Toate discuţiile etichetate „Anghel” - ÎNSEMNE CULTURALE2024-03-28T23:01:37Zhttps://insemneculturale.ning.com/forum/topic/listForTag?tag=Anghel&feed=yes&xn_auth=noExoteric și ezoteric în poezia Vasilisiei Lazăr – prof. Valeriu Angheltag:insemneculturale.ning.com,2013-01-20:6515444:Topic:1723282013-01-20T14:10:55.670ZVasilisia Lazărhttps://insemneculturale.ning.com/profile/VasilisiaLazar
<p></p>
<p></p>
<p align="center"><span class="font-size-4" style="font-family: 'andale mono', times;"><b>Exoteric și ezoteric</b></span></p>
<p align="center"><span class="font-size-4" style="font-family: 'andale mono', times;"><b>în poezia Vasilisiei Lazăr</b></span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: 'andale mono', times;"><b> </b></span></p>
<p><span class="font-size-3" style="font-family: 'andale mono', times;"><b> …</b></span></p>
<p></p>
<p></p>
<p></p>
<p align="center"><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-4"><b>Exoteric și ezoteric</b></span></p>
<p align="center"><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-4"><b>în poezia Vasilisiei Lazăr</b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"><b> </b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"><b> </b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Născută în spaţiul mioritic din Nordul Moldovei, de unde s-au înălţat spiritele lui Eminescu, Ciprian Porumbescu, Enescu, Vasilisia Lazăr s-a stabilit pe meleagurile Ţării Vrancei, unde, în adâncul veacurilor, s-a plămădit „<b><i>Mioriţa</i></b>”, balada arhetip în care strămoşii noştri au cristalizat o concepţie originală despre esenţa metafizică a fiinţei umane.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Îndemnul lăuntric de a rămâne lângă un prozator autentic, răsărit pe malurile Cozei, nu a fost întâmplător: Vasilisia este poetă. Îţi dai seama de harul ei înnăscut pe măsură ce o citeşti.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> O carte de poezii este însă ca o oglindă: dacă se priveşte în ea un insensibil, n-are cum să vadă un gânditor. Mai ales că, pentru a vedea bine, trebuie să deschizi ochii, apoi să-i închizi. Poeţii sunt sculptori ai tăcerilor din ei şi numai ascultându-le cu ochii închişi pot visa şi face din poezie un leac de întremare atunci când se zbat între sacru şi profan.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> La prima vedere, versurile Vasilisiei Lazăr par a avea un caracter <b><i>exoteric</i></b>, mesajul lor fiind destinat tuturor într-un ritual uşor de înţeles chiar şi de neiniţiaţi: <b><i>„eu sunt un ţărm, tu eşti o mare/ eu un răspuns, tu o-ntrebare/ tu eşti sămânţă, eu ogor/ tu o speranţă, eu un dor”</i></b> sau <b><i>„mi-e frig și mi se face dor de vară/ hai să păşim pe-aceleaşi calde căi/ te-aştern pe visul meu în strop de seară/ şi verde mă-nvelesc cu ochii tăi”</i></b>. De aceea Gina Zaharia, o <b><i>forumistă</i></b> respirând metaforă, surprinde, cu o deosebită fineţe, transfigurarea poetică a unor stări altfel comune, banale chiar: <b><i>„Dacă un pustnic ar aduna silabele prinse într-un zbor argintiu, ar simţi că singurătatea e haina pe care o poţi purta pe orice anotimp trecut prin sufletul poetei”.</i></b> Cu aceste <b><i>cuvinte de suflet</i></b> ne pregăteşte intrarea într-o altă realitate în care numai o fiinţă cu capacităţi extrasenzoriale se poate linişti: <b><i>„Te simt mereu alături, în urma din cuvinte/ Ştiu c-ai trecut pe-acolo şi dorul mă apasă,/ Păşesc furiş în suflet la tine şi îndată,/ Mă liniştesc la gândul că am ajuns acasă”.</i></b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Sub acest aspect, poeta trece uşor de la pictural la spiritualizarea peisajului, conceptualizând iubirea ca stare sublimă de zbatere între chemarea telurică, pasională şi cea eterică, purificatoare: <b><i>„de-o fi să plec/ tu, dragul meu/ păstrează-mi zâmbetul frumos/ eu voi privi spre cerul/ pe care l-am adunat împreună/ şi muguri noi/ îmi vor reda/ un alt surâs”</i></b>.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> De aici intrăm în ezoteric, plan al existenţei noastre înţeles doar de iniţiaţi, nu şi de cei care consideră noţiunile de suflet şi spirit sinonime, deşi dicţionarele consemnează că sufletul este substanţă spirituală de sine stătătoare, independentă de trup, de origine divină, care dă omului viaţă, individualitate şi personalitate, în timp ce spiritul este alt factor ideal al existenţei, imaterial, concretizat în intelect, raţiune, imaginaţie. Cuvântul <b><i>suflet</i></b> este folosit de poetă în construcţii metaforice dintre cele mai plastice: <b><i>„bucăţi de suflet”, „păstrez în suflet talismanul versului meu”, „sunt o carte agăţată de catargul sufletului”,</i></b> Paler ne-a învăţat <b><i>„să plantăm trandafiri în suflet”, „femei cu cicatrici pe suflet”, „sămânţa în care sufletul orfan şi-a aflat casă”, „sufletele-au început să prindă rugină” </i></b>etc.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Legată, ca şi Paler, de pământul străbun, <b>„<i>pentru că omul are o singură patrie, restul sunt ţări”</i></b>, sufletul Vasilisiei Lazăr e moştenit din adâncul veacurilor, căci iată ce îi spunea un medic trac lui Socrate, conform unei consemnări a lui Platon: <b><i>„Zamolxis, regele nostru, care este un zeu, ne spune că (…) trebuie să îi dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli, pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Acest întreg este bolnav, chiar dacă o parte poate fi sănătoasă, pentru că toate lucrurile bune şi rele vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor în corp. Iar</i></b> <b><i>sufletul se vindecă cu vorbe frumoase, care să nască în el înţelepciune”.</i></b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Nu am idee dacă Vasilisia Lazăr ştie că, în termeni de antropologie fundamentală, <b><i>sufletul</i></b> este plasat la nivelul inimii, exprimând sentimente, trăiri ori comportamente despre care spunem că sunt <b><i>din inimă</i></b>, cum ar fi dorinţele, iubirea, regretul etc., spre deosebire de <b><i>spirit</i></b>, care este plasat, în aceeaşi logică, la nivelul creierului, unde se formează inteligenţa şi cuprinde manifestările intelectual-spirituale specifice conştiinţei.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> De aceea, în multe tradiţii, conceptul de <b><i>spirit</i></b> este specific <b><i>lumii de dincolo</i></b>, unde entităţile imateriale pot trece prin ziduri şi nu sunt nici <b><i>corpuri</i></b>, nici <b><i>suflete</i></b>, ci <b><i>spirite</i></b>…</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"><a href="http://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/2869295341?profile=original" target="_self"><img src="http://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/2869295341?profile=original" width="163" class="align-left"/></a>O schemă a acestor viziuni, contrară părerii unanime a biologilor, chimiştilor şi fizicienilor, ne-o propune Georges Osorio, citată într-un tratat de cosmogonie şi antropologie: <b><i>copilăria</i></b> este o etapă de formare fizică şi de educare spirituală, în care corpul se întăreşte, iar sufletul începe să-l lege de spirit; <b><i>maturitatea</i></b> este apogeul dezvoltării şi al performanţelor fizice, sufleteşti şi de conştiinţă, iar <b><i>bătrâneţea</i></b> – un declin fiziologic şi o „preeliberare” a spiritului în vederea integrării lui în Univers.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Lăsându-se prins în vârtejul cotidian al goanei pentru o bunăstare materială, care îi sufocă orice năzuinţă de interiorizare, omul modern are mai puţin timp şi aplecare spre izoteric. Este ştiut că izoterismul nu este nici ştiinţă, nici religie, nici filozofie, nici practică, nici ritual, ci câte ceva din toate acestea într-un cadru general în care omul se construieşte pe el însuşi.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Desfăşurându-se în perimetrul triunghiului <b><i>credinţă – ştiinţă – conştiinţă</i></b>, ezoterismul propune modalităţi de ridicare deasupra limitelor condiţiei umane, considerate uneori insurmontabile.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Dacă ştiinţa este raţională, iar credinţa iraţională, conştiinţa este o formă de trăire netransmisibilă prin limbajul obişnuit, o convingere intimă nedemonstrabilă fizic, dar simţită metaforic.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Dezvoltarea ştiinţei în ultimele decenii a deformat însă triunghiul amintit în dauna metafizicii. Imaginaţia poetei încearcă să refacă echilibrul triunghiului apelând la <b><i>învăţătura creştin-ortodoxă</i></b>.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Dumnezeul Scripturii coboară pe firul energiilor necreate, în întâmpinarea omului, pentru a-l smulge din indiferenţa sau rătăcirea lui religioasă, înălţându-l spre comuniunea cu Sine. Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască. Unirea dintre om şi Dumnezeu începe încă din timpul zămislirii, dar se aprofundează progresiv, după cum am văzut mai înainte, în timpul vieţii sale pământeşti şi se desăvârşeşte la înviere, la a doua venire a lui Iisus.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> După moarte, corpul se integrează în pământul din care s-a născut cu o parte din suflet (când dau de pomană, ţăranii spun „să fie de sufletul morţilor!”), iar spiritul şi o parte a sufletului urcă </span>la Cer<span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3">, contopindu-se cu Marele Spirit din Cosmos.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Morţii devin însă pământ încet. Noi trăim cu toţi morţii noştri întreaga viaţă, din moment ce îi pomenim, timp în care ei continuă să trăiască prin noi. Când murim şi noi, morţii noştri mor încă o dată, apoi încă o dată cu nepoţii, şi tot aşa, până se fac una cu pământul.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Partea de suflet care îl veghează pe om după înmormântarea acestuia nu se risipeşte însă odată cu dezintegrarea trupului, fiind suflarea Creatorului, şi la înviere se uneşte cu partea care a însoţit sufletul în Ceruri, redevenind conştiinţă de sine. Astfel spiritualizat, omul trăieşte veşnic în alte condiţii.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Cele expuse mai sus se întâlnesc în poezia Vasilisiei cum rar ni s-a întâmplat să constatăm la alţii. Când vrea să stea de vorbă cu tatăl ei, plecat în aşteptarea învierii, poeta îi caută mai întâi <b><i>urmele de tălpi crăpate</i></b> lăsate de acesta <b><i>pe uliţa copilăriei</i></b> şi abia apoi se îndreaptă spre locul unde <b><i>se odihneşte</i></b>, ca să-i spună ceea ce nu i-a putut spune în viaţă.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Cu Octavian Paler, <b><i>mutat într-o stea</i></b> să se întâlnească cu Dumnezeu, nu poate vorbi, dar îi trimite o scrisoare, dimensiunea spirituală a celui care ne-a învăţat <b><i>să plantăm trandafiri în suflete</i></b> fiind poate prea mare pentru <b><i>cei ce frigem mititei pe orice Golgotă</i></b>. Condiţia umană a celor care <b><i>ne naştem dincolo</i></b> şi nu vrem <b><i>să urzim la nesfârşit acelaşi poem al tăcerii întreaga noapte</i></b> este deci alta, şi anume realizarea unei armonii perfecte între trup şi spirit prin suflet.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Poezia prin care Vasilisia Lazăr iese în lume ca poetă chiar dacă n-ar mai fi scris şi altele este <b><i>„Clipa”</i></b> – o capodoperă după mine, asupra căreia vrem să zăbovim puţin mai mult în acest final. <b><i>Şipotele</i></b> din spuma cărora s-a plămădit Vasilisia sunt, pe o hartă la scara de 1:500 000, la un lat de palmă de Ipoteştii lui Eminescu, cel care în <b><i>„Scrisoarea I”</i></b> a dat o reprezentare poetică a naşterii Universului cu mult deasupra mitologiilor antice din care s-a inspirat şi cu aproape şapte decenii înaintea ştiinţei moderne: <b><i>Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l/ Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl!/ Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,/ E stăpânul fără margini peste marginile lumii…”</i></b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Despre cuplul uman, <b><i>Biblia</i></b> vorbeşte încă din primele versete ale Genezei: <b><i>„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului”</i></b>, dar şi-a dat seama că <b><i>„nu este bine ca omul să fie singur”</i></b> şi dintr-o coastă a lui a făcut femeia; pe urmă l-a <b><i>„lipit de soţia sa”</i></b>, bărbatul și femeia devenind astfel <b><i>„un singur trup”</i></b>. Îmbrăţişarea totală a unui cuplu, repetată de Brâncuşi pe stâlpii <b><i>Porţii Sărutului</i></b> de </span>la Tg. Jiu<span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3">, o sinteză specifică porţilor sacre indiene, exprimă metafizic atingerea sui-generis dintre Divinitate şi Lume din timpurile primordiale ale omenirii – ne încredinţează indianistul Fl. Agafiţei din Focşani. <b><i>„Continuitatea acestei arte simbolice,</i></b> mai spune el, <b><i>a fost detectată de Brâncuşi acolo unde</i></b> <b><i>ea supravieţuise timpului şi spaţiului istoric, adică în India. Dacă ar fi avut posibilitatea cunoaşterii ample a spiritualităţii chineze, ar fi văzut că şi acolo se întâmplase acelaşi lucru”</i></b></span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Vechii chinezi sunt întemeietorii <b><i>teoriei energetice</i></b> privind crearea Universului în urma fuzionării a două energii contrare: Yin şi Yang. Cercul Yin-Yang este simbolul primar al religiei taoiste fondată de Lao Zi în secolul VI î.Chr.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"><a href="http://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/2869298406?profile=original" target="_self"><img width="150" src="http://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/2869298406?profile=RESIZE_180x180" width="150" class="align-left"/></a>Yin este forţa feminină în repaus, întunecată şi pară, iar Yang – o energie de tip masculin, activă şi luminoasă. Yin vine întotdeauna înaintea Yangului, deoarece reprezintă întunericul preistoric de dinaintea genezei. Armonia în macrocosmos şi microcosmos poate fi atinsă numai când cele două forţe se găsesc într-un echilibru perfect şi complementar. Suprafeţele egale ale Yinului şi Yangului sunt despărţite de o linie sigmoidală ce reprezintă dinamismul, fiecare având însă şi câte un cerc mic de culoare opusă, semnificând sămânţa celuilalt. Spirala care pleacă de aici şi conturează apoi Yinul şi Yangul reprezintă viaţa fizică şi spirituală care, din simbol al vechii ordini, se ramifică într-o nouă sferă, reprezentând astfel schimbarea şi dezvoltarea. Forma spiralei se aseamănă cu vârtejul de vânt, considerat o parte a suflului vieţii. Fiecare fiinţă îşi poate combina Yangul cu Yinul altei fiinţe, deoarece aceste două elemente se alătură fără să se întrepătrundă, stabilind astfel un echilibru armonios. Forţa de atracţie a celor două elemente este iubirea. Plecarea unui element într-o altă combinaţie lasă în urmă un spaţiu gol, bântuit, cel puţin o vreme, de dor şi regrete. De aceea versurile unui poet sau ale unei poete pot reflecta varii universuri artistice, armonia cuplului constituindu-se şi reconstituindu-se în timp de entităţi diferite.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Poezia „<b><i>Clipa”</i></b>, despre care se pot scrie zeci de pagini de felul celor de mai sus, este ecoul modern al Big Bang-ului de formare a cuplului, impecabil surprins literar de Vasilisia Lazăr. Aprecieri la acelaşi nivel se pot face şi despre <b><i>„Icoană”</i></b>, un minipoem cu reverberaţii simfonice dedicat clipelor de dinaintea trecerii mamei într-o altă dimensiune a existenţei, despre atmosfera bacoviană a unui octombrie din „<b><i>Pustiu</i></b>”, când <b><i>văzduhul hohoteşte de plâns, miroase a ger/ şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele”</i></b> sau despre <b><i>„Regret”</i></b>, unde timpul şi spaţiul învăluie cuplul cu nemărginirea lor: <b><i>„Tu, floarea unei clipe şi fructul unui timp/ M-adăposteşti cu grijă când ploi în mine ning”.</i></b> Superb!...</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> Am insistat asupra acestor simboluri pentru că multe din poeziile Vasilisiei Lazăr sunt transfigurări „iconice” ale unor foarte intense trăiri, unduind pe rând sau toate împreună într-o lumină care te răcoreşte chiar şi atunci când te arde.</span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"> </span></p>
<p><span style="font-family: 'andale mono', times;" class="font-size-3"><b><i> Valeriu Anghel</i></b></span></p>
<p></p>
<p></p>