><span class="font-size-4">Festivalual ştiinţei din Marea Britanică în Birmingham, dr. <strong>Consolmagno,</strong> care face parte dintr-o echipă de mai mulţi <strong>astronomi</strong> ce lucrează pentru <strong>Vatican,</strong> întrebat <strong>dacă el ar boteza un extraterestru</strong>, a răspuns că ar face-o: <strong>“Numai în cazul în care acesta ar cere . “</strong></span></p>
<p></p>
<p><span class="font-size-4"><strong>" “Mai întâi îi vom lăsa să fie ei înşişi, fără să forţăm botezul”,</strong> spunea într-o publicaţie în 2008 <strong>Cristopher Corbally,</strong> directorul adjunct al <strong>Observatorului Vaticanului,</strong> în prezentarea programului de creştinare cosmică. După <strong>botezul cu apă,</strong> ar urma <strong>răspândirea propriu-zisă a credinţei în Iisus,</strong> conform preceptelor biblice de rit catolic</span></p>
<p></p>
<p><span class="font-size-4">Interesant este faptul că C. Corbally specifică foarte clar <strong>zona pe care o cercetează: constelaţia Vega.</strong> În anii ’60, <strong>NASA</strong> a <strong>interceptat</strong> dinspre această constelaţie <strong>unde radio</strong> despre care s-a spus că sunt emise de <strong>entităţi inteligente.</strong></span></p>
<p></p>
<p><span class="font-size-4">Uneori <strong>posibilă relaţie cu “ei”</strong> este <strong>expusă</strong> în <strong>detaliu.</strong> De pildă, Corbally ştie că “pentru ei (n.r. - extratereştrii), <strong>amoniacul</strong> ar putea corespunde mai bine pentru <strong>botez</strong> decât <strong>apa”.</strong></span></p>
<p></p>
<p><span style="font-family: times new roman, times;" class="font-size-4">(va urma)</span></p>
<p><span class="font-size-4"><em> </em></span></p>
<p></p>
<p></p>
<p> </p>
<p><b><i>Bibliography:</i></b></p>
<p><i><a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Joan_of_Arc">http://en.wikipedia.org/wiki/Joan_of_Arc</a></i></p>
<p><i> "Joan of Arc hâş remained an important figure în Western culture. From Napoleon to the present, French politicians of all leanings have invoked her memory. Major writers and composers who have created works about her include Shakespeare, Voltaire, Schiller, Verdi, Tchaikovsky, Twain, Shaw, Brecht, and Honegger. Depictions of her continue în film, television, and song."</i></p>
<p><i> </i></p>
<p><i><a href="http://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Simon">http://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Simon</a></i></p>
<p><i> "Simon, however, at first opposed this, în hopes of overcoming the opposition of Bossuet by making certain changes în the parts objected to. The negotiations with Bossuet lasted a considerable time, but finally failed, and the Critical History appeared, with Simon's name on the title page, în the year 1685, from the press of Reenier Leers în Rotterdam."</i></p>
<p></p>
<p><em><a href="http://bit.ly/cfnmsl" rel="nofollow">http://bit.ly/cfnmsl</a></em></p>
<p> </p>
<p>Copyright © 2012 Designed & Coded by Gheorghe Serbanescu</p>
Sufletul nemuritor
tag:insemneculturale.ning.com,2012-07-18:6515444:Topic:42267
2012-07-18T02:12:04.694Z
GHEORGHE SERBANESCU
https://insemneculturale.ning.com/profile/GHEORGHESERBANESCU
<p><span class="font-size-4" style="font-family: times new roman,times;"> <a href="http://api.ning.com:80/files/Nms4BXkXV0wv2noSGSPCLgfbaTL7hbw9fXz5h6rLh3bB3TsoT2eUeth6OP*XBk1MFviB2ywozGVXH1khWbiWxXYN1f9m*AA3/Socrate.jpg" target="_self"><img class="align-left" src="http://api.ning.com:80/files/Nms4BXkXV0wv2noSGSPCLgfbaTL7hbw9fXz5h6rLh3bB3TsoT2eUeth6OP*XBk1MFviB2ywozGVXH1khWbiWxXYN1f9m*AA3/Socrate.jpg" width="176"></img></a> Cu mulţi ani în urmă am lansat o conferinţă pe această temă: <strong>Sufletul nemuritor,</strong> un subiect amplu, pornind de la <strong>Creaţie - Evoluţie.…</strong></span></p>
<p></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4"> <a href="http://api.ning.com:80/files/Nms4BXkXV0wv2noSGSPCLgfbaTL7hbw9fXz5h6rLh3bB3TsoT2eUeth6OP*XBk1MFviB2ywozGVXH1khWbiWxXYN1f9m*AA3/Socrate.jpg" target="_self"><img class="align-left" src="http://api.ning.com:80/files/Nms4BXkXV0wv2noSGSPCLgfbaTL7hbw9fXz5h6rLh3bB3TsoT2eUeth6OP*XBk1MFviB2ywozGVXH1khWbiWxXYN1f9m*AA3/Socrate.jpg" width="176"/></a>Cu mulţi ani în urmă am lansat o conferinţă pe această temă: <strong>Sufletul nemuritor,</strong> un subiect amplu, pornind de la <strong>Creaţie - Evoluţie.</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">De mii de ani, această întrebare îi pune pe oameni în încurcătură. <strong>Credinţa</strong> în <strong>nemurirea sufletului</strong> este <strong>împărtăşită</strong> aproape în unanimitate de <strong>miile de religii</strong> şi <strong>secte</strong> ale <strong>creştinătăţii.</strong> O întâlnim ca doctrina oficială a <strong>iudaismului.</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">În <strong>hinduism,</strong> această credinţă sta la baza <strong>învăţăturii reîncarnării.</strong> <strong>Musulmanii</strong> cred şi ei că <strong>sufletul trăieşte după ce corpul moare.</strong> <strong>Animismul african,</strong> <strong>şintoismul</strong> şi chiar <strong>budismul</strong>, predau variaţiuni pe <strong>nemurirea sufletului.</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Vin cu un exemplu ce poate arăta interesul acestei teme încă din antichitate. Un <strong>erudit</strong> destul de învârsta (70 de ani) şi în acelaşi timp <strong>profesor</strong> a fost acuzat de impietate si corupere a minţilor tinerilor prin intermediul învăţăturilor sale. Cu toată capacitatea sa de a se apăra printr-un strălucit discurs, pe care l-a ţinut în timpul procesului, juraţii plini de prejudecăţi îl găsesc vinovat şi <strong>îl condamna la moarte.</strong> Dar cu câteva ore înaintea execuţiei, bătrânul profesor le prezintă elevilor adunaţi în jurul său o serie de argumente care susţin că <strong>sufletul este nemuritor.</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Bătrânul condamnat nu este altul decât <strong>Socrate,</strong> renumit <strong>filozof grec</strong> din sec. al V-lea i.c.</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Discipolul său <strong>Platon,</strong> a consemnat acestea în eseurile sale <strong>Apologia lui Socrate şi Fedon.</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Socrate şi Platon au fost printre primii care au promovat ideea că sufletul este nemuritor.</span></p>
<p></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4"><a href="http://api.ning.com:80/files/vy5NbayOAV-4-oa81T-dumzvPlNQB4yZBAv9KshsEoNrSlsxgszkrKt-w4*368yBj*XsoJpXY1ywhI0mL45BetShtQV7VVPC/statuaPlatoaccademiaAtene.jpg" target="_self"><img class="align-center" src="http://api.ning.com:80/files/vy5NbayOAV-4-oa81T-dumzvPlNQB4yZBAv9KshsEoNrSlsxgszkrKt-w4*368yBj*XsoJpXY1ywhI0mL45BetShtQV7VVPC/statuaPlatoaccademiaAtene.jpg" width="113"/></a></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">"Medicii lui Zalmoxis",</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">" Potidea, anul 432 BC,aici a avut loc o întâlnire "neformală" dintre Socrate şi unul din " medicii lui Zalmoxis"... întâlnirea l-a copleşit atât de tare pe Socrate, care era încă la vârsta căutărilor sale filosofice, încât întorcându-se la Athena, s-a îndreptat "bucuros" spre palestra Taurului, poate cea mai vestită la acel timp, ca să relateze atenienilor anume această întâlnire (şi mai puţin ştirile de ultimă oră de la război);</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4"><strong>Medicul trac</strong> îi relatează lui <strong>Socrate</strong> că regele lor, <strong>Zalmoxis,</strong> care este şi zeu (pe noi ne interesează aici şi micul amănunt al timpului la care se face relatarea - <strong>"Zalmoxis, regele nostru, care e zeu",</strong> adică este vorba, probabil, de un Zalmoxis care e rege şi zeu chiar atunci când avea loc întâlnirea; îi învaţă pe ei (pe geto-dacii?) că "nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm capul, ori capul fără să ţinem seama de trup, tot astfel nici trupul nu poate fi însănătoşit fără suflet";</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Nimeni nu poate fi, însă, lecuit cu această metodă, mai spunea medicul lui Zalmoxis, până nu-şi înfăţişează sufletul, fie el "bogat, frumos, ori de neam ales";</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Socrate chiar i-a jurat medicului lui Zalmoxis (textual: <strong>"...i-am jurat şi sunt dator să-i dau ascultare.")</strong> să nu lecuiască pe nimeni cu acele descântece (deci ele i-au fost transmise lui Socrate!!! - împreună cu iarbă de leac) până bolnavul nu-şi înfăţişează, adică deschide, <strong>sufletul.</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-4">Socrate a fost motivat pentru a ajunge la acea întâlnire şi pentru a afla de la cei care cunoşteau cu certitudine "meşteşugul de a te face nemuritor" taina vieţii şi a morţii, taina fiinţării omului pe <strong>Pământ,</strong> taina adevărului cu care zeii l-au "însărcinat" pe <strong>om.</strong> Cele aflate l-au influenţat atât de categoric pe <strong>Socrate</strong> încât de aici, adică de la <strong>Potidea</strong> (şi să remarcăm un amănunt de excepţie, Platon la acea vreme încă nu se născuse!), încolo, adică până la anul 399 BC (adică aprox. 33 de ani, Platon avea atunci 28 de ani), el nu se mai teme categoric de moarte, lucru pe care l-a şi repetat tot timpul, surâzând, în luna de după condamnare, îmbărbătându-şi prietenii în acea lună într-un mod cum n-a mai văzut <strong>Athena.</strong> Ba chiar mai mult: felul cum s-a purtat la proces, cum a provocat procesul, cum a refuzat să evadeze (deşi chiar şi cei care i-au cerut moartea ar fi închis ochii) demonstrează că el nu se mai temea de moarte.</span></p>
<p><b><i> </i></b><span class="font-size-4">(va urma)</span></p>
<p> </p>
<p><span class="font-size-2"><em><b>Bibliografie:</b></em></span></p>
<p><span class="font-size-2"><em>Platon, Opere, vol. I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1977, p. 155-233</em></span></p>
<p><span class="font-size-2"><em>Platon, Dialoghi, 1986</em></span></p>
<p><span class="font-size-2"><em>Platon, Opere , vol VII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1993, p. 257-262</em></span><i> </i></p>
<p> </p>
<p>Copyright © 2012 Designed & Coded by Gheorghe Serbanescu</p>
Cozi de papagali
tag:insemneculturale.ning.com,2012-07-15:6515444:Topic:39604
2012-07-15T00:09:51.735Z
GHEORGHE SERBANESCU
https://insemneculturale.ning.com/profile/GHEORGHESERBANESCU
<p><span class="font-size-4">Nimeni nu poate a nega existenta diversă a papagalilor, cu o coadă ceva mai scurtă e tot un papagal, dar în acelaşi timp, e şi mai clar pentru toţi că un papagal cu o coadă scurtă nu e la fel cu un papagal care are coada întreagă.…<a href="http://api.ning.com:80/files/QoKm0ft6zSokERkxnbeFyiAnRgh*B9GvLDEWrpSo4TuS8Gck9ZdRtrZTSBj0OgndjvZ4Q-BAm*knnJ5fkIYPuhZDPfF47goZ/cozidepapagal1.png" target="_self"></a></span></p>
<p><span class="font-size-4">Nimeni nu poate a nega existenta diversă a papagalilor, cu o coadă ceva mai scurtă e tot un papagal, dar în acelaşi timp, e şi mai clar pentru toţi că un papagal cu o coadă scurtă nu e la fel cu un papagal care are coada întreagă.<a href="http://api.ning.com:80/files/QoKm0ft6zSokERkxnbeFyiAnRgh*B9GvLDEWrpSo4TuS8Gck9ZdRtrZTSBj0OgndjvZ4Q-BAm*knnJ5fkIYPuhZDPfF47goZ/cozidepapagal1.png" target="_self"></a><a href="http://api.ning.com:80/files/wdBTjImcz9EqBJGVSpTcCkGo6qh-oZIwXXI8kdfdY7qf5nnUCWqErCEdVEM9hwRl5sOOg3z54SIN1LeBMWh-*BvInUhH17YP/cozidepapagal.png" target="_self"></a></span><br/><span class="font-size-4">Mai sunt papagalii deosebiţi şi pe alte criterii...eu însă am ales numai aceste două exemple.</span><br/><span class="font-size-4">De aici toată încurcătura!<a href="http://api.ning.com:80/files/oxLLOzbnoNHIoHHnz5PD1jHvlSz4*-cetvkoekCwMu8KVqs9to4fCjxj4zuSnn*c0vjMQlJC0uVKIE7HvTOyMysKCECOm3GK/cozidepapagal1.png" target="_self"><img width="300" class="align-left" src="http://api.ning.com:80/files/oxLLOzbnoNHIoHHnz5PD1jHvlSz4*-cetvkoekCwMu8KVqs9to4fCjxj4zuSnn*c0vjMQlJC0uVKIE7HvTOyMysKCECOm3GK/cozidepapagal1.png?width=300" width="300"/></a><a href="http://api.ning.com:80/files/pC43EdqPXHYE8dVDRbdK4b5b-R3Lht4twckKCcnzV1HMI-IpDHQccPmfobrdj2DITO1E20YcA7QxwIEg0-kLow7lexXWmbtZ/cozidepapagal1.png" target="_self"></a></span><br/><span class="font-size-4">Vă daţi seama de ce am ales numai acest context, altfel încurcătura era şi mai imposibilă de-a fi definită.</span><br/><span class="font-size-4">Acum, dacă am început a scrie despre ei în mod evident, special, asta înseamnă că îi consider diferiţi de papagalii obişnuiţi.</span><br/><span class="font-size-4">Se poate spune limpede.</span><br/><span class="font-size-4">Însă dacă nu îi aminteam deloc şi mă prefac că nu observ nici o deosebire între un papagal cu coada întreagă şi unul cu coadă scurtă, s-ar putea să mă bănuiască de interese ...</span><br/><span class="font-size-4">Da, vreun interes... să mă prefac că nu observ ceva ce văd cu toţii, sau că nu îndrăznesc să abordez subiectul şi vreau să mă eschivez de la luarea unei poziţii în problema papagalilor cu o altfel de coadă.</span><br/><span class="font-size-4">De ce, vedeţi cum stă problema?</span><br/><span class="font-size-4">Din clipa în care apare subiectul, la mine ori la alţii, chiar din prima clipă în care ai schiţat o singură frază ori ai scris câteva cuvinte despre papagalii cu coadă scurtă, cititorul va încerca numaidecât să ghicească dacă tu, cel care ai schiţat sau ai scris, eşti unul cu coadă lungă sau unul cu coada scurtă.</span><br/><span class="font-size-4">Fireşte, de la prima privire a textului, cititorul doreşte să vadă de care eşti, ca să ştie cum să înţeleagă ceea ce ai schiţat, ce ai scris.</span><br/><span class="font-size-4">Este o regulă ce rămâne întotdeauna aceeaşi:</span><br/><span class="font-size-4">Dacă te simt că ai coada întreagă, cei cu coada întreagă te vor lua în serios doar atunci când vor simţi că îi apostrofezi şi îi pui la punct pe cei cu coada scurtă.</span><br/><span class="font-size-4">Dacă te simt că ai coada scurtă, scena se repetă implicaţi fiind cei cu coada scurta</span><br/><span class="font-size-4">Însă atenţie!</span><br/><span class="font-size-4">Dacă te apuci să iei apărarea celor cu un alt fel de coadă decât a ta, atunci e rău de tot.</span><br/><span class="font-size-4">Vor duşmăni fiinţa ta şi pe cei, pe care vroiai să-i aperi. Pentru ei vei rămâne în continuare, la nesfârşit unul din tabăra celorlalţi, care-şi bagă coada în treburile lor.</span><br/><span class="font-size-4">Indiferent cum te-ai strădui să tratezi dilema, ea rămâne spinoasă.</span><br/><span class="font-size-4">Maximă precauţie, poţi fi şi oricât de gingaş în a trata-o, dacă te apropii de ea, tot te vei înţepa la cel puţin un deget.</span><br/><span class="font-size-4">Niciodată nu vei scăpa fără traume.</span><br/><span class="font-size-4">Nu scapi nevătămat!</span><br/><span class="font-size-4">Te învinuiesc, ori confraţii cu aceeaşi coadă, ori ceilalţi!</span><br/><span class="font-size-4">Iar restul... va lua de fiecare dată ori partea unuia ori a altuia, în funcţie de interesele de moment şi de necesităţile...fireşti.</span><br/><span class="font-size-4">O dilemă ce a stârnit întotdeauna ceartă şi ură între familiile de papagali.</span><br/><span class="font-size-4">Măiii!!!</span><br/><span class="font-size-4">Dacă până şi papagalii - deci frate cu frate - nu se mai înţeleg bine între ei, şi asta doar din cauza unei bucăţele de coadă în plus sau în minus.</span><br/><span class="font-size-4">Vedeţi, compoziţia chimică a salivei în condiţii climaterice diferite, a fost de când se ştie, un stimulent în felul lor de a gândi despre papagalii care diferă între ei prin lungimea cozii.</span><br/><span class="font-size-4">Însă de unde le-a venit lor idea ? şi ce idee!!!</span><br/><span class="font-size-4">Gustul papagalilor diferă şi el, în funcţie de lungimea cozii?...</span><br/><span class="font-size-4">Nu săriţi să mă întrebaţi, că nu ştiu!</span></p>
<p> </p>
<p>Copyright © 2012 Designed & Coded by Gheorghe Serbanescu</p>
Sensul vieţii...
tag:insemneculturale.ning.com,2012-07-14:6515444:Topic:38754
2012-07-14T13:09:40.656Z
GHEORGHE SERBANESCU
https://insemneculturale.ning.com/profile/GHEORGHESERBANESCU
<p><span class="font-size-5" style="font-family: times new roman,times;">...prin <strong>creaţie</strong>, ca <strong>semeni</strong>, am fost lăsaţi să găsim <strong>sensul vieţii</strong> însă ce am făcut noi?</span></p>
<p><span class="font-size-5" style="font-family: times new roman,times;">Noi am reuşit să transformăm acest <strong>cadou într-un calvar...</strong> <strong>liber-arbitru</strong> ne-a fost dat pentru a descoperi <strong>frumuseţile vieţii</strong> însă ce am făcut…</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">...prin <strong>creaţie</strong>, ca <strong>semeni</strong>, am fost lăsaţi să găsim <strong>sensul vieţii</strong> însă ce am făcut noi?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Noi am reuşit să transformăm acest <strong>cadou într-un calvar...</strong> <strong>liber-arbitru</strong> ne-a fost dat pentru a descoperi <strong>frumuseţile vieţii</strong> însă ce am făcut noi?</span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Noi l-am folosit pentru a transforma viaţa într-un <strong>zbucium</strong> neîncetat spre <strong>posesiuni...</strong> am dat alt sens vieţii, nemulţumiţi, întotdeauna mai găsim ceva de împlinit...odată aceste scopuri atinse ne vom fi <strong>găsit fericirea? Iluzii...</strong> fericirea este împinsă din <strong>prezent</strong> către <strong>viitor</strong> către <strong>altă dorinţă</strong>...şi tot aşa uităm de prezent împingând prin noi dorinţe fericirea, <strong>continuu spre viitor...</strong> gândind aşa, procedând aşa, fiinţa umană calcă aproape totul în picioare: semeni, natură, familie, timp liber, <strong>uitam a fi copii</strong>, uitam copilăria<strong>...exact de ce oamenii mari nu se mai joacă?</strong></span></p>
<p><strong><span style="font-family: times new roman, times;" class="font-size-5">Uităm a învăţa a ne iubi...</span></strong></p>
Un altfel de weekend
tag:insemneculturale.ning.com,2012-07-09:6515444:Topic:35078
2012-07-09T23:44:46.441Z
GHEORGHE SERBANESCU
https://insemneculturale.ning.com/profile/GHEORGHESERBANESCU
<p><span class="font-size-5" style="font-family: times new roman,times;">Ca <strong>români</strong> ne place să spunem c-am purces în <strong>lume</strong> din <strong>oaza înţelepciunii latine</strong>, momentul: Tarde venientibus ossa (celor întârziaţi le rămân oasele!).</span><br></br><span class="font-size-5" style="font-family: times new roman,times;">Cuvintele ni se potrivesc ca o mănuşă, de minune, nimic nu trebuie argumentat în acest sens. <strong>Priviţi oasele în ipostaza diferite,…</strong></span></p>
<p><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ca <strong>români</strong> ne place să spunem c-am purces în <strong>lume</strong> din <strong>oaza înţelepciunii latine</strong>, momentul: Tarde venientibus ossa (celor întârziaţi le rămân oasele!).</span><br/><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Cuvintele ni se potrivesc ca o mănuşă, de minune, nimic nu trebuie argumentat în acest sens. <strong>Priviţi oasele în ipostaza diferite, începând cu oasele feţei.</strong></span><br/><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Să nu-l consideraţi un <strong>tablou postmodern</strong>, nu ţine de <strong>creativitatea omului,</strong> ci de <strong>realitatea sinistră,</strong> <strong>diabolică</strong> şi <strong>brutal</strong> a <strong>fiinţei deformate</strong> în încercarea de a distruge.</span><br/><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Şi totuşi, de ce oare să <strong>privim</strong> de fiecare dată doar <strong>oasele?!</strong> De ce? <strong>Răspundem ferm</strong> pentru că suntem <strong>extrem de culţi, de civilizaţi!</strong></span><br/><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5">Ei bine, priviţi coperţile unei cărţi semnate de Platon, apoi trăgând din curiozitate cu coada ochiului peste conţinutul primelor pagini. Nu ai cum să nu păstrezi în minte mirosul acelei cărţi, întipărit în memorie. Peste ani, îi va aminti mucalitului, oricare ar fi el, că este <strong>fiinţă umană normală</strong> sau <strong>deformată</strong>, că este firesc să se deosebească de orice rătăceşte în <strong>univers</strong> prin ceea ce se numeşte <strong>demnitate, dublată de creativitate, corectitudine şi respect.</strong></span><br/><span style="font-family: times new roman,times;" class="font-size-5"><a href="http://api.ning.com:80/files/cS5zkymCNqrfr81UW9X72uV8vE5B8NGi1M1Mf0AWopXZC4nuaLLCZ-d1cX08CJhjVFbZOkc-NeMjX6QCVEsq-cn6MM8g6Q7A/Mascadefrustrat.jpg" target="_self"><img class="align-left" src="http://api.ning.com:80/files/cS5zkymCNqrfr81UW9X72uV8vE5B8NGi1M1Mf0AWopXZC4nuaLLCZ-d1cX08CJhjVFbZOkc-NeMjX6QCVEsq-cn6MM8g6Q7A/Mascadefrustrat.jpg" width="257"/></a>În rest să nu <a style="text-decoration: underline;" id="_GPLITA_0" title="Powered by Text-Enhance" href="http://junimeadigitala.ning.com/forum/topics/un-altfel-de-weekend#" name="_GPLITA_0">uit</a>, azi a fost duminica am luat-o aşa agale peste un deal, apoi, pe o vale cu păduri şi luminişuri, în care poţi întâlni uneori bursucii în pas de seară, când ies din tufărie şi o iau la deal în căutare continuă. Am urcat muntele până la jumătate, când, a <strong>sunat cell…insistenţe…</strong>am <strong>hotărât</strong> să mă <strong>întorc</strong>…o <strong>cedare</strong> ce nu o consider <strong>compromis</strong>…<strong>nu s-a meritat!</strong> Aşa că am părăsit eu oamenii cu <strong>maşti</strong> de oameni!</span></p>
<p></p>
<p> </p>
<p> </p>
<p>Copyright © 2012 Designed & Coded by Gheorghe Serbanescu</p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p>
<p> </p>
<p></p>